După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Pentru botoșăneni, volumul este și mai interesant prin prisma faptului că povestea pleacă de la Botoșani, acolo unde Constantin Boștină a ocupat în perioada 1986 – 1989 mai multe funcții înalte în aparatul de stat, inclusiv aceea de prim-vicepreședinte al Consiliului Popular al județului Botoșani. Tocmai de aceea la jumătatea lunii aprilie și-a lansat cartea și la Botoșani.
- D-le Boștină, cum ați regăsit Botoșaniul după mai bine de 30 de ani, după ce ați făcut parte din conducerea acestui județ?
- Evident că, de 32 de ani îmi doresc să mă reîntorc la Botoșani pentru că n-am fost de când am plecat. Din 1989, n-am mai revenit la Botoșani din cauza faptului că am avut foarte multe preocupări la București și de câte ori mi-am propus nu am reușit. În sfârșit, acum, legat de evenimentul pe care am ținut înadins să-l fac și la Botoșani, lansarea cărții ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu”, am hotărât să vin și să fac lansarea ediției a doua la Botoșani pentru că de la Botoșani pleacă subiectul principal al cărții. Și am venit aici să îmi reîntâlnesc vechii colaboratori, să văd cum arată Botoșani la 32 de ani după plecarea mea de aici și mărturisesc că în scurtul timp pe care îl am de când mă aflu din nou la Botoșani simt în mod real un spirit dornic de a afirma Botoșaniul în continuare pe harta României. Evident că nu pot să fac prea multe aprecieri pentru că nu am apucat încă să regăsesc Botoșaniul în desfășurarea lui, doar ce am perceput la prima vedere, venind dinspre Suceava la Botoșani. Cel puțin intrarea dinspre Suceava mi-a relevat schimbări în bine. Fără să intru în detalii, la prima imagine. Îmi voi prelungirea șederea încă o zi, poate două, ca să pot să percep mai bine ce se întâmplă acum la Botoșani. Nu vin cu un ochi critic la adresa Botoșaniului, vin cu un ochi interesat să văd ce a evoluat și cum a evoluat și mă și gândesc și cum aș mai putea să și sprijin cu câte ceva Botoșaniul pentru că am posibilitatea. La ora actuală am o calitate de membru expert al Consiliului Consultativ pentru Dezvoltarea Durabilă a României și de pe această poziție chiar vreau să văd cum aș putea să dau în continuare o mână de sprijin dezvoltării Botoșaniului, așa cum am făcut-o din 1986 până în 1989, când am muncit aici, la Botoșani.
- Cum ați ajuns dvs. prim-vicepreședinte al Consiliului Popular al județului Botoșani? Ați ocupat înainte acea funcție de secretar personal al tovarășului Nicolae Ceaușescu.
- Da. Eu am venit la Botoșani din funcția de ministru adjunct la Industria Ușoară. Înainte de a fi ministru adjunct la Industria Ușoară, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu și am venit în 1986 ca secretar cu probleme economice al județului Botoșani și vicepreședinte al Consiliului Popular al județului Botoșani. În această calitate am acționat până la începutul anului 1989, când mi s-a propus să preiau conducerea administrativă a județului, ca prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Județean și evident că de pe această poziție am continuat programul de dezvoltare economică al județului pe care îl începusem ca vicepreședinte și secretar cu probleme economice. Așa am ajuns, convingând localnicii, dar și organele centrale de la București, că aici începusem un program de dezvoltare al județului pe care voiam să îl continui. Din păcate, evenimentele din decembrie 1989 au întrerupt obiectivele pe care mi le propusesem, dar timpul nu e trecut, în mod normal unele pot fi reluate.
- Prin Botoșani se vorbește că venirea dvs. aici a fost un fel de trimitere în exil de către regimul comunist. Se practica această trimitere în județe a unor oameni mai incomozi.
