Interviuri
INTERVIU Ştefan Ţarcă : „În criză cine să plătească? Ăia amărîţi”

Stefan TarcaŞtefan Ţarcă este de ani buni de zile liderul CNSLR Frăţia, uniunea judeţeană Botoşani. Reprezintă drepturile a mii de oameni care provin atît din sfera mediului privat, dar mai ales a unităţilor de stat. A condus zeci de acţiuni de protest de-a lungul anilor şi a sărit în sprijinul a poate sute de botoşăneni aflaţi în impas. A mai adăugat la amintirile vieţii sindicale o nouă acţiune greu de uitat, mitingul din data de 19 mai 2010 care s-a desfăşurat la Bucureşti, în Piaţa Victoriei. Acţiune în cadrul căreia toate confederaţiile sindicale s-au unit şi au făcut front comun pentru un singur ţel: demiterea Guvernului României.

„Acum au încercat să denigreze şi sindicatele”

- La cum se prezintă situaţia din România la momentul actual, putem spune că în privinţa nivelului de trai de întoarcem la anii `90, cînd eram abia ieşiţi din comunism?
- Nivelul de trai este una, dar ne întoarcem mai prost decît atunci, în sensul că între timp s-au creat foarte multe inechităţi, deci ce îl doare pe om cel mai tare, sînt şi veniturile pe care le are şi îl doare foarte mult inechităţile care s-au creat între timp. Pentru că a ajuns să se întrebe: stai puţin că eu am muncit ca şi acesta, sau poate că am muncit mai mult şi el are de o sută de ori mai mult ca mine, nu de zece ori, nu de 50 de ori, de 100 de ori? Dau exemplul la o pensie. Şi atunci îţi pui întrebarea, stai oleacă, omul acela dacă ar fi luat o bucată de pămînt şi îl ducea pe Soare, poate că merita de 100 de ori mai mult... deci este o exagerare, s-au creat inechităţi colosale, din toate punctele de vedere, societatea este plină total de inechităţi, în sensul că oameni care nu au nici o boală şi sunt handicapaţi, fiind handicapaţi are o sumedenie de drepturi, care curg, de însoţitor, gratuităţi şi aşa mai departe şi o hîtră de la ţară de exemplu, la o discuţie îmi povestea-uite handicapatul se duce la cosit! Deci asta spune totul, deci omul acela spunea totul prin vorba asta. Acesta e un exemplu, dar vă spun, salariile sunt într-o aiureală totală, pensiile, totul…A! Oameni care muncesc în Italia şi iau ajutor în România, deci ei se încălzesc printr-o conductă care se duce din România pînă la Italia şi ei se încălzesc acolo. Aberaţii, deci o ţară într-un cuvînt, în general neguvernată.

- Aţi participat pe data de 19 mai la o acţiune de protest de mare amploare, se poate vorbi ca acest miting să fie cel mai important din ultimii ani?
- El are şi importanţa lui pentru că lucrurile au ajuns într-o situaţie de nesuportat pentru majoritatea populaţiei, el a fost şi ca amploare destul de important. Citeam azi din presa străină referitor la mitingul din Bucureşti, toţi îl lăudau, în sensul că au participat multe persoane şi că a fost foarte bine organizat. Deci făcînd o comparaţie între mitingul nostru şi ce se întîmplă în Grecia de exemplu cu violenţă, este o diferenţă, deci am fost foarte civilizaţi şi bine organizaţi. La aşa de multe persoane care au participat nu au ieşit decît incidente foarte minore. Asta e o problemă. O altă problemă este că, cei care au acuzat din partea preşedintelui, că de acolo au venit acuzaţiile că mitingul este deturnat de partidele politice şi că o să fie violenţă şi o să fie nu ştiu ce, a fost un fals. Nu a fost nimic din ce au spus ei. Părerea mea personală este că în timp Preşedinţia a denigrat Guvernul, ştiţi spunea că un ministru este un mic mafiot, ca să spui aşa e colosal. După aia Parlamentul şi acum au încercat să denigreze şi sindicatele, aşa văd eu lucrurile.

