A început prin a copia diverse lucruri și cum în vremea comunismului cărțile colorate de copii erau aproape inexistente sau la nivel minimal, Cristian s-a concentrat pe stema comunistă a țării, de pe bancnotele aflate atunci în circulație. Uneori cerea ajutorul mamei care însă nu i-a susținut pasiunea, decât în perioada copilăriei. Când au venit zilele cu decizii importante, prima lui iubire, devenită „Cenușăreasă”, a fost ferecată într-un sertăraș.

A revenit, mai puternică decât în copilărie, trei decenii mai târziu. Cristian Bîrzoieș este unul dintre pictorii în devenire de la Botoșani care se caută pe sine și un loc în rândul artiștilor consacrați. A prins aripi, la vârsta de 50 de ani și este susținut de soție și cei doi băieți ai lui.

Când v-ați descoperit pasiunea pentru pictură?

Pasiunea pentru pictură am descoperit-o cu foarte mult timp înainte. Chiar aș putea spune din copilărie, când anumite frânturi, îmi aduc aminte, desenam pe caiete de matematică cu pixul și făceam stema țării, la trei ani și jumătate, patru ani iar mama mă ajuta uneori la panglicuțele sau cu scrisul pe care atunci nu îl stăpâneam.

Bineînțeles că, cu timpul am lucrat, însă nu într-un cadru organizat la o școală, la un liceu sau așa ceva, am încercat acasă, tip autodidact, am descoperit multe forme de exprimare artistică, am făcut imprimeuri pe materiale, pe pânză, însă undeva, să zicem, la vârsta de 16 ani, am mai pictat un pic, când eram în clasa a X-a, tot așa ocazional. Un episod l-am mai avut și în 1994 și apoi în 2017. Am avut un pic mai mult timp la îndemână pentru că au crescut copiii, am avut mai multă libertate și din partea familiei și am început cu lucrări de acuarelă. Vă spun sincer din ce motiv, pentru că, copiii au avut la școală de făcut niște teme, m-am implicat și eu atunci, am considerat că îmi permite timpul și ar trebui să încerc să mă mai perfecționez. Am discutat cu niște prieteni pe care îi cunoșteam și erau din domeniu, ei mi-au recomandat neapărat să urmez o formă  de învățământ, în domeniul artistic, motiv pentru care în 2017 m-am scris la Școala Populară de Arte.

Acum am trecut în anul 3, deci am absolvit doi ani, acesta ar fi ultimul an.  Aici mi-am perfecționat aptitudinile și teoretice și practice sub îndrumarea dlor profesori Angela și Victor Hreniuc.  Prin intermediul Școlii de Arte am participat la multe expoziții naționale, unele dintre ele expoziții - concurs. Am obținut premii, mențiuni la aceste concursuri și la finalul fiecărui an, am participat și la Tabăra de Creație Artistică care se organizează la Agafton și la care sunt invitați elevi ai tuturor școlilor populare de arte din România.

Te naști cu acest talent sau îl poți perfecționa în timp?

În principiu, eu spun că trebuie să ai un pic de talent. Dacă există un pic de talent nativ iar apoi acesta șlefuit și lucrat în timp, se poate ajunge la performanțe foarte mari. La noi, nu chiar așa funcționat, mama și familia mea aveau cunoștință de talentul meu însă, pe vremea aia înainte de 89, arta nu era prețuită chiar la justa ei valoare, motiv pentru care era considerată un fel de „Cenușăreasă” a activităților și a profesiilor. Însă ea, cu timpul într-adevăr a fost redescoperită  de către oameni, ei și-au a dat seama că este o formă de frumos și trebuie încurajată. La mine în familie nu s-a întâmplat, familia a ținut să urmez o altă cale, fapt pentru care am ajuns în administrația publică. Lucrez la Casa Județeană de Pensii de aproximativ 30 de ani și ceea ce fac, fac din pasiune, este ca un hobby pentru mine, considerând că asta mă ajută foarte mult în dezvoltarea mea personală.

 Aveți o amprentă personală în picturile pe care le realizați?

Deocamdată, fiind la început, nu cred că pot vorbi despre un stil propriu și o amprentă personală, deci sunt în formare, am urmat mai multe tehnici începând de la pastel, soft, pastel uscat, pastel uleios,  acuarelă, am trecut ușor, ușor la uleiuri. Toate îmi plac, toate îmi vin ca o mănușă însă, cu timpul o să trebuiască să mă rup de unele și o să mă dezic de ele, pentru a mă perfecționa doar într-o singură ramură, pentru a ajunge, la o performanță mai bună. Dacă nu voi reuși, consider că toate cele pe care le-am enumerat sunt destul de acceptabile pentru mine. în a lucra.

Dar de unde vă vine inspirația?

Inspirația în general depinde foarte mult de starea sufletească, depinde de ceea ce este în universul care te înconjoară, dacă mă aflu în natură, depinde de anumite forme pe care le văd,  reliefuri sau forme citadine. Cumva ele îți transferă automat ideea, iar tu o procesezi în creier doar vizualizând-o, nu doar așa ca pe un obiect, ci dându-i o conotație. Legând-o de un anumit eveniment, legând-o de anumite întâmplări, după care poți să îți formezi o schiță în minte.  Pornești la drum cu ea,  începi să o prelucrezi, însă uneori finalul este diferit de ceea ce ți-ai imaginat. Pentru că ideile vin pe parcurs, gama cromatică te incită mereu, mereu, uneori noi nu facem o reproducere. La o reproducere faci ceea ce vezi. Noi încercăm să îi imprimăm și ceea ce simțim noi, simțămintele noastre în principiu, artiștii în general.

Ce anume preferați să pictați, peisaje, portrete, lucrări abstracte…

În principiu, eu sunt un pictor mai calm, mai liniștit. Zona mea de confort o reprezintă peisajele,  portretul, în general mă duc undeva în zona figurativă, foarte bine definit și nu mă duc la o zonă necunoscută, adică la un modernism care duce spre abstract. Și în general eu sunt de părere că orice artist, indiferent de modul pe care îl are și de modalitatea în care pictează, se adresează unui anumit public. Publicul care simte la fel ca el, din acest motiv am zis eu că toți artiștii se adresează unui public țintă, iar acești oameni care îl urmăresc, mereu îl vor urmări. Niciodată nu vom fi toți la fel.

Din acest motiv este incitant să stai de vorbă cu mulți artiști, să îi cunoști, să îți dai seama că undeva se leagă temperamentul omului de lucrările pe care le face. Deci la mine, totul este deocamdată definit și nu merg înspre modernism, probabil cu timpul o să trebuiască să scoți esența din fiecare lucrare pe care o faci. Ea trebuie să exprime ceva, să aibă o parte de mister, să aibă și un punct de atracție întotdeauna și un procedeu de a selecta și de a-ți găsi un drum și o cale, iese doar dacă lucrezi mult și reușești să îți dai seama, care dintre valențele respective te-ar putea influența, să te ducă, să te împingă de la spate, să ajungi mai sus undeva. Desigur, arta în general, nu ține cont de studiile cuiva, de pregătirea unui om, decât de ceea ce simte el. Oamenii cu pregătire în domeniul artelor, văd nu doar pictura de suprafață. Ei văd în profunzime, ei studiază și întreabă dacă acea lucrare exprimă un mesaj, spune ceva, care este secretul lui și până unde lasă loc de interpretare. Pe când arta figurativă și arta mai de suprafață, care îți dmonstrează frumusețea unei lucrări, sunt în general gustate și ele de un mare, mare număr de persoane. De asta zic că arta universală se adresează tuturor persoanelor care cunosc,  care nu cunosc toate lucrurile despre artă, însă plăcerea este a ochiului și fiecare o simte diferit.

Câte tablouri ați pictat până acum?

Nu cred că am ajuns la 100, pentru că lucrez din 2017, de prin septembrie, am multe schițe,  multe acuarele, multe încercări, mereu faci un studiu pentru o lucrare, dacă este una mai mare,  mai de amploare, uneori faci o ședință de documentare, te deplasezi undeva, să vezi, să observi,  să schițezi, pentru că, multitudinea de elemente dintre o conjunctură dată, trebuie undeva să cadă, trebuie modificată și trebuie valorificat din acel cadru, doar ceea ce ne interesează pe noi și ceea ce este expresiv și dorim să transmitem.

Unde pot vedea botoșănenii picturile dv?

Începând cu data de 3 august 2019,  întreaga lună august,  la Galeriile de Artă Ștefan Luchian, voi avea o expoziție personală, numită „Universuri ancestrale”. Expoziția va fi de fapt un gen de colaborare cu dl Marcel Alexa, vom expune fiecare în câte o sală, am considerat noi că ne putem uni pentru a face o expoziție de amploare. Dar în același timp să redăm și două stiluri diferite,  care nu pot fi confundate, lucru care am zis noi, că o să ne avantajeze pe amândoi. Și fiecare are câte o sală. Discutând de ceea ce fac eu, voi expune lucrări de grafică, de pictură, uleiuri, toate care au fost realizate, în perioada despre care am făcut vorbire 2017 - 2019.

Tablourile pot fi și achiziționate?

Tablourile pot fi și comercializate, ba chiar mai mult de atât m-am gândit să fac și un gest umanitar, vreau să rămână surpriză, vreau să vină cât mai mulți oameni, cât mai mulți iubitori de artă, vreau să cumpere, pentru că destinația banilor, o să aflați, o să meargă și în scopuri caritabile.

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: