Botoșani a avut parte în această campanie electorală de un lucru fără precedent în toate alegerile locale de după revoluție. Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri, cu o notorietate care a depășit de mult granițele județului, a sprijinit public câțiva candidați de la alegerile locale. Ba cu unii a participat chiar și la emisiuni televizate.
Și culmea, într-un județ în care businessmanii tac de frica represaliilor, Valeriu Iftime a susținut pretendenți la funcția de primar proveniți de la mai multe partide. Ca să aflăm care au fost resorturile ce l-au determinat să facă toate aceste lucruri, am realizat acest interviu, în încheierea căruia președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură și al grupului ”Elsaco” anunță că la viitoarele alegeri s-ar putea regăsi pe o listă de candidați.
- Dle Iftime, avem mii de candidați la alegerile locale de la Botoșani, dar vedeta acestei campanii pare să fiți dvs. pentru că sunteți primul om de afaceri de calibru care v-ați asumat fățiș susținerea unor candidați. Ce v-a determinat să faceți lucrul acesta?
- Da, nu știu dacă am căutat vreodată să fiu vedeta acestui scrutin. Există un tip de responsabilitate pe care toți ni-l clamăm în diverse ocazii și nimeni nu își spune chiar în mod real, dacă ești un om de afaceri, dacă ești o persoană cât de cât publică, să nu-ți spui un punct de vedere. E adevărat că la orice punct de vedere spus azi, îți creezi a doua zi dușmani. Dacă eu am spus de vreun pesedist, a doua zi liberalii sunt dușmanii mei. Sau invers. Dacă am susținut un liberal, a doua zi sunt pesediștii împotriva mea. Cred cu desăvârșire că elementul votului este esențial într-o democrație. Și cred cu desăvârșire de asemenea, că fiecare dintre noi ar trebui să-și spună civilizat un punct de vedere. Eu mă bucur de un fel de notorietate din fotbal și nu aș fi vrut să ies să spun ceva despre niște oameni. Niște oameni au venit la mine să-mi spun un punct de vedere. Și credeți-mă, din cei 10 - 15 de oameni care mi-au cerut un punct de vedere, am vorbit de doi, trei pe care chiar i-am cunoscut. Un băiat care a lucrat la mine sau un altul pe care-l știam, poftim, din satul meu. Adică sunt oameni pe care-i știu destul de bine și nu aș vrea să dau un mesaj de implicare a mea. Fără îndoială că acest mesaj de implicare mă va costa, până la urmă.
- Asta și voiam să vă întreb, dacă nu vă gândiți la consecințe?
- Consecințele categoric vor fi, am văzut zilele trecute un ziar care am înțeles că este al PSD-ului și care mă tot tăvălește, cu ce afaceri și câți bani „fur” eu de la stat. Nu ai ce să le faci, până la urmă ne asumăm lucrul acesta, cred că ar trebui să intervenim cu toții atât timp cât avem un cuvânt de spus și atât timp cât ceea ce am făcut noi, cumva ne recomandă. Fără să mă laud. Adică un am tip de echilibru, nu am făcut politică, dar asta nu înseamnă că dacă nu faci politică, trebuie să fii mort și să fii mut. Ai un tip de expresie și vrei să o încerci, nu să te arăți tu, dar poate punctul tău de vedere contează. Până la urmă știți ce e interesant? Lumea știe, în democrație minoritatea se supune majorității. Din păcate multă minoritate din lumea asta, cu minte adevărată, nu vine la vot. Votul este al majorității făcută dintr-o structură a oamenilor care cumva sunt dependenți de lumea asta politică. Și sunt oameni deștepți care spun: nu mă duc la vot și după aia 4 ani de zile suferă.
- Păi asta e problema, problema la noi în România este că majoritatea tace. Și atunci când un om începe să vorbească, cum ați făcut-o dvs., lumea se întreabă, pe românește spus: ce l-a apucat?
- Da, am primit câte un mesaj din ăsta, unii spun: bravo, că faci ceva. Alții care sunt cumva vitregiți sau atinși politic îmi spun: dar ce te-a apucat pe tine acum să te faci tu om politic? Bun, vedeți că masa votanților este cumva cunoscută. Sunt oameni care lucrează la stat, sunt oameni care depind de ceva și sunt o serie de oameni necăjiți pe care un primar, un ales din ăsta mai violent îi subordonează. Și ăia votează continuu după o regulă foarte clară a acelui care-i pune să voteze. Ceilalți, foarte mulți, care sunt oameni luminați, oameni cu activitate, oameni cu anumită structură morală, nu vin la vot. Dacă nu vii la vot, nu ai voie să vorbești. Eu acum cred că pot să vorbesc, deși o să mă pitrocească mulți la care le-am spus că nu sunt buni de primar sau ce sunt ei și o să spună dacă au câștigat, și sunt convins că o parte vor câștiga, eu nu fac asta să câștige omul pe care eu îl recomand. Dacă cel care mi-a cerut o recomandare crede în ceea ce fac eu și-mi spune: „dle, ești un om credibil”, atunci mă pot verifica și dacă eu sunt om credibil. Dacă susținerea mea a ajuns la cei 100 – 200 de oameni care crede că o să-l voteze pentru că am dat recomandare.
- Cel puțin eu, am văzut trei mesaje de susținere pentru candidați de la PNL, USR și ALDE. Vă mai lipsește PSD-ul. Ați avut vreo solicitare sau nu, de la un candidat de la acest partid?
- Da, am avut. Nu am intervenit pentru că nu sunt foarte convins că în lupta în care eu trebuia să dau un mesaj pentru oamenii de la PSD, aceștia sunt mai buni decât candidații de la alte partide. De fapt, să știți că am spus ceva pe la Vârfu Cîmpului dar nu în mod...
- Acolo sunteți și cetățean de onoare.
- Da, da.
- Vorbiți în dublă calitate, triplă.
- Am avut un proiect acolo pe care l-am lucrat cu compania noastră și am fost cumva la o recepție. Dar nu am avut o variantă bună de a susține în mod public un primar PSD. Aș susține public un primar PSD, pe cel de la Buzău, pe Constantin Toma, îl știu foarte bine, l-aș susține mâine. E un primar care, chiar dacă e de la PSD, are o gândire de om gospodar. Așa nu am găsit până acum.
- Dar pe de altă parte v-ați exprimat părerea în unele dispute electorale să spunem, din mediul rural, la municipiu sau județ ați evitat să faceți acest lucru. Sau poate nu vi s-a solicitat.
- Nu aici nu a fost direct pentru că nu mi s-a solicitat și nici nu pot să fiu direct pentru că eu cred că la CJ, așa cum am mai spus, sunt trei, patru oferte interesante, niște candidați cumva credibili care au șanse în opinia mea, oricare dintre ei dacă câștigă, județul acesta poate să aibă un salt. Și e adevărat că vii după un gol total, adică după actualul președinte și nimeni dacă vine e mai bine. Așa că atunci am spus la un moment dat că este varianta liberală care mi-a plăcut foarte tare, cu dl Șoptică. Este chiar dna Huncă care nu este deloc de dat deoparte, numai că sigur, partidul este mai mic. E clar că la Județ am spus că sunt cele două oferte puternice care au susținerea cea mai bună, e vorba de d-na de la PSD și cel de la PNL. Dar sigur, nu trebuie să dăm înapoi nici oferta pe care o face Corneliu Popescu care este un vechi participant în politica botoșăneană.
- Dvs. unde locuiți unde până la urmă? Că s-a iscat o întreagă discuție și pe acest subiect.
- Da, eu sunt în Cătămărăști bineînțeles, în comuna Mihai Eminescu. Trăiesc acolo de 21 de ani, nu mi-am mutat reședința. Chiar dacă am o proprietate mai mare la Vârfu Cîmpului, unde mai stau în weekend, la o fermă.
- Plătiți ceva taxe și impozite pe Mihai Eminescu sau firmele sunt înregistrate doar pe Botoșani?
- Știți că aici este de fapt obrăznicia pe care o are candidatul de la Mihai Eminescu. Pentru că eu, firmele Elsaco, sunt cred cel mai mare contribuabil la bugetul local. Și dacă s-a întâmplat ceva în comuna asta, Mihai Eminescu, s-a întâmplat și pentru faptul că noi chiar suntem acolo, plătim impozit pe venituri, pe salarii, pe clădiri, pe autoturisme și tot. Adică suntem destul de activi și vizibili. Ce nu știe e că eu trăiesc în Cătămărăști și grupul Elsaco, cu firmele noastre aduc bani la bugetul local, nu e doar neatenție. E un pic de ignoranță care duce cu totul la altceva, în opinia mea. În fine, eu când spun acolo că este oferta unui medic, a dlui Todireanu, eu o spun cu toată încrederea și toată certitudinea că este mai bună și mai sănătoasă pentru o comunitate de acest gen. Zona asta limitrofă a Botoșaniului este și o zonă bogată, sunt oameni mulți care au bani, care stau, plătesc impozite multe.
- Dar care votează la fel de vreo 20 de ani.
- Așa este. Mulți nici nu votează acolo. Aici trebuie făcută o analiză foarte interesantă dacă este un subiect și este un mare subiect, să știți pentru că uneori asemenea accidente politice, cum este și cel de la Eminescu care e luat în mână de un partid, duce în spate o idee cum că este imbatabil. Este absolut incredibil să vezi comunități cu oameni deștepți, comunități cu oameni cu lumină la cap, să nu fie atenți la momentul votului. Eu am spus mesajul acesta, cum să vă spun, măcar eu să fiu eliberat. Și eu spun să fim foarte, foarte atenți la acest moment care este unul istoric pentru comunități, momentul alegerilor. De acolo, în 4 ani de zile ne supunem unei majorități care a câștigat, fie ea o majoritate făcută conjunctural, pentru că dacă ești un candidat de ăsta șmecher, îți aduni repede cele 500 – 600 voturi de care ai nevoie, cu munca lor, cu rigoarea și cu filozofia tuturor oamenilor care fac astfel de acțiuni în timpul alegerilor.
- Pare imposibil să faci un interviu cu Valeriu Iftime și să nu întrebi de fotbal, dar eu aveam o întrebare financiară. Am auzit oameni care spuneau, ”dle, Valeriu Iftime evită să se pronunțe clar la municipiu și la județ, pentru că FC Botoșani are în continuare nevoie de sprijinul financiar al CL și al CJ. Și atunci preferă să stea cumva în expectativă”.
- Nu. CJ și CL în opinia mea, oricare ar fi el, ar trebui să ajute fotbalul. Fotbalul nu este al lui Iftime, nu este al lui Elsaco. Fotbalul este al județului și am spus de foarte multe ori că este un vector de imagine important pentru noi șu lumea știe lucrul acesta. E adevărat că ar putea fi situații la un moment dat, să spui că nu susții pe cutare sau cutare, să-ți dea la picioare ție sau să dea fotbalului ca să răspunzi tu. Dar eu sunt nemulțumit chiar de zona actuală, chiar de Cătălin pentru faptul că noi nu am putut să facem un stadion în Botoșani. Nu că n-am putut să facem un stadion, nu am făcut niciun pas. Nu vorbesc de primarul care a fost, de șase ani am un proiect pentru modernizarea stadionului. De 6 ani, doi ani a fost vechiul mandat, nu a făcut nimci dl Portariuc, a umblat tot așa, cu tot felul de promisiuni, după care sunt 4 ani la Cătălin. Patru ani în care nu s-a întâmplat nimic cu stadionul ăsta. Apare ieri un mesaj în care Timișoara, Pitești și Constanța își modernizează stadioanele. Care nici măcar nu au echipe de Liga 1. Nu știu dacă mă înțelegi. Iar noi care avem la ora actuală o foarte bună poziție, ne susțin toți, când spui de Botoșani, spui și fotbal. Acum, dacă nu tratăm momentul acesta important... Și nu e pentru fotbalul de acum, pentru fotbalul viitor și pentru oraș. Pentru că a moderniza zona asta din Calea Națională este o bijuterie de loc în care poți să faci o minune de teren.
- Eu v-aș sugera să luați primarul care va fi și consilierii care vor fi și să-i duceți într-o excursie pe Velodrome la Marseille sau pe Allianz Arena sau pe Stamdford Bridge la Londra, să vadă ce înseamnă un stadion. Fiindcă la noi oamenii, prin stadion, înțeleg fotbal și atât. Nu, stadionul este o industrie extraordinară care-ți poate produce niște venituri serioase la bugetul local.
- Categoric, dar trebuie tratat ca atare, el este un loc în care se pot produce evenimente. Poți aduce evenimente dacă ai infrastructură.
- Exact, îți vin trupe cunoscute pe plan internațional acum, în anul 2020.
- Haideți să vă spun ceva, există un proiect foarte interesant 2021 – 2022, campionatul european de fotbal pentru tineret U 19 – U 21 se ține în România. Și se vorbea la un moment dat de patru locații, e vorba de Craiova, București, Timișoara și Moldova. În Moldova nu este stadion. Dacă intrăm în circuitul acesta, cu siguranță putem promova, numai că trebuie muncit foarte, foarte mult. Eu repet, sunt nemulțumit doar de atât, nu pot să spun cine va fi primar, să dea Dumnezeu să câștige Cătălin, un băiat super OK pentru mine, dar pentru faptul că la stadion nu s-a întâmplat nimic, eu o spun oricând deschis, este o mare greșeală a autorităților locale actuale.
- Dar apropos de asta, la meciul din Europa League chiar am văzut că într-o parte a tribunei au început să crească și copaci, în sensul propriu al cuvântului. Însă am făcut un interviu în urmă cu o săptămână cu primarul Cătălin Flutur și dlui mi-a spus că a făcut demersuri la CNI, dar cei de acolo au tratat problema politic. Inițial ne-au spus că se fac stadioane doar pentru Euro 2020, că așa trebuia să fie, după care au început să apară stadioane în localități conduse de notabilități PSD.
- Când ceva nu iese, sigur că sunt motive și motive. Povestea este că dacă nu a ieșit, tu decontezi. E treaba ta. Treaba ta de șef a unei comunități este să-ți organizezi lucrurile, opoziția – puterea, să poți face ceva. Ce rămâne în urma ta este ceea ce te poate recomanda. Și aici e o chestie relativ clară. Cred că stadionul se va face la un moment dat, cred că acum trebuie să insistăm din nou, conducerea actuală, viitoare, trebuie să știe că lucrurile acestea sunt importante și dacă au în strategie să faci teatrul, trebuie să faci teatrul, pentru că e, cum să spun, nu o greșeală. Spunem Teatrul Eminescu, în afară de faptul că-l cheamă Eminescu, în mijlocul orașului, să-l poți ține de patru, cinci ani în aceeași stare, este clar că e un decont greu.
- Dar pe de altă parte există și un adevăr mare: Consiliul Local a fost majoritar PSD timp de 4 ani, iar guvernarea până în toamna anului trecut a fost PSD, deci cumva responsabilitatea dacă există, ar trebui să se împartă.
- Categoric!
- Și nemulțumirea dvs.
- Nu, categoric, dar eu nu credeți că iubesc PSD-ul sau spun că cineva a fost mai bun. Eu sunt convins că nu am muncit și nu ne-am zbătut cât trebuie pentru a avea un stadion modern la Botoșani. Să dea Dumnezeu să ne ocupăm de asta, să avem un stadion și eu o să fiu foarte mulțumit. Nu pentru mine ca persoană, ca Iftime sau cel care conduce clubul acesta, ci pur și simplu pentru acest oraș. Câtă bucurie pot avea copiii și oamenii din orașul acesta să aibă un stadion frumos, cu locuri de parcare, cu restaurante, cu muzee, cu tot ce vreți, locuri de joacă, în afară de faptul că ai o arenă din asta deschisă și care acum, începând din octombrie, lumea nu mai vine pe stadion. De ce? Pentru că te plouă, pentru că e frig, pentru că nu poți bea un ceai, pentru că... O arenă făcută în anii 1975, e clar că este complet demodată față de ziua de astăzi. Dar pentru asta sigur că-ți trebuie viziune, îți trebuie în același timp muncă, tenacitate. Eu nu cred că un primar care are în spate un CL, altul decât culoarea lui, nu poate să muncească. Nu cred. Nu știu, s-ar putea să fie așa. Bineînțeles că, dacă era un consilier local destul de violent de la PSD și întorcea toate proiectele și mi s-a spus că lumea îi întoarce dlui acum proiectele, lucrurile sunt de moment. Pe termen lung, pe 4 ani de zile, trebuie să găsești soluții. Că altfel se închide, ne dăm demisia, dacă nu se poate să se întâmple nimic. La ce stau acolo? Orice spun, nu merge. Dacă nu merge aduc altul, facem alte alegeri pentru a se dezvolta comunitatea.
- De ce nu ați încercat să faceți o acțiune integrată - dvs. sunteți și președintele Camerei de Comerț - cu toți oamenii de afaceri sau oamenii de afaceri importanți din Botoșani prin care să veniți cu niște mesaje publice sau eu știu, să solicitați două, trei lucruri clare de la oamenii care candidează la aceste alegeri și care ar putea rezolva, prin atribuțiile lor, alea două, trei mari probleme cu care se confruntă mediul de afaceri botoșănean?
- Da, e greu de spus, pentru că eu am încercat la un moment dat, am avut o discuție importantă în colegiul Camerei de Comerț în care am vrut să spun: dle, haideți să ne implicăm în aceste alegeri. Exact ce spuneți. Adică să avem o fișă de probleme ale comunității de afaceri pe care să o discutăm cu potențialii candidați. Acum din 100 de oameni sau 7 șefi la CJ sau 13 la Primărie ar fi trebui să-mi fac un studio numai pentru asta și am evitat cumva. E adevărat că nici eu nu am fost foarte bine organizat, e clar că am transmis niște mesaje la toți ăștia importanți și inclusiv dlui Costel Șoptică la ultima discuție avută și celor de la PSD le-am transmis și dlui Popescu i-am spus și cu d-na Huncă am vorbit. Sunt câteva lucruri pe care oamenii le vor, prima dată trebuie să fie doar o deschidere, e vorba de a consulta Camera de Comerț nu ca persoană, ci ca un element de care ai nevoie continuu. Se spune că această Cameră de Comerț, dacă ar fi adevărată, ar spune că este glasul oamenilor de afaceri. Și nu este așa, eu recunosc că nu este așa, pentru că nici Camera nu are cea mai bună poziție și cea mai bună activitate, dar pe de altă parte nimeni nu o bagă în seamă.
- Eu cred că în primul rând oamenii de afaceri nu bagă în seamă Camera de Comerț.
- Așa este, eu am încercat câteva acțiuni prin care să-i emulăm, să-i stimulăm, haideți dle să gândim un pic, suntem oameni de afaceri, să avem un punct de vedere. E adevărat că la greu sunt mai mulți participanți. Știu că în perioada asta cât a fost pandemia și eram toți pe acasă, la un moment dat era un blog din acesta al oamenilor, plecat de la Camera de Comerț, după aia l-au preluat alții care se duceau să fie și primari la un moment dat. Adică oamenii toți vor ceva, dar în nume personal, spun da, da, poate mă potrivesc și eu pe un post, pe ceva. E greu să fii apolitic și să lucrezi pentru majoritate sau pentru comunitate. Foarte, foarte greu. Să știți că eu încerc să fac lucrurile astea și toată lumea mi-a spus: dle, dar ce-ți trebuie? De ce te bagi acolo dacă nu e treaba ta? Poate că și vârsta, dar încerc să mă gândesc că trebuie să dau ceva comunității înapoi într-un mod, nu palpabil, nu că mi-ai dat un contract și eu îți dau înapoi 10%. Nu, să se întîmple ceva ca în zona în care trăim noi, să fie un pic mai bine. Și eu cred că lucrurile astea se decontează încet, încet.
Adică pasivitatea noastră, a oamenilor de afaceri, va fi plătită. Faptul că suntem dezorganizați este plătit, faptul că lumea politică nu întreabă mediul de afaceri plătim toți, pentru că un dialog continuu între mediul de afaceri și lumea politică nu poate să creeze decât o sinteză foarte importantă. Până la urmă, dacă dezvolți un mediu de afaceri sunt mai mulți angajați, mai multe impozite, o altă stare de spirit. Uitați-vă în zona Ardealului, în care este o cu totul altă activitate industrială. Nu știu dacă ăia au o Cameră de Comerț mai importantă, deși sunt mai mari ca noi și chiar mai importanți, știu foarte multe camere de comerț din zona respectivă. Dar faptul că ai mai multe companii, mai multă activitate economică, categoric este un lucru care nu poate decât să fie pozitiv pentru toată lumea din zonă. Eu sunt speriat de ce se poate întâmpla în Botoșani dacă și cele cinci, șase companii care acum funcționează, vor avea probleme, în condițiile în care forța de muncă este îmbătrânită. În condițiile în care zona asta este cumva separată de restul țării și pentru a investi în Botoșani este mai scump decât a investi în altă parte. Spre exemplu, eu fac afaceri în Botoșani de 5%. Din toată afacerea grupului nostru, Botoșani dacă are 5%.
- 95% este în afara Botoșaniului...?
- Tot, tot, avem în țară. Din toate, de la softuri, vânzări de echipamente...
- Se învârte altfel banul în alte județe, nu?
- Da, sunt lucrări, sunt contracte, se joacă contractele.
- Dar firmele le aveți înregistrate în județul Botoșani?
- Toate.
- Deci baza taxelor și impozitelor aici le plătiți.
- Tot în Botoșani și la Cătămărăști, la Mihai Eminescu unde nu știe actualul om unde trăiesc eu. Hai, un pic de măsură, dă-le încolo, mic, mare, dar tot sunt niște milioane de euro care vin pe acolo, sau sute de mii sau zeci de mii de euro, dar vin în bugetul local, nu vin de nicăieri. De acolo suntem. Și bineînțeles că fac asta că de aici sunt, avem acolo spațiu industrial, adică încercăm să le construim aici. Nu vă mai spun că cineva îmi spune: ”lasă, băi, că ăla nu-mi face mie, îți arăt eu ție cine sunt eu”. Înțelegi unde am ajuns? Adică să spui ceva de un candidat, să vină celălalt...
- Dvs. aveți parte de amenințări din cauza sau datorită, depinde din ce punct de vedere privești, chiar dinaintea alegerilor, încă dinainte de campanie.
- După ce am dat eu un mesaj, îmi spune un om important: ”ce are Iftime cu mine? Mă ocup eu de el de acum”. Te apucă râsul, plânsul, nu mai ai ce să crezi.
- Deci dormiți noaptea, în continuare...
- Încă dorm bine și mă rog la Dumnezeu să fiu sănătos și ne țină sănătoși și să avem sănătatea la cap, să nu o luăm razna, să ne credem cineva, să credem că noi putem gestiona mulțimi, că noi putem face orice. Toți suntem la fel de mici, indiferent de câți bani ai, toți suntem la fel de mici, oricâtă, să spunem, reputație ai avea. Este adevărat că uneori viața îți joacă feste și cel mic, diavolul, lucrează în tine. Și odată îți cresc aripile, crezi că ești cine știe ce. Nu. Mulțumesc lui Dumnezeu că am un tip de echilibru și încerc să fac lucrurile cu pași mărunți pentru cei de lângă mine, pentru compania noastră și fără îndoială și pentru oraș.
- O întrebare mai aveam: în 2016 nu ar fi crezut nimeni că în 2020 Valeriu Iftime va veni cu niște mesaje de sprijin, de susținere a unor candidați. Este posibil ca în 2024 să vă vedem pe vreo listă de candidați?
- E posibil.
- Și de ce parte a eșichierului politic?
- Nu, e posibil orice atât timp cât în companie lucrurile sunt cumva clarificate. Eu sunt președintele companiei, nu am funcție executivă în fiecare zi aici și lucrurile se duc ușor, ușor. În orice caz, dacă aș fi vreodată implicat într-un act politic, eu sunt de formație liberală, în zona asta a dreptei, în orice caz. Dar asta nu înseamnă că am dat o declarație că voi fi de mâine membru de partid. Dar în orice caz, încerc să mă aplec cât mai mult asupra actului decizional politic, pentru că acolo ni se dau cumva, dacă vreți, regulile de viață, dar nu le băgăm în seamă. Spunem că legile sunt proaste, dar nu le corectăm, nimeni nu vine cu propuneri legislative să-și caute senatori, deputați din zona ta, să le spui tema, să le explici, să-i ajuți, că creezi un cvorum ca să poată să promoveze o lege. Din păcate, asta nu o facem și noi credem că cineva se gândește la noi. Nimeni nu se gândește la noi pentru că, din păcate spun, am văzut foarte mulți oameni politici cu un bagaj de cunoștințe de legislativ, administrativ și moral, foarte scăzut. Ca atare, pot să spun la un moment dat că am mai multe idei și oamenii care mă ascultă, să știți că am foarte mulți prieteni în țară din politică, la nivel foarte, foarte mare și cu care discut foarte multe lucruri de genul acesta. De administrație, de energetică, de economia de apă, adică lucruri care chiar ne impactează sau ne vor impacta într-un mod radical. Partea de carbonare, toată partea de poluare, forța de muncă viitoare. Adică lucruri care chiar s-ar putea să ne doară și dacă nu găsim soluții acum să le așezăm, mai întâi trebuie ă dezvoltăm tematica, gravitatea problemei. Pentru că atunci când ai o problemă foarte, foarte clar explicată sunt absolut convins că ușor, ușor găsești soluții. Dar noi de foarte multe ori le amestecăm, pompieristic, ce e acolo? Facem legea cutare. Nu vedem cât îi impactează și pe ceilalți. Din păcate, suntem într-o zonă în care ar trebui să fim mult mai protejați, zona asta a Botoșaniului, pentru că eu cred că la ora actuală noi suntem o zonă defavorizată. Din cauza infrastructurii.
- Da, spunea unul dintre candidați că suntem o zonă bogată cu oameni săraci la Botoșani.
- Acum nu știu dacă avem o zonă bogată, doar cultural poate că este bogată. Că bogăția, nu poți să spui că Moldova este o zonă bogată, nu avem nici pește, nici lemne, nici grâu...
- Avem a doua cea mai mare suprafață de luciu de apă din România totuși, ca județ.
- Asta e adevărat, așa este și vindem pește din Bicaz...
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024