Interviuri
FEMEI PUTERNICE de la Botoșani: Daniela Șfaițer, doamna etalon a Botoșaniului: Dacă nu ai suflet, nu faci nimic GALERIE FOTO

Din seria femeilor puternice de la Botoșani, astăzi este despre Daniela Șfaițer. O doamnă care probabil nu are nevoie de foarte multe cuvinte de prezentare. Este recunoscută dacă apare în public și asociată cu imaginea soțului. Cei care au cunoscut-o personal cunosc sentimentul pe care-l oferă Daniela Șfaițer, femeia care te hipnotizează prin felul ei de a fi.

Probabil că ai fi capabil să o asculți vorbind zeci de minute în șir fără să realizezi cum trec minutarele ceasului. Și nu ar fi nicidecum un timp pierdut, pentru că de la doamna Șfaițer pleci cu ceva învățăminte. Și cu dorința de a deveni un om mai bun.

 

Daniela Șfaițer este soție, mamă și femeie de afaceri. Este căsătorită de 33 de ani cu singurul bărbat pe care l-a cunoscut în viață, Cornel Șfaițer care i-a devenit pe lângă soț și prieten, partener în afaceri, sfetnic, stâlp. Și mama a două fete frumoase, Kathy (29 de ani) și Alice (22 de ani).

 

La 53 de ani, Daniela Șfaițer se poate considera o femeie împlinită și puternică deopotrivă. Viața i-a oferit multe și din fiecare zi, întâmplare, necaz sau bucurie a extras câte ceva. Și-a educat fiicele să respecte oamenii, să nu întoarcă spatele nimănui și să vorbească cu toată lumea, să-și respecte cuvântul dat și să nu uite de nicio promisiune făcută. Și să pună cel mai mare preț pe familie.

 

„Dacă cineva îmi critică familia, devin leoaică”, spune râzând Daniela Șfaițer.

 

 

 

Cum ar trebui să fie o femeie puternică?

 

Daniela Șfaițer: O femeie puternică trebuie să fie o femeie cerebrală în primul rând, din toate punctele de vedere. Să fie sănătoasă în primul rând, să aibă sprijinul familiei, pentru că fără familie nu se poate. Al copiilor, a angajaților. O femeie cu suflet, fără suflet, nu se poate face nimic. Eu asta am considerat, în toată activitatea mea, dacă nu ai suflet nu faci nimic. Și pentru ca succesele tale  să fie îndeplinite trebuie să faci zeciuiala. Eu am făcut zeciuiala. Ce înseamnă? Ca în Biblie, să dai a zecea parte din profitul tău pe un an. Eu asta fac.

 

Și cui dați?

 

Daniela Șfaițer: Oamenilor care mă ajută. Fac înmormântări. Ajut oameni săraci, copii. La Biserică. Eu, de exemplu, se fac pomeniri de bătrâni. Noi, familia Șfaițer sprijinim asta. La Anul Nou, copiii care vin cu uratul. Eu consider că aia este o zeciuială. Și asta îți dă putere să mergi mai departe. Ai realizat și de multe ori spui așa: muncesc ce muncesc dar trebuie să donez acea a zecea parte.

 

De când continuția tradiția asta?

 

Daniela Șfaițer: De când mă știu. De când sunt căsătorită. Soțul meu, Cornel Șfaițer m-a învățat chestia asta. El asta face în viața de zi cu zi. Așa suntem noi. Deci, este o zeciuială care trebuie dată.

 

 

 

Dv. vă considerați o femeie puternică?

 

Daniela Șfaițer: Da. Mă consider, de ce? Pentru că am pornit de jos. Am fost un om foarte modest la origini. Acum 33 de ani când m-am căsătorit cu Cornel Șfaițer, fără tată de la 16 ani, am luat viața în piept de la 16 ani. Mi-am ajutat fratele, mama. Iar Cornel Șfaițer m-a schimbat, m-a educat practic să fiu un om puternic. Mi-a dat niște sarcini pe care trebuia să le duc la capăt. Plângeam de multe ori pe la colțuri și apoi mă arătam că sunt bine, dar numai Dumnezeu mă știe cum eram.

