Interviuri
Monica PILLAT: Norocul meu a fost să mă nasc într-o familie ale cărei doamne mi-au devenit modele de nobleţe sufletească, dar şi de imaginaţie creatoare

Destinul familiei Pillat se identifică, din multe puncte de vedere, cu istoria dureroasă a ultimului veac românesc, dar se înscrie și într-o jertfelnicie creștină care, trebuie să recunoaștem, cu greu mai poate fi înțeleasă în zilele noastre.

Ne propunem, de această dată, să trasăm o linie feminină a familiei Pillat. De ajuns să amintim de Maria Pillat (fiica lui Ion C. Brătianu și soția lui Ioan N. Pillat), de Maria Procopie-Dumitrescu (soția lui Ion Pillat), de Pia Pillat (fiica lui Ion Pillat și sora lui Dinu), de Cornelia Pillat (soția lui Dinu Pillat). Și, nu în cele din urmă, de Monica Pillat, fiica lui Dinu și a Corneliei Pillat. Nu uităm de „mătușa de poveste”Ioana Celibidache.

 

Nu întâmplător pornim acest demers. 2021 ar putea - și ar trebui – să se numească Anul Pillat. Peste câteva zile, pe 22 martie, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Corneliei Pillat. Pe 31 martie vor fi 130 de ani de la nașterea lui Ion Pillat. Pe 19 noiembrie Dinu Pillat ar fi împlinit 100 de ani, și avea forța necesară de a o face dacă destinul nu i-ar fi fost frânt de comuniști. Sora lui Dinu, Pia Pillat, s-a născut în urmă cu 105 ani și s-a stins din viață acum 10 ani.

 

O călătorie prin istoria familiei Pillat se transformă într-o lecție de istorie, de demnitate, de asumare a suferinței. Doamna Monica Pillat ne readuce în România profundă și ne oferă modelul intelectualului real, chiar format în timpuri extrem de dificile.

 

 

”La Miorcani, Maica îngrijea cu nemăsurată dăruire pe bolnavii din sat”

 

-Doamnă Monica Pillat, v-ați născut într-o familie foarte greu încercată. Fiecare dintre aceste nume enumerate mai sus ar putea face subiectul unui film. Și nu este deloc exagerat să spunem asta.
 

-Norocul meu a fost să mă nasc într-o familie ale cărei doamne mi-au devenit modele de nobleţe sufletească, dar şi de imaginaţie creatoare. De la fiecare în parte am învăţat câte o lecţie de viaţă extraordinară. Cu asemenea personalităţi care ne-au format educaţia nu am avut cum să mă rătăcesc. Ele au fost şi rămân busola mea în timp şi spaţiu.

 

-Întorcându-ne în timp la Maria (Măriuţa, Maica, așa cum mai era cunoscută) Pillat, fiica lui I.C. Brătianu, străbunica dumneavoastră, ce v-a impresionat cel mai mult în destinul acestei femei de o noblețe rară, dar și de o bunătate ieșită din comun, care a călcat deseori pământul Miorcanilor?

 

(Maria Pillat - ”Maica”)

 

-Pe Maica nu am cunoscut-o decât din povestirile mătuşii mele Pia, sora tatei. Am aflat de la ea că Maica era însetată de cultură, dar era şi o mare admiratoare a frumuseţilor naturii. S-a zbătut să le dea o educaţie aleasă copiilor ei, Ion, Nicolae şi Pia (ulterior căsătorită Danielopolu), trimiţându-i nu numai la cele mai bune şcoli din Bucureşti, ci şi la Paris, unde au putut intra în contact cu valorile civilizaţiei europene. Dorinţa ei de rafinare spirituală prin artă şi-a găsit împlinirea în Ion care a avut curajul să iasă de sub tutela politicienilor din familie şi să opteze pentru o carieră de literat.
 

Apoi Maica avea şi o generozitate extraordinară, fiind o  făcătoare de bine în comunităţile prin care a trecut. La Miorcani, îşi aducea aminte mătuşa mea, Maica îngrijea cu nemăsurată dăruire pe bolnavii din sat.

