Despre ce înseamnă să conduci orchestra într-un oraș care încă mai plătește tribut unui provincialism ce se complace în gloria înaintașilor. Despre act artistic de la intenție la atenție, despre oameni și muzică, public și mari artiști. Într-un interviu cu un tânăr de 38 de ani care pare să aducă Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani exact ceea ce începuse să îi lipsească cel mai mult: prospețimea, curajul, strălucirea.
Are 38 de ani și, într-un moment dificil, a preluat interimatul la conducerea Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani. Raul Chiș este absolvent al Liceului de Artă din Reșița și al Academiei de Muzică din Cluj Napoca, acolo unde a finalizat și cursuri de masterat în Arta Muzicală. Până să ajungă la Botoșani, în 2009, Raul Chiș fusese deja colaborator, vreme de șase ani, al Operei Naționale din Cluj-Napoca.
Activase în “Camerata Romanica” a Radiodifuziunii Cluj-Napoca, în Camerata „Giovanni Musicisti”, dar colaborase și cu filarmonicile din Cluj-Napoca și Sibiu. Aproape un deceniu, apoi, și-a asumat misiunea ca, în calitate de profesor titular, să dezlege tainele viorii pentru copiii din Botoșani, la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”.
Bun instrumentist, excelent artist al viorii, după cum reiese și din faptul că a obținut Locul I la Festivalul International de Muzică de la Llangollen- Tara Galilor, dar și locul al III-lea la Concursul Internațional de Muzică și Dans de la Cantonigros din Vic, oras situat in apropierea Barcelonei, Spania.
-Domnule Raul Chiș, de la jumătatea lunii septembrie ați preluat interimatul la conducerea Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani. O misiune dificilă, complicată, nu lipsită de riscuri. Puțină lume știe că nu sunteți botoșănean. Care este povestea dvs.?
-Eu sunt din Reșița, soția mea este din Botoșani. Prima dată când am călcat pe meleaguri moldovenești – în 2007 - am avut ceva preconcepții despre Moldova, despre această zonă a țării.
-Preconcepții legate de...
-…de faptul că la televizor vezi tot felul de lucruri negative, cele pozitive fiind mereu ignorate, din păcate. Primul fiind sărăcia și tot ce decurge din asta. Eu spun că sunt nedrepte. Am venit, deci, cu o atitudine cumva de superioritate. În 2007, încă locuiam în Cluj, am ajuns prima dată la Filarmonică. Tot cu preconcepții, adică… ce filarmonică poate avea un oraș ca Botoșaniul? Și am fost impresionat, sincer. Țin minte și acum, era concertul Cristinei Anghelescu, vioară. Am rămas atunci profund impresionat de Gheorghe Petrescu, de Costică Chetreanu, de clarinetistul Dragoș Orzan. Au început să mi se dărâme preconcepțiile. Și vreme de doi ani, din 2007 până în 2009, ne-am tot întrebat ce facem: rămânem în Cluj sau mergem la Botoșani?
-Să spunem că în Cluj se contura deja o carieră muzicală.
-Sigur! Din 2003 până în 2009 am colaborat cu Opera Română din Cluj, în perioada asta am lucrat și ca profesor de vioară la Liceul de Muzică ”Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca. Dar după ce am auzit cum sună orchestra Filarmonicii din Botoșani am decis să venim aici. Ne-am mutat la Botoșani în 2009 și am devenit profesori, eu și soția mea, la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, pentru că la Filarmonică posturile erau blocate. Și într-o zi regretatul profesor Nicolae Ursu ne-a chemat în birou la el și ne-a întrebat: Vreți să colaborați cu Filarmonica? Ne-am dorit de când ne-am mutat aici, i-am răspuns. Deci primul contact cu Filarmonica a fost datorită profesorului Nicolae Ursu.
-Astăzi, privind în trecut, cum vedeți decizia de a părăsi Clujul?
-Nu regret deloc că am venit la Botoșani. Aici și eu, și soția mea, Cristina, am devenit cu adevărat muzicieni.
.jpg)
-Și dacă astăzi cineva cu preconcepții din Reșița, Cluj sau de oriunde vă întreabă cum e cu moldovenii aceștia, ce le-ați spune?
-Trebuie să recunosc, îmi pare rău de ei că au preconcepții. Le-aș spune că se înșală. Trebuie să ai contact cu oamenii dintr-o zonă ca să îi cunoști. Astăzi pot spune că această zonă a țării a depășit și Banatul și Oltenia. Am fost peste tot și pot spune că este așa. Și mai are ceva special la pământul acesta. Am predat doi ani în liceul de muzică din Cluj-Napoca. Dar copiii de aici, din Botoșani, sunt mult mai sensibili, e ceva nativ la ei, ceva ce nu poți explica. Dar nu numai la copii. Chiar și dirijorul de săptămâna aceasta spunea: orchestra aceasta are o finețe, are ceva special, ceva dulce, diferit față de celelalte orchestre. Mi-ar plăcea să fiu dirijorul acestei orchestre. Așadar, nu regret nicio clipă că am venit aici. Am învățat atât de multe lucruri de la muzicieni!
