De circa trei luni de zile Instituţia Prefectului are un nou subprefect în persoana medicului Silvana Tudorache, după ce Daniel Moruzi a demisionat din această funcţie. Fosta şefă a Direcţiei de Sănătate Publică este sprijinită în ocuparea postului de Uniunea Naţională pentru Progresul României, deşi susţine că nu a fost membră a acestei formaţiuni. În trecut a făcut parte din PSD şi a obţinut un mandat de consilier judeţean la care a renunţat pentru a putea ocupa postul de director al Spitalului de Copii. Momentan se ocupă de o serie de sarcini trasate de prefectul Cristian Roman şi este o prezenţă mai palidă în mass-media locală.
„Nu pot să spun că m-am confruntat cu ceva care mi s-a părut greu”
- Se împlinesc trei luni de când aţi fost învestită în această funcţie. Cum v-aţi acomodat?
- Sinceră să fiu perioada de acomodare pentru mine a fost uşoară şi vă spun şi de ce. M-am acomodat uşor pentru că sunt o persoană comunicativă, care mă adaptez uşor, deci nu am probleme de adaptare şi am ajuns şansa să găsesc în această Instituţie a Prefectului un colectiv de profesionişti, persoane disciplinate, persoane care îşi fac meseria cu foarte multă rigurozitate. Sigur că, pe parcursul vieţii fiecare se confruntă cu noi provocări, cu noi experienţe şi categoric fiecare individ, normal şi în cazul meu, desăvârşirea pregătirii profesionale este continuă.
- Ce vi se pare cel mai greu în funcţia actuală?
- Este greu de spus că mi se pare greu sau mi se pare uşor. Eu consider că important este ca tu ca persoană să îşi doreşti să facă, să te achiţi de sarcinile de serviciu, asta este foarte important pe de o parte, iar pe de altă parte un element esenţial consider că este accesul la informaţie. Acces la informaţie pe care îl ai foarte uşor în condiţiile de azi, accesezi internetul şi din discuţiile pe care le ai cu persoanele care sunt pe diferite domenii de activitate. De exemplu pe compartimentul juridic, pe compartimentul de resurse umane şi sigur cu nu pot să spun că m-am confruntat cu ceva care mi s-a părut greu sau mi s-a părut uşor. În momentul în care stăpâneşti un anumit domeniu nu ţi se pare greu. Eu ca şi meserie fiind chirurg pediatru am fost educată în spirit de disciplină, care începe cu punctualitate şi să ştiţi am fost plăcut impresionată să regăsesc în această instituţie şi faptul că funcţionează spiritul de echipă.
„Relaţia mea de colaborare cu prefectul este o relaţie bună”
- Cum colaboraţi cu prefectul?
- Relaţia mea de colaborare cu prefectul este o relaţie bună. Este o relaţie de colaborare, avem un dialog continuu, putem comunica, este un element esenţial şi vedeţi dvs., indiferent de instituţia în care te afli, nu poţi să faci ceva, sau să realizezi ceva, să îţi atingi ţinta şi obiectivele pe care ţi le propui dacă spiritul de echipă lipseşte.
- Şi atunci cum vă explicaţi că predecesorii dvs,. Paul Popa, Viorica Afrăsânei, Daniel Moruzi nu au reuşit acest lucru?
- Nu pot să fac referiri vis-a-vis de persoane care anterior venirii mele în instituţie au deţinut această funcţie. Nu mă aflam în instituţie şi nu pot să fac referiri asupra unor relaţii profesionale care au existat înaintea venirii mele în această instituţie.
„Politica se face pe timpul tău liber, se face pe banii tăi”
- Aţi fost membră UNPR?
- D-nă dragă eu nu sunt membru de partid. Mi s-a mai pus această întrebare şi ţin să subliniez încă o dată. Nu fac parte din nici un partid politic. Nici din PDL, nici din UNPR, nici din alt partid politic. Într-adevăr, în viaţa mea am făcut politică cu ani în urmă, dar de ceva timp nu mă mai regăsesc în nici un partid politic. Decizia îmi aparţine pentru că vedeţi dvs. politica se face pe timpul tău liber, se face pe banii tăi, deci te implică atât financiar cât şi ca timp pe care sinceră să fiu nu îl am.
- V-am întrebat în contextul în care cei de la UNPR v-au nominalizat pe dvs. pentru preluarea acestei funcţii.
- Una este nominalizarea şi alta este să faci politică. Sigur că fiecare este nominalizat de către un partid. Este un aspect, dar ca să faci parte dintr-un partid este cu totul şi cu totul un alt aspect. În momentul de faţă sunt apolitică, deci nu fac parte, nu sunt înregimentată politic.
- Nici nu vă permite funcţia, subprefectul trebuie să fie apolitic.
- Dar nu, nici anterior venirii mele aici nu făceam parte din vreun partid politic.
„Eu am multe atribuţii de serviciu”
- Spuneţi-mi vă rog o sarcină trasată de prefect şi pe care aţi dus-o la îndeplinire.
- Dl. prefect îmi trasează foarte multe sarcini, deci eu am multe atribuţii de serviciu. Şi aproape toate au caracter permanent. Dar ceva ce am finalizat, a fost o videoconferinţă cu ministrul Sănătăţii cu eradicarea substanţelor etnobotanice.
Ca urmare a acestei acţiuni întreprinse de ministru s-a luat decizia să se realizeze la nivel de judeţ un plan de acţiune cu eradicarea substanţelor etnobotanice. Pot să spun că acest plan a fost elaborat cu instituţii deconcentrate implicate în acest proiect, dar şi aici activitatea continuă pentru că se face o raportare lunară la minister, există o monitorizare, există un control continuu, deci toate planurile acestea şi toate acţiunile care sunt implementate la nivel judeţean sunt monitorizate periodic, ele fiind şi actualizate periodic în funcţie de legislaţia nouă care apare.
- Mai exact cum se concretizează acest plan la nivel local?
- S-au făcut nişte echipe mixte care vor derula controale în principalele locaţii care se consideră a fi vizate în legătură cu comercializarea sau cu consumul de etnobotanice şi ulterior, la finele fiecărei luni, se face o raportare către minister.
„Vă asigur că voi ieşi şi în presă”
- Şi dvs. coordonaţi această activitate…
- Eu coordonez această activitate. Vedeţi dvs., aici majoritatea activităţilor sunt cu caracter permanent. Deci nu pot să spun că am făcut… şi toate aceste activităţi sunt actualizate pentru că apare legislaţie nouă şi atunci noi ne pliem pe noua legislaţie, actualizăm totul în funcţie de legislaţia în vigoare.
- De ce nu ieşiţi mai des în faţă, să vorbiţi cu presa locală?
- Am să ies, deci nu este nici o problemă, deci vă asigur că voi ieşi şi în presă, este un început categoric, eu vă asigur că toate lucrurile au un început. Sigur că a fost şi pentru mine perioada de început, perioada de acomodare care este normală pentru fiecare, că te adaptezi mai uşor, mai greu, dar există o perioadă în care tu ca individ te integrezi în colectiv.
„Îmi propun să fac aceste curs de perfecţionare de înalţi funcţionari publici”
- Aţi fost învestită în această funcţie iniţial pentru o perioadă de şase luni de zile, mai aveţi circa trei luni de stat la Prefectură, ce veţi face mai departe?
- Sunt în posesia unui calendar de desfăşurare a concursului naţional de admitere la programul formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. Începând din luna aprilie, mai precis din data de 18, se va proceda la înscrierea candidaţilor pentru efectuarea acestui curs, urmează apoi proba de selecţie a dosarelor de concurs, interviul ca atare şi către finele lunii mai, completarea dosarului personal şi achitarea taxei de şcolarizare de către candidaţii admişi. Deci eu îmi propun să fac aceste curs de perfecţionare de înalţi funcţionari publici în prima serie.
- Urmând ca ulterior să vă înscrieţi la concurs…
- Sigur şi mă voi înscrie. Pe 18 aprilie începe înscrierea candidaţilor şi se străbat toate etapele şi sigur am înţeles că derularea acestui curs se întinde pe mai multe luni.
Interviu realizat de Gabriela ERDIC