 

 

”Portretul lui Ion Pillat la Miorcani este acuarela cu care am crescut şi care m-a însoţit de-a lungul vieţii”

 

- Maria Pillat-Brateș (Procopie-Dumitrescu). Soția poetului Ion Pillat. Cuvintele care ar caracteriza acest destin: artă, dragoste, muncă, suferință. Sacrificiu. Bunica dumneavoastră, pe care ați cunoscut-o și care, știm din scrierile dvs. de-a lungul vremii, v-a marcat profund. Probabil că, dintre doamnele familiei Pillat, a fost cea mai asuprită (expusă) de regimul comunist. Care credeți că a fost cea mai dificilă perioadă a vieții și care ar fi fost drumul artistic într-un timp fără dictatură?

 

(Maria Pillat-Brateş alături de soțul ei, Ion Pillat, în 1915)

 

-Bunica mea, pictoriţa Maria Pillat-Brateş, fusese şi ea crescută în spiritul altruismului creştin, fapt care explică nu doar devoţiunea cu care a îngrijit, ca soră de caritate, răniţii din Primul Război Mondial la un spital de ochi din Iaşi, alături de Regina Maria şi de surorile Brătianu, ci şi tăria cu care a îndurat încercările de mai târziu. Talentul a ajutat-o să devină o companioană  ideală pentru soţul ei căruia, împărtăşindu-i pe deplin viziunea poetică, i-a ilustrat poemele din ciclul Balcic şi din ciclul Povestea Maicii Domnului, precum şi coperta cărţii Antologia toamnei.
 

În acelaşi timp, vocaţia pentru artele plastice, i-a oferit Mariei Pillat o independenţă artistică, un reazem sufletesc şi o bogăţie interioară care au salvat-o în momentele de mare cumpănă. În anii 20-40, ea nu era doar soţia poetului Ion Pillat, ci şi o reprezentantă de marcă a pictoriţelor din epocă, alături de Rodica Maniu, Olga Greceanu, Lucia Demetriad-Bălăcescu, Nora Steriadi etc. După instaurarea regimului comunist la noi, ea a fost trecută pe lista neagră, ca indezirabilă, numele ei a fost şters din dicţionarele de artă şi nu i s-a mai permis să expună niciodată vreun tablou în saloanele de pictură ale vremii.
 

Mai mult, după cum bine ştiţi, a fost arestată în 1949 la Botoşani, pentru neplătirea unor taxe pentru o moşie deja naţionalizată. Într-o zi, pe când era închisă în penitenciar, împreună cu persoane acuzate de hoţie, a văzut un ciot de cărbune pe podea, l-a luat şi a început să deseneze pe un perete chipurile femeilor din încăpere. Mai târziu, le-a reprodus în creion pe o hârtie pe care am găsit-o în dosarul ei cu acuarele. Minunându-se de talentul ei, gardienii au rugat-o să le facă şi lor portretele, iar de atunci nu au mai umilit-o ca mai înainte. Eliberată după o lună din detenţie, a fost trimisă cu domiciliu forţat la Şumulău, un sat lângă Miercurea-Ciuc, pentru 5 ani.
 

La început, a locuit în pivniţa unei case de unguri, împreună cu o altă doamnă şi cu un general, trimişi, ca şi ea, în surghiun. Uneori, ea se aşeza pe treapta de sus a pivniţei care, când era cald afară, avea uşa larg dată în lături, lăsând vederii priveliştea unei grădini. Acolo, cu caietul de desen deschis pe genunchi, se apuca să picteze. Primise clandestin o cutie de acuarele şi pensule de la Pia, fiica ei, plecată în exil, din 1946, în străinătate. După un an şi ceva, s-a mutat la o familie care i-a oferit găzduirea într-o cameră de trecere. Acolo, mă primea şi pe mine, vara, când veneam cu tata s-o vedem.
 

Ca să poată supravieţui, atât spiritual cât şi material, a început să picteze, umplând în timp casele sătenilor cu tablouri. Acolo, în livada casei, mi-a făcut şi mie două portrete de neuitat. Norocul ei, ca să spunem aşa, a fost că în toată acea perioadă de restrişte, frumuseţea naturii înconjurătoare i-a alinat suferinţa, inspirându-i unele din cele mai minunate acuarele. Apoi, camaradele de exil şi ostracizatul general s-au adunat în jurul ei, formând o minusculă comunitate care îi ţinea bunicii mele de cald şi o încuraja.
 

Îmi aduc aminte, aveam pe atunci 5 ani,  dimineţile de august când plecam cu toţii să facem picnic pe malul Oltului. Mă puneau într-un coş de paie pe care bunica mea şi generalul îl duceau de câte o toartă. Mai am şi azi în auz glasurile lor împletite cu ale celorlalte două doamne, cântând împreună pe drum. Dacă cineva se întreabă azi cum era posibil aşa ceva, i-aş răspunde că imaginaţia, credinţa şi solidaritatea fac minuni. După încheierea domiciliului forţat, bunica mea s-a mai întors în timp de vreo trei ori la Şumulău, vara, ca să picteze. Satul acela devenise locul ei predilect de creaţie. A stat la o prietenă care, deoarece pierduse totul, n-a mai avut unde să se ducă şi a rămas până la sfârşit acolo.

 

 

Bunica mea a continuat să picteze până în ultimele zile ale traiului ei pe pământ. Picta cu sufletul şi această esenţă spirituală se degajă din toate tablourile ei, fie că reprezintă flori, fie chipuri, peisaje sau interioare. Portretul lui Ion Pillat la Miorcani (foto sus), în asfinţitul vieţii lui, este acuarela cu care am crescut şi care m-a însoţit de-a lungul vieţii. Nu mi-am închipuit însă niciodată că parcul şi conacul atât de dragi poetului şi atât de prezente în lirica sa vor ajunge, chiar donate Mitropoliei Moldovei, într-o asemenea degradare. Se împlinesc 19 ani de când mama mea, Cornelia Pillat, a făcut donaţia în speranţa că acolo, conform contractului, se va înfiinţa Centrul Pastoral şi Cultural Ion Pillat.  

 

 

”Nu a putut uita vreodată legătura cu pământul românesc care pentru ea era pământul Miorcanilor”

 

-Un alt destin excepțional este cel al Piei Pillat. Un extraordinar care vine și din natura aparte a Piei, din deciziile care aveau să îi schimbe brusc și iremediabil aproape cursul vieții, un alt posibil subiect de film care ar putea căpăta nota de documentar. Cum credeți că ar trebui să o cunoască cei de astăzi pe sora lui Dinu Pillat?

 

(Pia Pillat în 1967)

 

-Pia Pillat, căsătorită Fărcăşanu, a avut parte de un alt tip de exil decât mama ei. A ales fuga din ţară în 1946 pentru a-şi salva soţul, pe atunci şeful Tineretului Liberal, care era urmărit şi avea să fie închis şi condamnat la moarte de tribunalul comunist. După o evadare spectaculoasă, descrisă în romanul ei The Flight of Andrei Cosmin, Leo Cooper, 1972, şi tradus în româneşte de Mariana Neţ sub titlul Zbor spre libertate, Vremea, 2006, cei doi au ajuns în Italia, la Bari, de unde ulterior au plecat în America, lucrând o vreme la postul de radio Vocea Americii, în calitate de comentatori politici.


Eforturile lor de a mobiliza Occidentul pentru salvarea României de sub teroarea noului regim sovietizat n-au avut ecou într-o lume epuizată de război şi împărţită deja în sfere de influenţă la Tratatul de la Yalta. Exilul Piei a început aşadar sub semnul unei ostilităţi la care nu se aştepta. Nu după multă vreme soţii Fărcăşanu au fost concediaţi de la Vocea Americii. Pia a revenit în Europa, lucrând un timp ca guvernantă. Dupã divorţ, petrecut în 1955, s-a căsătorit cu medicul englez Antony Edwards şi s-a stabilit în Anglia.
 

În toată această perioadă, ea a trimis, cum a putut, pachete cu îmbrăcăminte, medicamente şi chiar produse alimentare pentru familia de acasă, greu încercată de vremuri. Fără ajutorul ei, nu ştiu cum s-ar fi putut descurca bunicile mele, lipsite de pensie, tata - şomer şi mama - cu un modest salariu de secretară la o şcoală sanitară. Cât timp tata a fost arestat, Pia s-a zbătut să adune, printr-o chetă internaţională, uriaşa sumă de bani necesară cumpărării lui şi a familiei printr-o filieră care înlesnea astfel plecarea definitivă a indezirabililor în străinătate. Soarta însă a făcut ca filiera să fie descoperită şi suprimată, iar amnistia din 1964, devenită posibilă sub presiunea Occidentului, să îi elibereze pe toţi deţinuţii politici supravieţuitori.
 