Miting Bucuresti

„Ce ar fi vrut ăştia? Să le dăm în cap gardienilor care ne păzeau?”

- Au fost şi guri rele care au catalogat mitingul ca fiind un protest al pinguinilor, presărat cu mult teatru şi rime sau cu anumite scene sugestive care nu prea s-ar fi încadrat în peisajul unui protest, ce părere aveţi?
- Aiureli, la toate mitingurile în toată lumea asta se mai spun şi glume ca să destindă atmosfera de acolo, ce ar fi vrut ăştia? Să le dăm în cap gardienilor care ne păzeau? Sau ce ar fi vrut ei de fapt? Ce cred ei că ar trebui să se întîmple la un miting? Dar, bine, nu au comentat de exemplul acesta de un Guvern care are un obraz atît de gros. Trebuia să ţină cont de nemulţumirea populaţiei, trebuie să fii naiv tare să crezi că populaţia este foarte mulţumită de aceste măsuri. Hai să îl laud şi eu pe unul: d-le, populaţia este foarte mulţumită de măsurile care se iau şi liderii sindicali nu au altă treabă decît să îi scoată în stradă. Vă daţi seama că dacă ar fi mulţumiţi nu ar ieşi nimeni în stradă.  
- Care a fost pulsul oamenilor acolo, cum i-aţi simţit din experienţa acţiunilor anterioare?
- O nemulţumire totală, deci oamenii sunt foarte speriaţi de ce o să fie, de ce o să li se întîmple. Imaginaţi-vă teoretic doi bugetari în casă, le tai salariile, de regulă au credite la bănci şi fiecare îşi pune întrebarea ce o să facă el? Acum nemulţumirea este foarte mare, imaginaţi-vă cînd aceste măsuri vor fi puse în practică şi le vor simţi la buzunar care va fi gradul de nemulţumire.

- Care credeţi că este categoria socială care va fi cea mai afectată?
- Bine şi pensionarii şi ei sunt afectaţi, au problemele lor şi aşa pensiile erau mici, dar în opinia mea personală cred că tinerii. Ei vor să îşi construiască o familie, să aibă copii, ei de regulă nu au o locuinţă, trebuie să şi-o cumpere, au nevoie de foarte multe. Tinerii de regulă au salarii mai mici decît ceilalţi din cauza unor criterii pe care le ştiţi, spor de vechime, încadrare pe post, etc. Mai este mentalitate în România de genul nu te pot angaja că nu ai experienţă, întrebare de genul că, dacă termin facultatea, de unde să acumulez experienţă? În mod normal în multe dintre ţările astea dezvoltate de pe băncile şcolii şi atunci îi învaţă direct la faţa locului. La noi aşa se pune problema. La Botoşani era o statistică că, din tinerii care au terminat facultatea, numai doi s-au angajat.

Plecare miting

„În afară de măsurile astea în care taie, taie, taie, altele nu ştim”

- În caz de grevă generală pe data de 31 mai, care credeţi că vor fi efectele?
- La o grevă generală trebuie să cadă Guvernul, oriunde în lume, dar nu garantez că şi în România se va întîmpla lucrul acesta. Pentru că şi la un miting cum a fost cel din 19 mai ne aşteptam că Guvernul să fie demis. Dar la o grevă generală logica trebuie să cadă. Un Guvern total iresponsabil poate să lase lumea în grevă generală timp îndelungat. Dar aici consecinţele sunt colosale.

- Bine pică Guvernul şi atunci…vor fi retrase aceste măsuri şi toate drepturile financiare rămîn intacte?
- Nu, temerea noastră este că şi măsurile astea dacă se pun în practică acum nu rezolvă problema şi în toamnă ne vom aştepta la alte măsuri mai grave. Nu e problema noastră, că avem noi o problemă cu Boc, problema noastră este alta, că în afară de măsurile astea în care taie, taie, taie, altele nu ştim ori dacă nu sunt alte măsuri de redresare economică nu cred că măsurile astea vor fi suficiente, deci vor mai tăia în continuare. Dacă se merge pe principiul de tăiat.