-Și la capitolul lipsuri?
-Se simte la Botoșani lipsa unui centru universitar. Oamenii la un moment dat se plictisesc, mai ales cei de generația a doua, a treia. Îi înțeleg pe de o parte. Dacă am avea tineri care să vină din spate... Într-un centru universitar e altfel.
-Ați ascultat întâi orchestra din sală, ca spectator, apoi ați devenit parte a ei. Cum ați simțit-o din interior? Cum v-au primit colegii?
-Am fost primit frumos. Oamenii sunt primitori în general. Da, ulterior a mai intervenit și concurența, lucruri mai puțin vizibile din public. Noi, artiștii, suntem mai temperamentali.
-Și acum întrebarea: de ce ați acceptat interimatul pentru conducerea Filarmonicii?
-Pentru că nu și-a asumat nimeni răspunderea acestei funcții. Am vorbit cu niște colegi mai în vârstă, cu grade mai mari din orchestră, nu au acceptat. Și totuși ce facem cu instituția asta, o lăsăm să se ducă la vale? Am luat decizia de a-mi asuma și de a merge până la capăt.
-Ce înseamnă până la capăt? Vă înscrieți la concursul pentru funcția de manager al Filarmonicii?
-Da, dacă mă voi califica în privința condițiilor de participare. Pentru că vreau să redau orchestrei ceea ce a pierdut: strălucirea. Orchestra asta a fost mare, a avut niște performanțe uriașe. Nu o putem abandona.
-Cum a fost până acum această experiență, cum se văd lucrurile din biroul de director?
-Mă așteptam să fie greu. Dar în primul rând s-a schimbat atmosfera, începând cu sectorul administrativ. Ne-am înhămat la aceeași căruță, trebuie să fim o echipă. Dacă cineva nu trage cu aceeași putere se rupe căruța. Schimbarea începe cu noi, să ne schimbăm atitudinea față de locul de muncă. Din păcate, până acum asta s-a semănat, asta s-a cules. Au plecat mulți oameni de-a lungul timpului din orchestră. Au fost instrumentiști care erau dispuși să se mute la Botoșani, dar au renunțat. Sper să îi convingem să vină acum.
.JPG)
-În condițiile unei orchestre subdimensionate, așa cum a ajuns astăzi Filarmonica botoșăneană, nu apar deficiențe de calitate, de repertoriu?
-Sigur că da. Primul lucru care suferă în asemenea situații este actul artistic. Sunt dezechilibre fantastice. Rapoartele nu sunt corect făcute.
-Ce înseamnă pentru un dirijor să se afle în fața unei orchestre vulnerabile din acest punct de vedere?
-Dirijorii cam știu, se adaptează și ei. S-a cântat Simfonie de Sibelius cu trei violoncele, simfonie de Ceaikovski... Simfoniile acestea nu așa au fost scrise. Dacă ar fi trăit Ceaikovski pe vremurile noastre ar fi dat în judecată instituția! De aici trebuie plecat acum: grija față de resursa umană. Pentru că aici am pierdut cel mai mult. Dacă nu vom avea în vedere lucrul acesta, instituția se va autodesființa. Chiar dacă da, așa este, suntem puțin, dar buni...
-Care sunt soluțiile imediate?
-Schimbările nu se pot face peste noapte. Eu voi face tot ce îmi stă în putință...
-Este adevărat că publicul a simțit un aer de schimbare, odată cu venirea pe scena de la Botoșani a lui Alexandru Tomescu. Botoșaniul își dorea să îl vadă pe acest mare artist care, de ani de zile, trecea doar pe lângă oraș, în drumurile sale către Mihăileni, Dorohoi... A fost o uriașă surpriză pentru melomani concertul de pe scena Filarmonicii, și s-a și văzut.
-Primul lucru pe care l-am făcut, atunci când am ajuns pe acest post, a fost să îl sun pe Alexandru Tomescu. Să îndreptăm niște greșeli care s-au făcut față de el. Nu trebuie să uităm misiunea pe care noi, Filarmonica, o avem față de publicul nostru. Noi trebuie să dezvoltăm societatea, nu să o îndobitocim. Și așa se întâmplă câte se întâmplă... Și ne afundăm și noi în mizerie, în loc să aprindem lumina, noi o stingem? De asta am și făcut unele modificări imediate, cum ar fi schimbarea Consiliului Artistic. Am acces la alte lucruri acum și am spus că nu e firesc să ne batem joc de banul public. S-au creat precedente grave aici, la Botoșani, s-a dat tonul pentru toată țara cu anumite concerte comerciale. Nu trebuia coborât niciodată stindardul. Pe motiv că aducem bani, că umplem sala... Dar Filarmonica nu este un SRL.
