10 ani, atît a împlinit Costică Macaleţi de cînd ocupă aproape fără încetare funcţii publice. A fost jumătate de an consilier judeţean, aproape patru ani prefect, iar în 2004 a devenit deputat. În vara lui 2008 a suferit un eşec usturător la Primăria Botoşani, însă după numai jumătate de an, candidînd tot pe un colegiu din municipiu, a dobîndit al doilea mandat consecutiv de parlamentar. Pe 29 mai a recîştigat categoric preşedinţia organizaţiei municipale a PSD, într-o dispută cu mult mai tînărul Costel Lupaşcu, cel care i-a reproşat că se află în fruntea unei „organizaţii de şmecheri”.
- Cum e să conduci o organizaţie de şmecheri?
- Să conduci o „organizaţie de şmecheri”, ca să-l parafrazăm pe colegul nostru Lupaşcu, nu-i simplu deloc. Politica este o activitate benevolă şi fac politică cei care sînt atraşi de politică sau care au diverse interese. Nu-i simplu de condus, mai ales că însuşirile umane, de cele mai multe ori, îşi spun cuvîntul şi mă refer la orgolii, invidii ş.a.m.d. Nu-i simplu de condus o orgnizaţie, chiar mai mică sau mai mare.
- Deci nu-i una de şmecheri?
- Nu, indiscutabil, nu este o organizaţie de şmecheri...
- Dar de ce este atunci?
- ... Mai ales că baza a ceea ce înseamnă o viitoare guvernare sau o viitoare ocupare a posturilor din instituţiile deconcentrate se face din nucleul organizaţiei municipale sau din teritoriu, din judeţ şi trebuie să ai buni profesionişti, oameni care au mai condus la viaţa lor structuri şi cred că trebuie şi selectaţi foarte bine că altfel ne trezim că punem la Ape oameni de la Loto şi cînd sînt inundaţii dăm din colţ în colţ sau punem la spital nu ştiu ce dansator sau balerin ş.a.m.d. Cred că trebuie fiecare meserie să îşi găsească locul acolo unde îi este locul.
„Nu aveam alt candidat pregătit sau scos la rampă pentru a candida la Primăria Botoşani”
- Pe de altă parte, la acea conferinţă municipală de alegeri, vi s-au reproşat şi unele lucruri pornite de la date statistice, care nu prea pot fi contestate, cum ar fi rezultatul de la alegerile pentru Primăria Botoşani din 2008, cînd aţi avut un scor de 15%.
- Da, scorul din 2008, mă rog, eu n-aş vrea să aduc justificări, dar principalul candidat Cătălin Flutur era pe val, era primar în funcţie şi probabil n-am fost nici eu cea mai bună variantă.
- Vi s-a impus?
- Dacă ar fi fost în 2005 probabil lucrurile erau altfel. Apropos de impus sau nu, nu mi s-a impus o asemenea candidatură, dar la vremea respectivă nici nu aveam alt candidat pregătit sau scos la rampă pentru a candida la Primăria Botoşani. Eu îmi însuşesc înfrîngerea de atunci. La Consiliul Local rezultatul a fost mai bun, s-au scoscinci consilieri, dar faptul că nu am putut avea nici măcar un viceprimar e o înfrîngere dureroasă. A fost şi la nivel de judeţ înfrîngere, la care unii nu se aşteaptau şi aveau pretenţii mult mai mari.
Conţac – „un stil de conducere dictatorial”
- Vă referiţi la fostul preşedinte al organizaţiei?
- Da.
- Mai discutaţi cu dl.Conţac, vă mai întîlniţi?
- Nu... ne-am mai întîlnit de cîteva ori, ne-am salutat, dar nu am intrat în discuţii şi nici în detalii.
- Dar aţi fost o mulţime de ani colegi de partid, ce v-a făcut ca, după un număr de ani în care i-aţi fost alături sau l-aţi tolerat, nu ştiu exact care este expresia cea mai potrivită, să vă împotriviţi cumva politicii d-lui?
- În ultimul timp, cred că şi datorită înfrîngerilor, era mai puţin de înţeles, şi deciziile pe care le lua nu erau dintotdeauna cele mai sănătoase. De altfel, el este un om bine înfipt în realităţi, dar cu un stil de conducere dictatorial, ceea ce la partid e mai greu de impus şi mai ales atunci cînd încerci să îţi aduci în organizaţie sau să îţi plasezi pe orbita politicii neamuri, fini, afini ş.a.m.d. Lucrul ăsta e deranjant şi eu m-am ferit de aşa ceva, nu că n-aş fi avut cereri în sensul acesta, dar m-am ferit avînd o jenă totală la asemenea decizii.
- Spuneţi că v-aţi ferit de lucruri de genul acesta, dar vi se reproşează mereu faptul că îl susţineţi pe şeful de la tineret, pe Răzvan Rotaru.
- Da, îl susţin şi îl voi susţine atît timp cît va face treabă. Eu am cîţiva amici de partid, cîţiva colegi foarte buni, care s-au înhămat în sensul bun şi total la treabă. Dacă Răzvan Rotaru nu se înhamă la treabă nu îl voi mai susţine.
- Dar de unde dragostea asta politică faţă de d-lui?
- A fost o chestiune absolut reciproc. Eu am avut un ajutor substanţial, vorbesc ca muncă, în campaniile partidului, necondiţionat. A venit la munca de partid fără să pună condiţii.
„Eu l-am rugat pe prefect doar să fie drept”
- Condiţionat sau necondiţionat, a ajuns pînă la urmă şef la Garda de Mediu.
- A, bun, a fost o recompensă în sensul ăsta şi a făcut o figură bună acolo chiar punîndu-se de-a curmezişul unor decizii ale mai marilor judeţului, ceea ce denotă curaj şi atitudine.
- Chiar dl.prefect spunea odată într-un cadru oficial că aţi fost la d-lui să interveniţi pentru Răzvan Rotaru să îl lase în pace sau ceva de genul ăsta.
- Nu, nu, intervenţia n-a fost de genul ăsta. Eu l-am rugat doar să fie drept, „drept Măria Ta”, un lucru pe care el a dorit să îl spună la presă. Eu nu i-am cerut altceva, am avut poziţia domniei sale şi e una în care trebuie să fii foarte echilibrat.
- Şi d-lui n-a fost atunci?
- Nu, faptul că a ieşit în presă cu discuţii absolut particulare şi deturnînd sensul discuţiei mele mi s-a părut puţin deplasat.
„În 30 şi ceva de ani de serviciu n-am avut concediu medical”
- Apropos de funcţia de prefect, pe care aţi deţinut-o aproape patru ani, nu purtaţi o nostalgie a acelei perioade?
- Nu, eu întotdeauna, dincolo de funcţiile pe care le-am avut, am fost un om extraordinar de disciplinat la serviciu. În 30 şi ceva de ani de serviciu n-am avut concediu medical, nu ţin minte să fi fost sancţionat sau să mi se ia din salariu, deşi am avut discuţii şi mai contondente cu unii şefi.
- Dar unde vă simţiţi mai bine sau ce este mai pe placul dvs., unde credeţi că aţi dat randament mai bun, la Prefectură sau în Camera Deputaţilor?
- Luînd ca serviciu în sine e mai aplicată activitatea la Prefectură, deci în Executiv. Vezi că în urmă poate rămîne ceva sau decizia ta poate să aibă urmări bune sau mai puţin bune decît în Legislativ. Discutam înainte de interviu despre faptul că încă nu există o separaţie a puterilor în stat şi faptul că în treburile Legislativului se amestecă foarte mult Executivul venind cu foarte multe iniţiative sau cu puncte de vedere asupra legislaţiei, mi se pare absolut incorect şi incomod.
„Viaţa de parlamentar se simte mai puţin pentru că nu am calitatea de lider de grup ca să ies în faţă ca imagine”
- Sînteţi după şase ani de deputăţie. Majoritatea oamenilor cînd ne văd, ştiind că sîntem jurnalişti, ne zic, „dom’ne zi-i lui ăla să spună un lucru concret care l-a făcut pentru Botoşani”. Spuneţi-ne un lucru concret pe care l-aţi făcut pentru Botoşani.
- Din perioada în care am fost prefect, ceea ce guvernarea PSD de la vremea respectivă, am fost şi eu o mică rotiţă neimportantă la acel angrenaj, cu excepţia sincopelor pe care le-a avut guvernarea PSD. În partea cealaltă, de Legislativ, că m-aţi întrebat ce am făcut în ultimii şase ani, am fost coautor la o serie de legi legate de partea de administraţie, inclusiv cea a migraţiei politice, care din punctul meu de vedere n-a fost dusă pînă la capăt, în sensul că trebuia să îşi pună la bătaie şi parlamentarii mandatele în momentul în care părăsesc partidele, aşa cum e valabil pentru consilierii locali şi judeţeni, la modificările legii 215 (a administraţiei publice locale – n.r.), la iniţiativele legate de partea de droguri, am fost co-iniţiator cu doctorul Ciuhodaru de la Iaşi, care între timp ne-a şi părăsit, ca partid, cîteva chestiuni la legea învăţămîntului legat de normele diactice, cele de 16-18 ore, la ducerea în faţă şi ca salarii a învăţătorilor şi institutorilor, semnatar al moţiunilor care au fost, inclusiv cea de suspendare a preşedintelui Băsescu, chiar şi ultima moţiune... Dar probabil, viaţa de parlamentar se simte mai puţin pentru că nu am calitatea de lider de grup ca să ies în faţă ca imagine.