 

Pe lângă soț v-a fost și partener…

 

Daniela Șfaițer: Da. Partener în primul rând. Nu știu, fără el cred că reușeam. Dar nu, cum se spune că, în spatele unui bărbat puternic, stă o femeie puternică. La fel, în spatele unei femei puternice stă un bărbat, oricânt spune ea că nu recunoaște chestia asta. Pentru că așa e societatea românească, asimilează o femeie și un bărbat. Doi. Asta înseamnă întotdeauna, nu unul, ci doi. Doiul acela care este datorită soțului și a soției. Altfel, dai din aripi, dai din mâini și înoți în vid. Așa e societatea românească. Eu totdeauna am fost asociată ca soția lui Cornel Șfaițer. La început m-am supărat, dar după aceea mi-am dat seama că numai asociată cu el eu pot fi ce sunt. Cu toate că meritele mele sunt personale. El m-a lăsat să muncesc, să mă zbat, să văd ce înseamnă să fiu mamă, să fiu soție, să fiu partener de afaceri. M-a educat în spiritul nemțesc. Educație nu cu biciul, dar pusă la punct prin vorbe, prin dojană.

 

 

 

Pe lângă ajutorul dat de soț cum ați reușit să dobândiți succesul și pe plan profesional dar și în viața personală, cu o familie model?

 

Daniela Șfaițer: Când m-am căsătorit la 21 de ani, am considerat că familia este sfântă. Din ce am văzut și la părinți, eu provin dintr-o familie modestă cu frică de Dumnezeu. Și familia trebuie să fie unită ca să putem merge mai departe. Și m-am împărțit. La început, când eram mai tânără, făceam opisul dimineața. De la ora 4:00, că eu făceam și naveta cu fetele, de la ora 4:00 până la ora 8:00 când le lăsam la școală eram mamă. Micul dejun, pregătit, îmbrăcat, pieptănat, spălat, făcut codițe, ghiozdane, lăsat copil la școală, la grădiniță. După ce le lăsam pe ele, eram femeie de afaceri până la ora 14:00, 15:00. Cât erau mici. După ce le luam de la școală eram din nou mamă, lecții, mâncare, menaj. Și după aceea în weekend, când Cornel spunea că avem petreceri, eram doamnă.

 

Ce credeți că este mai greu, să fii mamă de băiat sau de fată?

 

Daniela Șfaițer: Nu știu, eu am fete. Eu cred că adolescenții toți sunt la fel. Aceeași atenție, au nevoie și băieții și fetele. Când sunt mici au nevoie de o anumită atenție, când sunt mari, mai ales adolescența. La generația asta e cruntă. Diferența între fetele mele este de 7 ani și 1 lună. Diferența din Kathy și Alice, copiii mei, adolescența lor a fost total diferită. Zbuciumurile au fost totale și altfel. Trebuie să fii prietenă cu ei, trebuie să te joci. Eu m-am jucat, am făcut excursii, am pictat, am desenat, am făcut tot ce înseamnă activități școlare și extrașcolare. La un moment dat, fiica mea spunea: auzi, fată, știi…- Da, fată…- Aa, tu ești mama. Deci, mă considera ca pe o prietenă, uita cu cine vorbește. Să știi să le atragi, mai ales că-s fete. Ce înseamnă pubertatea, relația cu un băiat, ce înseamnă o prietenie. La băieți probabil că la fel este. Și atenția, măcar un părinte trebuie să o aibă asupra copiilor. Că-i pierzi. Le pierzi sufletul. Și dacă le-ai pierdut sufletul nu poți să-i mai câștigi. Foarte greu. Măcar un părinte, dacă unul este foarte ocupat. Trebuie să stai cu ochii pe ei: s-a lovit, plânge din dragoste, prima iubire ratată. Prima căzătură de pe bicicletă. Eu le-am învățat să meargă pe role. Pe biciclete, pe patine. Cu mașinuțele, tot ce înseamnă copilărie.

 

 

 

 

Care a fost cel mai fericit moment din viața dv?

