Cunoscut ca Doctorul fără de arginți al zilelor noastre, despre medicul Leon Dănăilă, născut la Darabani, se spune că a efectuat în întreaga viață peste 40.000 de operații pe creier, cele mai multe dintre ele de o complexitate uriașă.
Născut pe 1 iulie 1933, la Darabani, medicul Leon Dănăilă face parte din Panteonul neurochirurgiei românești. A absolvit două universități de stat, în urma cărora a obținut două specialități de vârf – neurochirurgie și psihoneurologie.
Bursier Fullbright, cu zece stagii de specializare în SUA și Europa, membru al Academiei Române, Leon Dănăilă este o autoritate în medicina translațională și în inventica medicală, deținând nu mai puțin de 28 de brevete. Neurochirurgul plecat din Darabani se află, alături de Einstein, printre cele 500 de genii ale secolului XX.
”Standardul Leon Dănăilă” este cunoscut în breasla medicală, mai ales pentru că a aplicat ca pionierat în România cele mai avansate tehnici operatorii din lume, folosind laserul și microscopul operator. Datorită medicului Leon Dănăilă, s-a redus mortalitatea operatorie, de la 51-49%, la 4%, o performanță care îl situează în rândul celor mai mari neurochirurgi ai lumii.
Doctorul considerat a fi un geniu al neurochirurgiei mondiale a vorbit, pentru Botoșăneanul.ro, despre misiunea medicului în vremurile actuale, dar și despre responsabilitățile și riscurile pe care acesta și le asumă, uneori chiar cu prețul vieții. Despre noul virus care ne-a bulversat viețile și cu care parcă „ceva este în neregulă”, dar și despre frici, spaime, speranțe și, nu în cele din urmă, despre doctorul care tămăduiește cu sufletul.
-Domnule doctor, în cariera dumneavoastră de zeci de ani v-ați mai confruntat cu o astfel de situație, în care sistemul sanitar să fie atât de bulversat, de solicitat?
-Pentru început aș vrea să vă spun o scurtă povestioară, poate o știți, dar e bine să ne-o amintim acum.
Într-o bună zi, regele David, învingătorul uriașului Goliat, a chemat bijutierul și i-a poruncit: Ai trei zile să îmi faci un inel, dar când mă voi uita la el, dacă sunt trist să devin vesel, iar sunt vesel să mă întristez. Dar dacă nu îmi împlinești dorința o să plătești cu viața. Bietul bijutier a plecat supărat. Ce să facă? Trecând prin curțile împărătești a întâlnit un copilandru care nu era altul decât Solomon, chiar fiul regelui David.
Auzind povestea bijutierului, Solomon a găsit imediat rezolvarea. I-a zis: Nimic mai simplu. Fă inelul cerut și scrie pe el, mare, să se vadă doar trei cuvinte: Gam zeh yaavori (Și asta va trece).
Bijutierul a scăpat cu viață, iar împăratul a fost foarte mulțumit de inel. Mie mi s-a părut potrivită povestioara în acest context…
Au mai fost perioade grele, au mai fost boli care au decimat omenirea. Au trecut, chiar dacă greu, iar oamenii au scăpat și și-au văzut de treburi în continuare. Și asta va trece!
-Mulțumim pentru că ne-ați reamintit de această frumoasă poveste a Inelului lui Solomon, cu un mesaj care, iată, ne este familiar în aceste vremuri în care auzim peste tot în jur: Totul va fi bine. Cum se vede epidemia din interiorul sistemului medical, cum îi simțiți pe colegii dvs. în aceste zile?
-Noi, medicii, lucrăm în continuare. Chiar astăzi am avut operații. Pentru că, asta e clar, medicii trebuie să fie în prima linie. Nu am fost de acord cu cei care își dau demisia, care pleacă. Trebuie să luptăm. Noi am depus un jurământ care trebuie respectat. Da, uneori plătim cu viața, dar asta ne este meseria, acestea sunt riscurile meseriei noastre și trebuie să avem grijă, de noi și de ceilalți în special, de familie și de pacienți.
-Cele mai dese motivații pentru demisiile medicilor fac referire la lipsa protecției în spital. Se poate apăra medicul singur? Nu este vulnerabil în condițiile în care nu își poate procura cele necesare protecției sale, de la măști la costume?
-Medicul se poate proteja, dar nu singur. El trebuie ajutat, știm că are nevoie de echipament special. Nu ne putem juca atunci când vorbim de siguranță. Și a medicului, și a pacientului. Iată, sunt țări unde nu s-au respectat întocmai regulile impuse și s-a ajuns la o mortalitate destul de mare. Anglia, Italia, Spania. Germania mai puțin, pentru că au intervenit mai repede și au reușit să scape de multe dintre complicațiile acestea nefaste. Regulile trebuie respectate.
-Așadar ne întoarcem la reguli, la legi, ordonanțe. O situație cu care, iată, românii nu prea s-au mai întâlnit în ultimii 30 de ani, cel puțin…
-Se spune că niciodată oamenii nu pot fi conduși doar cu duhul blândeții, ci și cu frică. Frica de lege, frica de moarte, frica de foame, frica de pierdere, frica de durere, frica de sărăcie, frica de singurătate, frica de pedeapsă.
-Domnule doctor, toate aceste frici pe care le-ați enumerat sunt prezente în viața noastră astăzi.
-Da! Fără puțină frică oamenii nu înțeleg. Desigur, depinde și de gradul de cultură al unui popor, dar și de capacitatea de înțelegere a situației respective.
-Trăim o situație nouă, cu care nu ne-am mai confruntat, în fața căreia nu știm să reacționăm și încercăm de la o zi la alta să descifrăm necunoscutul: acest virus nou.
-Așa este. Nu putem să facem supoziții în legătură cu asta, deși este ceva în neregulă, totuși, cu acest virus. Pornit dintr-un singur loc, a împânzit tot globul pământesc…
-Cum credeți că vor evolua lucrurile?
-Sigur că o să persiste aceste virus. Ca și gripa, de altfel. Pentru că și în acest caz vorbim tot despre un fel de gripă. Sunt rezervoare încă, adică avem purtători de viruși care, chiar dacă nu fac boala, la momente improprii, de climă în special, exacerbează.
Virusul nu va dispărea niciodată, chiar dacă vom avea diferite tratamente, chiar dacă va apărea vaccinul. De dispărut nu va dispărea complet.
-Ați vorbit deseori despre ”atitudinea tămăduitoare” a medicului. Ați spus chiar că medicul, prin comportamentul său, poate vindeca pacientul până în proporție de 50%. Doar prin empatie, atitudine… Credeți că, în acest context, mai are medicul capacitatea de a fi empatic?
-Eu am făcut și facultatea de psihologie și am învățat - și am văzut - că dacă medicul nu se apropie de pacient actul medical este deficitar. Trebuie să discuți cu pacientul, să îi dai o stare de încredere. Pentru că starea benefică, starea de încredere măresc starea de imunitate.
Starea depresivă a bolnavului ajunge să îi diminueze starea de imunitate. Acei bolnavi depresivi de la Psihiatrie, pe care îi vedem internați, ei au și o stare de imunitate foarte scăzută și, pe acest fond, diferitele boli se agravează inutil din cauza acestei stări psihice.
De aceea trebuie să acordăm mare atenție. Și nu doar noi. Și preotul. Învățătorul la fel. Să știți că rugăciunea și împărtășania, credința au un mare rol. Și medicul, dar și contextul acesta social al credinței.
-Spuneți că și astăzi, chiar cu aceste costume, cu măști și distanțați social, nu e imposibil să fim empatici.
-Sigur! Nu e neapărat să îi vezi medicului fața. Am avut și noi pacienți care trebuiau operați și, dacă nu ești costumat de sus până jos, nu doar cu masca, nu te poți proteja. Dar asta nu ne împiedică să fim aproape de pacient. Da, medicii trebuie protejați ca să poată salva și alți pacienți. Și depinde de fiecare cum alege să se protejeze. Fiecare cum înțelege să respecte regulile. Gradul de cultură al omului, dar și cel de înțelegere, contează foarte mult aici.
Leon Dănăilă
C R E D I N Ț Ă
”Eu am simțit fiorul divin ori de câte ori am avut în față harta plină de mistere și complicații a creierului uman. Sunt profund credincios și în asta se află puterea mea de concentrare, rigoarea, tăria psihică și calmul, ba chiar și rezistența fizică, necesare în operații care durează, prin forța lucrurilor, mai multe ore. Și tot de aici și rezultatele. Vreau să vă spun că orice boală este compusă din două părți; o parte psihică – 50% - și tot atâta partea organică. Iar dacă medicul – sau preotul, că și acesta poate avea un rol foarte important – caută să-i înlăture sau să-i amelioreze suferința psihică, în acea măsură este înlăturată boala”.
V I Z I U N E
”Am introdus microscopul operator în neurochirurgie. La scurt timp, și pentru prima dată în neurochirurgia românească, am început să utilizez și laserul devenind astfel singurul neurochirurg din țară care opera ca în țările occidentale. Iar pe deasupra foloseam un laser confecționat de inginerul român Duțu, de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. Utilizarea laserului polarizase atenția lumii asupra mea. Iar primele operații reușiseră foarte bine. Articolele mele despre laser în neurochirurgie au devenit cunoscute întâi în reviste din străinătate și mai târziu în țară”.
M I R A C O L
Cazul Elizabeta M. din Alexandria. August 1997. Pacientă în vârstă de 65 de ani, arterioscleroză stadiu final. Adusă de o rudă la spital, dar prea târziu: femeia era deja în comă profundă, fără reflexe, cu speranță de viață zero. La o scanare tomografică reiese că, de fapt, pacienta avea o tumoră gigantică la creierul mic. Medicii dat verdictul: orice intervenție este inutilă. Nu și Leon Dănăilă.
”Am simțit un val de revoltă care mi-a năvălit în suflet și în minte; am amânat alte operații și am intrat imediat în sala de spălare. Am observat cum colegii mă priveau ca pe un exaltat și își dădeau coate. Chiar păream cam nebun, recunosc, mai ales după ce, la doi pași de sala de operație, inima pacientei s-a oprit. Nu mi-a lipsit mult nici mie...
Mi s-a spus că nu mai are rost operația, că totul s-a sfârșit. Recunosc, am șovăit și eram gata să abandonez. Nici acum nu știu de ce nu m-am oprit. Ca în transă am cerut să fie cuplată la aparate și a intrat în acțiune echipa de reanimare. La fel și anesteziștii.. Miraculos de-a dreptul, din fericire, inima ei a putut fi controlată și, incredibil, operația a început. Timp de aproape două ore, întreaga clinică a urmărit cu sufletul la gură intervenția, majoritatea fiind de părere că ceea ce vedeau pe monitorul uriaș al microscopului operator era deja o operație pe un cadavru. Doar aparatele mai țineau pacienta în viață. Și, probabil, și dorința subconștientă a femeii de a trăi. Care și-a revenit după ce tumora a fost îndepărtată. Cinstit vorbind, și mie mi s-a părut atunci o minune. Dar mai ales a doua zi când, surpriză, la vizită, am auzit-o pe pacientă vorbind.
Aveam zeci de ani de medicină și mii de operații pe creier, dar nu mai văzusem așa ceva, este cea mai uimitoare dintre operațiile pe care le-am făcut. Și am reușit! Câteva zile mai târziu, Elisabeta M. a mulțumit mâinilor care au smuls-o din ghearele morții și a plecat acasă, singură! Cum a fost posibil? Numai Dumnezeu știe!”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
