Până acum, a cotrobăit, la propriu, în creierul a zeci de mii de pacienţi, reparând acest „centru de comandă“ care ascunde, cum recunoaşte el însuşi, încă multe secrete.

Care este prima amintire care vă vine în minte când vă gândiţi la copilărie? 

Acad. Leon Dănăilă: Prima mea amintire e legată de coarnele plugului. De cum se dezgheţa mergeam la arat pentru grâul de primăvară. Pământul era pe jumătate îngheţat şi eu mă duceam desculţ. Nu umblam pe atunci cu încălţăminte. Cu noroiul printre degete, în noroi până la genunchi, am muncit. Aveam vreo 7-8 ani, dar eram puternic şi rezistent. N-am răcit niciodată. Fraţii mei erau mai puţin rezistenţi. Unul avea o albeaţă pe ochi şi îl cam protejau părinţii, iar pe celălalt l-au vândut pe geam ca să nu moară. Era slab, bolnav. 

Cum adică l-au vândut pe geam? 

Era un obicei practicat în acea perioadă în Moldova pentru a-l scăpa pe copil de la moarte. Îl dădeai peste geam, adică îi vindeai răutatea şi primeai în schimb o plată simbolică. A funcţio- nat. Nu ştiu dacă acum se mai practică (râde). 

Părinţii ştiau carte? 

Doar mama avea patru clase. Era cu zece ani mai mare decât tata, dar au avut o căsnicie frumoasă. Tata nu ştia nici să scrie, nici să citească, dar era foarte întreprinzător. Voia să ajungă primar. L-am învăţat noi, copiii, să se iscălească. 

Dar dumneavoastră vă plăcea să învăţaţi? 

Nu-mi plăcea şcoala. Mă duceam mai silit, mai nu ştiu ce… Lucrând la câmp foarte mult când mă duceam la şcoală profesoara mă scotea la lecţie. Eu nu prea ştiam şi atunci mă bătea cu linia la palmă. Veneam acasă şi părinţii se uitau în carnetul de note. Aaa, uite că n-ai învăţat. Iar mă băteau. Mă gândeam: Doamne, cum să fac eu să scap de coşmarul ăsta? La şcoală mă bat, acasă la fel. Şi mă ascundeam într-un lan cu porumb şi aşteptam până le dădeau drumul copiilor de la şcoală. Atunci ieşeam şi eu. Mă întrebau părinţii: „Ai fost la şcoală?“ „Am fost, cum să nu!“ Până au aflat şi chestia asta. După ce am terminat şcoala primară, mi-au spus părinţii: „Vrei să mergi la liceu sau rămâi acasă să munceşti?“. Eu m-am gândit: oo, mizeria, noroiul de acasă. Am zis: „Mă duc la liceu“. Am intrat la liceu la Dorohoi. Am învăţat pentru examenul de admitere de frica muncii îngrozitoare de la câmp. Când am intrat şi la Medicină, la Iaşi, părinţii au început să plângă. Nu de bucurie că am reuşit. De oftică, fiindcă rămâneau fără mine la muncile câmpului (Râde). 

Dacă nu vă plăcea să învăţaţi şi nici muncile câmpului, ce vă plăcea? 

Îmi plăcea să mănânc. Toată lumea ştia asta şi cam râdea de mine. Îi spuneau mamei: „Am auzit o găină cârâind, a tăiat-o bunica“. Eu trăgeam cu urechea şi mă şi azvârleam la bunica înotând prin noroaie. 

La liceu v-a plăcut?

 Eu a trebuit întotdeauna să lupt singur. Dacă nu ai un sprijin e greu să răzbaţi. La liceu aveam în clasă şi pe fiul directorului, şi pe cel al primarului şi pe cel al cârciumarului, vorba lui Caragiale. Dacă ştiam toţi la fel, lor le dădea 10, mie îmi dădeau 7, maximum 8. Matematica nu mi-a plăcut niciodată, dar ştiinţele naturii mi-au plăcut de la început. Îmi spuneam eu atunci: la matematică rezolv nişte formule, e bătaie de joc, dar eu, dacă mă fac doctor şi vindec pe cineva e mare lucru. Îmi intrase mie ideea aceasta în cap. Mergeam la bibliotecă şi citeam toate cărţile pe care le găseam despre Pasteur, despre Babeş. Erau nişte volume foarte mari. Dar la matematică era să rămân corijent într-un an. Şi când am văzut aşa, mi-am zis: ia să învăţ eu pentru teză. Am făcut o teză nesperat de bună care l-a uluit pe profesor. Nevenindu-i să creadă că am o teză de 10, a făcut anchetă în clasă în speranţa că aş fi copiat. Dar eu nu eram redus la minte, doar că învăţam foarte superficial la matematică pentru că această materie nu mă ajuta să vindec oameni.

Copiii din familii avute vă ţineau la distanţă pe motiv că eraţi de la ţară? 

Nu mergeam împreună la distracţii, dar la meciuri de fotbal, da. Odată, s-a organizat un cros pe 4 kilometri. Trebuia să înconjori Dorohoiul. Era într-o duminică şi toţi asistau la sosire. Eu aveam muşchi puternici şi am ieşit primul. Şi atunci mi-au dat un bilet gratuit la meciul de fotbal. Altfel, mă suiam în copac şi de acolo mă uitam cum joacă echipa oraşului. Îmi plăcea fotbalul. Eram şi în echipa de oină a liceului. Profesorul desena cu creta un cerc pe un pom şi ne punea să aruncăm cu mingea. Totuşi aruncau pe alături, eu nimeream de fiecare dată. Aveam o mare siguranţă în mâini. M-au ales în echipa liceului. Dar nu mi-a plăcut să fac sport. Mie îmi plăcea medicina. Să-i fac bine pe oameni. Mă gândeam că sănătatea e foarte importantă.