 

Daniela Șfaițer: Nașterea copiilor. Nu știu, m-am împlinit ca soție, ca femeie. Toatele cele 9 luni cât au stat în mine, simțeam cum mișcă, vorbeam cu ele. De multe ori, Cornel era plecat, mi-a fost greu mai ales cu asta mică, am avut o sarcină toxică. Vorbeam cu ea și spuneam: să știi că acum uite asta fac, tu trebuie să fii cuminte. Și mă asculta. Și simțeam că toate supărările mele le transmit copilului. Când eram foarte supărată, copilul era agitat și când eram veselă era altfel. Ceea ce transmite mama copilului intrauterin, se adeverește. Eu și acum de exemplu, dacă mă gândesc la o fată: oare Kathy ce face? Nu durează mult și ea mă sună: mama, ce faci? Esteo legătură invizibilă, sufletească, dragostea aia necondiționată. Când au fost bolnavi copiii mei eu am fost nebună. Au trecut prin toate, rupt mâini, picioare, pojar, alte probleme ale lui Alice mai grave, eu făceam treburile dar sufletul mi-era acolo, lângă copil.

 

Și cea mai mare dezamăgire a dv.?

 

Daniela Șfaițer: Când m-au trădat prietenii. Am vreo cinci, șase ani de când m-am retras din așa zisa lume mondenă. Deci, m-am retras. Sunt foarte reticentă, nu mai sunt cea care am fost, pentru că am fost trădată de foarte mulți oameni și eu mi-am dat sufletul pentru oricine. La mine prieten a fost chiar o simplă cunoștință sau un om care m-a ajutat la greu. Mai ales copiii. Am avut oameni care m-au ajutat, asistenți, medici. Femeia din casă, am o femeie, pe dna Antonica care m-a ajutat când am avut probleme foarte mari. Pentru femeia aceea rămân veșnic îndatorată, nu am cuvinte să-i mulțumesc până când nu închid ochii. Fără ea nu rezistam în anumite momente. Și am dat sufletul și pentru finii pe care i-am botezat. Oricând mi-au bătut la ușă i-am ajutat și la bucurie și la necaz, finii de cununie. Dar atunci când ți-ai bătut joc de numele meu și de mine ca persoană, te-am exclus din viață. Ridic așa un zid, vorbesc cu toată lumea, nu sunt omul care nu vorbesc, bună ziua, dar nu mai pot sta la o cafea și să vorbesc liber. Nu mai pot. Am fost trădată de prea multe ori și nu mai vreau.

 

Care este modelul dv feminin în viață, femeia care v-a inspirat cel mai mult?

 

 

 

Daniela Șfaițer: Bunica mea dinspre mamă. Maria o chema. O femeie mărunțică de la țară, mi-o aduc aminte, o femeie trecută prin toate greutățile, o femeie de fier. Din nimic făcea o ciorbă pentru noi, nepoții. Bani nu erau atunci, dar era veselie. Cea mai frumoasă copilărie a fost la țară, la bunica mea. Și vedeam ea cum se zbate, era croitoreasă, făcea rochii, fuste. Din bănuțul care-l făcea, sau făcea un troc, îi aducea o găină, ori 3 lei cum era pe atunci. Și bunica mea a fost o femeie care nu s-a lăsat, răzbea așa bolnavă. Țin minte a venit prin ploaie ca să aducă vaca, o vedeam că e femeia care poate orice. Nu a fost o femeie plângăcioasă și nici eu, m-am lovit, m-am ridicat. Și totdeauna bunica îmi spunea: tu trebuie să fii cea puternică, să o ajuți pe maică-ta. Să nu lași ceva să te îngenucheze, niciodată. Și pe ea nimeni nu a îngenuncheat-o. Numai boala, a murit tânără, la 67 de ani. A fost o femeie extraordinară.

 

La nuntă la mine, Doamne, nu am să uit. Mi-a adus cadou și acum le am, o oală de tuci, un ceaun, o mașină de carne și o plapumă. Plapuma o am și acum în pod, pentru că o țin amintire. Oala o am și ceaunul. Sunt de la bunica. – Să ai amintire fată când pornești în viață, îți trebuie oala, îți trebuie ceaunul. Cum erau bătrânii. Și ce s-a distrat bătrâna la nunta mea, ce a dansat, cu toată lumea vorbea, nu-i cunoștea, dar vorbea cu toată lumea. A fost o femeie extraordinară. Mama mea nu, a fost altfel, mai prăpăstioasă.

 

 

Ce vă doriți să realizați de acum încolo?

 

Daniela Șfaițer: Copiii mei. În primul rând, Alice să o ajut să-și termine studiile, e anul trei la FEAA. Îmi doresc să facă masterul și ea a zis că-și dorește master tot în afaceri. Să-i fac și ei o nuntă cum i-am făcut lui Kathy și să fiu sănătoasă, să-mi dezvolt activitatea mea, cu franciza „La doi pași”. Și să fiu sănătoasă.

 

Daniela Șfaițer se ocupă de Salonul Crescendo din Vorona și de magazinul „La doi Pași”. Muncește chiar și 12 ore pe zi, alături de angajații ei cu care, de-a lungul anilor a legat prietenii strânse. Are salariați cu vechime de 22, 17 sau 10 ani. Spune că nicio afacere nu este una de succes dacă nu ai oameni în jurul tău pe care să te poți baza. Și dacă nu ești om la rândul tău.

loading...
Nuntă de poveste la Vorona: fata cea mare a soților Șfaițer, mireasă pe mătase albă - VIDEO & GALERIE FOTO
(P) Supermarket sub franciză Metro deschis la 20 km de Botoșani, are de la pâine și mezeluri la televizoare și mașini de spălat – GALERIE FOTO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
INTERVIU Povestea fabuloasă a savantului botoșănean: Era un om de o curiozitate deosebită. I-am spus că s-a născut într-un secol nepotrivitGALERIE FOTO
A elaborat prima teză de doctorat din lume în domeniul ciberneticii, a fost unul dintre cei 13 membri ai Consiliului Internațional de Cibernetică. Invenții și inovații înregistrate la O.S.I.M., peste 70 de lucrări de specialitate. A lăsat în urmă pagini memorabile de proză, versuri de o sensibilitate surprinzătoare, zeci de tablouri de o neașteptată coloratură, într-o tehnică profesionistă. Coborât din familia care l-a dat Moldovei pe Sfântul Ion Iacob Hozevitul. Prieten din copilărie cu neurochirurgul Leon Dănăilă, apreciat de matematicianul Octav Onicescu.
”VREAU PRIMAR” – INTERVIU Liviu Toma, Pro România: Pentru că știu, vreau și pot, am convingerea că voi fi primarul municipiului Botoșani - VIDEO
Prezența lui Liviu Toma pe lista de candidați la Primăria Botoșani a Partidului Pro România a fost una dintre surprizele politice din vara abia încheiată. Și aceasta nu neapărat datorită plecării sale din PSD, formațiune cu care avea relații glaciale de vreo doi ani, ci prin prisma faptului că formațiunea condusă de Mihaela Huncă pregătise inițial o altă persoană. Botoșăneanul continuă seria interviurilor cu pretendenții la funcția de primar cu al treilea aspirant de pe buletinele de vot, actual vicepreședinte al Consiliului Județean.
”VREAU PRIMAR” - INTERVIU Cosmin Andrei – PSD: Botoșănenii așteaptă de la un primar investiții mari, nu să schimbe table de șah în parc, nu să taie buruienile din cimitir VIDEO
Botoșăneanul continuă seria interviurilor cu pretendenții la funcția de primar al municipiului Botoșani. Astăzi este rândul social-democratului Cosmin Andrei, care candidează pentru prima dată la postul de edil șef după două mandate de viceprimar. Reamintim că, în funcție și de disponibilitatea aspiranților la această funcție, vom încerca să realizăm interviuri cu toți cei care își doresc postul, în ordinea în care vor fi trecuți pe buletinele de vot.
”VREAU PRIMAR” – INTERVIU Gheorghe Ciubotaru, PMP: Am avut viziunea acelui parc Cornișa și l-am scris în programul meu / Autobuzele astea reprezintă o pacosteVIDEO
Deschidem astăzi un ciclu de interviuri cu pretendenții la funcția de primar al municipiului Botoșani. Este un demers în premieră pentru presa scrisă botoșăneană prin care încercăm să oferim un spațiu de expune a ideilor și programelor tuturor celor care își doresc să conducă orașul timp de patru ani. Pe cât posibil, în realizarea interviurilor vom încerca să ținem cont de ordinea candidaților pe buletinele de vot, însă aici depindem și de disponibilitatea la dialog a aspiranților la postul de edil șef.
Marile festivaluri ale micilor orașe: ”România e făcută mai degrabă din Darabaniuri decât din Clujuri” – GALERIE FOTO
De șapte ani, a merge la festival înseamnă și altceva decât muzică pe imaș, grătare sfârâitoare, discursuri în vocale prelungite și în inițiale politice care mai de care mai gălăgioase. De șapte ani, a merge la festival a devenit un loc în care încap deopotrivă întâlnirile cu oameni de poveste și inițiativele curajoase care pun la colț prejudecățile, în care muzica bună atrage turiști din întreaga Moldovă, dar și din Bucovina, Ardeal, Maramureș, în care sportul înseamnă în primul rând pasiune și apoi competiție.
