Printre altele, primarul susține că ședința a fost convocată cu scopul de a se aproba o serie de indicatori pentru un proiect privind reabilitarea termică a blocurilor pe bani europeni.
”
Mâine semnăm a doua cerere de reabilitare termică, alte trei blocuri, va veni reprezentantul de la ADR Nord – Est iar joi vom aproba indicatorii tehnico-economici pentru a treia cerere de reabilitare termică cu alte trei blocuri. O să vedeți mâine toate detaliile. Acesta este principalul motiv al convocării ședinței pentru că trebuie aprobat în această săptămână pentru ca în maxim două săptămâni să aprobăm și a treia cerere”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
De asemenea, un alt proiect de hotărâre este privitor la validarea mandatului de consilier local al lui Cristinel Brumă, din partea Partidului Poporului ca urmare a demisiei lui Marius Cristescu.
”
A fost pusă pe ordinea de zi și reconfirmarea dlui consilier Brumă pentru că am înțeles de la colegii de la celelalte partide că au avut oarecare remușcări după cealaltă ședință și vor să restabilească în primul rând acea ordine legală în Consiliul Local. Ceea ce s-a întâmplat nu a fost normal și dl. Brumă la fel ca ceilalți consilieri să vină în CL pentru că este dreptul lui. A fost ales de cetățeni la fel ca ceilalți consilieri și nu este dreptul nimănui să facă discriminări”, a mai spus primarul.
Ovidiu Portariuc a mai spus că nu are informații dacă vor fi introduse până la ora ședinței și proiecte de hotărâre privind schimbarea viceprimarilor.
„
Nu știm…nu mă întrebați lucruri care deocamdată….orice se poate întâmpla, mai ales în politica locală, nu vedeți că dl. Florin Țurcanu este imprevizibil? Orice se poate întâmpla”, a încheiat
Ovidiu Portariuc. (G.E.)
CITEȘTE:
Vicele Cătălina despre umilirea în cascadă a lui Brumă : Să-i las pe cei de la PP DD cu ciocoii