În urmă cu 24 de ani, pe 2 decembrie, se muta la Domnul părintele Ilie Cleopa. La aproape un sfert de secol de la trecerea la cele veșnice, se vorbește tot mai apăsat de sfințenia călugărului de la Sihăstria. 

Născut pe 10 aprilie 1912 în Sulița, județul Botoșani, Ilie Cleopa a fost al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru și Ana Ilie. A urmat școala primară de șapte ani în Sulița. Primise la botez numele Constantin. Cei care l-au cunoscut mărturiseau că avea o memorie cu totul deosebită, asemănându-se prin aceasta mamei sale. 

Timp de peste trei ani a făcut ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, născut de asemenea pe aceste meleaguri, în Stroiești. În anul 1929, la începutul lui decembrie, părintele Cleopa a intrat în obștea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. Până în anul 1935, a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alți frați. Apoi, este luat în armată în orașul Botoșani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 și este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele Cleopa. În 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de viețuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Ilie Cleopa este făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim. Între anii 1952-1954, fiind urmărit de securitate, se retrage în munți. După mai bine de doi ani de viață pustnicească, este readus în mănăstire, la porunca Patriarhului Justinian. În 1956 revine la metanie, iar în primăvara anului 1959 se retrage pentru a treia oara în munți, unde se nevoiește mai bine de cinci ani.

În toamna anului 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, în calitate de duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani, până la 2 decembrie 1998, când se săvârşeşte din viaţă.

Protosinghel Siluan Antoci s-a născut în satul Stănești, comuna Lunca, din județul Botoșani. După ucenicia de la Mănăstirea Cozancea, a intrat în monahism în anul 1995, la Mănăstirea Pângărați, Neamț. Spre sfârșitul anului 2012, a venit la Mănăstirea Agafton, din Botoșani, unde a rămas până în anul 2015, când a fost chemat întru stăreție la Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci” – Brusturi, județul Neamț.

(Protos. Siluan Antoci, Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci” Brusturi, Neamț)

Pe când era ucenic la Mănăstirea Cozancea, în urmă cu aproape 30 de ani, Protos. Siluan Antoci a fost martor la ultima vizită a Părintelui Ilie Cleopa în locurile natale.

”În ziua aceea parcă totul se oprise în loc, o bucurie pe care nu o poți descrie”

-Părinte Siluan, pe 2 decembrie se împlinesc 24 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ilie Cleopa. În anul 2021, la Botoșani, Înalt Preasfințitul Teofan a anunţat că părintele Cleopa, părintele Paisie şi părintele Dionisie de la Colciu vor fi canonizați în anul 2025.

-Aceasta e voia lui Dumnezeu. Dar acești oameni sunt sfinți, în fața lui Dumnezeu s-au sfințit. Confirmarea pe care o dă Sfântul Sinod și trecerea în calendar ne ajută pe noi în primul rând, ca să urmăm pilda vieții acestor oameni care s-au jertfit pentru aproapele, care au trăit pentru Dumnezeu într-o iubire continuă pentru semeni și nu numai în iubire, și o jertfă mare pentru cei ce nu hulim această parte de țară binecuvântată de Dumnezeu.

-L-ați cunoscut pe părintele Cleopa, născut în Sulița Botoșanilor, foarte aproape de locul nașterii Sfinției-Voastre.

-Dintre cei trei, eu am cunoscut doar pe părintele Cleopa și pe părintele Dionisie de la Colciu. Pe părintele Cleopa l-am cunoscut în copilărie. În anul 1993 eram frate începător la Mănăstirea Cozancea și lucram la o chilie împreună cu un om foarte credincios din satul Sulița. Numele lui era Toader Crețu, un tâmplar foarte evlavios. Eu îl ajutam să acopere acele chilii. Era o zi frumoasă de mai, totul înverzit. Și vedem că în curtea mănăstirii a venit un ARO din acelea vechi. A coborât un părinte, am aflat mai târziu că era părintele David Gălbează. A deschis portiera mașinii și numai am văzut că o coborât un om cu barba albă, și nu numai cu barba albă... Prima impresie a fost că îl văd pe Patriarhul Avraam din icoane...

-Părintele Cleopa avea atunci peste 80 de ani... Cum vi-l amintiți?

-Era de o frumusețe de negrăit. Nenea Toader a spus atunci: ”Vai, a venit la noi părintele Cleopa!” A lăsat acolo uneltele de lucru în acel moment, am coborât de pe chilie și am luat binecuvântare. Părintele cu dragostea lui nemărginită... nu ne mai luam ochii de la el, așa de mare mi s-a părut în ochii mei de copil.

A intrat în biserică și a zăbovit foarte mult la icoana Maicii Domnului. A spus că acea icoană a fost dăruită de mama sa și cred că a stat acolo vreun sfert de oră. Nu s-a rugat cu voce tare, dar în acel moment simțeam o bucurie negrăită. Între timp a venit și părintele stareț, părintele Iosif Grigore. A sărutat mâna părintelui Cleopa. Eram până în zece oameni, părintele ne-a binecuvântat pe toți și, împreună cu părintele David, a mers în jurul mănăstirii unde erau niște delușoare, acolo unde fuseseră vechile chilii ale părinților din Cozancea. Marii părinți despre care a scris și părintele Paisie Olaru. Mergea și se oprea la fiecare loc și spunea: aici a fost casa părintelui Gavrilescu, aici a fost casa părintelui Vitalie, aici a fost casa părintelui Paisie. Și se oprea la fiecare movilă unde fuseseră chiliile părinților dărâmate de comuniști în 1959. Cred că spunea câte o rugăciune pentru părinții plecați și își amintea cu drag de fiecare. Și a mers așa la fiecare, pe câmpul acela de la Cozancea, până spre seară, când a bătut clopotul de vecernie. Apoi, după vecernie, a fost cazat, pe același hol aveam și noi chiliile. El a fost cazat într-o chilie pe dreapta, eu stăteam pe stânga. Și îmi aduc aminte că, trecând pe lângă ușă, spre miezul nopții, l-am auzit pe părinte citind Canoanele Maicii Domnului.

Și cred că toată noaptea aceea părintele a făcut priveghere. Așa mare evlavie avea la Maica Domnului! Prin privegherea aceea pe care a făcut-o la Mănăstirea Cozancea părintele mulțumea Maicii Domnului care l-a salvat de la moarte, care l-a ocrotit.

-Nu a mai revenit la Cozancea. Peste cinci ani părintele se muta la cele veșnice...

-Am fost martor la ultima sa vizită, la întâlnirea Părintelui Cleopa cu locurile natale, cu locurile copilăriei și cu oamenii care l-au format duhovnicește, pentru că el s-a format prima dată pe acele locuri păscând oile părinților și copilărind prin jurul satului Sulița și pădurile din jurul mănăstirii. Dimineață am participat la Sfânta Liturghie și apoi, în curtea bisericii, părintele stareț l-a rugat să ne dea un sfat nouă. Ne-a spus pilda surorilor Sfântului Lazăr, Marta și Maria, spunându-ne că în viața noastră trebuie să fim cu atenție și de la aceste două surori – și Marta și Maria – să învățăm să fim în bună armonie, grija de trup să nu întreacă grija de suflet.

Parcă se oprise timpul în loc, parcă nu mai era soare. El parcă era un soare. Așa îl vedeam eu atunci și ochii unui copil sunt mai sinceri decât ochii unui om trecut prin viață și având mai multe răni ale păcatului, pe care încearcă să le vindece.

De aceea spun că în ziua aceea parcă totul se oprise într-un loc. O pace care era peste noi. O bucurie pe care nu o poți descrie. Și în același timp simțeai în persoana părintelui mireasma Duhului Sfânt. S-a urcat în acel ARO și s-a întors la Mănăstirea Sihăstria.

”Îți dădea o siguranță a drumului pe care ai pornit”

-Au urmat și alte întâlniri...

-Al doilea an, în 1994, m-am dus la părintele Cleopa, l-am căutat la Mănăstirea Sihăstria. Era 11 iulie 1994, privegherea în cinstea Icoanei Maicii Domnului Prodromița. Când am ajuns - eram împreună cu părintele Teodosie, astăzi stareț la Mănăstirea Zosin din Botoșani - părintele Cleopa era pe cerdac. În fața chiliei, mulțime de oameni care stăteau pe bănci și ascultau. Noi venind cu autobuzul, pe jos, ne-am așezat pe ultima băncuță... Extraordinar, părintele ne-a văzut! S-a oprit din cuvânt și a spus: ”Părinții să vină încoace!” Vă dați seama, noi eram copilași... Ne-a chemat. Nu îndrăzneam. Ne-a pus chiar lângă el, unul în dreapta și unul în stânga.

Atunci ne-a sfătuit să mergem la Mănăstirea Pângărați, unde erau ucenicii sfinției-sale, părintele Luca și părintele Teofil: ”Mergeți acolo, este o rânduială deosebită, nu se mănâncă carne...”. Ne-a binecuvântat și așa ne-am dus noi la Mănăstirea Pângărați.

Apoi legătura cu părintele a fost continuă. Era o bucurie întâlnirea cu părintele, uitai și de foame și de sete. Nu numai noi, așa era cu toți oamenii, nu se dădea nimeni dus de acolo. Toți erau cuprinși de darul Duhului Sfânt care sălășluia în părintele. Avea Duhul Sfânt.

Înainte de a merge la Mănăstirea Pângărați ne-am spovedit, ne-a spus să ascultăm de duhovnicul de acolo. La părintele Cleopa am mers, apoi, până a plecat la cele veșnice. Uneori la două săptămâni, de obicei duminica, după Sfânta Liturghie. După sfaturi, după binecuvântare, ne mai spunea și câte o rugăciune. Totdeauna ne încuraja pentru viața aceasta monahală.

Îți dădea o siguranță a drumului pe care ai pornit. Pentru că orice tânăr care pornește la un drum este nehotărât. Și în căsătorie, nu ești sută la sută hotărât că persoana de lângă tine ar fi cea potrivită. Și în viața monahală la fel, nu poți spune că sută la sută... Te mai împiedici, mai ai gânduri, mai ai încercări. Ei, întâlnirea cu părintele îți dădea siguranța că, dacă mergi pe drumul pe care te-ai pornit, te duce la viață, te duce la veșnicie...

-Să mai spunem că lângă părintele Teofil, de la Mănăstirea Pângărați, aveați să rămâneți până la sfârșitul vieții părintelui. Deci până la urmă părintele Cleopa v-a trimis către Sfinția-Sa...

-Da, cu binecuvântare de la părintele Cleopa! De la Mănăstirea Cozancea noi am mers către Neamț. Eram născut aproape de Mănăstirea Cozancea, la șase km era casa părintească, și sfinții părinți spun că e mai bine să fii mai departe de casa părintească pentru a nu avea legături prea apropiate cu rudele... Și a fost foarte bine, am cunoscut darului Lui Dumnezeu prin binecuvântarea părintelui Cleopa.

Îmi aduc aminte cum, atunci când am fost propus pentru preoție, îmi era foarte frică. Să fii preot nu e ușor. Și iar am mers la părintele Cleopa să îl întreb ce să fac. Mi-a spus: ”Să faci ascultare de părintele stareț. Să ai frica de Dumnezeu de-a dreapta și frica de moarte de-a stânga. Și în veac nu greșești!” Și așa am mers mai departe. El a plecat la cele veșnice în 1998, eu sunt hirotonit în august 1997.  Mi-e frică că nu urmăm sfaturile lui în timpul acesta...

”A avut darurile unui om sfânt”

-Se spune deseori că părintele Cleopa era aspru, poate și din pricina vocii puternice cu care predica. Astăzi cum credeți că ar fi privit?

-Cred că tot la fel ar fi privit de marea mulțime de oameni care nu înțelege lucrarea unui mare duhovnic cum a fost Sfinția-Sa. Pe un duhovnic nu îl judeci după timbrul vocal sau după înfățișare. Nici după câtă lume se spovedește la el, câtă lume îl caută. Nu acestea sunt criteriile după care cântărești un duhovnic. Însuși numele de duhovnic înseamnă ”om purtător de Duh”. Iar părintele Cleopa avea Duh Sfânt. Și pot să spun că am cunoscut oameni, în perioada aceea a anilor 90, în toată țara noastră veniseră peste noi practicile yoga, mai ales în centrele universitare. Am cunoscut acolo o mamă deznădăjduită, fiul ei yoghin nu mai credea în Dumnezeu, nu mai voia să audă de nimeni și de nimic. L-a adus la părintele Cleopa. Tânărul era foarte încruntat, certat cu sine și cu cei din jur. Și vă spun că după ce l-a binecuvântat părintele Cleopa, acel om a început a plânge cu lacrimi de pocăință și mai târziu s-a făcut călugăr. Deci părintele avea puterea aceasta de a întoarce omul prin binecuvântare, prin sfat și prin rugăciune.

Dacă sunteţi atenţi la cuvintele lui, el se adresa oamenilor cu cuvintele ”dragul mamei”.

-”Mânca-v-ar Raiul” și ”Dragul mamei”!

-Da. Și ce e mai frumos decât să fii drag al unei mame?

(Mama părintelui Ilie Cleopa)

-Mai știm și că mama părintelui Cleopa (foto sus) a rămas drept un chip aparte al ortodoxiei... În ultima parte a vieții s-a retras la mănăstire.

-Da, este înmormântată la Agapia Veche. Nu am cunoscut-o, dar un om așa mare ca Sfinția-Sa a avut și o mamă pe măsură, care a reușit să îi inspire dragostea pentru Dumnezeu și dragostea de a te jertfi pentru ceilalți, căci o mamă asta face: se jertfește pentru copii, pentru ceilalți. Părintele avea darul acesta de a se jertfi. Nu avea program de odihnă, de primit oameni, era la dispoziția tuturor la o vârstă înaintată. Chiar și la 80 de ani, când știm că un bătrân are și probleme de sănătate. Era la dispoziția celor care îi băteau în ușă, că erau călugări, că erau mireni, bătrâni, săraci... Toți primeau ceva de la părintele, primeau binecuvântarea Sfinției-Sale.

E ușor a spune că l-ai cunoscut, că ești ucenic... Dar eu cred că te numești ucenic dacă împlinești ce te-a sfătuit părintele, dacă te jertfești cum s-a jertfit părintele, dacă îl iubești pe Dumnezeu și pe aproapele cum a iubit părintele. Care are pe Duhul Sfânt în el și îl dăruiește. Și cu adevărat părintele dăruia Duhul Sfânt prin prezența, prin binecuvântarea Sfinției-Sale, prin sfaturi. Se cobora la fiecare om. Nu căuta slava lumii, mereu vorbea de mormânt, de putregaiuri, de deșertăciunea lumii acesteia. Se pregătea către veșnicie.

Îmi aduc aminte că mai mergeam la priveghere la Mănăstirea Sihăstria și după priveghere, ca să mergi la cazare treceai pe lângă chilia părintelui Cleopa. Părintele – țin minte – stătea pe scaun în fața chiliei, avea o metanie mare și spunea Rugăciunea minții. Era o rugăciune neîncetată, continuă. Avea prezența Lui Dumnezeu în inima Sfinției-Sale. Am văzut cu ochii mei cum se ruga. A avut darurile unui om sfânt.

”Cu atâta drag povestea despre Botoșani!”

-A început la Mănăstirea Cozancea, ca ucenic al părintelui Paisie Olaru.

-Da, tot la Cozancea. A povestit atunci, când a venit, cum mama lui l-a dăruit mănăstirii...

-...împreună cu fratele Vasile. Iată, peste timp, tot la Cozancea, unde erați tânăr ucenic, aveați să îl cunoașteți pe părintele Cleopa...

-În viață cunoști mulți sfinți, dar și mulți păcătoși. Important este cum ești tu în fața lui Dumnezeu, în ce ceată te afli tu, ca om. Dumnezeu nu te întreabă pe câți ai cunoscut. Așa a fost pronia Lui Dumnezeu, să fiu copil acolo, la Cozancea... Dar eu îi datorez foarte mult pentru că îți dădea siguranța că ai ales drumul care trebuie. Și este foarte important pentru un tânăr să fie încurajat în ceea ce face. Este totul! Dacă mergi cu îndoială la un drum s-ar putea să nu ajungi la capăt.

-Părintele povestea că, atunci când a plecat din satul lui, familiile erau numeroase, cu mulți copii. Și mai ales că toată lumea asculta de preotul satului.

-Când mergeam la el îmi spunea mereu de ciobani. ”Măăi, păi în satul Stănești am păscut eu oile”. Că eu eram din Stănești. Și îmi spunea și numele ciobanilor, câte oi aveau... Povestea cu lux de amănunte. Știa toate satele din jur. Și cu atâta drag povestea despre Botoșani! Când auzea că am venit de la Mănăstirea Cozancea, că suntem de la Botoșani, mereu spunea: ”Măi, acolo m-am născut eu, măi!” Și totdeauna spunea așa: ”Acolo m-am născut eu!” Și doar lucruri bune! Niciodată nu am auzit din gura părintelui Cleopa să spună un lucru negativ de oamenii de sat sau din comună sau de județ, că e la marginea țării... Pentru el erau oameni frumoși, erau oameni gospodari, erau oameni care mergeau la biserică.

-Multă ascultare a făcut părintele Cleopa ca cioban.

-Cioban, da. Vestitul cojoc pe care îl purta cu drag. Nu l-a lăsat niciodată. Părintele Cleopa a lăsat mulți ucenici. Mulți dintre cei care sunt acum în mănăstiri și care au și rămas în mănăstiri sunt convins că au mers uitându-se la pilda vieții sale. Și avea darul acesta, ca binecuvântarea Sfinției-Sale să atragă tineri spre viața monahală. Avea darul acesta de la Dumnezeu.

-Ce ar trebui să facă Botoșaniul pentru părintele Cleopa?

-Nu există o casă memorială a părintelui Cleopa. Deși părintele are o casă frumoasă în cer!

-Pentru botoșăneni, Mănăstirea Cozancea rămâne o casă a părintelui Cleopa.

-Un călugăr nu mai are casă părintească, așa este. Casa părintească a călugărului este mănăstirea. Dar ca o pildă pentru oamenii care trăiesc acolo, pentru tineri, nu ar fi rău. Copiii care se nasc acum, care nu au auzit de el, este bine să vadă o casă memorială. Cum are Patriarhul Teoctist casă memorială. Cum are Sfântul Ioan Iacob casă memorială, cum au Mihai Eminescu, George Enescu, încape pe harta județului Botoșani și pe harta țării noastre o casă memorială pentru părintele Cleopa, una pentru părintele Paisie, chiar și pentru părintele Dionisie. Pentru trecători, pentru localnici, au și aceste case lucrarea lor. Ține de educația neamului. Și poporul are nevoie de educație. Mai ales că acești oameni sunt pilde de urmat, sunt o lumină pentru toți. Ar trebui și Consiliul Județean să se implice, și consiliul local de acolo, de la Sulița. Părintele ne ajută cu rugăciunea din cer!

Urmărește-ne și pe Google News