FLASH INTERVIU Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: Nu este tragic, dar este îngrijorător
La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Sănătății a vizitat pentru a doua oară Botoșaniul. Dacă în aprilie județul nostru a intrat pe lista lui Nelu Tătaru pentru că ne aflam pe lista celor cu peste 400 de cazuri cu Covid-19, de această dată oficialul guvernamental se afla într-un periplu prin Moldova și a efectuat un control fulger la Spitalul Județean. După acțiunea de la ”Mavromati” a acordat un interviu reporterului Botoșăneanul.
INTERVIU Florin Țurcanu: Codul Penal este atât de ambiguu și încurcat că nu știu cum trebuie să trăiești în România / Poziția mea care era, soțul președintei de partid? - VIDEO
La câțiva ani după ce a declarat că greșeala capitală a vieții sale a fost să intre în politică, fostul președinte al PNL și al Consiliului Județean a reintrat în... politică. Ce l-a făcut să își schimbe radical planurile și ce pregătește pentru a doua jumătatea a anului din postura specială în care se regăsește, aflați într-un interviu despre politică, dar și despre frății, trădări, clasări și... condamnări.
Pr. Petru Chirvase: ”Ar trebui să avem curajul acesta. Iată, noi, toți preoții, vom candida la primăriile din toată țara…” - GALERIE FOTO
Este licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” Iași și, de mai bine de un deceniu, preot paroh la Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” din municipiul Botoșani.
Gellu Dorian: ”Eminescu e brand românesc. Că s-a născut la Botoşani, dă şansa oraşului natal să şi-l asume ca brand”
Ce au făcut botoșănenii în 100 de ani pentru Eminescu? Dar în cei 31 pe care îi numărăm de la Revoluție? E de ajuns să privim în jur sau să străbatem la pas orașul, într-o zi de 15 iunie. Concluziile vă aparțin.
Loading...
INTERVIU Costel Șoptică: Nu îmi este rușine și merg mai departe cu acești oameni / Câțu mi-a trimis un mesaj: ”sper să nu mă mai bați la cap”
Sunt șapte luni de când liberalii au preluat guvernarea în România după destituirea prin moțiune de cenzură a Cabinetului Dăncilă. Comunicatele despre tot felul de realizări curg din partea PNL Botoșani, însă și mai multe sunt cele în care PSD contestă aproape orice măsură de impact anunțată de partidul de guvernământ.
Directorul de la Casa de Pensii, MĂRTURII din iadul COVID: În prima fază simptomele au fost cumva neclare…
Unul dintre botoșănenii care au contactat temutul virus care i-a ținut în case pe oameni două luni de zile, este Ioan Buzilă, unul dintre cei mai experimentați directori de instituție publică de la Botoșani.
Familia Cenușă retrasă în cele două luni de IZOLARE pandemică! INTERVIU cu fata cu voce aur a Botoșanilor: Mulți spun că nimic nu va mai fi ca înainte
Asemenea milioanelor de oameni care au stat izolați în propriile locuințe pentru o îndelungată perioadă și Botoșaniul a fost „paralizat” din punctul de vedere al promenadei. Fiecare familie a încercat să traverseze această perioadă cât mai lin cu putință și cu un factor de stres menținut la nivel cât mai redus.
INTERVIU Monica Adăscăliței, noul director al DSP Botoșani: Sper că putem face ceva să salvăm Spitalul Județean
La câteva ore de la primirea ordinului de ministru în care a fost numită director executiv cu caracter temporarar în fruntea Direcției de Sănătate Publică (DSP), ziua Monicăi Adăscăliței s-a transformat într-un maraton profesional.
INTERVIU Academician Leon Dănăilă: ”Am depus un jurământ care trebuie respectat. Da, uneori plătim cu viața, dar asta ne este meseria”
Cunoscut ca Doctorul fără de arginți al zilelor noastre, despre medicul Leon Dănăilă, născut la Darabani, se spune că a efectuat în întreaga viață peste 40.000 de operații pe creier, cele mai multe dintre ele de o complexitate uriașă. 