„România s-a trezit într-o după-amiază, la televizor”

- Celebra criză economică a fost declanşată la finele anului 2008, iar primele măsuri luate de guvernanţi ar fi acum, după un an şi jumătate, nu e cam tîrziu? Dacă ar fi reacţionat mai devreme, alta ar fi situaţia actuală?
- Criza asta nu a fost numai în România, a fost de regulă în ţările astea mult mai dezvoltate şi apoi a ajuns şi în România. Deci ele au luat măsuri de acum un an, un şi jumătate, nici ele nu o duc prea roz, dar nu în situaţia noastră, că au ajuns să vorbească de exemplu în ţările dezvoltate despre stopare, să nu mai crească salariile, să nu mai crească pensiile, dar să nu reducă, deci este o diferenţă. Au comunicat, au explicat populaţiei. La noi aţi auzit ceva înainte de a ieşi Băsescu să spună că taie salariile, pensiile… să fie o comunicare cu populaţia din timp, să spună problemele care sunt… nu! România s-a trezit într-o după-amiază, la televizor, eu am rămas uluit, eu personal am rămas uluit, am văzut multe, am auzit multe, dar aşa nu am crezut. Să nu mai spun că o face preşedintele şi nu premierul. Deci preşedintele s-a transformat în premier, a ieşit la televizor şi ne-a anunţat solemn, tăie, tăiem, tăiem. Asta a fost. Ştia cineva cu două luni înainte că noi suntem într-o situaţie grea, că o să avem probleme, ştia cineva? Am auzit şi chestii de genul că nici ei nu ar fi ştiut… cum adică nu ştiau cît încasează şi cît plătesc? Este o chestie simplă, un calcul simplu.

„Unul cu 100 de milioane să fie solidar cu unul cu 10 milioane?”

- Ca să mai astupe din gurile celor care critică Guvernul, au fost luate primele măsuri de reducere printre cei din Executiv, chiar Secretariatul General al Guvernului a anunţat că se vor reduce convorbirile la telefonia mobilă şi vor fi efectuate economii la parcul auto. Este oare îndeajuns?
Tarca explica- Nu numai că nu este îndeajuns, dar a făcut-o într-un stil foarte urît, adică după ce mă anunţi pe mine că tai salariul, după aia anunţi că se va face nu ştiu ce reducere. Ori acest lucru trebuia făcut de acum un an ca să nu ajungem în situaţia asta. De acum jumătate de an, păi era primul lucru. Primul lucru pe care îl faci într-o gospodărie în care vezi că nu ajung banii este să începi să reduci cheltuielile. Este o chestie atît de simplă încît te doare mintea cît e de simplu. Şi după ce faci asta, recurgi la măsurile astea şi populaţia ar fi înţeles altfel, d-le ăştia au făcut tot posibilul, nu mai ajung banii, hai să vedem poate au dreptate şi ei… care e solidaritatea? Adică cum să fim noi solidari, unul cu 100 de milioane să fie solidar cu unul cu 10 milioane? În an de criză bugetul preşedinţiei s-a mărit. Care e solidaritatea? Cum adică, ei vor să trăiască mai bine şi noi mai prost şi în final asta înseamnă solidaritatea? Eu ştiu, nu am mai auzit solidaritate de genul acesta. Şi de exemplu cu aceste măsuri, erau o sumedenie de alte soluţii, în situaţii de criză este o chestie morală, o întrebare generală, cine ar trebui să suporte criza? Punem lucrurile în două: o parte majoritară săracă şi partea bogată. Cine credeţi că ar trebui să suporte criza, săracii sau bogaţii? Este o întrebare retorică. De regulă, trebuia să se ducă să impoziteze pe cei foarte bogaţi, dacă de la ei nu ajungeau banii să zicem că veneau şi la cei săraci. De exemplu în alte ţări, impozitul pe locuinţe, cu cît creşte suprafaţa în metri pătraţi se tot dublează impozitul, s-a ajuns în situaţia în care vrei casă cu 50 de camere, OK, dar plăteşti corespunzător, adică nu plăteşti ca mine cu două camere. Cine are bani să îşi facă casă cu 50 de camere, are bani să îşi plătească şi impozitul. Acum vreo jumătate de an s-au luat accizele pe iahturi, pe blănuri şi pe bijuterii. Deci oamenii care aveau iahturi, blănuri şi bijuterii aveau o problemă financiară şi atunci statul s-a gîndit să îi ajute, să le elimine accizele. Ideea este simplă, într-o situaţie de criză, cine să plătească? Ăia amărîţi.

