Apare mai mereu la posturile centrale de televiziune şi în tabloide, dar este o apariţie relativ rară prin Botoşani. Roxana Vaşniuc a revenit însă acasă pentru câteva zile, cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a purtat cu reporterul Botoşăneanul o discuţie despre cariera sa, despre lumea mondenă, despre cum a plecat din judeţ şi a ajuns la posturile centrale TV. Toate acestea înaintea relansării sale într-o emisiune care va începe să fie difuzată în aproximativ o lună.
- Ce mai faci tu Roxana?
- Uite, ce să fac, am venit să sărbătoresc Paştele alături de familie.
- Şi vii rar, des pe la Botoşani?
- Din păcate vin destul de rar pe la Botoşani, ajung aproape de două ori acasă, de Paști şi de Crăciun, dar tot răul este spre bine, încerc să-mi fac o carieră acolo, la Bucureşti şi, deşi mi-i foarte greu, aş putea spune că merită toată suferinţa mea, adică ştiu că nu e în van.
- În ce constă această suferinţă?
- Părinţii sunt cea mai mare bogăţie pe care o avem şi trebuie să ne bucurăm de părinţi atât timp cât îi avem în viaţă şi vreau să fac asta şi să încerc să-i fac să fie mândri de mie, să îi ajut cât pot, să mă bucur de prezenţa lor şi să le fac viaţa cât mai frumoasă.
- Şi reuşeşti să-i mulţumeşti?
- Fac tot ce-mi stă în putinţă, eu zic că da. Atât timp cât ei îmi spun că sunt mândri de mine, asta este cel mai important.
dacă aş numi junglă crede-mă că e mult prea puţin.
- Cum este lumea asta a showbiz-ului din interior? Te întreb fiindcă se vehiculează foarte multe informaţii care se dovedesc apoi a fi false şi de multe ori se spune că, mai ales ce apare în presa tabloidă, sunt invenţii sau lucruri aranjate dinainte.
- Nu ştiu… dacă aş numi-o junglă crede-mă că e mult prea puţin. Am tras multe, acum conştientizez ce înseamnă şi, din păcate, de la o lună la alta şi de la un an la altul, se promovează tot mai mult ceea ce înseamnă non-valoare.
- Am văzut imagini cu tine seara sau noapte, în parc cu o persoană…
- Sau eşti cu soţia sau iubita ta în parc.
- Exact! Cum se face că află ziariştii? De aceea există acea bănuială că, de fapt, unul dintre cei doi îşi doresc să ajungă mai cunoscuţi şi anunţă presa.
- Dar nu neapărat filmează un ziarist, poate, pur şi simplu, un om de rând, vede o persoană cunoscută şi o filmează, ori cu telefonul, ori anunţă pe cineva.
- Nu se întâmplă să anunţe şi vedeta, cu sau fără ghilimele?
- Îţi dai seama că se mai întâmplă, depinde de fiecare. Tocmai de aceea există şi această meserie denumită PR ca să aibă grijă de o vedetă şi să o promoveze, acum fiecare se promovează cum consideră că e cel mai bine pentru el.
- Tu ai apelat la aceste trucuri?
- Pentru mine este foarte important cum apari la televizor, din păcate am trecut prin unele episoade, dar am ştiut ce să extrag din ele şi, cu siguranţă, am avut parte de nişte lecţii care îmi vor fi de mare folos, chiar şi acum sau mai târziu.
- Cred că acum vreo două-trei săptămâni am citit în presa naţională că te-ai afla în depresie. Cât este de adevărat?
- Ţi se pare că sunt în depresie?
- Acum două-trei săptămâni…
- Nu! Consider că sunt un om echilibrat, o persoană puternică, gândeşte-te că sunt de vreo zece ani în Bucureşti, fără mamă, fără tată, fără un sprijin, pentru că, în momentul în care treci printr-o durere, printr-un necaz sau doar te doare capul, parcă vrei să-ţi aducă cineva un pahar cu apă, să te întrebe dacă eşti bine. Ei, eu nu prea am parte de lucrurile acestea, aşa că, ce nu te omoară, te face mai puternic. Încă sunt destul de mult cu picioarele pe pământ şi e cam greu să-mi tulbure cineva existenţa. Dar, într-adevăr, depresia e boala secolului, aşa că…
- Una dintre întrebările frecvente care circulă chiar şi la Botoşani este: fata asta are iubit?
- Deocamdată nu.
- Şi nu îţi doreşti o relaţie stabilă?
- Ba da, îmi doresc o familie, foarte mulţi copii, dar din păcate sau din fericire asta este… Mă simt foarte bine aşa, am foarte mulţi admiratori şi sunt o persoană chibzuită şi nu pot să-mi fac o relaţie doar de dragul de a avea o relaţie, adică, atât timp cât nu sunt sentimente, doar pentru că are nu ştiu ce afacere sau e nu ştiu ce milionar nu e suficient pentru mine.
- Spuneai că ai plecat cam de un deceniu din Botoşani. Cum ai plecat?
- Sună urât „deceniu”… Am aproape şapte ani de când sunt în televiziune. Primii paşi i-am făcut în Budapeste, la Telemedia, acolo am avut o perioadă de training şi am lucrat un an de zile. A urmat preselecţia de la „Meteo”, de la Kanal D, unde nu m-am luptat cu turcii, ci cu peste 1.200 de concurenţi, am câştigat, am prezentat „Meteo”. S-au desfiinţat „Meteo” şi „Sport” la Kanal D, nici în momentul de faţă nu au, d-na Adriana Bahmuţanu m-a remarcat, mi-a oferit o emisiune de muzică populară şi iată că, timp de patru ani de zile, am avut ocazia să întâlnesc nume importante din muzica populară românească. Am cunoscut-o pe d-na Mărioara Murărescu, Dumnezeu s-o odihnească şi oameni la care nici nu visam. Eu de mică am îndrăgit muzica populară şi ascultam Radio Iaşi, avem plăci cu Ileana Ciuculete şi mă gândeam, „mamă, ce femeie frumoasă”. Nu m-am gândit niciodată că Dumnezeu îmi va da ocazia să ajung acolo.
- Şi sunt aceşti oameni care i-ai cunoscut de-a lungul carierei tale, să le spunem vedete sau oameni mai cunoscuţi, sunt altfel faţă de modul în care îi percepeai?
- Da, cu siguranţă.
- Sunt mai înfumuraţi sau mai omenoşi decât par la prima vedere?
- N-am de ce să te mint, în marea majoritate a cazurilor cam aşa se întâmplă (prima variantă – n.r.), dar am avut şi surprize extrem de plăcute. Şi, oricum, pentru mine e… De când sunt eu pe lumea asta mi-am dorit să fiu la televizor, adică nu m-am priceput să fac nimic altceva…
- Eşti de o sinceritate tulburătoare.
- De exemplu, când eram mică, stăteam cu ziarele şi îmi doream foarte mult să prezint ştirile. Aşa am luat o preselecţie chiar aici, la Botoşani, la Somax. Ce-aş mai putea spune tot referitor la sinceritate… părinţii mei sunt mai severi, mai autoritari şi ei nu-mi spuneau decât: carte, carte şi iarăşi carte, adică eu n-am avut ocazia să am tot felul de activităţi pe lângă şcoală, să mă duc la cursuri de înot, de aerobic, de pictură, de sculptură, de orice altceva şi mă gândeam ce să fac să ajung acolo? Pentru că n-am voce, n-am ureche muzicală, să dansez nici atât şi eu cu literatura am stat foarte bine încă din şcoala generală şi într-o zi d-na dirigintă, eram prin clasa a V – a, ne-a dat de făcut nişte compuneri în care anumite cuvinte trebuiau să îndeplinească anumite funcţii sintactice. Şi atunci am zis, eu cu talentul pe care-l am, hai să fac o poezie. Şi am luat atunci un 10 mare, pus cu carioca, mi-l aduc aminte tot timpul.
