Comisia de siguranță rutieră întrunită săptămâna trecută la Instituția Prefectului a scos la iveală noi nereguli săvârșite de câțiva dintre instructorii auto de la Botoșani.
Marian Ciornea, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) a avut o intervenție în cadrul ședinței, presărată pe alocuri cu reproșuri la adresa unor instructori.
În contextul aglomerației înregistrată la acest serviciu din subordinea Prefecturii, șeful de la Permise, Marian Ciornea a arătat că multe situații sunt cauzate chiar de instructorii auto.
”E o problemă, am constatat săptămâna asta că am parametrii la maximum ocupați de pe programările online și sala goală. În sensul că, noi putem prelua marțea și joia 180 de candidați și săptămâna asta am avut doar 140 și am luat și fără programare. Ceva se întâmplă, cred că nu îi dirijați foarte bine”,
cms. Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV
În replică, instructorii susțin că o parte dintre cei care nu se mai prezintă la examenul de teorie pleacă în străinătate și ca atare, i-a sugerat șefului de la Serviciul Permise să lase alți candidați, fără programare online, pe locurile vacantate.
„Dacă nu ar apărea o altă problemă, lucruri pe care le văd eu aproape săptămânal pe internet: Vând loc sau cedez loc contracost. Vreți să vă spun că se întâmplă? Noi în general teoretic suntem toți curați. Nu vreau să fac aici public ce probleme am cu unii instructori. Zilnic avem fel de fel de sesizări cu privire la comportamentul unora dintre instructori care vizează inclusiv traficul de influență și alte fapte de genul acesta”,
cms. Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV
Mai departe, Marian Ciornea a explicat că instituția nu își poate adapta programul după plecările în străinătate ale unora dintre candidați și să sufere cei rămași în țară.
Și le-a făcut anumite sugestii instructorilor care conduc școlile de șoferi de la Botoșani.
„Rolul instructorilor ar trebui să se termine în momentul când s-a finalizat școala. Nu să-l ducă de mânuță, dl instructor la sediul nostru și să se roage, haideți, că are o problemă și după colț să îl frăncuiască. Ceea ce se întâmplă”,
cms. Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV
Neoficial, în oraș circulă zvonuri că respectivii, pentru faptul că „intervin” la examinatori să preia candidați fără programare, ar solicita și câte 200 de euro. Însă, niciunul dintre candidați nu vrea să recunoască oficial aceste sume ce le sunt solicitate de unii instructori.
În ședința trecută, șeful de la Serviciul de Permise a scos la iveală un alt fenomen și anume acela prin care instructorii auto aduceau la Botoșani pentru examenul de conducere cetățeni din alte județe cărora le făceau acte de identitate la propriul domiciliu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024