Interviuri
Maria Cristina Nicolau: Cea mai frumoasă femeie este cea naturală, să fii tu și să nu pari altceva decât ești – GALERIE FOTO

Cântă de aproape 20 de ani și o face cu îndrăzneală, cu încredere și cu o forță artistică ieșită din comun, o forță care a impresionat juriile, fie că vorbim despre competițiile adolescenței, fie că ne amintim de scena de la X Factor.

Maria Cristina Nicolau are 28 de ani și cântă de la 10 ani. A urmat Școala Populară de Artă, a activat în grupul ”Vis de Artist”, a absolvit Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani, apoi Jazz și compoziție la Universitatea Națională de Arte "George Enescu" Iași, unde a urmat și Masterul. 

 

Pe Măriuca – așa cum au cunoscut-o botoșănenii - o descria în urmă cu câțiva ani profesoara ei de canto, Cătălina Constantinovici: ”optimistă, plină de energie, cu educație aleasă, știe ce vrea, știe să se bucure și să transmită în jurul sau emoții, trăiri, sentimente”.

 

Oricât am privi către prezent sau către viitor, Maria Cristina Nicolau va fi mereu o parte din Măriuca de odinioară. Cu zâmbetul șăgalnic, privirea șotioasă, glasul lin-unduitor, și totuși închis într-o gravitate aspră, matură, care într-o clipă se transformă într-un iureș de nestăvilit…

 

Pentru Maria Cristina Nicolau, pandemia a lăsat în urmă durere, dar și multă speranță. Nu a cântat, nu s-a bucurat de scenă în această perioadă. Mai mult, a trecut prin momente extrem de dificile atunci când ambii părinți s-au infectat cu noul coronavirus, tatăl ajungând chiar în stare critică. Au depășit împreună cumpăna cea mare, iar viața a început câte puțin să își urmeze firescul ei.

 

 

”Am văzut cu alți ochi muzica”

 

- Ce simte astăzi Maria Cristina privind îndărăt, către Măriuca din trecut, cea care în urmă cu 10-13 ani, de pildă, cucerea deja juriile competițiilor muzicale?

-Măriuca din Botoșani a plecat la Iași în 2011, unde am studiat jazz-muzică ușoară. Am rămas în Iași nouă ani de zile. Am început să mă fac cunoscută în Iași, mai întâi în cadrul facultății, apoi am luat legătura cu diferiți muzicieni și artiști. Am început să cânt jazz cu artiști ai Iașului.

 

-Cu cine ai studiat jazz?

-Cu domnul Romeo Cozma am studiat compoziție jazz și muzică ușoară, și ansamblu jazz cu domnul Dan Spânu. Am văzut total cu alți ochi muzica, pentru că am studiat la nivel academic. Asta m-a ajutat foarte mult, când studiezi cu profesori, faci muzica la alt nivel.

 

-Cum te-ai dus spre jazz, un gen muzical pe care nu-l abordaseși, totuși, niciodată până atunci?

-Voiam să studiez canto, dar la Universitatea de Arte din Iași există doar canto clasic și voiam să continui oarecum cu muzica ușoară. Așa am descoperit această secție de jazz și muzică ușoară.

 

-Aveai idee despre ce înseamnă acest gen mai puțin abordat?

-Mie îmi suna oarecum altfel, dar bineînțeles că nu am crezut că voi face asta la nivel academic. Mi se părea a fi ceva ușor, dar nu a fost așa. Nu cântasem niciodată jazz, era ceva total necunoscut, și am descoperit că îmi place foarte mult. Păcat că în România nu este promovată această cultură a jazz-ului.

 

 

-Ce ți-a adus nou povestea asta? Jazz-ul, știm, îți oferă o libertatea mare de improvizație, dar și vocală.

-Exact, îți dă o libertate de improvizație, am descoperit foarte multe stiluri de jazz. Blues-ul se cântă într-un fel, Bossa Nova se cântă altfel. Mă simt mai bine în zona Free jazz și Bossa Nova.

 

-A fost perioada Iași. Ce a urmat?

-Da, m-am gândit apoi să evoluez, să îmi dezvolt mai mult calitățile muzicale și să vin la București. Aici am luat din nou de la zero. Am intrat în grupuri de instrumentiști, încet-încet cunosc latura aceasta artistică a Bucureștiului.

 

-Ai predat muzica după Conservator?

-Da, am fost profesor de canto la Atelierul de Muzică Anca Șerban din Iași, după care a venit pandemia și am făcut ore online. Acum, în București, încep să mă fac cunoscută și să predau și aici.

 

 

”Mi-e tare dor să umblu cu tata peste tot”

 

-Cum ai trecut peste 2020, acest an care ne-a resetat tuturor prioritățile?

-Foarte greu. Mai ales că și părinții mei au avut coronavirus. Vara trecută a fost foarte grea pentru noi. Am scăpat, au avut noroc și am trecut peste acest hop. E foarte frustrant, mai ales când erai obișnuit să mergi la spectacole, să cânți, și deodată… E groaznic. Nu sunt singură în situația asta, sunt foarte mulți artiști.

 

-Ce înseamnă pentru un artist care lucrează cu vocea o pauză mare. Sunt probleme pentru că nu lucrezi vocea, pentru că nu exersezi?

-Dacă studiezi în fiecare zi nu se întâmplă nimic. Vocea este exact cum se antrenează cei de pe terenul de fotbal, ca în sportul de performanță. Dacă nu lucrezi vocea rămâne totul în pioneze. Nu există ”gata, știu tot”. Muzica o descoperi permanent. Indiferent cât de bun ai fi.

 

 

”Simt că sunt în lumina reflectoarelor”

 

-Măriuca de odinioară a devenit, iată, o femeie frumoasă. 28 de ani, o vârstă foarte frumoasă.

-Da, nici nu îmi vine să cred că am 28 de ani. Am și acum nostalgia anilor în care mergeam la concursuri… Acum, la vârsta asta, nu prea mai există concursuri. Și mi-e tare dor să umblu cu tata peste tot. Tata a fost mereu susținătorul meu nr. 1, urcam în mașină și mergeam la Bârlad, la Vaslui, la București…

 

-Fata frumoasă din fotografii, așa te-au cunoscut mulți în perioada aceasta. Povestește-ne puțin despre… fotografii.

-Chestia asta nu am făcut-o niciodată. Răzvan Boroda, pianistul cu care cânt la Iași, este pasionat de fotografie. Și-a luat un aparat nou și mi-a spus: hai să facem fotografii. Și așa mi-am descoperit și eu o nouă pasiune: să pozez. Îmi place foarte mult latura aceasta, mai ales acum, cât sunt tânără.

 

 

-Este o pasiune, cum îi spui. Dar pe care, cel puțin aici, în zona Moldovei, foarte puține femei și-ar asuma-o, cel puțin public. Ce simți când pozezi? Conștientizezi o stare sau pur și simplu te lași în seama fotografului?

-Simt că sunt în lumina reflectoarelor, în primul rând, și că transmit exact ceea ce sunt. Bineînțeles că am avut păreri pro și contra, că fac poze prea … Am avut și hateri, firește. Când eram mai mică mă afectau. Când eram la liceu și cântam piesele mele, mi se spunea că eu cânt piese vechi… Am avut un declic, m-am dus la doamna Constantinovici și i-am spus că eu nu mai cânt. Pentru că la liceu mi se spunea mereu că eu cânt muzică de aia... Am fost afectată din cauza colegilor mei care erau altfel față de mine, și asta mă influența negativ. Dar după ce am ajuns la facultate mi-am dat seama că a fost o prostie să mă las influențată de oameni negativi care, efectiv, voiau să mă tragă în jos și atât. Și s-a produs o schimbare atunci. Când am ajuns în Iași și am văzut că ceea ce fac eu e foarte bine, am avut și aprecieri…

 

-Ca să înțeleagă toată lumea, vorbim despre marea muzică ușoară românească pe care tu o interpretai, și care era considerată a fi învechită…

-Exact! La concursuri oricum nu puteai merge cu altceva, se cântau șlagărele compozitorilor mari. Nu puteai cânta Inna, de exemplu…

 

-Nici nu era ușor să cânți astfel de șlagăre…

-Corect! Dar, spuneam, când am ajuns în Iași nu am mai avut această problemă și chiar am prins multă încredere în mine. Contează foarte mult oamenii din jurul tău. Foarte mult contează! Am avut profesori care m-au susținut extraordinar de mult, datorită lor am evoluat. Iar acum sperăm să treacă pandemia. Îmi place să predau, dar cel mai mult îmi place să fiu pe scenă. E greu, nu e simplu, dar tot nu m-aș lăsa de muzică.

 

 

Oamenii din trecut pentru un viitor muzical

 

-Revenind la Botoșani. Există oameni către care te întorci mereu cu gând bun, cu recunoștință?

-Normal! Doamna profesoară Cătălina Constantinovici. Datorită ei am dat la Conservator. Pentru că eu m-am hotărât prin clasa a XI-a abia. Când doamna profesoară i-a spus mamei că, dacă dau la altă facultate, nu mă voi mai întoarce la muzică. Și așa era. Pentru că intri în altceva, nu mai ai timp…

 

-Ce ar fost, totuși, dacă nu ar fi fost Conservatorul?

-Doamne, nu știu, dar cred că începeam o facultate și o lăsam baltă, pentru că tot la muzică ajungeam. Dar făceam o facultate ca să o fac. Mai bine că am făcut Conservatorul, că m-a și ajutat, și în cântat și în tot. Înveți note, studii, gândești altfel muzica atunci când o faci la un mod academic. Când cânți realizezi unde ai greșit, plus experiența cu band-urile, cu jazz-ul, cu pianiști… E total diferit decât atunci când cânți cu negativ.

 

-Altcineva către care se îndreaptă gândul tău?

-Părinții mei care au fost mereu lângă mine. Domnul Romeo Cozma, de la Iași. Domnul Dan Spânu, care m-a influențat să merg și pe partea de pop-rock. Eu am început să cânt pop-rock din facultate, când mi-a spus dl profesor că eu o să cânt rock. Și de atunci i-am înnebunit pe prietenii mei cu rock-ul. Dar, la fel, este o latură muzicală greu accesibilă în ziua de azi, deși foarte frumoasă. Mai ales în trendul acesta cu manele…

 

-Este un trend cu manele?

-Da, sigur că da. Toată lumea face astăzi din piesă o manea. Dar va trece și asta. Părerea mea este că în ziua de azi muzică bună nu prea mai există.

 

 

”Nu se mai pune accent pe calitate, ci pe cantitate, pe cum arăți și pachetul pe care îl vinzi”

 

-Și totuși avem cei mai mulți artiști și cele mai multe cântece… Tu vii dintr-un timp în care artistul trecea printr-o serie de concursuri până să ajungă într-un spectacol. Acum pare mult mai simplu să apari la televizor…

-Pentru că nu se mai pune accent pe calitate, ci pe cantitate, pe cum arăți și pachetul pe care îl vinzi. Vocea… se rezolvă în studio. Artiștii nu prea mai cântă live. Dacă s-ar cânta live în industria medicală, cred că în cazul a 80 la sută dintre artiști ne-am da seama că oamenii aceștia nu au nicio treabă cu muzica. Dar asta se vrea, din păcate.

 

-Pentru cei aflați la început. Sunt copii care merg la concursuri. În ideea că aceste concursuri sunt și corecte și oneste. Este important pentru un copil să se rodeze în astfel de competiții?

-Pentru un copil, categoric da. Urci pe scenă, te înveți cu publicul, scapi de trac, cânți live și te învață ce înseamnă o competiție. Iar asta se face de mic. Te învață și cu eșecul, pentru că chiar dacă nu iei un premiu sau nu ești destul de bun te ambiționează să muncești și mai mult. Și eu am părinți care spun că nu au luat premiu copiii lor. Nu e vorba de premiu aici. E nevoie de ani de zile pentru un premiu, de multă muncă. Iar chestia asta cu munca este o problemă la noi, în România. Și nu sunt vinovați copiii. Ci din cauza societății, din cauza a ceea ce se mediatizează la televizor, pentru că vin tot felul de soliste care arată foarte bine, fac play-back și gata. Nu e așa.

 

 

”Există un fel de a arăta bine pe care îl cere societatea de astăzi”

 

-Pentru că suntem într-o perioadă în care vorbim mai multe despre femeie, feminitate. Ai spus de mai multe ori: care arată bine. Există mai multe feluri în care o femeie arată bine?

-Există un fel de a arăta bine pe care îl cere societatea de astăzi. O femeie înaltă, să ai niște dotări, ca să mă exprim așa, și eventual, dacă nu știi prea multe lucruri și te mai faci și un pic de râs la televizor este perfect. Pentru că oamenii la asta se uită. Nu cheamă nimeni la tv pe cineva cu șapte doctorate, pentru că publicul este mediocru, vedeți Vulpița și Viorel… Cancan și șocșocșoc. La noi, în România, nu mai există cultură.

 

 

-Totuși, să revenim și la celălalt fel în care o femeie arată bine.

-În primul rând să fie naturală. Cea mai frumoasă femeie este cea naturală. Să fii tu și să nu pari altceva decât ești. Cred că aceea este frumusețea feminină. Eu sunt așa și așa merg până la capăt. Și eu am elevi care spun: vreau să cânt ca nu știu cine. Și le spun: nu, trebuie să fii tu, nu să cânți ca altcineva.

 

 

”Niciun medicament de pe lumea asta nu te ajută ca muzica”

 

-Un sfat pentru tinerii aflați la început de drum în muzică?

-Cred că cel mai important lucru este să nu cedeze. În muzică ai foarte multe obstacole. Dai de foarte multe uși închise. Ți se închid cu răutate de multe ori, dar asta se întâmplă peste tot, nu doar în acest domeniu. Noi, artiștii, din păcate, nu ne susținem. Așa este peste tot. Trebuie să lucrezi foarte mult cu tine, să fii tare și să ai încredere în tine. Dacă ești nesigur te duci la vale rău de tot. Am avut și eu depresii, când nu știam ce mai am de făcut. În astfel de momente tot muzica mă salvează. Mă încarcă de energie pozitivă. În toate momentele grele am cântat. Muzica vindecă, indiferent ce ai. Mai ales dacă iubești și faci totul cu pasiune, niciun medicament de pe lumea asta nu te ajută ca muzica.

 

-E nevoie și de răbdare, să nu cauți afirmarea chiar de a doua zi?

-Foarte multă răbdare! Am trăit vremuri, vin alte vremuri, așa e în domeniul muzical. E bine să fii în pas cu tot ce se întâmplă. Nu ai de ales, nu există cale de întoarcere. Trebuie să îți asumi tot ce faci. Indiferent că eșuezi, asta e! Dar ești împăcat că nu ai ratat o șansă.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Ada D'Albon, nepoata lui Sadoveanu, între debutul de la Botoșani și viața în exil: Nimeni nu a îndrăznit să trăiască ce am trăit noi / Am fost foarte singură la Botoșani, extrem de singură! - FOTOGALERIE
O poveste de viață fascinantă, construită pe un fir care se confundă deseori cu istoria unui timp greu încercat.
INTERVIU Andreea Cujbă, designerul vestimentar de la Botoșani care ne menține în tendințe: Ce purtăm în seara de Revelion? Care este culoarea anului 2022? Ce aruncăm din dulap?GALERIE FOTO
Este tânără, frumoasă și elegantă. Este un etalon vestimentar pentru multe dintre doamnele și domnișoarele din Botoșani care țin la imaginea lor. Andreea Cujbă este creatorul de modă botoșănean cu o ascensiune rapidă în ultimii cinci ani.
INTERVIU Oana Pușcașu: Botoșani este un oraș magnific, cu valori în domeniul artelor, cu oameni pe care îi iubesc - VIDEO concert de Crăciun Cheia Sol
La 35 de ani, Oana Pușcașu își păstrează proaspătă copilăria, construind în Botoșani o poveste care împletește inocența cu talentul, disciplina cu performanța.
INTERVIU Simona Radiș: Mai este nevoie de un aur olimpic pentru a deveni cunoscută la nivelul pe care mi-l doresc VIDEO
În luna iulie a acestui an botoșăneanca Simona Radiș a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste zile sportiva cu care întreg județul se mândrește se află în cantonament, se pregătește din greu pentru a triumfa din nou.
FLASH INTERVIU Botoșăneanca Raluca Olaru, în fața elevilor de la Liceul Sportiv: Mă gândesc că o să câștig și atât  - FOTOGALERIE
Cu multă ambiție, Raluca Olaru a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere din luna mai.
Povestea fascinantă a dirijorului Victor Dumănescu: Fiu de preot, născut în refugiu, căsătorit cu o botoșăneancă și îndrăgostit iremediabil de muzică
Vineri, 17 decembrie, sub bagheta dirijorului Victor Dumănescu, pe scena Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani se va cânta Rachmaninov. Iar melomanii vor avea parte și de o primă audiție a unei lucrări excepționale.
Octavian Lup: Publicul este interesat de ceea ce se ascunde în spatele sunetelor, să vadă ce are omul acela în inimă atunci când cântă - FOTO&VIDEO
De-a lungul anilor a revenit constant pe scena de la Botoșani. A cântat alături de orchestra Filarmonicii ”George Enescu”, sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori români: Tiberiu Oprea, Cristian Oroșanu, Petronius Negrescu, Bogdan Chiroșcă, Ilarion Ionescu-Galați, Matei Pop.
Constantin Iftime: Eu nu vreau un memorial al victimelor, un loc în care să mă duc cu lumânări / Vreau să se spună: Hai la muzeul acela trăsnit de la Botoșani FOTO&VIDEO
La Botoșani se va deschide primul muzeu al comunismului din România. Muzeului vieții cotidiene în comunism (MuViCC) ar trebui să devină o instituție de cunoaștere a istoriei recente, un obiectiv turistic important în zona de Nord-Est a României și, nu în ultimul rând, un segment important din viața socială a orașului Botoșani. Și asta întrucât, printre anexele muzeului ar exista și un spațiu adecvat petrecerii timpului liber al tinerilor.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Și din partea noastră, și din partea autorităților, se poate mai mult. Aș fi vrut, de exemplu, pentru acest proiect cu campania gratuită să-mi strângă și mie mâna un oficial. Sau cineva. Să-mi zică: bravo că ai făcut ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8909 lei
USD
Dolarul SUA
4.7450 lei
CHF
Francul elveţian
5.0380 lei
GBP
Lira sterlină
5.7696 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5548 lei
XAU
Gramul de aur
272.6466 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2455 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2438 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3761 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7206 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2009 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6575 lei
Vremea
astăzi
Botosani
21.1 o C
Dorohoi
19.5 o C
Bucecea
20.8 o C
Darabani
19.0 o C
Saveni
19.9 o C
Ştefăneşti
18.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.