Loading...
INTERVIU Amitabh Vardhan, CEO Cine Grande: Iubesc orașul acesta; La Botoșani este cinematograful vieții mele, al carierei mele
Spre sfârșitul anului trecut Cine Globe a lansat cardul de fidelitate prin care o parte a cheltuielilor făcute de botoșăneni la cinema li se înapoiază. A făcut-o în prezența directorului general mondial ”Cine Grand”, Amitabh Vardhan, artizanul construcției multiplexului de la Uvertura Mall, care tocmai a fost inclus în Top 10 CEO de către Industry ERA Magazine. Despre amintitul card, despre investiția de la Botoșani și despre altele citiți în interviul de mai jos.
Povestea fetei care a vrut să zboare cu aripile altcuiva: Alegerea mea este să rămân sinceră și liberă, asta mă scoate din mulțime, din tiparGALERIE FOTO & VIDEO
A fost mereu copilul teribil al folkului românesc. Impresionantă, surprinzătoare, imprevizibilă. Cu o voce matură, purtătoare de tulburătoare mesaje, a călătorit cu chitara în spate, adunând trofee, prieteni, întâmplări.
Legenda Văduvei Negre și romanul incitant al unei botoșănence: Mi-am imaginat cum trebuie să fi fost viața celei după care niciun bărbat nu a mai putut iubi
Între poezie și proză, coboară din când în când în suburbiile sufletului. Cercetează durerea aproapelui, studiază comportamentul deviant al femeii, dar nu o face doar din cărți, ci stând uneori pe marginea prăpastiei. Acolo unde prea puțini îndrăznesc... 
INTERVIU - Olimpica de la Seminar campioană la tir sportiv: Fiecare foc e diferit și se simte altfel
Cum se naște o campioană? Câtă muncă și, mai ales, câtă determinare se află în spatele unui succes? Într-un timp în care tinerii sunt priviți cu neîncredere, descoperim la ei adevărate lecții de viață. Despre ce înseamnă să urmezi visul fără să aștepți ca altcineva să ți-l construiască.
FEMEI PUTERNICE: Afacerea născută din durere, două surori care și-au îngropat câte doi copii au succes cu o făbricuță de produse naturale – GALERIE FOTO
Nicio mamă nu ar trebui să se afle în urma unui sicriu pentru a-și conduce copilul pe ultimul drum. Și nu o dată. Ci de două ori. Astfel de tragedii, inexplicabile și de neînțeles în orânduirea firească a lumii noastre, cu oameni care mor tineri, la doar două decenii de viață, usucă inimile mamelor care își poartă doliul până la apusul vieții lor. Pentru că niciodată viața lor, așa cum o trăiau înainte, nu va mai avea același sens.
FEMEI PUTERNICE: Polițistă din Botoșani SINGURA din țară premiată la 21 de ani cu Emblema de Onoare, cea mai înaltă distincție din Poliția Română: FOTO&VIDEO
Probabil că talentul de a ieși în evidență și tăria de caracter a unor persoane nu țin cont de vârstă. Sunt calități native. La doar 21 de ani, o polițistă din Botoșani este singura din România care a fost premiată la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu „Emblema de Onoare”, cea mai înaltă distincție din Poliția Română.
sa fi OM e lucru mare in ziua de azi,pentru doamna Dana si don Cornel numai cuvinte de lauda, voroneni cu suflet mare.....
5 septembrie 2019, 14:45
Un articol absolut superb! In general, cand Botosaneanul face astfel de articole cam da cu oistea in gard, dar uite ca de aceasta data a reusit sa scrie si ceva demn de citit, ceva din care sa ai de invatat, idiferent de varsta. Inteligenta, realism, sinceritate, pragmatism, omenie, toate la un loc, tot ce-ti trebuie sa fii OM! Felicitari, doamna Sfaiter, ma bucur enorm ca v-am " cunoscut" pe aceasta cale si va doresc tot ce-i mai bun, sa va ingaduie Dumnezeu sa va impliniti toate aspiratiile!Cu aceasta ocazie sper sa afle toti cititorii ca banul poate fi asociat si cu bunul simt, si cu inteligenta, si cu eleganta, cu rafinamentul; se intampla rar in zilele noastre, dar o astfel de ocazie este, cel putin pentru mine, o mare bucurie!
5 septembrie 2019, 10:34
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.