- Creaţie proprie şi personală?
- Creaţie proprie şi personală şi atunci am spus: acesta e talentul meu şi aşa am venit la Somax, era pe vremea aceea o emisiune pentru copii. Am venit cu poeziile, eu le scriam, eu le recitam, cu centram, eu dădeam cu capul, apoi a intervenit acel concurs pentru a prezenta ştirile, am luat, mi-am rupt mâna în perioada respectivă şi nu am mai putut să activez şi iată că, după câţiva ani buni, am ajuns în televiziune, dar la un nivel mult mai înalt.
- Ştiu că acele contracte pe care le semnaţi cu televiziunile au în general clauză de confidenţialitate. Totuşi, comparativ cu cât câştigă un român de rând, cum se câştigă într-o televiziune? Se merită efortul?
- Ştii cum e, ceea ce pentru mine e suficient, pentru altă persoană e puţin sau poate alţi oameni câştigă banii aceştia într-un an de zile.
- Bănuiesc că este considerabil peste media salarială din România. În Botoşani salariul mediu brut este undeva la 1.500 de lei.
- Câştigam destul de bine, l-aş mânia pe Dumnezeu să zic că, Doamne fereşte… Mai mult, părinţii mei au o situaţie materială liniştitoare şi n-aş avea de ce să mă chinui aşa printre străini că, îţi dai seama, sunt fată şi am tot felul de activităţi şi cheltui foarte mult în ultima vreme. Când eram la Bucureşti, la început, îmi drămuiam foarte bine fiecare bănuţ, acum am devenit aşa, n-aş putea spune chiar mână largă, mână spartă, dar…
- Dar pe ce cheltuieşti, pe haine, pe cosmetice?
- Pe haine, pe pantofi, pe cosmetice, pe tratamente corporale pentru că trebuie să te menţii la un anumit standard. Ei, şi când o sunam pe mama să-mi mai trimită nişte bani îmi spune: da’ ce mai stai acolo, vino acasă.
- Ai încheiat conturile cu Etno TV, ce urmează?
- O surpriză foarte plăcută, a meritat aşteptarea, au fost trei luni de zile destul de dificile pentru mine fiindcă sunt o persoană activă, îmi place să muncesc şi nu pot să stau degeaba, deşi aş putea face asta bine merci, dar am nevoie de activitate. Ei bine, aş putea spunea, aşa în ghilimele şi pe româneşte, cred că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. E o surpriză, e confidenţial, dar în maxim o lună cred că se va concretiza.
- Ai semnat deja contractul?
- Am semnat deja contractul, deci e negru pe alb, dar, din păcate, nu pot să vorbesc despre asta.
- Să înţelegem că o să revii în televiziune?
- Da! Nu pot să spun nimic, dar m-aş bucura din tot sufletul, în momentul în care veţi şti despre ce este vorba, să fiţi alături de mine. Va fi un moment foarte important şi foarte riscant în acelaşi timp, adică e ceva legat de viaţă şi moarte.
- Ne-ai spus nouă, botoşănenilor, să fim alături de tine. Tu, când mergi la Bucureşti, le spui oamenilor că eşti din Botoşani sau eviţi subiectul?
- Aaa, e o mândrie, eu tot timpul zic. Când am luat concursul de la Kanal D, era un domn în vârstă şi ne-a dat nişte întrebări de cultură generală. Se uită pe fişa mea: Vaşniuc, tu eşti din Botoşani, eşti moldoveancă - peste tot s-a dus vestea că moldovencele sunt frumoase, deştepte, modeste, eu sunt mândră tare că sunt moldoveancă – şi zice: ia spune care este cel mai nordic punct al României! Ei, am avut noroc că am trecut aşa, cât de cât, prin geografie, am ştiut care este răspunsul şi probabil că a rămas impresionat: Horodiştea.
CITEŞTE ŞI:
Vedetă la televiziunile centrale, la coadă la Uvertura Mall pentru un... buletin
[[galerie-foto]]
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile