Interviuri
Marian Murariu, adevărul despre postul de viceprimar : Nu sunt un vânător de funcții!

Tânărul viceprimar Marian Murariu a bifat deja în calendarul de pe birou două luni de zile de când s-a așezat efectiv pe fotoliul administrativ. Cât de mult sau cât de puțin a reușit să se integreze în administrația publică locală de la Botoșani știe doar domnia sa. În exterior, este persoana care în momente oficiale nu schițează nici măcar o umbră de zâmbet și care, cel puțin pentru moment, își tratează misiunea din fruntea Primăriei cu extrem de mare seriozitate.

Deocamdată nu am întâlnit nimic dificil

Cum vă simțiți la două luni de zile de la instalarea pe funcție?

M.M. - Mă simt foarte bine, îmi place ceea ce fac, recuperez repede lipsa de experiență în administrație pe care o aveam și mi se pare că am intrat destul de repede în atribuțiile pe care le am.

 

Care parte vi s-a părut cea mai dificilă în activitatea desfășurată până la momentul prezent?

 

M.M. - Nu mi s-a părut că ar exista o parte mai dificilă decât cealaltă, fiecare atribuție are caracteristicile si gradul ei de complexitate. Mi se par lucruri normale, deocamdată nu am întâlnit  nimic dificil de făcut în exercitarea atribuțiilor de viceprimar.

 

Asta înseamnă că ați reușit cumva să vă acomodați…

 

M.M. - Da, am reușit să mă acomodez și îmi place ceea ce fac. Îmi plac in special subiectele legate de construcții unde am cunoștințe în domeniu.

 

Există vreo diferență între ceea ce vă imaginați că va fi aici înainte de a veni efectiv și ceea ce ați găsit?

 

M.M. - Nu mi-am imaginat prea multe înainte, iau lucrurile ca atare…

 

Dar v-ați gândit cum o să fie la momentul în care veniți în Primărie, având în vedere că era un domeniu nou de care în trecut nu v-ați lovit

 

M.M. - Eram foarte curios cum o să fie. Cu toate astea am încercat să nu îmi imaginez prea mult, ci să iau lucrurile pur si simplu așa cum sunt. Nu îmi fac o idee preconcepută dinainte. Colaborez foarte bine cu toată lumea, să dea Dumnezeu să fie așa și de acum înainte.

 

Nu o să vă întreb cum este colaborarea cu primarul Flutur, pentru că știu deja răspunsul..

 

M.M. - Adică…

 

O să spuneți că este foarte bună..

 

M.M. - Deocamdată este foarte bună și sper să rămână așa.

 

PSD are legătură mai strânsă cu oamenii

 

De ce PSD?

 

M.M. - Pentru că este un partid aproape de oameni, mi se pare partidul cel mai aproape de oameni. Și cred că doctrina de stânga mi se potrivește mai bine. Partidul vine în întâmpinarea problemelor oamenilor, a oamenilor de rând, în special,  prin politici sociale. Consider că, dintre  toate partidele, PSD are legătura cea mai strânsă cu oamenii.

 

Dar cum ați ajuns efectiv în PSD?

 

M.M. - Există și o tradiție la mine în familie, tatăl meu este membru PSD, dar pe lângă tradiția din familie, au fost convingerile mele personale de a ajuta oamenii, in special pe cei cu nevoi, de a le oferi sprijin, de a face bine societății , în general.

 

Și v-ați regăsit efectiv în acest partid?

 

M.M. - Da. Repet, este partidul cel mai aproape de oameni și de nevoile lor.

PSD-ist de doi anișori

Când ați semnat adeziunea pentru a intra în PSD?

 

M.M. - În urmă cu doi ani de zile. Dar cu toate că adeziunea am semnat-o acum doi ani, prin intermediul tatălui meu, care este de mult timp membru PSD si a fost consilier local și consilier județean, am ținut legătura cu politica mult. Sunt la curent cu multe lucruri. Pe de o parte păstrez tradiția din familie, dar pe lângă tradiția din familie, este vorba despre convingerile mele personale. Dacă nu aș fi crezut, nu aș fi intrat aici. Îmi doresc să ajut oamenii cât mai mult.

 

Și cum s-a ajuns ca dv. să fiți în cărți pentru funcția de viceprimar, bănuiesc că au fost niște negocieri interne la PSD pentru desemnarea celui de-al doilea viceprimar?

 

M.M. - Am fost plăcut surprins să fiu propus de colegii mei. Eu nu mă gândisem la lucrul acesta. A venit propunerea din partea colegilor mei. Le-am cerut timp de gândire, nu am acceptat imediat. Am analizat foarte atent ceea ce presupune aceasta funcție, abia apoi am făcut pasul decisiv.

Nu sunt un vânător de funcții

De ce?

 

M.M. - Pentru că implică multe responsabilități, trebuie să îți asumi multe lucruri în momentul în care intri pe o funcție de genul acesta.

 

V-ați consultat și cu familia în luarea deciziei?

 

M.M. - Evident. În primul rând cu tatăl meu care are experiență în politică, cu sora mea care a studiat la  Facultatea de Științe Politice din București și este o persoană foarte inteligentă, cu mama mea care de asemenea are o viziune foarte amplă asupra vieții, cu alți  prieteni, persoane foarte capabile, inteligente, cu multă experiență de viață care m-au sfătuit în acest sens. Nu am luat decizia întâmplător, m-am consultat foarte mult și cu colegii mei din partid, apoi am acceptat. Nu sunt un vânător de funcții. Am cumpănit foarte mult înainte de a accepta.

Ideal era ca dl. Portariuc să fie primar

 

Pe perioada campaniei s-a stabilit?

 

M.M. - La începutul campaniei electorale nu am știut lucrul acesta și nici nu-mi imaginam în acel moment că voi ajunge în postura de viceprimar. Credeam că voi rămâne să lucrez la firma mea și voi fi și consilier local. A trebuit să renunț la firmă. Stau până târziu la Primărie, am avut seri în care am plecat și la ora 22:00 de aici. Caut să fac totul la timp și îmi place să analizez fiecare document, pagină cu pagină. La început mi-a luat ceva timp ca să fac lucrul acesta, apoi am căpătat viteză. Îmi place să fiu un adevărat profesionist. Pe măsură ce am asimilat responsabilitățile funcției lucrurile au căpătat deja un alt elan. Pot afirma că deja am intrat în treapta a doua de viteză și sper ca în scurt timp să ajung în viteza a cincea.

 

Dv. cum ați resimțit noaptea de 5 iunie când Ovidiu Portariuc a pierdut Primăria în condițiile în care probabil v-ați gândit că veți veni aici din postura de viceprimar al primarului Portariuc?

 

M.M. - Ideal era ca dl. Portariuc să fie primar. Ideal. Am fost supărat pentru dlui. Supărarea pentru dlui a fost mai mare decât bucuria că am intrat consilier local. Dar, asta este politica.

 

Îmi propun să fiu foarte profesionist

Ce ați reușit să realizați până la momentul actual din postura de viceprimar?

 

M.M. - Prin atribuțiile pe care le am, mă ocup îndeaproape de urbanism, pe partea de întreținere și reparații străzi coordonez lucrările și urmăresc să se facă totul de calitate și la timp.Sunt foarte atent la toate aspectele și sper ca în momentul în care se vor termina lucrările să mă mândresc cu cartierul Maxim Gorki. Este prima lucrare mai mare. Au mai fost și lucrări de plombări, dar acestea sunt operațiuni curente, normale. De asemenea, acord mare atenție tuturor atribuțiilor pe care le am.

 

Ce vă propuneți să realizați în continuare în acest mandat?

 

M.M. - Îmi propun să fiu foarte profesionist și să rămână lucruri bune în urma mea. Sunt conștient că activitatea de viceprimar este o chestiune temporară. Dar, când voi privi în urmă, să spun și toată lumea confirme că viceprimarul Murariu a făcut doar lucruri bune.

 

loading...
A venit asfaltul!!!! Circulație blocată într-un cartier, oamenii eu ieșit în fața blocului, a ajuns și viceprimarul – FOTO & VIDEO

 

Gelu Graur, posibil candidat la Primăria Botoșani din partea USR (?!): Degeaba ne revoltăm pe Facebook, degeaba ridicăm pumnii către cerGALERIE FOTO
La nivel de Botoșani, când vine vorba despre ieșit în stradă, ne vine în minte cuplul Gelu Graur – Sînziana Secrieru. Nu a fost protest împotriva vreunei ordonanțe (de orice fel) la care să nu fi fost în stradă în semn de revoltă. Cei doi au fost printre botoșănenii gazați anul trecut pe 10 august 2018. Tot ei au aprins o lumânare și au plâns în față la Colectiv. Iar exemplele pot continua.
FEMEI PUTERNICE de la Botoșani! Mirela Saucă, femeia politician cu carieră proprie și familie: În spatele unei femei de succes stă un bărbat flămând :))
O femeie cu o voce este în definitiv o femeie puternică. Într-o lume care le aparține încă bărbaților, mai ales la nivel de decizie, există femei care le sunt adversari egali și care pot face față oricăror provocări. În unele cazuri, mai bine chiar decât sexul tare. Și la Botoșani sunt femei puternice. Pe multe dintre ele avem ocazia să le vedem și să le ascultăm. Altele preferă să strălucească în propriul con de umbră, mai puțin expus ochiului critic al societății.
INTERVIU: Cristian, inspector de 30 de ani într-o instituție (încă) îndrăgostit de Cenușăreasa pe care i-au interzis-o și părinții – GALERIE FOTO
Se poate spune că a iubit-o încă de când nici nu știa ce înseamnă iubirea. I-a intrat pe sub piele, direct în sânge, ca un microb de care nu te mai poți descotorosi și nu l-a mai părăsit nicio clipă. I-a simțit prezența prima dată pe când avea probabil patru ani. Atunci și-a privit prima dată, în ochi, pasiunea.Pictura!
INTERVIU: Dr. Bogdan C.S. Pîrvu: Până să ajungă la psiholog sau la medic, preotul este foarte important
De foarte multe omul își creează boala, se spune, iar adevărul nu este departe. Medicul psihiatru Bogdan C.S. Pîrvu, de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromati, spune că atât psihologii, cât și medicii și preoții, trebuie să fie pregătiți pentru a prelua problemele complexe cu care se confruntă societatea de astăzi.
INTERVIU Tânărul de la alianța care a produs marea surpriză a alegerilor: Am vrut să emigrez de vreo două ori. Așa am ajuns în politică
Marea surpriză a alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019 au fost tinerii din Alianța 2020 USR – PLUS care s-au clasat pe podium și au fost la un pas să depășească partidele istorice de pe eșichierul politic românesc.
INTERVIU: Învățătoarea din municipiu care de peste 20 de ani merge zilnic la țară, și-n cizme de cauciuc,pentru a forma generații – Sunt fiica satului
Cineva spunea că învățătorii au trei iubiri: iubirea de a învăța, iubirea față de elevi și iubirea de a le aduce pe cele două împreună. Ana - Maria Zbanț este învățător de 25 de ani, iar de 21 de ani face zilnic naveta. Iubește copiii cei mici și susține că acum nu îi mai este greu să parcurgă zilnic aproape 20 kilometri. 
INTERVIU: CINE este cu adevărat botoșăneanul care a fost văzut de peste 1 milion de oameni – GALERIE FOTO  
Daniel Câșlariu a ieșit din mulțime pentru prima dată la marșul auto care a avut loc pe 9 aprilie 2019 în județul Botoșani. Are 29 de ani și s-a născut în comuna Trușești. S-a evidențiat în urma mesajelor pe care le-a transmis la manifestații publice și care au prins mai ales în rândul tinerilor. Deși, spune el, au fost și botoșăneni cu ani mulți în buletin care l-au oprit pe stradă pentru a-l felicita pentru curajul de a se implica.  
INTERVIU cu una dintre cele mai iubite profesoare din Botoșani, care de 12 ani colorează viața elevilor: Îmi imaginez că în bănci sunt copiii meiFOTOGALERIE
„Felul cum este profesorul este mult mai important decât ceea ce predă el" – anonim.Astăzi este despre un profesor iubit de elevi poate și prin prisma materiei pe care o „predă”. Talida Grunzac este profesor de Arte Plastice la Colegiul AT Laurian și de-a lungul anilor a înțeles că elevii trebuie respectați, sprijiniți și iubiți.
Să nu ne răzbunațiINTERVIU cu actrița care joacă într-o piesă unică: Am fost botezată pe ascuns, într-un ceaun, acasă
Weekendul acesta botoșănenii își pot petrece timpul liber la Cinema Unirea. De data aceasta nu la un film, ci la o piesă de teatru ce se joacă în premieră.
EXCLUSIV  în INTERVIUL săptămânii: Tânărul din Botoșani captiv în lumea drogurilor timp de 12 ani: Uneori făceam rost de la șeful meu
Fenomenul consumului de droguri este din ce în ce mai îngrijorător la nivelul județului Botoșani. Și nu numai. De cele mai multe ori tinerii sunt cei care cad în capcana acestui flagel. Gabriel, un botoșănean în vârstă de 29 de ani, a fost captiv în lumea drogurilor timp de 12 ani. Acum, spune el,  a renunțat pentru că pur și simplu se săturase să trăiască așa. 
INTERVIU în IMAGINI cu botoșăneanul director care intră pe aceeași ușă de 29 de ani de zile – FOTOGALERIE
Sunt aproape trei decenii de când, în fiecare dimineață, un director de instituție de la Botoșani parcurge același drum și intră pe aceeași ușă. Urcă aceleași trepte până la etajul doi al instituției, apasă clanța aceleiași uși și se așază molcom la biroul peste care și-a așternut gândurile și munca oră de oră, în fiecare dintre cele peste 7.000 de zile de când parcurge această rutină.
INTERVIU „Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani: Poți surprinde într-o singură zi prima respirație a unui copilaș, dar și ultima
Carmen Zaboloteanu este medic în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie de patru ani. Iubește bebelușii și și-a dorit încă de mic copil să devină medic. Vrea să crească nivelul Maternității Botoșani, iar pentru asta își dorește o echipă cât mai tânără.
SPORTUL după sărbători, cum scăpăm de kilogramele în plus: INTERVIU cu instructorul sportiv a mai multor botoșănence - FOTOGALERIE
M-am îngrășat este probabil expresia cea mai folosită după trecerea sărbătorilor de iarnă. Bucatele tradiționale au fost de nerefuzat, iar kilogramele și-au făcut apariția în diferite zone ale corpului.
INTERVIU cu un creator de modă din Botoșani: Ce purtăm de Crăciun și Revelion? CULOAREA care a devenit… tabu - GALERIE FOTO
Perioada sărbătorilor este cu siguranță una în care botoșănencele vor să fie cele mai frumoase. Pe lângă faptul că își fac programare din timp la saloanele de înfrumusețare, acestea își pregătesc cu grijă ținutele, atât pentru cele trei zile de Crăciun cât și pentru Revelion.
INTERVIU medic nutriționist despre lăcomia de sărbători: Cum putem repara greșeala? / Nu mai mâncăm deloc
Masa de Crăciun, un „boom” culinar: RECOMANDĂRI de la un medic nutriționist de la Botoșani pentru cei lacomi și nu numai
INTERVIU Dimitrie Sturdza, milionarul campion botezat de Regele Mihai: Marea Unire în ziua de astăzi este Marea Rușine / Noi moldovenii am devenit un fel de rezervor de vot
Eroul nostru de astăzi are o viață care n-ar putea fi cuprinsă fidel nici într-un film și nici chiar într-o carte. Face parte din celebra familia Sturdza care i-a dat Moldovei, printre alții, pe Ioniță Sandu Sturdza și Mihail Sturdza, domnitori în secolul al XIX - lea.
Video INTERVIU: Îngerul din Botoșani care salvează vieți la Fundeni, mărturisiri din tinerețe și sala de operații - GALERIE FOTO
Doina Hrehoreț este singurul medic chirurg din România și Europa de Est care face transplanturi de ficat. S-a născut la Botoșani, pe 26 noiembre 1967 şi este absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.
INTERVIU: Femeia din spatele celui mai puternic om al județului
„În spatele unui bărbat puternic se află o femeie puternică” – autor necunoscut.
INTERVIU Minodora Vasiliu: Nu am avut niciodată probleme cu politica / Nu trebuie creată panică
Minodora Vasiliu este de aproape zece ani de zile directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani. Este una din puținele reprezentante ale sexului frumos din fruntea serviciilor publice deconcentrate din Botoșani și are în subordine aproximativ 200 de salariați. Medic veterinar de profesie, șefa DSVSA este și una dintre cele mai elegante apariții de la Botoșani. 
Flash INTERVIU: Costel Enache, antrenorul de la FC Botoșani: Adversarii sunt foarte puternici
Antrenorul principal de la FC Botoșani a oferit un interviu din cantonamentul pe care roș-alb-albaștrii îl au în Austria.
Baiatul asta cred ca nici nu cunostea usa partidului desi era vizavi de La Strada unde isi face veacul.El stie prin ce conjunctura a ajuns viceprimar,dar interesant este cum a inşfacat el functia ca un bulimic.Portariuc a gresit ca s-a hazardat cu el,noroc ca-l are in coasta pe vicele Andrei ca altfel...cine stie ce-i dicteaza taticul sa faca.Il cunoaste lumea ca mare combinator.In rest,nasul jos baiete si cu pupat de maini ca ai ajuns unde ai ajuns!
30 august 2016, 21:04
Frustratii au iesit la aruncatul laturilor...Rusine celor ce in viata nu au ales decat sa stea in spatele calculatoarelor si ,sub anonimat,sa pateze imaginea unor tineri educati,cu bun simt!Poate veți creste in ochii sefilor vostri(la rândul lor cu mari lacune),dar cand va priviti in oglinda va place ce vedeți?Nu va pacaliti!Sunteti doar niște sarmane marionete ...Pacat de voi!
30 august 2016, 18:28
Nu a vanat functia ... functia l-a vanat pe el. El nevinovat a luat-o ... s-a trezit asa cu ea in brate. Noroc chior , nici el nu stie ce l-a lovit. Curat murdar!!! Bravo ! Un interviu "echidistant" cinste "reporterului" -ne lumineaza in fiecare zi !!!
30 august 2016, 16:59
el se pricepe cel mai bine la lovitura de berbec. are și fruntea lată
30 august 2016, 15:35
Dupa logica unora se pare ca sa intri in politica trebuie sa cazi din cer, sa nu te sustina nimeni, daca se poate sa te alegi singur. Insa politica reprezinta tocmai sustinerea unui anumit grup de oameni a unui ales pentru a ajunge intr-o functie in slujba si interesul cetatenilor. Si deocamdata din ce se vede tocmai asta s-a intamplat si in cazul asta. Eu cred ca cei care l-au promovat sunt de apreciat ca au reusit in sfarsit sa sustina un om integru. Nu ajung foarte multi.
30 august 2016, 11:36
....se stie clar cum a intrat Murariu in PSD cine l-a adus si promovat ca sa fie viceprimar, pe tat su nu-l mai baga nimeni in seama la psd...inainte de campania de la locale se stia doar cu tinerelul de la TSD ieseaau la beri si apoi acesta l-a impins in fata...sa ne mai lase cu traditia din familie...
30 august 2016, 10:48
Bravo Marian! Un tanar inteligent, decent si de perspectiva!
30 august 2016, 08:58
un adevarat caracter acest Muraru Junior, dintr-o familie foarte inteligenta, dar daca nu era taica-su cu deschisul usilor pe la toate partidele nu era nici macar membru PSD sau consilier local
30 august 2016, 08:35
Felicitari!
30 august 2016, 08:23
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
”Încrederea și votul cetățenilor din comuna Păltiniș înseamnă enorm pentru mine și nu face decât să-mi întărească convingerile că vom izbăvi împreună pentru comunitatea noastră. Mulțumesc tuturor pentru încredere, ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7669 lei
USD
Dolarul SUA
4.3343 lei
CHF
Francul elveţian
4.3832 lei
GBP
Lira sterlină
5.5740 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9887 lei
XAU
Gramul de aur
204.6051 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2472 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4287 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2672 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1866 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6380 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.