- Lumea cînd întreabă despre un lucru concret se gîndeşte la un drum, la un pod, la o clădire construită, la ceva de genul ăsta...
- Aaa, nu...
- ... La aducerea unor fonduri într-o expresie
- În afară de faptul că am participat la voturile bugetelor, inclusiv cele pentru Botoşani, la conducta de gaz, care a trecut prin Parlament ca fonduri şi, în general, ce s-a adus în Botoşani şi noi am fost consultaţi ca grup parlamentar, vorbesc la nivel de Botoşani, am fost totdeauna de acord pentru aducerea de fonduri, inclusiv vama de la Rădăuţi Prut care mereu s-a lăsat aşteptată, să fie deschisă.
„N-am crezut că Geoană va pierde alegerile”
- Cît mai stă PSD în Opoziţie?
- Dacă nimic senzaţional nu se întîmplă încă doi ani de zile.
- Dl.Marcu spunea într-un interviu pe care i l-am luat în urmă cu cîteva săptămîni că a presimţit după anunţarea exit-poll – urilor că Mircea Geoană o să piardă alegerile. Dvs. aţi presimţit acelaşi lucru?
- Nu, n-am crezut că Geoană va pierde alegerile, mai ales cu o asemenea situaţie, în care toate forţele politice s-au îndreptat împotriva lui Băsescu. La fel cum a fost în 2004, cînd toate forţele politice s-au coalizat împotriva lui Năstase. Atunci eram aproape sigur că Năstase va pierde, deşi a avut o guvernare cu creştere economică, dincolo de neregulile care s-au întîmplat şi atunci, dar chiar n-am crezut că Geoană va pierde alegerile.
„Cînd va exista un candidat valabil pentru funcţia de preşedinte la municipiu, nu voi mai candida”
- De ce nu îl concuraţi pe Gheorghe Marcu la preşedinţia organizaţiei judeţene?
- Nu ştiu, nu m-am gîndit la a-l concura. Faptul că împreună reuşim să facem o echipă şi să ne respectăm reciproc ca parteneri de echipă, cred că e în regulă.
- În 2012 mai candidaţi la vreo funcţie publică?
- Mi s-a mai pus această întrebare şi mi s-a pus întrebarea asta şi de mai marii partidului şi de colegii de aici. În momentul cînd va exista un candidat, din punctul meu de vedere, valabil pentru funcţia de preşedinte la municipiu, nu voi mai candida. Dar dacă va fi un coleg care nu corespunde la ceea ce trebuie făcut pe o asemenea funcţie, voi candida.
- Răzvan Rotaru ar corespunde?
- Da şi nu numai Răzvan Rotaru, mai sînt tineri şi din seniori care pot ocupa această funcţie. Eu mereu i-am îndemnat şi mai mult ca oricînd există democraţie de partid la noi, la nivel de Botoşani, şi am îndemnat la fiecare şedinţă de organizaţie locală şi le-am spus : „candidaţi pentru funcţii, începînd cu cea de preşedinte pînă la...”.
„După ce ce liniştim cu alegerile interne, trebuie scoşi oamenii la rampă”
- Cînd am spus funcţie publică mă gîndeam în primul rînd la alegerile locale, la cele parlamentare.
- A, nu, la asta mai mă gîndesc. Am lansat şi am deschis aceste candidaturi şi sigur în urma unui sondaj de opinie, pentru că trebuie să facem din ce în ce mai tehnic, pentru că tot mai tehnică devine politica, cel care va fi cel mai bun în sondajul de opinie va fi candidatul pentru municipiu, pentru judeţ.
- Bine, acum contează şi cine comandă sondajul şi cine îl face.
- Nu, în momentul în care sînt mai mulţi candidaţi din interiorul partidului, nu cred că poţi influenţa într-un fel sau altul. Sau, dacă exsistă vreo suspiciune în acest sens, se poate comanda un sondaj de la o firmă neutră, specializată, care chiar nu cred să existe vreo suspiciune în sensul ăsta. Dar cred că candidaturile, după ce ce liniştim cu alegerile interne, trebuie scoşi oamenii la rampă să-şi prezinte ceea ce pot, ceea ce vor să facă, ce pot demonstra în oglindă cu adversarii politici.
Interviu realizat de Sergiu BĂLĂŞCĂU
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile