Probabil că talentul de a ieși în evidență și tăria de caracter a unor persoane nu țin cont de vârstă. Sunt calități native. La doar 21 de ani, o polițistă din Botoșani este singura din România care a fost premiată la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu „Emblema de Onoare”, cea mai înaltă distincție din Poliția Română.
Mai mult, aprecierea de la nivel înalt vine la 11 luni de activitate polițienească, ceea ce face ca agenta Iulia Froicu să devină una dintre mândriile Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani. Și să reușească ceea ce, alți colegi, o fac de-a lungul carierei.
Iulia a absolvit anul trecut, în 2018, cursurile Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj Napoca. Ulterior, a primit un post la Secția 9 Vlăsinești – Postul de Poliție Dângeni.
Acolo a început Iulia să strălucească.
În vara acestui an, în ultima decadă a lunii iunie, Iulia Froicu era de serviciu într-un echipaj masculin. Operatorul 112 i-a direcționat către un eveniment care putea fi asociat unui accident rutier.
Ziua de 22 iunie 2019 avea să le rămână adânc întipărită în memorie agentei de Poliție și tânărului căruia i-a salvat realmente viața.
Fata de 21 de ani a dat dovadă de o tărie de caracter și stăpânire de sine ieșite din comun. Deși se afla cu doi polițiști, ea a fost singura care a avut luciditatea de a acționa medical, până la sosirea medicilor de pe ambulanță.
„Am fost solicitați la un eveniment, inițial nu era confirmat ca accident rutier. Dispecerul nostru a avut un fler deosebit și ne-a trimis totuși la fața locului. Ajunși acolo, am găsit un tânăr de 23 de ani care era pe acostament și care spunea că îl doare piciorul stâng. Nu avea nimic la piciorul stâng. În schimb, la piciorul drept avea laba piciorului secționată. Și i-am acordat primul ajutor până la sosirea ambulanței. Eram în localitatea Mitoc, la graniță, ambulanța s-a deplasat destul de greu. I-am salvat viața atunci prin faptul că i-am oprit hemoragia puternică. Sângera foarte tare, am cerut niște prosoape de pe la niște domni, mi-am pus mănușile și am rămas acolo timp de 40 de minute, în aceeași poziție, pentru a nu sângera până la moarte. Ulterior am fost contactați de la Spitalul Mavromati, cu mulțumiri către agenta care a oferit primul ajutor. În caz contrar, tânărul ar fi murit. Hemoragia era foarte puternică, noi efectiv vedeam cum țâșnea sângele. Mai mult i-a fost salvat și piciorul”
Cele 45 de minute i-au părut atunci o veșnicie.Era stăpânită de dorința de a-l ține de vorbă pe tânărul care avea hemoragie puternică, lucid, să nu-și piardă cunoștința. A vorbit cu el continuu și a apăsat pe rana deschisă, în aceeași poziție, aproape o oră.
Salvarea tânărului de 23 de ani i-a adus Iuliei Froicu distincția ce i-a fost înmânată la acel moment de fostul ministru de interne, Carmen Dan. Printre cei cărora li s-a conferit această onoare se aflau generali premiați după o întreagă carieră.
Ulterior Iulia a mai primit două distincții: „Vivat. Crescat. Floreat”, din partea Școlii de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan și un Certificat de Apreciere din partea Direcției de Ordine Publică dn cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Profesorii ei de la Școala de Agenți de Poliție Cluj au invitat-o chiar să li se adreseze celorlalți elevi.
„Le-am spus câteva cuvinte, simbolic. Eram până la urmă de aceeași vârstă cu ei. Le-am spus să nu fie dezamăgiți dacă sunt repartizați la posturile rurale, pentru că majoritatea elevilor merg acolo și să învețe foarte mult, chiar dacă toată lumea blamează Poliția, să fie cu fruntea sus pentru că cetățeanul tot la noi va veni să solicite ajutor”,
Iulia Froicu, agent IPJ Botoșani
De la data de 1 octombrie 2019, Iulia va fi transferată la Biroul de Ordine Publică de la Botoșani.
Reporter: Cum crezi că ar trebui să fie o femeie puternică?
În opinia mea o femeie puternică trebuie să aibă încredere în sine 100%, să facă abstracție de faptul că este femeie și ar putea fi mai slabă decât un bărbat. Și să meargă întotdeauna după instinctele ei de femeie pentru că, în anumite cazuri, sunt mai puternice decât ale unui bărbat.
Reporter: Tu te consideri o femeie puternică?
O femeie puternică, nu. Dar o fată puternică da. În 21 de ani totuși am reușit să demonstrez asta.
Reporter: Ce anume te-a determinat să alegi cariera în Poliție?
În primul rând faptul că și tatăl meu este polițist. Sigur a avut un mare impact asupra mea, de când eram mică, am crescut cu cătușe și baston în casă. În al doilea rând, cred că dorința de a-i ajuta pe ceilalți, dorința de a demonstra că totuși se poate chiar dacă ești femeie.
(*Notă: Tatăl Iuliei este Cezar Froicu, agent în cadrul Secției Flămânzi)
Reporter: Este greu pentru o fată să se evidențieze într-un domeniu care le aparține aproape exclusiv bărbaților?
Este greu pentru că la început trebuie să le demonstrezi colegilor că nu ai nevoie să fii ținută de mână când mergi la o intervenție. Iar după să arăți că ești bună și în acte și în stradă. Bănuiesc că toate colegele mele sunt bune și la acte și în stradă. Ne lovim mereu de aceeași abordare de către ceilalți, se uită la noi și au impresia că: sigur trebuie să am grijă de ea la intervenție. În majoritatea cazurilor, nu este așa.
Reporter: Ai întâmpinat vreodată reticență, din cauza faptului că ești polițist femeie și atunci să vezi o altă atitudine la cetățeni?
Da, mi s-a întâmplat și în trafic dar mai ales când suntem solicitați la apeluri 112, cu bărbați aflați sub influența băuturilor alcoolice, ne văd și gândesc că nu are ce să se întâmple. Dar le demonstrăm că putem aplica legea și suntem și noi în regulă.
Reporter: Cum decurge o zi din viața ta în momentul în care nu ești la serviciu, urmezi un anumit antrenament, mergi la sală, te pregătești fizic?
Bineînțeles. Dacă nu merg la sala de forță, facem antrenamente cu colegi de-ai noștri și de multe ori mă duc în poligonul de tragere de la Huțani. În timpul liber, în afara ședințelor de tragere pe care le avem la inspectorat.
Reporter: Ai fost nevoită vreodată să scoți arma în timpul serviciului?
La începutul anului acesta, cred că prin februarie am scos arma deoarece un conducător auto nu a dorit să oprească la semnalul nostru, a vrut să dea peste noi. Am aflat ulterior că avea o cantitate de țigări de contrabandă în portbagajul mașinii. Am executat șase focuri de armă, unul în plan vertical cu avertisment și celelalte la pneurile autoturismului. Am nimerit evident, însă fiind vorba despre un autoturism de teren cu anvelope extrem de puternice, și-a continuat deplasarea și a fost găsit ulterior.
Reporter: Ce îți dorești să realizezi pe viitor?
Urmez o facultate de drept și aștept trecerea în corpul ofițerilor. M-am gândit să mai învăț puțin și să dau examen la Academia de Poliție. Una din două, îmi doresc foarte mult să ajung ofițer.
Reporter: Ai un model de polițist care te inspiră?
În opinia mea, polițiștii cei mai buni sunt luptătorii SAS de la noi… (râde) Cam greu să ajung acolo. Dar cam acesta ar fi idealul meu de polițist.
La Botoșani nu sunt femei luptător în Serviciul Acțiuni Speciale (SAS), în țară da. Ar fi totuși câteva fete care îmbracă haina de polițist și care ar putea face parte din rândul acestor luptători.
Ceea ce ar însemna un nou record pentru IPJ Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile