Măsura luată de unul dintre cele mai mari lanțuri de hipermarketuri din România, de a crea culoare de acces prin montarea unor garduri în interiorul centrelor comerciale, a fost revocată după doar câteva zile.
După ce mai mulți localnici și-au exprimat indignarea pentru delimitarea printr-o astfel de metodă a vaccinaților și nevaccinaților, lucru pe care Botoșăneanul l-a prezentat miercuri, prefectul a dispus efectuarea unor controale la magazinele din rețeaua menționată.
A făcut-o în calitatea sa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), care coordonează activitatea de prevenire a răspândirii îmbolnăvirii.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) deplasate la hipermarketurile de la ieșirea spre Iași, respectiv din zona Gării, au constatat la fața locului că imaginile apărute în spațiul public sunt cât se poate de reale și au cerut renunțarea într-un timp cât mai scurt la măsura luată.
”Gardurile au fost demontate, au fost colegii de la ISU acolo”,
prefect Dan Nechifor, președinte CJSU.
Primul reprezentant al Guvernului în județ a arătat că montarea gardurilor nu era conformă cu actele normative adoptate de autorități și că, în realitate, nu ajuta la prevenirea răspândirii bolii întrucât aceasta se transmite prin aer și nu se poate opri într-un gard.
Și în alte județe din țară autoritățile au reacționat imediat și au dispus coborârea gardurilor.
Astăzi, la ambele magazine din municipiul Botoșani nu mai existau garduri.
Montarea acestora a stârnit proteste chiar și din partea unor persoane vaccinate, care au arătat că, deși s-au imunizat, nu pot fi de acord cu o asemenea decizie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 24, 2024
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile