Pe lângă ordinul ministrului Transporturilor care periclitează activitatea instructorilor independenți, riscând să îi aducă în faliment, aceștia mai au o altă mare nemulțumire: timpul de așteptare exagerat de mare între efectuarea școlii de șoferi și susținerea examenului pentru obținerea permisului.
Sindicatul Instructorilor Independenți (SII) din Botoșani și-a exprimat-o la mitingul pe care l-a organizat miercuri în Piața Revoluției, când membrii săi s-au plâns de lipsa de implicare a guvernanților în activitatea de instruire practică și teoretică a cursanților.
”După cum vedeți, sunt colegi de-ai mei care sunt nemulțumiți. Și o parte din colegi și-au adus chiar și cursanți care încep școala primăvara și dau în iarnă examenul. S-a ajuns la o situație care se tergiversează de ani de zile și blocajul s-a efectuat deja”,
Valentin Vechiu, lider Sindicatul Instructorilor Independenți din Botoșani.
Împreună cu alți colegi, acesta a avut o întrevedere cu subprefectul Daniela Beclea, căreia i-a cerut sprijin pentru ca măcar proba teoretică a examenului pentru permis să se poate da mai rapid.
”În condițiile în care un elev începe să facă școala la 1 iulie, ajunge să dea examenul în decembrie. Omul ăla e legat de mine până în decembrie”,
Valentin Vechiu, lider Sindicatul Instructorilor Independenți din Botoșani.
Președintele SII a arătat că pe 23 august se făceau programări tocmai pe 28 septembrie la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV) în vederea susținerii probei de legislație. Cum SPCRPIV este subordonat Prefecturii, i-a solicitat Danielei Beclea să facă demersuri pentru organizarea de examene la sală și într-o a treia zi pe săptămână în afara celor de marți și joi.
Instructorii auto independenți din toată țara vor să meargă săptămâna viitoare la prim-ministru pentru a-și expune nemulțumirile.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024