Interviuri
Monica PILLAT: Norocul meu a fost să mă nasc într-o familie ale cărei doamne mi-au devenit modele de nobleţe sufletească, dar şi de imaginaţie creatoare

Destinul familiei Pillat se identifică, din multe puncte de vedere, cu istoria dureroasă a ultimului veac românesc, dar se înscrie și într-o jertfelnicie creștină care, trebuie să recunoaștem, cu greu mai poate fi înțeleasă în zilele noastre.

Ne propunem, de această dată, să trasăm o linie feminină a familiei Pillat. De ajuns să amintim de Maria Pillat (fiica lui Ion C. Brătianu și soția lui Ioan N. Pillat), de Maria Procopie-Dumitrescu (soția lui Ion Pillat), de Pia Pillat (fiica lui Ion Pillat și sora lui Dinu), de Cornelia Pillat (soția lui Dinu Pillat). Și, nu în cele din urmă, de Monica Pillat, fiica lui Dinu și a Corneliei Pillat. Nu uităm de „mătușa de poveste”Ioana Celibidache.

 

Nu întâmplător pornim acest demers. 2021 ar putea - și ar trebui – să se numească Anul Pillat. Peste câteva zile, pe 22 martie, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Corneliei Pillat. Pe 31 martie vor fi 130 de ani de la nașterea lui Ion Pillat. Pe 19 noiembrie Dinu Pillat ar fi împlinit 100 de ani, și avea forța necesară de a o face dacă destinul nu i-ar fi fost frânt de comuniști. Sora lui Dinu, Pia Pillat, s-a născut în urmă cu 105 ani și s-a stins din viață acum 10 ani.

 

O călătorie prin istoria familiei Pillat se transformă într-o lecție de istorie, de demnitate, de asumare a suferinței. Doamna Monica Pillat ne readuce în România profundă și ne oferă modelul intelectualului real, chiar format în timpuri extrem de dificile.

 

 

”La Miorcani, Maica îngrijea cu nemăsurată dăruire pe bolnavii din sat”

 

-Doamnă Monica Pillat, v-ați născut într-o familie foarte greu încercată. Fiecare dintre aceste nume enumerate mai sus ar putea face subiectul unui film. Și nu este deloc exagerat să spunem asta.
 

-Norocul meu a fost să mă nasc într-o familie ale cărei doamne mi-au devenit modele de nobleţe sufletească, dar şi de imaginaţie creatoare. De la fiecare în parte am învăţat câte o lecţie de viaţă extraordinară. Cu asemenea personalităţi care ne-au format educaţia nu am avut cum să mă rătăcesc. Ele au fost şi rămân busola mea în timp şi spaţiu.

 

-Întorcându-ne în timp la Maria (Măriuţa, Maica, așa cum mai era cunoscută) Pillat, fiica lui I.C. Brătianu, străbunica dumneavoastră, ce v-a impresionat cel mai mult în destinul acestei femei de o noblețe rară, dar și de o bunătate ieșită din comun, care a călcat deseori pământul Miorcanilor?

 

(Maria Pillat - ”Maica”)

 

-Pe Maica nu am cunoscut-o decât din povestirile mătuşii mele Pia, sora tatei. Am aflat de la ea că Maica era însetată de cultură, dar era şi o mare admiratoare a frumuseţilor naturii. S-a zbătut să le dea o educaţie aleasă copiilor ei, Ion, Nicolae şi Pia (ulterior căsătorită Danielopolu), trimiţându-i nu numai la cele mai bune şcoli din Bucureşti, ci şi la Paris, unde au putut intra în contact cu valorile civilizaţiei europene. Dorinţa ei de rafinare spirituală prin artă şi-a găsit împlinirea în Ion care a avut curajul să iasă de sub tutela politicienilor din familie şi să opteze pentru o carieră de literat.
 

Apoi Maica avea şi o generozitate extraordinară, fiind o  făcătoare de bine în comunităţile prin care a trecut. La Miorcani, îşi aducea aminte mătuşa mea, Maica îngrijea cu nemăsurată dăruire pe bolnavii din sat.

 

 

”Portretul lui Ion Pillat la Miorcani este acuarela cu care am crescut şi care m-a însoţit de-a lungul vieţii”

 

- Maria Pillat-Brateș (Procopie-Dumitrescu). Soția poetului Ion Pillat. Cuvintele care ar caracteriza acest destin: artă, dragoste, muncă, suferință. Sacrificiu. Bunica dumneavoastră, pe care ați cunoscut-o și care, știm din scrierile dvs. de-a lungul vremii, v-a marcat profund. Probabil că, dintre doamnele familiei Pillat, a fost cea mai asuprită (expusă) de regimul comunist. Care credeți că a fost cea mai dificilă perioadă a vieții și care ar fi fost drumul artistic într-un timp fără dictatură?

 

(Maria Pillat-Brateş alături de soțul ei, Ion Pillat, în 1915)

 

-Bunica mea, pictoriţa Maria Pillat-Brateş, fusese şi ea crescută în spiritul altruismului creştin, fapt care explică nu doar devoţiunea cu care a îngrijit, ca soră de caritate, răniţii din Primul Război Mondial la un spital de ochi din Iaşi, alături de Regina Maria şi de surorile Brătianu, ci şi tăria cu care a îndurat încercările de mai târziu. Talentul a ajutat-o să devină o companioană  ideală pentru soţul ei căruia, împărtăşindu-i pe deplin viziunea poetică, i-a ilustrat poemele din ciclul Balcic şi din ciclul Povestea Maicii Domnului, precum şi coperta cărţii Antologia toamnei.
 

În acelaşi timp, vocaţia pentru artele plastice, i-a oferit Mariei Pillat o independenţă artistică, un reazem sufletesc şi o bogăţie interioară care au salvat-o în momentele de mare cumpănă. În anii 20-40, ea nu era doar soţia poetului Ion Pillat, ci şi o reprezentantă de marcă a pictoriţelor din epocă, alături de Rodica Maniu, Olga Greceanu, Lucia Demetriad-Bălăcescu, Nora Steriadi etc. După instaurarea regimului comunist la noi, ea a fost trecută pe lista neagră, ca indezirabilă, numele ei a fost şters din dicţionarele de artă şi nu i s-a mai permis să expună niciodată vreun tablou în saloanele de pictură ale vremii.
 

Mai mult, după cum bine ştiţi, a fost arestată în 1949 la Botoşani, pentru neplătirea unor taxe pentru o moşie deja naţionalizată. Într-o zi, pe când era închisă în penitenciar, împreună cu persoane acuzate de hoţie, a văzut un ciot de cărbune pe podea, l-a luat şi a început să deseneze pe un perete chipurile femeilor din încăpere. Mai târziu, le-a reprodus în creion pe o hârtie pe care am găsit-o în dosarul ei cu acuarele. Minunându-se de talentul ei, gardienii au rugat-o să le facă şi lor portretele, iar de atunci nu au mai umilit-o ca mai înainte. Eliberată după o lună din detenţie, a fost trimisă cu domiciliu forţat la Şumulău, un sat lângă Miercurea-Ciuc, pentru 5 ani.
 

La început, a locuit în pivniţa unei case de unguri, împreună cu o altă doamnă şi cu un general, trimişi, ca şi ea, în surghiun. Uneori, ea se aşeza pe treapta de sus a pivniţei care, când era cald afară, avea uşa larg dată în lături, lăsând vederii priveliştea unei grădini. Acolo, cu caietul de desen deschis pe genunchi, se apuca să picteze. Primise clandestin o cutie de acuarele şi pensule de la Pia, fiica ei, plecată în exil, din 1946, în străinătate. După un an şi ceva, s-a mutat la o familie care i-a oferit găzduirea într-o cameră de trecere. Acolo, mă primea şi pe mine, vara, când veneam cu tata s-o vedem.
 

Ca să poată supravieţui, atât spiritual cât şi material, a început să picteze, umplând în timp casele sătenilor cu tablouri. Acolo, în livada casei, mi-a făcut şi mie două portrete de neuitat. Norocul ei, ca să spunem aşa, a fost că în toată acea perioadă de restrişte, frumuseţea naturii înconjurătoare i-a alinat suferinţa, inspirându-i unele din cele mai minunate acuarele. Apoi, camaradele de exil şi ostracizatul general s-au adunat în jurul ei, formând o minusculă comunitate care îi ţinea bunicii mele de cald şi o încuraja.
 

Îmi aduc aminte, aveam pe atunci 5 ani,  dimineţile de august când plecam cu toţii să facem picnic pe malul Oltului. Mă puneau într-un coş de paie pe care bunica mea şi generalul îl duceau de câte o toartă. Mai am şi azi în auz glasurile lor împletite cu ale celorlalte două doamne, cântând împreună pe drum. Dacă cineva se întreabă azi cum era posibil aşa ceva, i-aş răspunde că imaginaţia, credinţa şi solidaritatea fac minuni. După încheierea domiciliului forţat, bunica mea s-a mai întors în timp de vreo trei ori la Şumulău, vara, ca să picteze. Satul acela devenise locul ei predilect de creaţie. A stat la o prietenă care, deoarece pierduse totul, n-a mai avut unde să se ducă şi a rămas până la sfârşit acolo.

 

 

Bunica mea a continuat să picteze până în ultimele zile ale traiului ei pe pământ. Picta cu sufletul şi această esenţă spirituală se degajă din toate tablourile ei, fie că reprezintă flori, fie chipuri, peisaje sau interioare. Portretul lui Ion Pillat la Miorcani (foto sus), în asfinţitul vieţii lui, este acuarela cu care am crescut şi care m-a însoţit de-a lungul vieţii. Nu mi-am închipuit însă niciodată că parcul şi conacul atât de dragi poetului şi atât de prezente în lirica sa vor ajunge, chiar donate Mitropoliei Moldovei, într-o asemenea degradare. Se împlinesc 19 ani de când mama mea, Cornelia Pillat, a făcut donaţia în speranţa că acolo, conform contractului, se va înfiinţa Centrul Pastoral şi Cultural Ion Pillat.  

 

 

”Nu a putut uita vreodată legătura cu pământul românesc care pentru ea era pământul Miorcanilor”

 

-Un alt destin excepțional este cel al Piei Pillat. Un extraordinar care vine și din natura aparte a Piei, din deciziile care aveau să îi schimbe brusc și iremediabil aproape cursul vieții, un alt posibil subiect de film care ar putea căpăta nota de documentar. Cum credeți că ar trebui să o cunoască cei de astăzi pe sora lui Dinu Pillat?

 

(Pia Pillat în 1967)

 

-Pia Pillat, căsătorită Fărcăşanu, a avut parte de un alt tip de exil decât mama ei. A ales fuga din ţară în 1946 pentru a-şi salva soţul, pe atunci şeful Tineretului Liberal, care era urmărit şi avea să fie închis şi condamnat la moarte de tribunalul comunist. După o evadare spectaculoasă, descrisă în romanul ei The Flight of Andrei Cosmin, Leo Cooper, 1972, şi tradus în româneşte de Mariana Neţ sub titlul Zbor spre libertate, Vremea, 2006, cei doi au ajuns în Italia, la Bari, de unde ulterior au plecat în America, lucrând o vreme la postul de radio Vocea Americii, în calitate de comentatori politici.


Eforturile lor de a mobiliza Occidentul pentru salvarea României de sub teroarea noului regim sovietizat n-au avut ecou într-o lume epuizată de război şi împărţită deja în sfere de influenţă la Tratatul de la Yalta. Exilul Piei a început aşadar sub semnul unei ostilităţi la care nu se aştepta. Nu după multă vreme soţii Fărcăşanu au fost concediaţi de la Vocea Americii. Pia a revenit în Europa, lucrând un timp ca guvernantă. Dupã divorţ, petrecut în 1955, s-a căsătorit cu medicul englez Antony Edwards şi s-a stabilit în Anglia.
 

În toată această perioadă, ea a trimis, cum a putut, pachete cu îmbrăcăminte, medicamente şi chiar produse alimentare pentru familia de acasă, greu încercată de vremuri. Fără ajutorul ei, nu ştiu cum s-ar fi putut descurca bunicile mele, lipsite de pensie, tata - şomer şi mama - cu un modest salariu de secretară la o şcoală sanitară. Cât timp tata a fost arestat, Pia s-a zbătut să adune, printr-o chetă internaţională, uriaşa sumă de bani necesară cumpărării lui şi a familiei printr-o filieră care înlesnea astfel plecarea definitivă a indezirabililor în străinătate. Soarta însă a făcut ca filiera să fie descoperită şi suprimată, iar amnistia din 1964, devenită posibilă sub presiunea Occidentului, să îi elibereze pe toţi deţinuţii politici supravieţuitori.
 

În 1965, Pia a revenit, pentru o săptămână în ţară, după 19 ani de absenţă, şi atunci am cunoscut-o cu adevărat, deşi multă vreme corespondasem cu ea. Clocotea de viaţă, avea o inteligenţă strălucitoare şi un farmec de nespus. Fizic, era mama ei în miniatură, avea ochii ei adânci şi calzi, dar nu atât de trişti, era sveltă, graţioasă în mişcări, râdea nestăvilit, tot ca mama ei. Avea o înţelegere nemărginită pentru cei în suferinţă, modelul ei de viaţă fiind Maica. De aceea, poate, s-a înscris ca voluntară în Organizaţia umanitară a Samaritenilor din Hereford, unde a lucrat mulţi ani, salvând de la moarte atâtea suflete deznădăjduite.
 

Ar fi putut ajunge o mare scriitoare, pentru că avea talent cât carul, şi era cuprinsă de geniu, atunci când povestea. Dovadă rămân scrisorile ei către noi, scrisori pe care le-am adunat în volumul Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pagini din corespondenţa Piei Pillat cu familia Pillat, Humanitas, 2009. A optat însă pentru viaţă în sensul cel mai nobil al altruismului creştin. Nici ea, deşi departe de ţară, nu a putut uita vreodată legătura cu pământul românesc care pentru ea era pământul Miorcanilor, unde copilărise şi unde îşi petrecuse adolescenţa. 

 

 

”Voinţa, dârzenia şi decenţa, cele trei componente esenţiale ale lecţiei pe care am primit-o de la mama”    

 

-Cornelia Pillat. Mama dumneavoastră, soția lui Dinu Pillat. Ați trăit și ați simțit o iubire pe cât de extraordinară pe atât de dureroasă, cea a părinților dvs. Cu soțul în închisoare, cu un copil căruia i-a vegheat mereu liniștea, dar pe care l-a învățat că libertatea este relativă și periculoasă uneori, Cornelia Pillat a suferit, dar parcă mai mult a iubit. Ce personaj ar putea fi mama dumneavoastră într-o istorie nescrisă a acestei Românii?

 

(Cornelia Pillat în anii 80)

 

-Într-o carte de istorie a României, mama mea nu poate rămâne decât sub numele de Cornelia Pillat. Ea şi-a creat propriul personaj prin felul exemplar în care a trăit. Ca istoric de artă, şi-a canalizat puterea creatoare şi pasiunea pentru frumos în studierea picturii murale din bisericile de tradiţie bizantină de la noi, din epoca lui Matei Basarab. Adesea o surprindeam în casă lipind cu migală preţioasele vase vechi din care rămăseseră numai cioburi, sau reparând ţesătura unor la fel de vechi broderii ori covoare. Îmi arăta că „cicatricile” de pe obiectele recuperate astfel le făceau sã fie cu atât mai iubite.
 

Toată viaţa s-a străduit să redea fărâmele întregului, prin cusut, lipit, scris. Şi-a adunat amintirile într-o carte, Eterna întoarcere, DU Style, 1996, reluată în Ofrande, Universalia, 2002, în care a făcut din suferinţele trăite o comoară de lumină, dăruind-o şi altora. Considera că încercările fuseseră trepte pe care suise pentru a-şi sublima durerea, într-o înţelegere de sine mai adâncă. Şi-a desăvârşit retrospectiv iubirea  pentru tata, stins atât de timpuriu, până când a transformat-o într-o bijuterie. Şi, să nu uităm că, după moartea soacrei şi a soţului ei, a reluat lucrul lor la proiectul operelor complete ale poetului Ion Pillat, conform testamentului său literar, izbutind să îngrijească trei ediţii în câte 6 volume, neegalate până azi de nimeni. Voinţa, dârzenia şi decenţa sunt cele trei componente esenţiale ale lecţiei pe care am primit-o de la mama. 

 

 

”Nu a vrut să se servească de celebritatea soţului ei”

 

- Ioana Celibidache. Născută în familia Procopie-Dumitrescu, cea a bunicii dumneavoastră. Soția marelui dirijor Sergiu Celibidache și pe care ați cunoscut-o la Paris foarte târziu, pe când artista avea 85 de ani. O mătușă de poveste, așa cum ați numit-o chiar în titlul cărții pe care ați dedicat-o acestei excepționale femei. Dacă ați fi cunoscut-o, să spunem, cu 30-40 de ani mai devreme, v-ar fi influențat în vreun fel viața, deciziile?

 

(Ioana Celibidache)

 

-Am avut într-adevăr şansa ca Ioana, plecată în toamna naşterii mele în exil, în Franţa, să mă caute într-un târziu, vreme de trei ani, şi să mă găsească până la urmă, graţie albumului Maria Pillat-Brateş. Pictură şi reverie, Universalia, 2006, la care am lucrat împreună cu poeta Doina Uricariu. Un prieten comun i-a arătat cartea la Paris iar ea, parcurgând-o şi văzându-i reproduse acuarelele şi desenele, a fost cuprinsă de nostalgia copilăriei petrecute în preajma mătuşii, tante Marie. A vrut să mă cunoască, atunci, neapărat, să facă o punte între legăturile întrerupte demult cu familia noastră.
 

Cele două săptămâni, una în toamna anului 2009 şi cealaltă în primăvara anului 2011, au fost  timpul nostru de aur în care ea mi-a povestit cu frenezie şi cu geniu viaţa ei lângă celebrul dirijor, dar şi trăirile ei de pictoriţă, cunoscută sub numele „Ioana”. Nu a vrut să se servească de celebritatea soţului ei pentru a se impune ca artistă în saloanele franceze de artă plastică. A izbutit să o facă prin propriul ei talent. I-am pus într-o seară aceeaşi întrebare: cum ar fi fost dacă ne-am fi cunoscut cu câteva zeci de ani în urmă? Iar ea mi-a răspuns pe gânduri că atunci nu ar fi avut răgaz pentru mine, fiind prea solicitată de viaţa alături de Sergiu.

 

 

”Tata s-a întâlnit cu torţionarul său, i-a întins mâna şi i-a spus că l-a iertat”

 

-Doamnă Monica Pillat, sunteți, iată, ultima descendentă a unei familii al cărei destin este sinonim cu sacrificiul. Cum priviți astăzi înapoi? Sunteți supărată pe țara dvs. pentru atâta suferință adunată?
 

-Este drept că am suferit, dar nici pe departe atât de mult ca tata, ca bunica mea paternă, ca mama, ca Pia. Comoara mea a fost iubirea cu care m-au înconjurat ai mei, iar încercările prin care ne-a fost dat să trecem, împreună şi fiecare în parte, ne-au apropiat şi mai adânc unii de alţii. Dacă părinţii şi bunicele mele (am să vă povestesc odată şi despre bunica mea maternă, Ecaterina Filipescu) nu au privit cu mânie înapoi, de ce aş face-o eu? După eliberarea din detenţie, tata s-a întâlnit cu torţionarul său din întâmplare, i-a întins mâna şi i-a spus că l-a iertat. Omul s-a făcut alb ca varul la faţă, iar mai târziu se pare că s-ar fi sinucis.
 

Mă supără însă delăsarea în care se complac autorităţile clericale în privinţa conacului de la Miorcani, pentru că nu pot înţelege lipsa de respect a prezentului pentru trecut.  

 

(Dinu și Cornelia Pillat alături de fiica lor, Monica Pillat, în 1967)

 

-Care credeți că ar putea fi, astăzi, lecția pe care am avea a o învăța din destinul femeilor din familia dvs.?
 

-Că suferinţa poate să călească un caracter, dar îl poate şi distruge. Că iubirea e o torţă care nu lasă să se aştearnă întunericul uitării pe cei de dincolo. Că împlinirea unui destin, în sensul ieşirii din durere la limanul luminii, se întinde pe mai multe generaţii. Mama mea şi mai târziu eu am avut privilegiul de a ne răzbuna familia în scris. Dau acestui cuvânt sensul explicat de Constantin Noica în Sentimentul românesc al fiinţei şi anume: răzbunare înseamnă resuscitarea binelui şi a bunătăţii după răul care le-a nimicit.

 

 

 

 

Monica Pillat este fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat. Născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti, este membră a Uniunii Scriitorilor, secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatură comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). A publicat, printre altele: Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012. Povestind despre atunci cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012.

 

(Fotografii din Arhiva familiei Pillat)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
LIVIU ȘOPTELEA - 55: Îngerii suntem noi. Eu pentru tine, tu pentru altul - GALERIE FOTO
Astăzi, 24 ianuarie, pictorul Liviu Șoptelea împlinește 55 de ani. O vârstă a maturității artistice, a trăirilor asumate și chiar exteriorizate în culoare și în formă de îngeri. Îngeri din era covidiană.
Gellu DORIAN: Manageri improvizaţi au împins Botoşanii, din punct de vedere cultural, pe ultimul loc din ţară
Ziua Culturii Naționale este ”o improvizaţie cu iz facil”, spune Gellu Dorian, ”o tinichea de aur fals la numele poetului”, scriitorul vorbind totodată și despre datoria pe care botoșănenii o au față de Mihai Eminescu, o datorie pe care urmașii Poetului nu doar că o ignoră, dar o și marginalizează sau minimalizează.
”Crimă la Grădina Botanică” sau cum a devenit un uriaș savant botoșănean personaj într-un roman polițist: Îmi place ca din orice experiență să învăț lucruri noi
Cine și-ar fi imaginat vreodată că un botanist născut în Botoșani, cu o biografie de excepție, ar putea deveni personajul unui roman polițist, și chiar acel personaj în jurul căruia se țes intrigi și care oferă, în final, și mobilul unei crime.
INTERVIU: Daniel, tânărul care a făcut mii de copii fericiți, singur în viața reală: Nu mă așteaptă nimeni acasă / Am luat legătura cu un psihoterapeut, la prima cădere
Notorietatea pe care a dobândit-o tânărul Daniel Câșlariu, care conduce Asociația Grup Civic Botoșani, este una de trecut în manuale. Într-un timp extrem de scurt tânărul voluntar a reușit să deschidă multe uși, de la demnitari la oameni de afaceri, magistrați, directori de instituții sau primari.
Microbiologul Vania Atudorei: Nu moare nimeni de Covid, ci moare de complicațiile pe care acest virus le dă / La Botoșani, atmosfera este mult mai tensionată decât în Canada
Consideră pandemia de coronavirus o ”tragedie internațională”, însă mai periculoase decât COVID-19, spune microbiologul Vania Atudorei, sunt ”psihoza și paranoia”.
FLASH INTERVIU Deputatul AUR de 78 de ani: Am fost consilier al ministrului / Ce ministru? / Nu mai țin minte
După zeci de ani de politică, la vârsta la care mulți se îngrijesc de creșterea nepoților, Lucian Feodorov a reușit pentru prima dată în viață să ajungă parlamentar. A făcut-o pe lista Partidului Alianței pentru Unirea Românilor, formațiune în care a ajuns de puțină vreme, după ce a trecut de-a lungul timpului prin alte șase partide.
INTERVIU Cătălin Silegeanu: ”Nu pot să zic că de pe 7 decembrie voi fi deputat”, dar... ”dinozaurii care sunt momentan pe fotolii, trebuie să dispară” VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un an total ciudat pentru Botoșani, ca de altfel pentru România și întreaga lume, oamenii din nord-estul Moldovei au avut parte de un candidat cel puțin atipic... Care până anul trecut nu exista în lumea politică și care în 2020 este probabil autorul celor mai multe comunicate, postări pe rețelele de socializare și al celor mai directe și violente atacuri la liderii partidelor de calibru.
INTERVIU Raluca Rogojină, despre Foametea din Moldova și Botoșani: Să-ți sacrifici copilul nou-născut, să-l fierbi și să-l oferi hrană celorlalți 5 ca să rămână în viață...FOTO&VIDEO
Mâncau câteva boabe de grâu pe zi. Apoi s-au mulțumit și cu câteva frunze de iarbă uneori fiartă, alteori mărunțită între dinții tot mai sfărâmicioși. Pe măsură ce lunile treceau, în castroanele sărmanilor ajungeau și vrăbii, șobolani, șoareci, pisici și câini. În timpul Marii Foamete, dincolo de Prut, oamenii și-au mâncat propriii copii, alții au dezgropat cadavrele din cimitire și au mai supraviețuit astfel câteva ore, zile, luni.
INTERVIU Magda Oleniuc, președinte PLUS Botoșani: Este clar că în ultimii 30 de ani parlamentarii județului nostru au eșuat în modul lor de a face politică „tradițională”
După ce la scrutinul din 27 septembrie s-a tras linia deasupra sa, deoarece a ocupa locul 3 pe lista USR-PLUS, iar alianța a intrat cu doi membri în Consiliul Local, lidera Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate a intrat în competiția internă a alianței pentru desemnarea candidaților la alegerile parlamentare.
Loading...
Fostul jurnalist care a călătorit în Siberia și a trăit 40 de zile doar cu apă: Pentru a fi fericit nu ai nevoie de lux; ai nevoie de înțelegere cu cei dragi GALERIE FOTO
A fost 10 ani reporter la ProTV, a activat și în presa scrisă. Drumuri și cărări care îl îndepărtau tot mai mult de ceea ce căuta: Calea, Adevărul și Viața. O poveste de viață impresionantă, care trece și prin ograda bunicilor din Coțușca, județul Botoșani.
INTERVIU Valeriu Iftime: Dacă nu faci politică, nu trebuie să fii mort și să fii mut / Sunt speriat de ce se poate întâmpla în Botoșani - VIDEO
Botoșani a avut parte în această campanie electorală de un lucru fără precedent în toate alegerile locale de după revoluție. Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri, cu o notorietate care a depășit de mult granițele județului, a sprijinit public câțiva candidați de la alegerile locale. Ba cu unii a participat chiar și la emisiuni televizate.
INTERVIU Magda Oleniuc, candidat USR-PLUS la Consiliul Local: Nu vreau să fac politică second-hand / Avem nevoie de un PUG vizionar
Alegerile de duminică, 27 septembrie, reprezintă primul test local și pentru Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, adică PLUS. Formațiunea condusă la nivel central de fostul prim-ministru Dacian Cioloș nu a intrat singură în bătălia electorală, ci în alianță cu USR. La Botoșani, lidera județeană a PLUS candidează la Consiliul Local, ocupând locul 3 pe lista pentru municipiu.       
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Doina Federovici, PSD: Zece măsuri clare cu programe pentru fiecare comunitate, nu himere, nu 100 de soluții / Șoptică și Orban au încercat să cumpere primariiVIDEO
După mai bine de 20 de ani de politică, în care a urcat încet dar sigur în ierarhia partidului până la funcțiile de președinte județean și vicepreședinte național, Doina Federovici se află probabil în cel mai important punct al carierei. Fost consilier județean și pentru jumătate de an chiar vicepreședinte al Consiliului Județean, senator al României timp de opt ani, candidează în 2020 pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Mihaela Huncă, Pro România: Oamenii nu vor lucruri spectaculoase, nu vor să facem aeroport la Santa Mare sau să facem o stație de lansare de racheteVIDEO
Alegerile locale din acest an ar trebui să fie pentru Mihaela Huncă încununarea a doi ani de muncă la Pro România. Pe de altă parte, după un mandat de consilier local și altul de deputat, fostul inspector școlar general se află și în fața primului vot uninominal din cariera politică. După modelul implementat în mai multe filiale Pro România și la Botoșani coordonatorul organizației a intrat în lupta pentru președinția Consiliului Județean.
Loading...
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Costel Șoptică, candidat PNL: Nu gândim minuscul, conceptul este unul pentru toți cetățenii județului / Nu vorbim despre d-na Federovici cum ar fi vreo fecioară - VIDEO
Cursa pentru președinția Consiliului Județean este deja una a... președinților. A celor de partid, mai exact, fiindcă principalele forțe politice din Botoșani au intrat în bătălia alegerilor locale cu liderii organizațiilor județene. După un mandat de deputat și altul de senator, Costel Șoptică se află poate în fața celei mai mari provocări a carierei sale politice: președinția CJ.
”VREAU PRIMAR” – INTERVIU Cătălin Silegeanu, independent: Teama mea este că o să ajungem să avem același primar, aceleași partide în CL și iar o să se certe pentru lucruri minore VIDEO
O candidatură ieșită din tipare, ca mesaj, limbaj și atacuri extrem de dure la adresa principalilor competitori, probabil că nu putea veni decât din partea unui botoșănean care nu este angajat al statului și care nici nu face afaceri cu statul. Astăzi, protagonistul seriei de interviuri ”Vreau primar” este Cătălin Silegeanu, care a fost exclus din PSD înainte probabil de a se obișnui cu această calitate. Candidează ca independent atât la Primăria Botoșani, cât și la Consiliul Local.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Constantin Rotaru, PPU-sl: Oamenii nu vor să li se promită că li se dă, vor să nu li se ia nici măcar ce au - VIDEO
Una dintre figurile absolut noi aduse la rampă de anul electoral 2020 este dată de Partidul Puterii Umaniste – social-liberal (PPU-sl). Constantin Rotaru se află la prima experiență politică și a intrat direct în cea mai dificilă bătălie, cea pentru președinția Consiliului Județean. Ce l-a determinat să se implice într-un domeniu în care până de curând a fost doar spectator, aflați din interviul de astăzi.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Andrei Drancă, USR-PLUS: În mandatul acesta trecut de acum nu au făcut absolut nimic. Niciun proiect la CJ, doar ședințeVIDEO
Uniunea Salvați România se află în Botoșani la prima bătălie electorală pentru alegerile locale. Și a aruncat în luptă ce are mai bun: președintele organizației județene candidează la Consiliul Județean, iar liderul de la municipiu a intrat în cursa pentru Primăria Botoșani. Și nu o fac singuri, ci în alianță cu Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, adică PLUS, formațiunea condusă la nivel central de Dacian Cioloș, fost prim-ministru al guvernului tehnocrat.
INTERVIU Cezar Vizitiu, candidat PMP la Consiliul Local Botoșani: Eu am decis să propun colegilor candidatura dlui Ciubotaru pentru funcția de primar
În rândul partidelor parlamentare, anul electoral 2020 a adus foarte puține figuri noi. Una dintre acestea o întâlnim la Partidul Mișcarea Populară, în persoana lui Cezar Vizitiu. Antreprenorul de 35 de ani a fost multă vreme vehiculat chiar de către liderul județean al PMP drept candidat la Primăria Botoșani. Până la urmă însă, Cezar Vizitiu, președintele organizației municipale PMP Botoșani, candidează pentru un mandat de consilier local, secondându-l pe Gheorghe Ciubotaru.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Corneliu Popescu, PMP: Vom avea cel puțin un viceprimar și un vicepreședinte la CJ - VIDEO
Botoșăneanul continuă seria interviurilor cu pretendenții la președinția Consiliului Județean cu aspirantul Partidului Mișcarea Populară la importanta funcție din administrația publică locală. După mandate de senator și chiar de consilier județean, Corneliu Popescu a intrat în cursa pentru șefia CJ și o face pentru prima dată din partea unei formațiuni politice, Partidul Mișcarea Populară.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„Când veți merge la slujba de Înviere stimați colegi gândiți-vă că prin votul dvs ați lăsat peste 1.000 de copii aflați în grija DGASPC Botoșani fără pască și ouă roșii pe masă, că ați lăsat peste 500 de bătrâni ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9255 lei
USD
Dolarul SUA
4.0911 lei
CHF
Francul elveţian
4.4662 lei
GBP
Lira sterlină
5.6870 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7858 lei
XAU
Gramul de aur
235.1457 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2277 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3555 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1684 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2737 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1904 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.2 o C
Dorohoi
18.2 o C
Bucecea
18.2 o C
Darabani
18.2 o C
Saveni
18.2 o C
Ştefăneşti
16.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.