Interviu realizat de Gabriela ERDIC

INTERVIU Andreea Cujbă, designerul vestimentar de la Botoșani care ne menține în tendințe: Ce purtăm în seara de Revelion? Care este culoarea anului 2022? Ce aruncăm din dulap?GALERIE FOTO
Este tânără, frumoasă și elegantă. Este un etalon vestimentar pentru multe dintre doamnele și domnișoarele din Botoșani care țin la imaginea lor. Andreea Cujbă este creatorul de modă botoșănean cu o ascensiune rapidă în ultimii cinci ani.
INTERVIU Oana Pușcașu: Botoșani este un oraș magnific, cu valori în domeniul artelor, cu oameni pe care îi iubesc - VIDEO concert de Crăciun Cheia Sol
La 35 de ani, Oana Pușcașu își păstrează proaspătă copilăria, construind în Botoșani o poveste care împletește inocența cu talentul, disciplina cu performanța.
INTERVIU Simona Radiș: Mai este nevoie de un aur olimpic pentru a deveni cunoscută la nivelul pe care mi-l doresc VIDEO
În luna iulie a acestui an botoșăneanca Simona Radiș a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste zile sportiva cu care întreg județul se mândrește se află în cantonament, se pregătește din greu pentru a triumfa din nou.
FLASH INTERVIU Botoșăneanca Raluca Olaru, în fața elevilor de la Liceul Sportiv: Mă gândesc că o să câștig și atât  - FOTOGALERIE
Cu multă ambiție, Raluca Olaru a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere din luna mai.
Povestea fascinantă a dirijorului Victor Dumănescu: Fiu de preot, născut în refugiu, căsătorit cu o botoșăneancă și îndrăgostit iremediabil de muzică
Vineri, 17 decembrie, sub bagheta dirijorului Victor Dumănescu, pe scena Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani se va cânta Rachmaninov. Iar melomanii vor avea parte și de o primă audiție a unei lucrări excepționale.
Octavian Lup: Publicul este interesat de ceea ce se ascunde în spatele sunetelor, să vadă ce are omul acela în inimă atunci când cântă - FOTO&VIDEO
De-a lungul anilor a revenit constant pe scena de la Botoșani. A cântat alături de orchestra Filarmonicii ”George Enescu”, sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori români: Tiberiu Oprea, Cristian Oroșanu, Petronius Negrescu, Bogdan Chiroșcă, Ilarion Ionescu-Galați, Matei Pop.
Constantin Iftime: Eu nu vreau un memorial al victimelor, un loc în care să mă duc cu lumânări / Vreau să se spună: Hai la muzeul acela trăsnit de la Botoșani FOTO&VIDEO
La Botoșani se va deschide primul muzeu al comunismului din România. Muzeului vieții cotidiene în comunism (MuViCC) ar trebui să devină o instituție de cunoaștere a istoriei recente, un obiectiv turistic important în zona de Nord-Est a României și, nu în ultimul rând, un segment important din viața socială a orașului Botoșani. Și asta întrucât, printre anexele muzeului ar exista și un spațiu adecvat petrecerii timpului liber al tinerilor.
Raul Chiș: Dacă ar fi trăit Ceaikovski pe vremurile noastre, ar fi dat în judecată Filarmonica / Noi trebuie să dezvoltăm societatea, nu să o îndobitocimFOTO
Despre ce înseamnă să conduci orchestra într-un oraș care încă mai plătește tribut unui provincialism ce se complace în gloria înaintașilor. Despre act artistic de la intenție la atenție, despre oameni și muzică, public și mari artiști. Într-un interviu cu un tânăr de 38 de ani care pare să aducă Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani exact ceea ce începuse să îi lipsească cel mai mult: prospețimea, curajul, strălucirea.
Ada Lupu: Rolul din serialul ”Vlad” mi-a adus multă bucurie / Nu joc nimic în viață, e o prejudecată oribilă că actorii sunt buni mincinoși
Are carismă, prospețime, dar și un aer ușor desuet care o duce, într-un fel fermecător și incitant, către un ludic neprelucrat, autentic și simplu. Ada Lupu este o apariție care stârnește privirea, indiferent că o vezi pe scenă sau pe aleile vreunui oraș tomnatic.
Loading...
INTERVIU în MIȘCARE: Urban Serv a scăpat de atâția oameni încât a rămas cu birouri libere și vrea să-și deschidă incubator de afaceri - VIDEO & GALERIE FOTO
Societatea comercială Urban Serv este condusă în ultimul an de către un director tânăr care preferă să lucreze mai degrabă în garaj alături de oameni, decât să semneze hârtii la birou. De cele mai multe ori, actele sfârșesc a fi semnate pe capote de mașini.Înainte de actualul director, un alt tânăr a început o campanie de eficientizare a personalului și s-a ajuns în situația în care compania are mai multe birouri decât... salariați.
FLASH INTERVIU cu fostul luptător de la ”Acțiuni Speciale” numit director la compania de transport public a orașului: M-am izbit de anumite mentalități obtuzeVIDEO
Patru până la șase luni este deocamdată mandatul maxim al lui Andrei Turcoman, din postura de director interimar al SC Eltrans SA. Un tânăr de 35 de ani care vine în companie cu un suflu nou și cu dorința de a îmbunătăți serviciile oferite botoșănenilor. Cel puțin declarativ.
FLASH INTERVIU Radu Grigoraș: La alegerile următoare vom avea o proporție de minimum 50% pe locuri eligibile pentru tineri
Schimbarea survenită în urma Biroului Politic Județean (BPJ) al Partidului Național Liberal în ceea ce-l privește pe liderul tinerilor nu este numaidecât una de persoane. Se dorește a fi o schimbare și de viziune, atitudine, mentalitate, dar și o (re)ascultare a vocilor tinere din partid.
Între Covid și (can)Cer, ultimul INTERVIU cu Gelu Tofan, cu moartea pe umeri: Omul care plănuia o mare sărbătoare, scotocea arhive și lucra la cartea neamului său
Entuziast, neobosit, încrezător. Așa era, la finalul lunii mai, omul de afaceri Gelu Tofan. Trecuse printr-o formă dură de Covid, dar nu știa atunci că trupul îi fusese invadat de un dușman și mai crunt: cancerul. Avea să afle în august. Iar în octombrie s-a stins. Discret, fără zarvă, așa cum i-a fost viața din ultimii ani, ani petrecuți mai mult în aerul sătucului natal.
INTERVIU Liviu Ștefan, director Nova Apaserv: Nu vom scăpa foarte repede de avarii, practic nu avem cum / Situația este mult, mult mai complicată decât pare din afară
Apa curge paradoxal la SC Nova Apaserv SA. O companie aflată luni la rând aproape de intrarea în faliment reprezintă în continuare un fel de perlă a coroanei pentru mediul politic botoșănean, partidele încercând să își bage prin tot felul de metode oameni în funcțiile de conducere.
Loading...
Diana Turcu, de la fetița cu trompetă la violonista îndrăgostită de Enescu: Sufletul rămâne întotdeauna acolo unde te-ai născut / Suntem sclavii muzicii, de aceea avem degetele rupte, chinuite, diforme…
Botoșani, Iași, Weimar, Zürich. Fiica unui artist trompetist și a unei soliste talentate. Îndrăgostită de Enescu și de perfecțiunea lui Heifetz, cu al cărui elev și-a perfecționat tehnica mâinii stângi.
INTERVIU Răzvan Rotaru, dezvăluiri din postura de lider de partid: Sunt câțiva primari care deja ne-au căutat / Era supărarea asta, asta-mi spusese Doina în partid, că dacă facem acum stadionul câștigă Flutur PrimăriaGALERIE FOTO 
Pe 19 septembrie 2021 se naște oficial Alianța pentru Patrie (APP), un nou partid în România asumat public de Codrin Ștefănescu, dar condus de facto de Liviu Dragnea. Ambii plecați din PSD. Pe 11 octombrie 2021, botoșăneanul Răzvan Rotaru anunța pe Facebook că pune umărul la înființarea APP Botoșani, alături de Tamara Ciofu și Costică Macaleți. Toți trei plecați din PSD. 
Urmașul lui Grigore Antipa, academicianul din Ungurenii Botoșanilor: Astăzi ”ne-am democratizat”, iar dascălul trebuie să fie foarte atent, să nu ajungă să i se ”interzică” intrarea la ore
S-a născut pe 21 septembrie 1940, într-un sat cu oameni destoinici, demni și harnici. Este membru al Academiei Române și conduce Institutul de Biologie al celui mai înalt for academic. A fost, vreme de un sfert de secol, directorul celui mai mare muzeu de științe naturale din țară, care poartă și numele savantului Grigore Antipa.
Ștefan Teișanu: Diferența dintre discursul iubitor de cultură și realitate e uriașă / Faptul că Botoșaniul nu are nicio strategie culturală este de neînțeles
De opt ani, în România se vorbește despre Nord. De opt ani, sfârșitul verii adună în Nord turiști din toate zările. Concerte, conferințe, ateliere, ciclism, tenis, teatru, filme, tur ghidat, campanii de răsunet național, istorii și perspective, lansări de carte și recuperări culturale…
Botoșănean de 23 de ani, ofițer în Forțele Navale Române! A absolvit Academia șef de promoție, unul dintre cei mai tineri ingineri în electromecanică navală, din România – VIDEO
Un tânăr care strălucește la propriu. Primul contact înseamnă o strângere fermă de mână, o privire pătrunzătoare din care răzbate inteligența și un șuvoi de energie pozitivă.
Claudia Țilia, tânăra care (ne) vede cu ochii minții: Pe străzile din Botoșani, șoferii nu sunt familiarizați să dea prioritate bastonului alb
Claudia Țilia este nevăzătoare, însă a dezvoltat un altfel de văz. Curajul și determinarea, dar mai ales firea artistică au făcut-o să înțeleagă viața mai repede și poate mai dur decât noi, cei care nu mai știm să acordăm vederii frumusețea pe care o merită.
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
Noi, comisarii Gărzii Naționale de Mediu, am declanșat acțiunea spontană de protest, astăzi, 13 ianuarie 2022. Oprim pentru 2 ore toate activitățile de inspecție și control. Protestăm împotriva discriminării salariale, a ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
14 ianuarie 2022
EUR
Euro
4.9432 lei
USD
Dolarul SUA
4.3142 lei
CHF
Francul elveţian
4.7342 lei
GBP
Lira sterlină
5.9246 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7872 lei
XAU
Gramul de aur
252.8267 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2394 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3928 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1360 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4542 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2018 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6643 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3.1 o C
Dorohoi
-2.0 o C
Bucecea
3.8 o C
Darabani
-2.2 o C
Saveni
0.1 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.