În 1965, Pia a revenit, pentru o săptămână în ţară, după 19 ani de absenţă, şi atunci am cunoscut-o cu adevărat, deşi multă vreme corespondasem cu ea. Clocotea de viaţă, avea o inteligenţă strălucitoare şi un farmec de nespus. Fizic, era mama ei în miniatură, avea ochii ei adânci şi calzi, dar nu atât de trişti, era sveltă, graţioasă în mişcări, râdea nestăvilit, tot ca mama ei. Avea o înţelegere nemărginită pentru cei în suferinţă, modelul ei de viaţă fiind Maica. De aceea, poate, s-a înscris ca voluntară în Organizaţia umanitară a Samaritenilor din Hereford, unde a lucrat mulţi ani, salvând de la moarte atâtea suflete deznădăjduite.
 

Ar fi putut ajunge o mare scriitoare, pentru că avea talent cât carul, şi era cuprinsă de geniu, atunci când povestea. Dovadă rămân scrisorile ei către noi, scrisori pe care le-am adunat în volumul Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pagini din corespondenţa Piei Pillat cu familia Pillat, Humanitas, 2009. A optat însă pentru viaţă în sensul cel mai nobil al altruismului creştin. Nici ea, deşi departe de ţară, nu a putut uita vreodată legătura cu pământul românesc care pentru ea era pământul Miorcanilor, unde copilărise şi unde îşi petrecuse adolescenţa. 

 

 

”Voinţa, dârzenia şi decenţa, cele trei componente esenţiale ale lecţiei pe care am primit-o de la mama”    

 

-Cornelia Pillat. Mama dumneavoastră, soția lui Dinu Pillat. Ați trăit și ați simțit o iubire pe cât de extraordinară pe atât de dureroasă, cea a părinților dvs. Cu soțul în închisoare, cu un copil căruia i-a vegheat mereu liniștea, dar pe care l-a învățat că libertatea este relativă și periculoasă uneori, Cornelia Pillat a suferit, dar parcă mai mult a iubit. Ce personaj ar putea fi mama dumneavoastră într-o istorie nescrisă a acestei Românii?

 

(Cornelia Pillat în anii 80)

 

-Într-o carte de istorie a României, mama mea nu poate rămâne decât sub numele de Cornelia Pillat. Ea şi-a creat propriul personaj prin felul exemplar în care a trăit. Ca istoric de artă, şi-a canalizat puterea creatoare şi pasiunea pentru frumos în studierea picturii murale din bisericile de tradiţie bizantină de la noi, din epoca lui Matei Basarab. Adesea o surprindeam în casă lipind cu migală preţioasele vase vechi din care rămăseseră numai cioburi, sau reparând ţesătura unor la fel de vechi broderii ori covoare. Îmi arăta că „cicatricile” de pe obiectele recuperate astfel le făceau sã fie cu atât mai iubite.
 

Toată viaţa s-a străduit să redea fărâmele întregului, prin cusut, lipit, scris. Şi-a adunat amintirile într-o carte, Eterna întoarcere, DU Style, 1996, reluată în Ofrande, Universalia, 2002, în care a făcut din suferinţele trăite o comoară de lumină, dăruind-o şi altora. Considera că încercările fuseseră trepte pe care suise pentru a-şi sublima durerea, într-o înţelegere de sine mai adâncă. Şi-a desăvârşit retrospectiv iubirea  pentru tata, stins atât de timpuriu, până când a transformat-o într-o bijuterie. Şi, să nu uităm că, după moartea soacrei şi a soţului ei, a reluat lucrul lor la proiectul operelor complete ale poetului Ion Pillat, conform testamentului său literar, izbutind să îngrijească trei ediţii în câte 6 volume, neegalate până azi de nimeni. Voinţa, dârzenia şi decenţa sunt cele trei componente esenţiale ale lecţiei pe care am primit-o de la mama. 

 

 

”Nu a vrut să se servească de celebritatea soţului ei”

 

- Ioana Celibidache. Născută în familia Procopie-Dumitrescu, cea a bunicii dumneavoastră. Soția marelui dirijor Sergiu Celibidache și pe care ați cunoscut-o la Paris foarte târziu, pe când artista avea 85 de ani. O mătușă de poveste, așa cum ați numit-o chiar în titlul cărții pe care ați dedicat-o acestei excepționale femei. Dacă ați fi cunoscut-o, să spunem, cu 30-40 de ani mai devreme, v-ar fi influențat în vreun fel viața, deciziile?

 

(Ioana Celibidache)

 

-Am avut într-adevăr şansa ca Ioana, plecată în toamna naşterii mele în exil, în Franţa, să mă caute într-un târziu, vreme de trei ani, şi să mă găsească până la urmă, graţie albumului Maria Pillat-Brateş. Pictură şi reverie, Universalia, 2006, la care am lucrat împreună cu poeta Doina Uricariu. Un prieten comun i-a arătat cartea la Paris iar ea, parcurgând-o şi văzându-i reproduse acuarelele şi desenele, a fost cuprinsă de nostalgia copilăriei petrecute în preajma mătuşii, tante Marie. A vrut să mă cunoască, atunci, neapărat, să facă o punte între legăturile întrerupte demult cu familia noastră.
 

Cele două săptămâni, una în toamna anului 2009 şi cealaltă în primăvara anului 2011, au fost  timpul nostru de aur în care ea mi-a povestit cu frenezie şi cu geniu viaţa ei lângă celebrul dirijor, dar şi trăirile ei de pictoriţă, cunoscută sub numele „Ioana”. Nu a vrut să se servească de celebritatea soţului ei pentru a se impune ca artistă în saloanele franceze de artă plastică. A izbutit să o facă prin propriul ei talent. I-am pus într-o seară aceeaşi întrebare: cum ar fi fost dacă ne-am fi cunoscut cu câteva zeci de ani în urmă? Iar ea mi-a răspuns pe gânduri că atunci nu ar fi avut răgaz pentru mine, fiind prea solicitată de viaţa alături de Sergiu.

 

 

”Tata s-a întâlnit cu torţionarul său, i-a întins mâna şi i-a spus că l-a iertat”

 

-Doamnă Monica Pillat, sunteți, iată, ultima descendentă a unei familii al cărei destin este sinonim cu sacrificiul. Cum priviți astăzi înapoi? Sunteți supărată pe țara dvs. pentru atâta suferință adunată?
 

-Este drept că am suferit, dar nici pe departe atât de mult ca tata, ca bunica mea paternă, ca mama, ca Pia. Comoara mea a fost iubirea cu care m-au înconjurat ai mei, iar încercările prin care ne-a fost dat să trecem, împreună şi fiecare în parte, ne-au apropiat şi mai adânc unii de alţii. Dacă părinţii şi bunicele mele (am să vă povestesc odată şi despre bunica mea maternă, Ecaterina Filipescu) nu au privit cu mânie înapoi, de ce aş face-o eu? După eliberarea din detenţie, tata s-a întâlnit cu torţionarul său din întâmplare, i-a întins mâna şi i-a spus că l-a iertat. Omul s-a făcut alb ca varul la faţă, iar mai târziu se pare că s-ar fi sinucis.
 

Mă supără însă delăsarea în care se complac autorităţile clericale în privinţa conacului de la Miorcani, pentru că nu pot înţelege lipsa de respect a prezentului pentru trecut.  

 

(Dinu și Cornelia Pillat alături de fiica lor, Monica Pillat, în 1967)

 

-Care credeți că ar putea fi, astăzi, lecția pe care am avea a o învăța din destinul femeilor din familia dvs.?
 

-Că suferinţa poate să călească un caracter, dar îl poate şi distruge. Că iubirea e o torţă care nu lasă să se aştearnă întunericul uitării pe cei de dincolo. Că împlinirea unui destin, în sensul ieşirii din durere la limanul luminii, se întinde pe mai multe generaţii. Mama mea şi mai târziu eu am avut privilegiul de a ne răzbuna familia în scris. Dau acestui cuvânt sensul explicat de Constantin Noica în Sentimentul românesc al fiinţei şi anume: răzbunare înseamnă resuscitarea binelui şi a bunătăţii după răul care le-a nimicit.

 

 

 

 

Monica Pillat este fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat. Născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti, este membră a Uniunii Scriitorilor, secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatură comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). A publicat, printre altele: Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012. Povestind despre atunci cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012.

 

(Fotografii din Arhiva familiei Pillat)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Ada D'Albon, nepoata lui Sadoveanu, între debutul de la Botoșani și viața în exil: Nimeni nu a îndrăznit să trăiască ce am trăit noi / Am fost foarte singură la Botoșani, extrem de singură! - FOTOGALERIE
O poveste de viață fascinantă, construită pe un fir care se confundă deseori cu istoria unui timp greu încercat.
INTERVIU Andreea Cujbă, designerul vestimentar de la Botoșani care ne menține în tendințe: Ce purtăm în seara de Revelion? Care este culoarea anului 2022? Ce aruncăm din dulap?GALERIE FOTO
Este tânără, frumoasă și elegantă. Este un etalon vestimentar pentru multe dintre doamnele și domnișoarele din Botoșani care țin la imaginea lor. Andreea Cujbă este creatorul de modă botoșănean cu o ascensiune rapidă în ultimii cinci ani.
INTERVIU Oana Pușcașu: Botoșani este un oraș magnific, cu valori în domeniul artelor, cu oameni pe care îi iubesc - VIDEO concert de Crăciun Cheia Sol
La 35 de ani, Oana Pușcașu își păstrează proaspătă copilăria, construind în Botoșani o poveste care împletește inocența cu talentul, disciplina cu performanța.
INTERVIU Simona Radiș: Mai este nevoie de un aur olimpic pentru a deveni cunoscută la nivelul pe care mi-l doresc VIDEO
În luna iulie a acestui an botoșăneanca Simona Radiș a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste zile sportiva cu care întreg județul se mândrește se află în cantonament, se pregătește din greu pentru a triumfa din nou.
FLASH INTERVIU Botoșăneanca Raluca Olaru, în fața elevilor de la Liceul Sportiv: Mă gândesc că o să câștig și atât  - FOTOGALERIE
Cu multă ambiție, Raluca Olaru a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere din luna mai.
Povestea fascinantă a dirijorului Victor Dumănescu: Fiu de preot, născut în refugiu, căsătorit cu o botoșăneancă și îndrăgostit iremediabil de muzică
Vineri, 17 decembrie, sub bagheta dirijorului Victor Dumănescu, pe scena Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani se va cânta Rachmaninov. Iar melomanii vor avea parte și de o primă audiție a unei lucrări excepționale.
Octavian Lup: Publicul este interesat de ceea ce se ascunde în spatele sunetelor, să vadă ce are omul acela în inimă atunci când cântă - FOTO&VIDEO
De-a lungul anilor a revenit constant pe scena de la Botoșani. A cântat alături de orchestra Filarmonicii ”George Enescu”, sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori români: Tiberiu Oprea, Cristian Oroșanu, Petronius Negrescu, Bogdan Chiroșcă, Ilarion Ionescu-Galați, Matei Pop.
Constantin Iftime: Eu nu vreau un memorial al victimelor, un loc în care să mă duc cu lumânări / Vreau să se spună: Hai la muzeul acela trăsnit de la Botoșani FOTO&VIDEO
La Botoșani se va deschide primul muzeu al comunismului din România. Muzeului vieții cotidiene în comunism (MuViCC) ar trebui să devină o instituție de cunoaștere a istoriei recente, un obiectiv turistic important în zona de Nord-Est a României și, nu în ultimul rând, un segment important din viața socială a orașului Botoșani. Și asta întrucât, printre anexele muzeului ar exista și un spațiu adecvat petrecerii timpului liber al tinerilor.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9050 lei
USD
Dolarul SUA
4.7905 lei
CHF
Francul elveţian
5.0290 lei
GBP
Lira sterlină
5.8089 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5518 lei
XAU
Gramul de aur
275.5907 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2493 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2427 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3482 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7290 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2002 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6592 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.4 o C
Dorohoi
21.3 o C
Bucecea
23.0 o C
Darabani
20.7 o C
Saveni
21.6 o C
Ştefăneşti
34.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.