-Alexandru Tomescu a demonstrat, însă, că publicul are nevoie de calitate și de un anumit standard. La fel cum are nevoie să fie apreciat la adevărata valoare. Să nu i se inducă faptul că e un public de mâna a doua, a treia.
-Avem public educat, elevat, sensibil, care vibrează și rezonează cu solistul. Ați văzut ce lume frumoasă a venit la concertul lui Alexandru Tomescu? Da, în general vine lume bună. Dar la acel concert oamenii parcă au avut o altă stare. Este adevărat, și concertele comerciale au rolul lor, știu și eu în ce lume trăim. Dar Filarmonica în primul rând hrănește sufletește, să nu uităm asta.
-Dintre instituțiile de cultură din Botoșani, Filarmonica mai are un mare avantaj: fiecare concert este unic, în fiecare săptămână vin oameni noi, dirijori și soliști. Ceea ce înseamnă că are capacitatea de a atrage mereu publicul prin noutate.
-Așa este, dar asta depinde mult și de abordarea celui care conduce instituția. Să nu cânți la nesfârșit aceleași lucrări, indiferent de solist sau dirijor.
-Punctual: cât de important este un concert-maestru în orchestră?
-Cel mai important! Pentru că după el se ia orchestra în momentele-cheie. El dă impulsul de care este nevoie. Uneori dirijorul nu are acel impuls, atunci preia concert-maestrul. Trebuie să aibă acea mișcare de a lega orchestra. E cu două tăișuri acest lucru. Pentru că dacă el, concert-maestru, greșește poate da peste cap orchestra.
-Care este pentru dvs. cea mai mare provocare din această postură?
-Să reîntineresc orchestra. Sunt necesare parteneriatele cu Liceul de Artă din Botoșani, cu Universitatea de Artă din Iași, cu Teatrul ”Matei Vișniec” din Suceava.
.JPG)
-Oamenii din public au observat că, de câțiva ani, au dispărut copiii care cereau autografe după concert...
-Nu am avut noi, adulții, grijă de acest lucru. Nu trebuie să mai tratăm copiii ca pe niște surse de venit. Când termini facultatea îți formezi niște vise, niște păreri... vrei să schimbi, să faci un sistem mai bun, să trăiești într-o lume mai bună. Și aici se vede cine vrea să meargă mai departe. Eu sper să nu ajungă sistemul să mă schimbe pe mine. Dar e foarte greu!
-Un concert dedicat zilei de 1 Decembrie?
-Pe 3 decembrie va fi un concert de muzică românească, da. Compozitori români, așadar. La pupitru Cristian Sandu, Viniciu Moroianu la pian.
-Pentru publicul din sală: ce se întâmplă înainte de acel moment de fiecare vineri, ora 18.30. Care este drumul până la concert?
-Concertul se pregătește cu o săptămână înainte, chiar și cu două săptămâni uneori. Repertoriul se alege în ședința Consiliului Artistic. Am oameni competenți și în care am încredere. Se fac propuneri. Se contactează solistul, se ajunge de comun acord asupra datei, a repertoriului. La alegerea dirijorului are un cuvânt de spus și solistul sau Consiliul Artistic. Apoi se votează în Consiliu. Se ia legătura cu dirijorii, dacă sunt disponibili. Marți dimineață vine dirijorul la Botoșani și încep repetițiile. Se presupune că lucrările sunt deja studiate de către membrii orchestrei. Miercuri, de asemenea, sunt repetiții cu dirijorul. Joi sau vineri vine și solistul și se repetă împreună cu orchestra. Dar în această perioadă orchestra a repetat și partea cu solist.
-Au fost vreodată blocaje la repetiții? S-a simțit că orchestra nu poate duce la capăt o lucrare?
-Au fost și momente tensionate, în care fiecare se întreabă: oare o ducem la capăt, oare nu ar trebui să schimbăm programul? Sunt fel și fel de situații, uneori trebuie să ai și un plan de rezervă.
-Ce va fi în viitor? Ce surprize pregătiți melomanilor botoșăneni?
-Pe 17 decembrie vom avea un concert foarte bun. La pupitru va fi Victor Dumănescu, unul dintre marii dirijori ai țării, la pian Horia Maxim, cu Rachmaninov, Concertul pentru pian, și o lucrare de V. Kalinnikov, o simfonie rusească extraordinar de frumoasă. A fost propunerea maestrului Dumănescu. De asemenea, îl vom avea în această stagiune pe pianistul Alexei Nabioulin, câștigător al concursului internațional Ceaikovski, precum și pe violonistul Valentin Șerban, câștigătorul din acest an al concursului internațional Enescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
