Echipajele de pompieri au fost solicitate în cursul dimineţii de miercuri 17 aprilie 2013 pentru a îndepărta bucăţi de tencuială de pe clădirea unde funcţionează Casa Judeţeană de Pensii şi Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială. Respectivele elemente din faţada clădirii puneau în pericol siguranţa cetăţenilor mai ales a copiilor care se joacă după amiaza în zonă dar şi a persoanelor care apelau la serviciile unui bancomat care se află la parter.
Reprezentanţii CJP au afirmat că au încercat să delimiteze locul şi chiar au pus un anunţ prin care atenţionau cetăţenii cu privire la pericolul căderii de bucăţi din faţada clădirii însă acestea erau îndepărtate frecvent de copiii care nu conştientizau situaţia.
Pompierii au ajuns cu o autoutilitară dotată cu scară de căţărare pe care au utilizat-o pentru a îndepărta bucăţile care se desprindeau pentru a îndepărta pericolul.
Conducerea Casei de Pensii susţine că întreaga clădire întâmpină probleme din cauza infiltraţiilor produse în timp şi că a făcut noi demersuri pentru obţinerea
unor fonduri în vederea efectuării de lucrări de reparaţii. „
În baza unui studiu de fezabilitate şi a unui proiect făcut de o societate de profil am solicitat fonduri pentru reparaţii capitale, având peste 15 ani vechime, clădirea ar trebui să fie reparată capital. Am depus proiectul, a fost depus de către AJPIS la Ministerul Muncii pentru că ei sunt proprietarii clădirii, noi suntem numai locatari şi aşteptăm bugetarea cu sumele necesare”, a declarat
Ioan Buzilă, director executiv adjunct CJP.
Suma totală necesară ar ajunge undeva la peste 300.000 de euro pentru a fi făcute reparaţiile capitale necesare. „
Problema cea mai mare a acestei clădiri în acest moment este acoperişul care este perforat în foarte multe locuri şi când plouă, apa ajunge până la etajele inferioare. Această problemă persistă de câţiva ani, noi am mai încercat să facem reparaţii mici”, a mai spus
directorul CJP care a mai precizat că există şanse ca bugetarea să fie una multianuală, fapt care ar creşte şansele Botoşaniului să primească aceste fonduri de la Ministerul Muncii.
„
Avem speranţa unei bugetări multianuale, întâi să reparăm acoperişul, apoi să schimbăm geamurile şi să facem pe etape, asta ar fi varianta cea mai posibilă”, a conchis
Ioan Buzilă. O solicitare de acest gen a fost de asemenea emisă şi către Casa Naţională de Pensii dat fiind faptul că şi Casa de Pensii trebuie să susţină o cotă parte de suportabilitate a lucrărilor în procent de 50%.
CITEŞTE:
Agenţia de Prestaţii Sociale a rămas fără spaţiu pentru arhivă
[[galerie-foto]]