- Eu n-aș împărtăși această viziune și acest mod de a vedea venirea mea la Botoșani din considerentul esențial că, într-adevăr, trimiterea mea la Botoșani a fost rezultatul unei discuții cu Nicolae și Elena Ceaușescu și cu ministerele economice la o analiză a activității de export a României, în care eu am ridicat niște probleme legate de capabilitatea continuării în modul în care se desfășurau evenimentele atunci, în sensul că, dacă nu intervenim cu retehnologizarea industriei – eu fiind și ministru adjunct la Industria Ușoară – cu creșterea capacității și a calității producției, cu creșterea competitivității produselor pe care le facem, încep să pierdem teren pentru piața externă. Eu ocupându-mă și de exportul industriei ușoare. Și evident că aici am intrat într-un dialog contradictoriu cu Nicolae Ceaușescu și cu Elena Ceaușescu, care nu au împărtășit acest punct de vedere. Dar eu nu am socotit-o ca o sancțiune trimiterea mea la Botoșani, ci ca un punct în care mi-am exprimat punctul de vedere favorabil dezvoltării economice și venirea la Botoșani am interpretat-o și ca o posibilitate să mă așez la talpa țării, să văd ce se întâmplă și tehnologic, și competitiv, și din punct de vedere al calificării forței de muncă, deci eu am socotit-o ca un pasaj în viața mea necesar formării mele ca un economist cu activitate aplicată.
.JPG)
- Sunteți chiar doctor în științe economie din 1987...
- Da.
- Ei, dacă ne uităm la zona industrială din Botoșani, în afară de fosta ”Melana”, actuala ”Rolana Tex”, nu a mai rezistat nici o altă întreprindere comunistă în economia de piață. Aveam la Botoșani o zonă industrială atât de neperformantă?
- N-aș spune că era o zonă neperformantă pentru că, practic, produsele pe care le producea la timpul respectiv industria botoșăneană, erau produse care încă aveau o cerere bună la intern. Dacă mă refer la Electrocontact, de exemplu, era una dintre întreprinderile care produceau bunuri de forță pe partea de electrotehnică. Dacă mă refer la Întreprinderea de Sticlărie și Porțelan Dorohoi, era una dintre unitățile de vârf, cu capacitate bună de export și cu competitivitate. Dacă mă refer și la fabrica Integrata de In, care avea un export foarte bun. Eu m-am ocupat, înainte de a veni la Botoșani, și de exportul de la Integrata, și de exportul de la de Sticlărie și Porțelan Dorohoi, și de la fabrica de confecții, și de la Textila. Industria Botoșaniul avea ce-i drept niște probleme de competitivitate de vârf, dar nu era neperformantă. Avea nevoie de niște retehnologizări și de o creștere realmente a calității produselor pentru că piața externă evolua foarte bine. Eu aici nu vreau să spun ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat dvs. botoșănenii știți mai bine decât mine, cert este că și eu mă uit să regăsesc niște lucruri pe care mă așteptam să le regăsesc la Botoșani și am constatat că nu le-am mai găsit.
- Ce vă amintiți din 22 decembrie 1989, când Partidul Comunist, sau mai bine spus prima linie a Partidului Comunist, a pierdut puterea și la Botoșani. Ce vă amintiți din evenimentele de atunci, de la Botoșani?
- Ca să fie foarte sincer, ceea ce am scris și în cartea pe care o lansez aici (interviul a fost realizat pe 16 aprilie 2022 – n.r.), eu am fost într-o situație mai particulară decât mulți dintre semenii mei din vremea respectivă pentru că am avut un dialog cu Ceaușescu în trei rânduri după septembrie 1989, în care i-am adus informații că lucrurile trebuie să se schimbe în ceea ce privește managementul. Nu neapărat sistemul de conducere, dar în ceea ce privește managementul politic trebuie să se schimbe pentru că începuseră mișcările în toate țările socialiste, inclusiv în Uniunea Sovietică. Ei, acest lucru m-a avantajat să nu mă ia evenimentele din decembrie pe nepregătite. Aveam în bagajul meu informații că este posibil să se întâmple așa ceva, ba mai mult, chiar dacă e să fie foarte deschis, am fost undeva informat, ca să nu zic atenționat de Egon Krenz, fostul prim secretar al Partidului Socialist din Germania, când m-am întâlnit cu el ca urmare a unei misiuni date de Ceaușescu, inclusiv că, dacă Ceaușescu nu se dă deoparte din fruntea partidului, nu ne apucă Anul Nou cu el. Deci se apropia Anul Nou și simțeam că trebuie să se întâmple, motiv pentru care, evident în ultima perioadă... Ultimul dialog pe care l-am avut cu Nicolae Ceaușescu, a fost în 12 decembrie 1989, când m-am dus la București la o analiză a situației economice din județ, era o reuniune pe țară, și el m-a invitat la o discuție, să îi spun ce se întâmplă la Botoșani. Și i-am spus ce se întâmplă la Botoșani, așa cum am perceput eu, că sunt probleme de alimentare a populației, că sunt probleme cu încălzirea populației, că lumea este relativ nemulțumită, că depozitele sunt pline, iar magazinele sunt relativ goale.
- Și s-a mirat când i-ați spus, părea că nu cunoaște lucrurile acestea?
- Practic, Ceaușescu începuse să piardă simțul realității. Nici nu m-a contrazis, nici nu m-a certat, nici nu m-a apreciat, mi-a spus, ”întoarce-te acolo și luați măsurile necesare”. Înțelege ce vrei din asta... Și atunci am venit și am început să găsesc soluții să dăm o anumită dezlegare pentru a putea să îmbunătățim și situația de alimentație a populației, și situația de căldură. Era o problemă pentru Botoșani.
- Știu că pe 22 decembrie 1989 mai tot secretariatul Județenei de Partid a părăsit Palatul Administrativ, inclusiv Elena Nae (fosta prim secretar al județului). Dvs. ați fost poate singurul care a rămas acolo. De ce ați rămas, nu v-a fost teamă de manifestanți?
- Nu! Nu mi-a fost teamă și nici nu am fost sfătuit de cineva să rămân. Eu am socotit că atributul meu de prim-vicepreședinte al Consiliului Popular al județului Botoșani, chiar dacă eram membru al Biroului Județean de Partid, îmi cere să stau pe loc și să încercă să rezolv probleme. Motiv pentru care asta am și făcut. E adevărat, când au venit – oamenii s-au adunat în piață, în fața Palatului Administrativ – tot secretariatul Comitetului Județean de Partid deja plecase, eu eram în birou, au venit oamenii din stradă, o parte dintre reprezentanți, și s-au uitat sus, să vadă tabloul lui Ceaușescu.
- Și îl dăduserăți jos.
- Îl dădusem jos și pusesem o pictură. Au deschis la bibliotecă să vadă cărțile despre socialism, despre Ceaușescu: unde sunt? Păi nu sunt! Dacă le vedeți, luați-le. Pentru că le-au luat și le-au dat foc pe unde le-au găsit în celelalte birouri. Deci eu m-am așteptat oarecum că ceva trebuie să se întâmple. Nu știam exact ce se va întâmpla. Practic, atunci văzând care este situația, am hotărât să le spun clar: faceți ce credeți și cereți-mi sprijinul, vă sprijin cu ce pot eu. Am primit și legitimație de membru al Consiliului Frontului Unității Socialiste aici, pe plan local, și am stat cu ei să încercăm să rezolvăm problemele care erau la timpul respectiv. Chiar în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989 am avut un dialog la telefon cu Ion Iliescu, propunându-mi să merg la București, să intru în Consiliul Frontului Salvării Naționale. I-am spus că nu simt nevoia să vin, eu aici sunt în regulă, sunt membru al Consiliului Frontului Unității Socialiste de la nivel județean și nu simt nevoia să vin la București. A venit după vreo două ore unul dintre colaboratorii lui de la nivel central, Corneliu Pârcălăbescu, fost șef al Gărzilor Patriotice, spunându-mi din nou ”vino la București că tovarășul președinte vrea să vii la București și eu i-am spus foarte clar: «ce, voi aveți președinte deja?». La care mi-a spus: da, tovarășul Iliescu. Bine, spune-i că nu vin”. Și n-am venit.
.JPG)
Am plecat însă din Botoșani pe data de 31 decembrie 1989, la insistențele lui Victor Stănculescu, propunându-mi - deja îmi spunea el că Ion Iliescu a adoptat un decret prin care m-a numit ministru adjunct la Economie – să merg să fac echipă cu el. Eu fiind economist și tot timpul am cerut să fiu implicat în chestiile cu economia, am acceptat și am mers la București. La București am avut tot o poziție pozitivă, constructivă, dar cu mențiunea ”să nu stricăm ce merge bine și să încercăm să renunțăm la ce nu merge bine și să consolidăm ce merge bine”. Să fie clar, nu tot ce a fost înainte de 1989 a fost rău. Dovadă este că și acum trăim din valorificarea a ceea ce a fost înainte de 1989. Ei, aici am intrat într-un dialog diferit cu puterea care era atunci la început și am plecat de la Ministerul Economiei pe motivul că presa m-a găsit că am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu. Și am răspuns: da, am fost, și am mai avut și alte funcții. Dacă e, mă retrag. Și m-am retras. Și din ianuarie 1990 nu am mai făcut nici un fel de politică, cu toate insistențele care s-au făcut pe lângă mine. M-am ocupat de partea economică, am intrat în viața privată, am organizat activitatea oamenilor de afaceri, după aceea am condus Bursa Română de Mărfuri, am înființat o asociație de studii și prognoze economico-sociale și conduc ”Economistul”, revista economiștilor din țară, în care încerc să îmi aduc contribuția la îmbunătățirea economiei românești.
- Realizăm acest interviu pe data de 16 aprilie, când dvs. lansați la Botoșani cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu”. Am citit pe undeva că, inițial, v-ați dorit ca această carte să apară după trecerea dvs. în neființă. De ce sau de cine vă mai este teamă la 32 de ani și jumătate de la revoluție?
- Nu-mi era teamă și nu-mi este teamă nici acum, de nimeni pentru că eu nu sunt omul care iese și strigă, urlă, dă cu bâta, eu sunt omul care vorbesc, gândesc și spun ceea ce gândesc eu și nu fac filosofie. Eu am activitate economică pregnantă, am condus un minister înainte de 1989, am condus un județ înainte de 1989, deci nu am de ce să îmi fie frică de activitatea mea. Am gândit să o scriu și să o las după dispariția mea dintr-un motiv esențial: așteptând ca evoluția după 1989 a României să fie una în creștere. Din păcate, constatând în ultimii ani că lucrurile merg din ce în ce mai prost și că economia României nu este ceea ce trebuie să fie, m-am decis să scriu ce a fost înainte de 1989 și nu m-am oprit la decembrie 1989. Cartea mea este o retrospectivă a ceea a fost înainte de 1989 și vin și lansez că România are viitor dacă se va face o altă politică economică. Eu sunt inițiatorul unui concept de model economic românesc în Uniunea Europeană, ”România orizont 2040”. Deci, din acest punct de vedere, decizia a fost datorită situației proaste în care se află încă România.
- Observ în România o încercare de absolvire măcar parțială a tovarășului Nicolae Ceaușescu...
- Nu, poți să îi spui Nicolae Ceaușescu, fără nici un fel de problemă, ca să nu supărăm urechile care nu acceptă cuvântul de tovarăș, deși cuvântul de tovarăș vine din istorie, nu vine de la comuniști.
- ... S-a lansat o ipoteză și anume că omul nu cunoștea în amănunt realitățile social-economice, adică nu știa cât de rău o duc românii. Stă această ipoteză în picioare?
- El simțea că anumite lucruri nu merg bine. Eu, chiar de la Botoșani, în iunie 1989, i-am trimis o scrisoare la Comitetul Central în care i-am spus că lucrurile nu merg bine, că nu poți să faci planul pe luna iunie în condițiile în care aprovizionarea cu materie primă pentru planul lunii iunie este aprobată prin decret prezidențial pe 25 iunie. Cum să faci producția pe iunie în condițiile în care tu nu ai avut materia primă de la începutul lunii și o primești la sfârșitul lunii? Evident că asta a fost una din temele din discuțiile pe care le-am mai avut cu el. Nu a găsit niciodată capacitatea de a încerca să modifice ceva decât atât cât concepea el. Și avea și el, ca orice om limitele lui. Când eram secretarul lui personal i-am făcut o analiză a complexului economic românesc - nu eu singur, împreună cu Institutul de Cercetări Economice, Institutul Național de Economie Mondială – în care i-am demonstrat că în România, atunci, în 1982, cam 70% din industria României era competitivă. 30% nu era competitivă și i-am propus să renunțăm la cea care nu merge, să mișcăm forța de muncă către servicii și alte activități pentru ca să putem să nu scădem eficiența economică. Și pe conceptul că nu poate să creeze șomaj în socialism – ”ce fac cu ăștia de la care închidem fabrica, unde îi trimitem?” – Îi trimitem în servicii, în alte activități, mai dezvoltăm. ”Nu, nu, nu...”.
- Șomajul nu exista atunci.
- Nu exista.
- De ce Nicolae Ceaușescu a fost singurul dictator din Europa de Est care a fost ucis?
- Din cauza modului absolut incalificabil al celor care au luat atunci imediat puterea în decembrie 1989. Incalificabil! Am spus-o și la lansarea, la București, a primei ediții a cărții, că Ceaușescu trebuia înlocuit, obligatoriu! O spune unul care îl cunoștea foarte bine și i-a fost secretar personal, dar nu așa, nu prin împușcare, prin luarea dreptului la viață. Viața nu i-a dat-o nimeni, este venită, nu știu, natural, supranatural, și trebuie să îl lași să o trăiască. E adevărat, să îl privezi de anumite drepturi dacă a făcut greșeli. Deci el trebuie înlăturat, ceea ce de altfel s-a întâmplat, că de fapt înlăturarea lui le-a fost ușurată celor care au venit la putere chiar de decizia lui, de slăbiciune, de a pleca - hai să nu zic de a fugi că poate termenul este prea tur – din Comitetul Central. Cu toate că plecarea lui a fost organizată, într-un fel mințindu-l că îl duc să îl protejeze, dar de fapt l-au dus să îl aresteze și să-l ucidă. Eu nu pot să fac alte afirmații decât una pe care mi-au făcut-o în data de 20 mai, când am fost la Berna, în Elveția. Francmasonii mi-au spus clar: decizia de a-l împușca pe Ceaușescu nu a fost luată în afară, decizia de afară a fost să fie înlăturat, dar nu împușcat.
- 20 mai în ce an?
- 1990.
- Ați ocupat poziții înalte în regimul comunist. Acum sunteți, printre altele, președintele Asociației pentru Studii și Prognoze Economico - Sociale, membru fondator și vicepreședinte al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, vicepreședinte al Consiliului Național al Asociației Generale a Economiștilor, sunteți director general Dakia GmbH Viena, membru al consiliului de administrație al Bursei Române de Mărfuri, aveți și alte funcții. Unde vă regăsiți mai bine, unde credeți că v-ați simțit mai bine, în perioada comunistă sau în capitalism?
- Eu vreau să spun foarte clar: în România nu a fost comunism, să ne înțelegem. În Constituția României se scria Republica Socialistă România, nu Republica Comunistă România. În România au fost comuniști, aia este altceva și tocmai datorită faptului că o bună parte din acești comuniști, inclusiv de la vârf, nu au înțeles că lucrurile sunt evolutive în istorie, s-au blocat pe funcții și au încercat să pună frână unei anumite evoluții.
- Era Republica Socialistă România, dar în care exista un singur partid: Partidul Comunist Român.
- Păi am spus, erau comuniști în România, dar nu era o țară comunistă pentru că erau 4 milioane de membri. 23 de milioane de locuitori erau atunci. Mă rog, tineretul nu avea o opțiuni, dar erau și atunci oameni care gândeau. Și liberal, și țărănist. Sigur, mai puțin vizibil, dar o făceau. Deci eu, ca să fiu foarte sincer, m-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum pentru că am încercat, conform pregătirii mele, să îmi fac datoria și să îmi aduc contribuția cât pot și cât sunt și lăsat, să încercăm să facem un lucru bun pentru România. Vorba lui Eminescu, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.
