Duminică, 28 mai, satul Ionășeni din comuna Trușești, județul Botoșani, și-a adunat fiii într-o adevărată sărbătoare.
Aflată la cea de-a VIII-a ediție, manifestarea intitulată Întâlnirea fiilor satului a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în prezența fiilor satului, a oficialităților locale și a invitaților.
Printre cei prezenți, preotul paroh ține să-l amintească pe Radu Linde, strănepot al vrednicului de pomenire preot Nicolae Costinescu, ctitorul bisericii din Ionășeni, scrie doxologia.ro.
”Această zi a avut o încărcătură emoțională aparte, deoarece satul natal rămâne locul cel mai sfânt din lume. Cu emoții mari, fii satului plecați departe s-au întors duminică să aprindă o lumânare la mormintele străbunilor, să colinde ulițele satului, rememorându-și copilăria și amintindu-și cu drag momentul în care, de mână cu bunicii, treceau cu sfială pragul bisericii de lemn „Sfântul Dumitru” din livadă, astăzi monument istoric. Manifestările au continuat la Căminul Cultural cu un program de activități artistice”,
Pr. Crupă Claudiu George
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Speranța lui Iftime „s-a rupt” în ultimul meci amical: Este supărarea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Jandarmii au lansat o campanie națională pentru proteste pașnice – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Românii vor putea călători fără viză în SUA de la sfârșitul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Botoșănean REȚINUT seara trecută: Extrem de beat a rănit un șofer care circula regulamentar
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile