Interviuri
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO

A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.

În urmă cu mulți ani, Alexandra Corolea credea că meseria de jurnalist o va împlini și îi va umple bucuria de a scotoci printre cuvinte. A și fost admisă la Jurnalism, a activat o vreme în presa din Botoșani și Iași. Apoi s-a oprit la gândul că, între cursurile din amfiteatrele universitare și munca dintr-o redacție nu întotdeauna se întâmplă să te regăsești. Astfel că s-a reprofilat: Comunicare și Relații Publice. Nu a renunțat la scris, a colaborat din nou cu un ziar local, de data asta din Bacău. Apoi din nou la Iași, pritocind încă o vreme cuvinte, fraze, înțelesuri.

 

Avea 25 de ani când a luat o decizie curajoasă: aceea de a pleca din țară. A ales Cipru. Astăzi, după 10 ani, adulmecă același vis: de a scrie. Însă Alexandra Corolea are răbdare și știe că un scriitor talentat se naște dintr-un cititor bun.

 

Cititul este cea mai mare fericire pentru botoșăneanca aflată de 10 ani departe de țară. O fericire pe care o oferă și altor cititori. Apoi fericirile se unesc și trimit mai departe speranță pentru copiii cu dizabilități.

 

O ”rețetă” unică, pe relația România – Cipru și înapoi. O poveste care i-a adus Alexandrei și un renume în feerica insulă din Marea Mediterană: ”Fata cu cărțile”.

 

Zece ani în Cipru au schimbat multe în viața Alexandrei: un soț sirian, un copil minunat și un drum al cărților românești de care este foarte mândră!

 

 

 

 

”Nu vei fi niciodată unul de-al lor”

 

-Alexandra, ce anume te-a determinat, la 25 de ani, să pui punct jurnalismului și să părăsești România?

 

-Nu regăsisem nimic din ce visasem eu. Cea mai frumoasă perioadă din viața mea rămăsese cea în care lucrasem în presa din Botoșani. Acolo am lucrat cu plăcere. Și în toate locurile în care am lucrat ulterior am căutat starea, atmosfera aceea din Botoșani, dar nu am mai găsit-o nicăieri.

 

Așa că, într-o zi, am terminat cu presa. Îmi dădusem ultima șansă. Atunci am decis să merg în altă țară. Aveam cam 25 de ani. Am plecat în Cipru, era și foarte ușor de ajuns, sunt foarte multe agenții care îți oferă locuri de muncă. Dacă ai așteptări prea mari ești dezamăgit în privința locurilor de muncă. Dar eu nu am avut așteptări prea mari. Prima dată am lucrat într-un hotel. În 2012, diferența de salariu între România și Cipru era enormă. Însă nu simți că ai o viață. Lucrezi șase zile pe săptămână, faci ore suplimentare, ești obosit. Ești străin... După zece ani ai același sentiment: ești străin. Nu contează că ai toate hârtiile în regulă, că ești rezident, poți să știi și limba... Nu vei fi niciodată unul de-al lor. E adevărat că sunt foarte mulți români. Dar și foarte multe comunități. La acea vreme exista și un ziar românesc, este și o biserică ortodoxă, am un grup cu cărți, sunt școli românești – care funcționează doar în weekend, dar tot nu e țara ta. Și simți acest lucru. Nu am simțit pe propria piele o atitudine rasistă... Sunt politicoși, dar un pic reci. Dacă lucrezi cu un localnic, nu vei fi niciodată în același rând cu el d.p.d.v. al managerului. Tu vei fi cel străin. Nu îi condamn. E țara lor și pe noi nu ne obligă nimeni să fim acolo...

 

-Și totuși românii rămân acolo...

 

-Da! Eu sunt dintre cazurile fericite, nu pot să mă plâng că mi-e greu. E greu dorul de țară, că familia nu e aproape, dar nu am avut probleme serioase. Am rămas totuși 10 ani. E ceea ce am ales...

 

-Te-ai căsătorit în Cipru?

 

-Da. Soțul meu este din Siria.

 

-Și copilul vostru?

 

-Copilul e născut în Cipru, are pașaport românesc. Îl cheamă Rafat Alexis. Am ales un nume sirian și unul românesc.

 

-Căsătorită, așadar, cu un sirian în Cipru.

 

-Da. Nu îți garantează nimeni bărbatul perfect, așa că... de ce nu? Partea bună, când ești cetățean străin, cum este el din Siria, este că te comporți cu mai mare atenție față de persoana de lângă tine. Nu am fost niciodată în Siria. Cred că mi-a trebuit un pic de curaj să fac acest pas, da! Dar nu am avut bariera de limbă, de naționalitate.

 

-Nu e ciudat să te simți un pic străin și acasă? Ai trecut de bariera de a vorbi în limba engleză cu soțul tău?

 

-În casă vorbesc doar cu băiatul în limba română. Care vorbește și engleză și care acum, la grădiniță, învață și limba greacă. Limba arabă a învățat foarte puțin, dar va veni momentul în care o va îaborda. Dacă eram cu cineva din România poate că ne plângeam mai mult de milă. Așa, simt că pentru amândoi, și pentru mine și pentru soțul meu, a fost o opțiune. Este și o asumare.

Dar vin des acasă. Lucrez un an, apoi vin acasă și petrec două-trei luni. Acesta este avantajul când nu ai o carieră într-un domeniu. Mereu te întorci la un alt loc de muncă. E adevărat că așa nici nu intervine monotonia. Loc de muncă găsești mereu. Doar dacă ești foarte pretențios e mai dificil. Dacă vii cu diploma din România și spui că e sub nivelul tău să servești cafea unor oameni... nu vei găsi de muncă. Dar când te gândești că faci o muncă cinstită care îți aduce puțin mai mulți bani decât în România...

Ei acolo trăiesc din turism. Aceste locuri de muncă sunt privite altfel decât la noi. Sunt locuri de muncă care le susțin afacerile. Pe șefi nu îi interesează de unde vii. Ei mai întâi îți apreciază atitudinea, dacă ești optimist, social... Nu îți cere nimeni experiență, pentru că ei preferă să te modeleze după cerințele lor pentru a fi cât mai potrivit afacerii.

 

-Investesc în propriii angajați?

 

-Da, investesc. Te trimit la training-uri, la cursuri. Nu renunță ușor la un angajat tocmai pentru că ei consideră că este o investiție a alor.

 

-Care este diferența între Cipru și Grecia ca dezvoltare, locuri de muncă?

 

-În primul rând, în Grecia nu aș putea trăi fără limba greacă. Aici, în Cipru, pot munci cunoscând limba engleză. Voi învăța, probabil, greaca odată cu băiatul meu la școală. În Cipru se lucrează foarte mult cu turiști și se folosește limba engleză. Șefii țin partea angajatului, asta mi-a plăcut.

 

-Ești conectată la tot ce se petrece în România?

 

-Da, sunt conectată, știu că într-o zi mă voi întoarce acasă.

 

 

 

 

 

”Am plecat din România cu cărțile în bagaj”

 

-Să ne oprim la povestea cărților...

 

-Când am plecat din România, acum zece ani, în bagaj mi-am pus multe cărți. Odată ajunsă în Cipru, am început să caut în librării, anticariate, târguri, oriunde, cărți în limba română. Nu am găsit. Și am început să îmi comand din țară cărți. Când părinții îmi trimiteau pachet, îi rugam să îmi mai trimită cărți. Așa s-au adunat multe de-a lungul anilor.

 

-Era un vis mai vechi să ai multe cărți?

 

-Da, îmi spuneam că, atunci când voi avea o casă, un perete va fi ”tapetat” cu cărți. Noi în Cipru stăm într-un apartament cu două camere. Descoperind între timp și minimalismul, care a avut un impact foarte mare asupra vieții, mi-am dat seama că, odată citită, cartea își pierde valoarea dacă eu o închid într-un perete. O carte beletristică, mai ales, pe care nu o voi mai citi o dată. Și m-am întrebat ce să fac cu toate aceste cărți care se adunau. Le-am postat pe grupuri de vânzări, nici nu știam ce preț să pun. Am pus 5 euro. În Cipru, 5 euro este valoarea unei ore lucrate. Mi-am zis că nu e mult să muncești o oră pentru o carte care îți place. Șocul a fost când a venit un român și a cumpărat 30 de cărți și care se mira că e foarte puțin 5 euro pentru o carte. Și eram într-o țară în care o carte în limba română era aur curat!

 

 

 

 

”Hai să ne unim fericirile pentru a face copiii fericiți”

 

-De acolo a pornit ideea care mai târziu te-a făcut să devii cunoscută drept ”fata cu cărțile”?

 

-Da! Atunci am simțit că eram fericită pentru că l-am văzut pe el fericit. Și am făcut un grup. Eu citind cărțile, mi-am spus că dacă mai este și altcineva fericit pentru că poate citi o carte în limba română, hai să ne unim fericirile și să mai facem și pe altcineva fericit: să donez banii proveniți din vânzarea cărților. La început i-am donat pentru spitale, pentru copii. Am descoperit o asociație care are grijă de copiii cu sindrom Down, copiii cu autism sau alte probleme de la naștere. Și femeia de acolo mi s-a părut de încredere, astfel că banii strânși i-am trimis ei. Folosește înțelept banii, pentru că părinții copiilor mă sunau, îmi trimiteau mesaje de mulțumire. Grupul meu are peste 1000 de persoane, puține cumpără, e adevărat...

 

 

 

 

-Cărțile de unde provin, care este circuitul lor?

 

-Le comand din România, de pe site-uri, din anticariate. Când am un pachet de vreo 10 kilograme, familia mea mi-l trimite în Cipru. Este 2,50 euro de trimis un pachet în Cipru. Eu le citesc și, apoi, fiecare carte citită este postată pe grup. Cartea se cumpără, cititorii sunt fericiți că le citesc, eu sunt fericită că le-am citit și le-am dat mai departe, doamna de la asociația din România este fericită că primește bănuții, mamele copiilor sper că sunt fericite pentru că au parte de un mic ajutor.

 

-Există și cărți care nu se vând?

 

-Da, sunt! Dar tot în grup este și o fată care lucrează la o bibliotecă din România. Când se adună mai multe cărți, fac un pachet și îl trimit ei. E dintr-un sat și acolo orice carte este bine primită.

 

 

”Dacă mi-aș dori mai mult cred că aș dezechilibra lucrurile”

 

-S-ar fi putut face o afacere din cărți?

 

-Poate că ar fi mers... Dar acum nu, cu siguranță! Multe librării online au transport internațional. Acum cinci ani, când am înființat grupul, sigur era altceva. Dar nu am căutat să fac afaceri, eu mă mulțumesc cu puțin. Dacă pot închiria un apartament în care să locuiesc, dacă pot să îmi trimit copilul la școală, dacă îmi permit să cumpăr cărți, înseamnă că sunt bine. Dacă mi-aș dori mai mult cred că aș dezechilibra lucrurile și nu are rost. Când ai mai mult cheltuiești mai mult.

 

-E mai importantă legătura, prin cărți, cu țara ta?

 

-Exact! Și îmi place, fac totul cu drag, cu sufletul. Banii vin și se duc acolo unde este nevoie de ei. Mă gândesc și la faptul că, dacă banii nu ar fi venit în acest fel, probabil că tot i-aș fi dat de undeva, pentru că sunt cazuri care mă impresionează! Când voi pleca din Cipru cred că românii de acolo mă vor păstra în amintirea lor. Eu sunt ”fata cu cărțile”.

 

-Românii de departe au nevoie de limba lor și, iată, o găsesc în cărțile românești pe care tu le duci în Cipru...

 

-Acolo unde stau eu nu există o bibliotecă, o librărie în limba română. Desigur, acei români nu sunt lipsiți de posibilități financiare, încât să nu își poată cumpăra cărți din țară. Nu ar avea neapărat nevoie să le ia de la mine. Dar mulți locuiesc prin sate, au părinți bătrâni sau nu mai au pe nimeni în țară cu care să țină legătura. Și nu are cine să le trimită pachete, e mai simplu să le ia de la mine.

 

-Ce fel de cărți cumpără?

 

-Din păcate, preferințele lor trebuie să se limiteze la preferințele mele. Eu vând doar cărțile din biblioteca mea, pe care eu le citesc. De foarte puține ori am adus ceva pe comandă. Pentru că s-a întâmplat să investesc într-o carte cerută și care apoi nu a mai fost cumpărată. S-a întâmplat de foarte multe ori, și sunt cărți care apoi s-au vândut foarte greu. Erau de specialitate sau care interesau pe puțini.

 

-Cum alegi tu cărțile pe care le citești?

 

-Sunt în grupuri cu cititori din România, unde se scriu și recenzii multe, mă uit pe topul librăriilor, la autorul lunii... Citesc și mulți autori din România, în ultimii ani au apărut foarte mulți autori buni. Și dacă descopăr un autor care îmi place vreau să îi citesc toate cărțile. Uneori aleg și după titlu, dacă îmi atrage atenția. Am fost dezamăgită de cărți foarte bine cotate, dar care nu mi-au plăcut, și am fost fericită să mă bucur de o carte de care nu auzisem până atunci...

Fiecare carte are testul de 50 de pagini. Am găsit ideea în altă carte, nu îmi aparține! Nu trebuie să te forțezi să citești ceva care nu este pe gustul tău. Dacă o carte nu mă prinde în primele 50 de pagini o mai las un pic, poate nu am eu starea de spirit potrivită, o reiau după ce am citit alte cărți. Dacă nici atunci nu mă prinde, înseamnă că nu e pentru mine.

 

 

 

 

 

”Dacă nu aș fi citit, cred că viața mea ar fi fost tristă”

 

-După zece ani de Cipru, vorbind doar engleză în familie și puțin românește, cu copilul tău, accentul tău este impecabil. Crezi că cititul cărților și-a spus cuvântul?

 

-Cred că da! Acolo nu am posturi românești la televizor, a fost alegerea mea, orice știre o găsești acum pe internet. În camera în care dormim nu avem televizor. Dacă nu aș fi citit, cred că viața mea ar fi fost tristă în adevăratul sens al cuvântului. Timpul care este strict pentru mine l-aș fi consumat pe telefon, cine știe. Cititul m-a salvat.

 

-Cu scrisul cum rămâne? Mai este marea ta iubire?

 

-Acesta este singurul meu regret. Că nu am putut să îmi organizez viața în așa fel încât să ajung într-o postură din care să pot scrie. M-am gândit la un moment dat să îmi fac un blog, dar am renunțat. Am rămas cu gândul că nu sunt suficient de bună pentru scris. Nu am scăpat de vechile cicatrici. Nu pot forța un lucru care nu e pentru mine.

 

-Totuși, a rămas ca un dor și ca o neîmplinire.

 

-Da, acesta este regretul meu. Citisem la Petronela Rotar că, nu citez exact, dar spunea că nu trebuie neapărat să fii cel mai bun, dacă tu simți că ceva îți face plăcere dă-ți voie să fii mediocru. E pentru tine, deci fă-ți această plăcere. De asta o vreme am scris jurnal. Cărțile m-au salvat și de la depresie. Cred că toți trecem prin asta...

 

-Vorbești de perioada în care reconsiderai totul și recalibrai totul?

 

-Eram și supărată pe mine că nu pot fi așa cum aș fi vrut să fiu. Am avut și depresia post-partum. Mai sunt perioade în care te întrebi dacă viața ta este chiar ceea ce îți dorești tu. Per ansamblu, nu pot să spun că sunt un om nefericit. Am puterea de a merge înainte, eu zâmbesc și râd mult. Sunt recunoscătoare pentru multe, însă mai sunt unele lucruri pe care mi le-aș dori. Dar sunt mulțumită și cu starea mea actuală.

 

-Cam câte cărți primești într-un pachet din România?

 

-În jur de 50 de cărți. Eu fac comenzile în decursul a 2-3 luni. Aștept oferte, ca să pot achiziționa la un preț mai bun. Sunt scumpe, dar nu atât de scumpe încât, dacă îți place, să nu poți cumpăra. Sunt și multe reduceri acum. Cumpăr mult de la anticariat. În România cred că aș fi mers la bibliotecă, nu aș fi cumpărat atât de mult. Apoi, nu are rost să cumperi o carte apărută în 2022, la prețuri mari, când poți să cumperi cartea apărută acum câțiva ani pe care încă nu ai citit-o, la un preț mult mai bun. Sunt în grupuri de cărți, mai facem schimb uneori, ne mai împrumutăm. Chiar dacă nu era grupul, tot aș fi cumpărat cărți și tot atât de multe. Pentru că eu nu cumpăr cu scopul de a le vinde, ci pentru mine în primul rând. Faptul că le vând și banii ajută niște copii, asta e un bonus, nu motivul principal.

 

-Soțul tău cum privește către povestea ta cu cărțile?

 

-El citește rar, doar în engleză. Poate că ar prefera să fac multe lucruri prin casă, dar niciodată nu mi-a reproșat nimic. Noi ne-am păstrat independența financiară. Sunt banii pentru cheltuielile casei, dar fiecare are și banii lui. Dacă nu ești independent financiar nu ai cum să fii independent mental. Mai face glume când îmi vine un pachet de vreo 20 de kg de cărți... E singura mea plăcere, nu merg în cluburi, nu călătoresc... Și nici nu mă pot schimba de dragul cuiva. Dacă vrei să mă schimbi înseamnă că nu mă vrei pe mine, ci pe cineva care seamănă cu mine, doar că are caracteristicile pe care le vrei tu. Cărțile au fost cu mine cu mult înainte de a fi el soțul meu. Cărțile nu mă dezamăgesc.

 

 

 

 

 

Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Ada D'Albon, nepoata lui Sadoveanu, între debutul de la Botoșani și viața în exil: Nimeni nu a îndrăznit să trăiască ce am trăit noi / Am fost foarte singură la Botoșani, extrem de singură! - FOTOGALERIE
O poveste de viață fascinantă, construită pe un fir care se confundă deseori cu istoria unui timp greu încercat.
INTERVIU Andreea Cujbă, designerul vestimentar de la Botoșani care ne menține în tendințe: Ce purtăm în seara de Revelion? Care este culoarea anului 2022? Ce aruncăm din dulap?GALERIE FOTO
Este tânără, frumoasă și elegantă. Este un etalon vestimentar pentru multe dintre doamnele și domnișoarele din Botoșani care țin la imaginea lor. Andreea Cujbă este creatorul de modă botoșănean cu o ascensiune rapidă în ultimii cinci ani.
INTERVIU Oana Pușcașu: Botoșani este un oraș magnific, cu valori în domeniul artelor, cu oameni pe care îi iubesc - VIDEO concert de Crăciun Cheia Sol
La 35 de ani, Oana Pușcașu își păstrează proaspătă copilăria, construind în Botoșani o poveste care împletește inocența cu talentul, disciplina cu performanța.
INTERVIU Simona Radiș: Mai este nevoie de un aur olimpic pentru a deveni cunoscută la nivelul pe care mi-l doresc VIDEO
În luna iulie a acestui an botoșăneanca Simona Radiș a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste zile sportiva cu care întreg județul se mândrește se află în cantonament, se pregătește din greu pentru a triumfa din nou.
FLASH INTERVIU Botoșăneanca Raluca Olaru, în fața elevilor de la Liceul Sportiv: Mă gândesc că o să câștig și atât  - FOTOGALERIE
Cu multă ambiție, Raluca Olaru a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere din luna mai.
Povestea fascinantă a dirijorului Victor Dumănescu: Fiu de preot, născut în refugiu, căsătorit cu o botoșăneancă și îndrăgostit iremediabil de muzică
Vineri, 17 decembrie, sub bagheta dirijorului Victor Dumănescu, pe scena Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani se va cânta Rachmaninov. Iar melomanii vor avea parte și de o primă audiție a unei lucrări excepționale.
Octavian Lup: Publicul este interesat de ceea ce se ascunde în spatele sunetelor, să vadă ce are omul acela în inimă atunci când cântă - FOTO&VIDEO
De-a lungul anilor a revenit constant pe scena de la Botoșani. A cântat alături de orchestra Filarmonicii ”George Enescu”, sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori români: Tiberiu Oprea, Cristian Oroșanu, Petronius Negrescu, Bogdan Chiroșcă, Ilarion Ionescu-Galați, Matei Pop.
Constantin Iftime: Eu nu vreau un memorial al victimelor, un loc în care să mă duc cu lumânări / Vreau să se spună: Hai la muzeul acela trăsnit de la Botoșani FOTO&VIDEO
La Botoșani se va deschide primul muzeu al comunismului din România. Muzeului vieții cotidiene în comunism (MuViCC) ar trebui să devină o instituție de cunoaștere a istoriei recente, un obiectiv turistic important în zona de Nord-Est a României și, nu în ultimul rând, un segment important din viața socială a orașului Botoșani. Și asta întrucât, printre anexele muzeului ar exista și un spațiu adecvat petrecerii timpului liber al tinerilor.
Raul Chiș: Dacă ar fi trăit Ceaikovski pe vremurile noastre, ar fi dat în judecată Filarmonica / Noi trebuie să dezvoltăm societatea, nu să o îndobitocimFOTO
Despre ce înseamnă să conduci orchestra într-un oraș care încă mai plătește tribut unui provincialism ce se complace în gloria înaintașilor. Despre act artistic de la intenție la atenție, despre oameni și muzică, public și mari artiști. Într-un interviu cu un tânăr de 38 de ani care pare să aducă Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani exact ceea ce începuse să îi lipsească cel mai mult: prospețimea, curajul, strălucirea.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Politicienilor le urăm vacanţă plăcută în continuare, să ne urmărească la televizor. Probabil că trebuie mai multe rezultate, iar dacă vom reuşi atunci sper că vor face un mic deranj şi vor veni aici alături de noi ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8849 lei
USD
Dolarul SUA
4.8018 lei
CHF
Francul elveţian
5.0503 lei
GBP
Lira sterlină
5.8119 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5619 lei
XAU
Gramul de aur
273.7366 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2507 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2026 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3448 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7296 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1989 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6568 lei
Vremea
astăzi
Botosani
22.9 o C
Dorohoi
20.7 o C
Bucecea
22.7 o C
Darabani
20.1 o C
Saveni
21.0 o C
Ştefăneşti
23.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.