Gabriel Tănasă, consilier local PSD la al doilea mandat, a obținut postul de director cu susținere social-democrată, ștafeta fiind preluată de la actualul viceprimar, Bogdan Buhăianu.
În doi ani, cel de-al doilea a reușit să modifice organigrama trimițând la pensie 18 angajați care au deschis procese în instanță pentru a-și recâștiga posturile. Niciunul nu a câștigat.
S-a ajuns astfel la situația în care, din totalul de 245 de salariați ai Urban Serv, doar 25 să fie din rândul personalului TESA. Asta și după ce activitatea de administrare a piețelor și cimitirelor a fost preluată de Primăria Botoșani.
Iar din 2022 vor rămâne 20.
Cele cinci posturi eliberate nu vor fi transferate pe partea de producție. Cel puțin nu la acest moment, Gabriel Tănasă explicând faptul că activitatea la birouri poate fi eficientă cu doar 20 de salariați.
”Din punctul de vedere strict al personalul din producție, nu avem de gând să facem restructurări, ba chiar ne gândim ca de anul viitor să începem să avem alte activități de care trebuie să ne ocupăm, dar vom comunica la momentul respectiv și ne dorim să facem angajări în ceea ce privește personalul de producție. Iar în ceea ce privește personalul TESA, eu mă bucur că am găsit o companie bine așezată și structurată. Vom ajunge să avem la birouri doar un număr de 20 de persoane. Atât. Gândiți-vă că din totalul de 245 de aangajați ai Urban Serv la momentul acesta, din iarnă vor mai rămâne 20 de persoane la birouri: La momentul acesta suntem 25”,
Gabriel Tănasă, director general SC Urban Serv SA
Toți cei cinci salariați ale căror posturi au fost restructurate se vor pensiona, aceștia activând încă la serviciul resurse umane, la biroul tehnic și cel de mediu, dar și în segmentul administrativ.
Ceea ce înseamnă eliberarea unui număr de aproximativ 10 birouri care au rămas neocupate. Și care în vara aceasta au fost igienizate, urmând ca procesul de modernizare al clădirii să fie extins inclusiv anul viitor, în procedură etapizată, în funcție de resursele financiare ale unității.
Cu birourile rămase libere, actuala conducere are un plan...
„Noi le punem la dispoziția Primăriei. Putem ajunge la închiriere a unor spații din cadrul Urban Serv pentru că mi se pare așa, că ar trebui să fim buni gospodari cu spațiile noastre, fiind ale municipalității. La momentul acesta noi nu reușim să avem persoane în fiecare birou prin prisma politicilor pe care le-am avut în ultimii ani, aceea de a face angajări pe partea de personalul de producție și diminuarea personalului TESA. Ar putea fi un al doilea incubator de afaceri, pentru tinerii întreprinzători, cred că la astfel de destinații s-ar potrivi cel mai mult”,
Gabriel Tănasă, director general SC Urban Serv SA
Planurile de economisire includ chiar și partea de pază umană, la care s-ar putea renunța din 2022.
„Avem în intenție ca de anul viitor să trecem la această parte de tehnologizare și să renunțăm efectiv la paza umană, la sediul administrativ. La momentul acesta nu putem să o facem pentru că pe lângă personalul administrativ din birouri, cei de la pază se ocupă și de toate obiectele pe care le avem în curtea societății. Aici este baza celor de la salubrizare, fiind în mijocul orașului, de aici pleacă toate echipele de la salubrizare. Mai avem de acoperit cu paza umană durata schimbului doi, durata nopții, dar gândim un sistem ca să reducem costurile și pe partea asta. Iar personalul care la acest moment deservește paza societății va trece pe partea de producție, oamenii vor avea de ales între salubrizare și partea de colectare și transport gunoi menajer”,
Gabriel Tănasă, director general SC Urban Serv SA
În paralel, tânărul director continuă și politica de majorare a veniturilor angajaților, tot în ideea eficientizării activității. Mai ales a celei din stradă, cea mai vizibilă pentru cetățeni și cartea de vizită a orașului cunoscut va fiind cel mai verde din România.
Gabriel Tănasă: „Ne gândim practic să continuăm aceeași politică de salarizare din ultimii ani, toate costurile care au fost suportate cu cei cinci angajați vor trece în plată către restul personalului care se ocupă de producție. Anul acesta toți cei care deserveau partea de colectare și transport gunoi, au beneficiat de creșteri salariale. Nu cred că a trecut o lună de când am reușit să mărim încă o dată salariile șoferilor. Să nu vă imaginați că este unul foarte mare, încă suntem la un nivel mic de salarizare, dar sperăm ca anul viitor să mai facem încă o tranșă de creșteri salariale”.
Anul acesta a beneficiat de măriri salariale 30% din personalul de producție, iar anul viitor vine rândul oamenilor care lucrează pe autocompactoare, la manipularea containerelor de pe încărcătoare. Planul este ca până la finele anului viitor să se ajungă la majorări ale veniturilor pentru tot personalul de producție. Anul acesta, șoferii de exemplu au primit o sumă de 250 de lei brut la salarii, ajungându-se la un net total de 2.500 de lei.
În anul care a trecut de la preluarea postului de director general, Gabriel Tănasă a avut timpul necesar pentru a se familiariza la propriu cu specificul activității de la Urban Serv, în trecut fiind la curent cu problematica companiei doar din postura de consilier local.
„Nicio zi nu seamănă cu alta, tot timpul avem ceva nou cu care ne confruntăm. Din păcate, am avut și un an greu de gestionat din cauza pandemiei care ne-a dat tuturor viețile peste cap. Suntem întinși la maximum cu numărul de angajați, nu am adoptat până acum politica de angajare pe perioadă determinată, pentru că nici nu știm care este orizontul nostru de așteptare, la ce să ne referim când vrem să angajăm oameni în producție, pentru că nu știm cât o să dureze. Dar până acum nu avem reclamații, din punctul meu de vedere, îmi place să cred că orașul este curat, oamenii observă lucrul acesta, sper să parcurgem cât mai curând și această perioadă care ne ține încordați la maximum și ne face să lucrăm cu utilajele de colectare și transport în două schimburi”,
Gabriel Tănasă, director general SC Urban Serv SA
În dimineața zilei de luni, 15 noiembrie 2021, sediul central al companiei semăna cu un mic șantier. După peste două decenii de existență, Urban Serv trece la sistemul centralizat de încălzire și renunță la clasicele sobe din teracotă care au fost sursă de căldură în toți acești ani.
„După cum vedeți ne racordăm la sistemul centralizat de încălzire și distribuție apă caldă de la Modern Calor. E o investiție pe care o realizăm din fonduri proprii, fiind printre ultimele societăți care ne încălzeam cu sobe. Am găsit înțelegere la nivelul Primăriei Botoșani, prin sprijinul dlui primar Cosmin Andrei. Banii pentru realizarea investiției i-am avut noi, din surse proprii, am găsit înțelegere la domnii de la Modern Calor, lucrările au demarat acum două săptămâni și sperăm ca în alte două săptămâni întreaga societate să fie racordată la sistemul centralizat de încălzire. Pentru noi este un beneficiu și în același timp respectăm și ultimele reglementări de mediu în acord cu energia verde. Nu știu cine gândește măsurile acestea, le-aș recomanda să vadă realitatea din teren, din România”,
Gabriel Tănasă, director general SC Urban Serv SA
*România renunță la încălzirea pe lemne ca un ”preț” plătit pentru fondurile care vor intra în țara noastră prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență. Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, aprobat săptămâna aceasta la Bruxelles, să pună în vigoare, până cel târziu în ultimul trimestru din 2023, un cadru legislativ de decarbonizare a sectorului de încălzire și răcire, care să includă măsuri de diversificare a mixului energetic prin renunțarea la lemn ca sursă de combustibil în acest sector.
110.000 de lei
este investiția societății Urban Serv
Modern Calor a venit cu racordul până la limita de proprietate, iar valoarea investiției pentru compania de termoficare s-a ridicat la suma de 25.000 de lei.
Înainte de a finaliza toate detaliile privitoare la activitățile de deszăpezire din municipiul Botoșani înaintea unei noi ierni care se apropie, salariații de la compania de salubrizare se luptă cu cantitățile uriașe de deșeuri vegetale specifice toamnei, dar și cu alte probleme care doar prin partea aceasta de țară par să se producă.
Frunzele le dau bătăi de cap în această perioadă, într-un context în care instituțiile de protejare a mediului au interzis incendierea lor. S-au amenajat astfel locuri speciale pentru depozitarea frunzelor, însă în unele cartiere accesul mașinilor Urban Serv se face cu dificultate.
În cartierul Maxim Gorki din centrul orașului, unul dintre cele mai aglomerate, în dimineața zilei de luni, șoferul mașinii de încărcare a fost nevoit să efectueze mai mullte manevre pentru a ajunge la țarcul cu resturi vegetale.
Mașinile parcate i-au îngreunat misiunea. S-a obișnuit deja, pentru că zona este mereu aglomerată.
În schimb, în unele cartiere, oamenii care locuiesc la case sau chiar gospodarii asociațiilor de proprietari obișnuiesc să arunce aceste deșeuri vegetale pe platforme.
„E o perioadă tare grea pentru noi cu aceste deșeuri vegetale, cu frunze în mod special. Profit pe această cale și chiar vreau să fac un apel către președinții de asociații de proprietari să-și îndemne gospodarii să nu mai pună frunzele în mijlocul platformelor. Sunt în municipiul Botoșani astfel de țarcuri construite special pentru depozitarea deșeurilor voluminoase și vegetale. Iar restul plarformelor care nu au astfel de țarcuri sunt pentru gunoi menajer. Decât să vină să le pună în mijlocul platformei, noi dăm pe afară de spirit civic unii cetățeni în momentul în care vedem o grămadă de frunze, imediat se amestecă și cu gunoi menajer și revenim la imaginea acelor platforme pline de gunoi de care zic eu că ar trebui să uităm repede”,
Gabriel Tănasă, director general SC Urban Serv SA
Utilajele au fost deja scoase în probe pe străzi, iar primele cantități de sare și nisip utilizate ca material antiderapant au ajuns în depozite.
„Avem semnat un acord cadru pe o cantitate de 1.500 de tone de sare, de zilele trecute sarea a început să ne fie livrată. Toate aceste spații de depozitare din spate până la sfârșitul săptămânii vor fi umplute. Utilajele sunt pe ultima sută de metri în ceea ce privește revizia lor, au fost scoase deja în probe pe teren, deci mai mult ca sigur nu vom avea probleme” – Gabriel Tănasă.
Săptămâna viitoare urmează să ajungă la Botoșani încă trei utilaje pentru iarnă, printre care un inumog sau acel „tanc al mașinilor de deszăpezire” cum mai este știut de cunoscători. Dotarea parcului auto va continua în limita resurselor financiare disponibile, iar conducerea Urban Serv dă asigurări că pe străzile orașului nu vor mai fi văzute tradiționalele tractoare care datează din comunism.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024