În ultimele 24 de ore, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost alertate în 10 de cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat şapte dintre acestea fiind înregistrate în Botoşani, iar alte trei la Dorohoi.
Intervenţiile paramedicilor au constat în acordarea primului ajutor şi transportul la spital a 11 de persoane, cu diferite afecţiuni medicale. Două persoane din localitatea Orăşeni Deal, comuna Curteşti, de 26 respectiv 22 ani, au solicitat ajutorul paramedicilor după ce s-au intoxicat cu ciuperci. După ce le-au acordat primul ajutor, membrii echipajului SMURD Botoşani, i-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, rudele unui localnic din satul Şipoteni, comuna George Enescu, au cerut sprijinul echipajului SMURD Dorohoi după ce acesta a încercat să se sinucidă, tăindu-şi venele. Bărbatul, în vârstă de 62 ani, a fost transportat la spital, nu înainte ca paramedicii să-i acorde primul ajutor.