Așa cum Botoșăneanul a anunțat în exclusivitate, noul director al SC Nova Apaserv SA este Alin Cirimpei, un tânăr în vârstă de 39 de ani care vine din domeniul privat, unde a lucrat la o firma de telefonie și la o alta de instalații, pe posturi de conducere.
Este deocamdată cu titlu de interimar pentru o perioadă de patru luni, fiind numit prin decizie a Consiliului de Administrație în data de 14 februarie 2023, până la organizarea unui concurs.
Alin Cirimpei conduce departamentul producție și facilități, o nouă structură care are în subordine serviciul de producție, centrul de facilități operaționale, biroul de reglementări autorități, sectorul auto și compartimentul mecano-energetic.
Are în subordine aproximativ 80 de angajați.
Noul șef de la „Apă” nu știe dacă se va înscrie la concurs.
„E devreme să zic. Să vedem ce avem de lucru din poziția de director general adjunct, să vedem proiectele pe care le avem în lucru, pentru că sunt foarte multe proiecte viabile și avem foarte mulți colegi care își dau interesul și aduc valoare companiei, să-i punem în valoare. Și, mai departe vedem. Nu vă pot spune astăzi, dacă îmi lăsați câteva zile, după o analiză completă”.
De la preluarea funcției de conducere, Alin Cirimpei susține că a demarat o analiză amănunțită a departamentelor pe care le are în subordine.
„Am început cu fiecare dintre ei să am câte o discuție cu fiecare în parte, pe fiecare departament, să vedem care sunt proiectele care sunt în lucru în momentul de față și pe care trebuie să le finalizăm”.
Reporter: Cum ați ajuns aici? În primă fază, în structura companiei și apoi pe funcția de conducere?
„A fost organizat un concurs în luna noiembrie la care mi-am depus candidatura și pe care l-am trecut”.
Reporter: Și ulterior, a discutat cineva cu dvs. pentru numirea pe postul de conducere? Totuși este a doua funcție de conducere din companie...
„Să spunem că în această perioadă m-am implicat activ în tot ce ține deciziile care țin de departamentul meu și m-am consultat cu toți colegii, din punctul acesta de vedere”.
Reporter: Factorul politic a avut vreo implicare în accederea dvs.?
„Nu cred să fi avut vreo implicare factorul politic”.
Reporter: Dar sunteți membru al vreunei formațiuni politice?
”Da, sunt membru, este alegerea fiecăruia dacă să fie membru sau nu într-o formațiune politică”.
Cât despre structurile pe care le are în subordine, noul director adjunct susține că are deja o serie de idei pentru îmbunătățirea activității companiei, inclusiv prin creșterea productivității.
„Din punct de vedere operațional sunt lucruri care funcționează și lucruri care pot fi îmbunătățite. Să spunem că în ultimele luni producția a suferit câteva creșteri, din punct de vedere procentual. De exemplu, dacă luăm luna ianuarie 2023 față de ianuarie 2022 am crescut undeva cu 8%. Ceea ce este bine. Putem crește din punctul acesta de vedere. Clar, vor crește și încasările în urma producției pe care noi o avem. Un alt factor important îl reprezintă preluările pe care noi le avem de făcut anul acesta. Preluările de primării, acolo unde au fost făcute investiții la rețeaua de apă și ne propunem să le preluăm. Ceea ce înseamnă mulți abonați în plus, dar și o creștere de venituri, clar, pe lângă o creștere de responsabilități pe care o să le aibă Nova Apaserv pe zona respectivă”.
Ce alte planuri de viitor din postura de director adjunct are Alin Cirimpei, inclusiv pe partea creștere a veniturilor și recuperare a debitelor de la populație, puteți afla în materialul video de mai jos.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024