Botoșăneanul continuă seria interviurilor cu pretendenții la președinția Consiliului Județean cu aspirantul Partidului Mișcarea Populară la importanta funcție din administrația publică locală. După mandate de senator și chiar de consilier județean, Corneliu Popescu a intrat în cursa pentru șefia CJ și o face pentru prima dată din partea unei formațiuni politice, Partidul Mișcarea Populară.
- Dle Popescu, după mai bine de 20 de ani de politică intrați pentru prima oară în cursa pentru CJ. Ce v-a determinat să faceți acest lucru acum și din partea PMP-ului?
- Eu vă reamintesc că nu e prima dată, am mai candidat o dată independent.
- De aia am întrebat din partea PMP-ului...
- Da, atunci am candidat independent ca revoltă la USL sau la ce se întâmpla atunci. Din punctul meu de vedere PNL își părăsea doctrina și era și o revoltă împotriva celor care conduceau PNL atunci, dar într-adevăr de data aceasta candidez din partea unui partid politic, PMP, acum patru ani am candidat la Senat din partea PMP și mi-ar fi plăcut să fiu președintele Organizației Județene Botoșani, dar așa s-a întâmplat și nu am fost, pentru că altfel arăta întreg partidul. Acum sunt foarte mulțumit de ceea ce am făcut din octombrie, de când m-am reîntors, până acum. Ce m-a făcut să candidez? Am mai spus-o, din respect pentru județ și pentru CJ, deci din respect pentru cetățenii județului. Mi se pare normal ca președintele partidului să candideze la această înaltă funcție de demnitate și este pentru prima dată când, vreau să precizez acest lucru, cer votul botoșănenilor și dorohoienilor. Pentru că, cum am mai spus-o, eu cred că anul acesta cetățenii municipiului Botoșani și municipiului Dorohoi vor stabili președintele CJ. Din aceste motive, le cer votul.
- Dar când ați candidat ca independent nu le-ați cerut votul și botoșănenilor și dorohoienilor?
- Da, dar cum știți, atunci eu m-am axat foarte mult pe mediul rural. Mi-ar fi plăcut atunci foarte mult, poate ca eu să intru consilier județean independent.
- Ați fost consilier județean.
- Am fost două mandate, în alte vremuri, dar nu cred că are rost să mai vorbim de acel mandat pentru că atunci, din câte știu eu, au venit foarte mulți dintre candidații la CJ și mi-au cerut sprijinul spunându-mi că foarte multe dintre voturile mele au fost folosite pentru alți candidați. Mă rog, era o chestiune la care nu am vrut să achiesez.
- Să revenim la 2020, dvs. propuneți botoșănenilor un plan de dezvoltare iar la primul punct avem platforme industriale suport. Câte, cum le creați, unde?
- Da, la fiecare ieșire importantă din județ pentru că nu descoperă nimeni, nimic. La fiecare ieșire, cele patru mari ieșiri ale Botoșaniului, ar trebui create aceste platforme. Pentru că vedeți, depozitele en-gros, supermarketurile urmează același tipic ca să spun așa. Aceste platforme din proiectul meu arată exact așa cum se numesc: platforme industriale foarte solide, betonate, în care asigurăm un curent de calitate, de medie tensiune, 380 pe înțelesul tuturor. Apă suficientă, canalizare pentru fiecare dintre viitoarele mici întreprinderi care se pot crea acolo și energie electrică și gaz.
- Cu ce bani?
- Astea le pot face prin proiecte europene de către CJ în colaborare cu municipalitățile, dacă vorbim de cele două mari municipii. Bineînțeles că nu trebuie să evităm vechile platforme industriale unde găsim spațiu ca să putem crea acest lucru. Toți le-au spus incubatoare de afaceri, au altă formă, parcuri industriale, eu cred că trebuie lăsate și încurajați.
- Zone libere am mai auzit...
- Da, trebuie încurajați oamenii de afaceri autohtoni, adică sunt oameni de afaceri din zona Ștefănești sau din zona Dorohoi sau din zona Bucecea și vor să-și deschidă aici, să-și prelucreze produsele agro-alimentare, pot să facă depozite de legume ș.a.m.d., asta trebuie să încurajăm. Ceea ce se creează în mod firesc.
- Ați vorbit de apă și punctul al doilea din programul dvs. ...
- Aș vrea să mai rămân un pic la acest punct, e foarte important. Este adevărat că toate cele patru puncte asigură dezvoltarea zonei rurale și o să revin la ceea ce numesc eu securitate socială. După cum știți, securitatea socială am definit-o drept condiții de viață și de muncă în zona în care m-am născut. Noi avem o singură șansă să convingem familiile tinere să revină în zona în care s-au născut și să se apuce de aceeași muncă pe care o fac în străinătate. Toți știm că în străinătate românii noștri muncesc în sere, în solarii, în agricultură, în construcții, marea majoritate, ca să zic așa, din cetățenii Botoșaniului lucrează în aceste domenii. Prin urmare, noi trebuie să le creăm condiții în zona în care s-au născut și credeți-mă că toți își doresc acest lucru. Programul meu este ca rezultat al discuțiilor cu acești tineri, familii de tineri. De ce pronunț în primul rând familii de tineri? Și programul nostru se adresează în primul rînd acestora. Pentru că aceștia ne pot reface speranța, acești tineri pot crește natalitatea, sunt cei care muncesc, pot crea impozite și taxe care să asigure pensia pentru cei în vârstă. În al doilea rând, mă voi referi la cei mai în vârstă. Pentru că, cei în vârstă se vor reîntoarce. Țin să vă precizez că în 2023 se împlinesc 15 ani de când am aderat la UE și se reîntorc primii pensionari europeni.
- În 2022 chiar...
- În 2023, ca să facem cei 15 ani compleți, vom putea vorbi despre primii pensionari europeni cu 15 ani vechime. Dacă veți merge prin toate comunele județului o să vedeți un număr de case care se repară, se pregătesc și când am intrat să stau de vorbă cu cetățenii, erau dintre cei care se întorc acasă și trebuie să mizăm pe ei. Pentru că sunt actualii sau viitorii bunici. Sunt oamenii care pot să ducă copiii la grădiniță și la școală, vorbesc de nepoții lor. Și trebuie să-i luăm în serios. Prin urmare, ajungem la toate cele puncte, condiții de viață și de muncă, adică infrastructură, apă, gaz, canalizare, cabinete ale medicilor de familie.
- Haideți să ne oprim puțin.
- Vreau doar să integrez programul și m-aș întoarce ca să mai spun câteva cuvinte pentru că toată această dezvoltare din județ, beneficiarul acestei dezvoltări vor fi aceste municipii și orașe ale județului.
- Știți de ce voiam să discut puțin de punctul doi, inel de apă potabilă pentru întreg județul? CJ prin Nova Apaserv derulează în prezent un proiect de peste 100 de milioane de euro pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă în județul Botoșani. Nu cumva s-ar suprapune proiectul dvs. cu ceea ce se derulează deja?
- Nu se suprapun.
- Ați luat programul de la Nova Apaserv să faceți ceva în continuare, în completare?
- Când vorbim de program, există un proiect tehnic?
- Este în derulare, se fac lucrări, tocmai s-a inaugurat extinderea de la Vorona.
- Eu l-am numit inel tocmai pentru a-și imagina fiecare ce vreau să spun cu acest inel de apă potabilă. De fapt, toate programele - și al meu și al candidaților noștri din municipiul Botoșani, din municipiul Dorohoi - au două etape, în condițiile în care noi câștigăm. În primul rând stopăm hemoragia banului public, că așa am spus, da? Iar pentru proiectele în derulare avem de gând să atragem în mod public, insistent, Academia cu toate institutele de cercetări. Pentru că, dacă mi-ați spune că aceste proiecte sunt perfecte, nu vă pot crede.
- Dacă erau perfecte, ele trebuiau să fie deja terminate, nu în implementare la ora la care discutăm.
- Deci, proiectele după cum bine vedeți, proiectul de metrou din București. Având în vedere că a trebuit să se scurgă acești bani publici, o parte din ei, pentru că eu o spun cu toată tăria de fiecare dată: noi dacă nu ne vom apleca asupra acestei scurgeri, hemoragii de ban public, nu vom rezolva absolut nimic. Să dureze șapte sau nouă ani, șapte kilometri de metrou? Dar fiți atenți la ce spune președintele Băsescu, că pe lângă Dâmbovița există un tunel prin care se poate plasa conductă de energie termică.
- Haideți la Botoșani că aici candidați.
- Știți de ce mă leg? Pentru că Botoșaniul seamănă foarte mult, paradoxal, cu Bucureștiul.
- Vai de mine...
- Da, dar păstrând limitele. Candidatul de primar de la PSD își cheamă în ajutor pe doamna Firea, dând de înțeles că d-na Firea ar putea fi candidat la Botoșani.
- A, nu, eu mă gândeam că dvs. vă referiți la aspectul Botoșaniului că ar semăna cu Bucureștiul.
- Din punctul de vedere al campaniei electorale. Nu mai spun de „Lebăda gri sau neagră” dacă apare asupra candidatului de la PNL. De aia vă spun, în final cel mai bun candidat al nostru este Gheorghe Ciubotaru. Este exemplul cel mai elocvent, de asta vă spun că este foarte multă asemănare. Oamenii cred că nu are nicio legătură ce spun eu. Stoparea jafului din banul public, asta înseamnă să te uiți foarte atent la proiectele în derulare. Pentru că despre aducerea banilor care s-au furat este o problemă care ține de...
- Da, dar nu Consiliul Județean se ocupă de prinderea hoților, sunt alte instituții care fac asta.
- Deci, pentru proiectele care au trecut. Dar pentru proiectele în derulare trebuie să fim foarte atenți pentru că de obicei, sau de fiecare dată, se răsfrâng asupra proiectelor tehnice. Care sunt încărcate valoric, și nu întotdeauna, cum ați spus și dvs., că dacă erau perfecte, ele erau deja executate. Ăsta e paradoxul, când se vrea a se scurge din banul public acolo unde nu trebuie, proiectele astea se derulează într-un timp extrem de lung.
- Dvs. sunteți și profesor de matematică, nu cred că mai există lucrare în România care să se termine la data prevăzută în contract. Dar cum ați face efectiv dvs. ca președinte de CJ în așa fel încât aceste lucrări să se termine la timp? Ce soluții miraculoase aveți?
- Nu e o soluție miraculoasă, e o soluție legală. Să atragem institutele de cercetări ale României sub egida Academiei Române pentru a vedea unde sunt problemele în aceste proiecte. Și să-l fac, să-l rectific acolo unde mai pot la această oră, să vorbesc de acest inel care să furnizeze apă pentru 380.000 de locuitori.
- În concret, să înțeleagă și oamenii care se vor uita la acest interviu, face o firmă un proiect, apoi merge proiectul la Academia Română care-l amendează, îl ajustează?
- Nu, proiectul dacă este făcut deja, este public. Noi putem cere consiliere de la Academia Română pentru că nimeni nu ne ia acest drept, suntem beneficiarii proiectului. Simplu, doar acesta cum se derulează? Câștigă cineva licitația, face proiectul și binînțeles că, în termenii cei mai simpli, există un diriginte de șantier, există cineva care preia aceste lucrări. Pe etape de progres ș.a.m.d. Avem unde să intervenim, nu e nicio problemă. Părerea mea e că orice proiect care este nu se termină tocmai datorită acestui lucru. Pentru că trebuie rezolvată scurgerea de bani publici. Am spus-o dintotdeauna, asta este un paradox: cu toate că plătesc mai mult pentru o lucrare și ar trebui să mi se execute la o calitate extraordinar de bună și mult mai repede, paradoxul este că nici nu se execută din punct de vedere calitativ, mai mult, se și depărtează termenul de execuție.
- Dincolo de propunerile dvs. în domeniul infrastructurii, aveți un punct special pentru tradiție și sport și promiteți sau propuneți botoșănenilor o finanțare suport pentru ansambluri folclorice, de datini și obiceiuri, muzică, poezie, meșteri populari. Cum vedeți acest lucru? Trebuie să aibă o personalitate juridică, să funcționeze pe lângă primării? Dansatori și cântăreți avem mulți în județ.
- Deci îmi dau seama că nu știți cum funcționează acestea. Toate sunt ONG-uri.
- Eu vă întreb pe dvs. cum ar funcționa acest sistem de sprijin al acestor ansambluri.
- Ca să fiu foarte scurt, ați auzit de ONG-uri de interes național?
- Prin Hotărâre de Guvern, o organizație neguvernamentală devine de interes public.
- Ei, acest lucru poate să o facă prin Hotărâre și un Consiliu Județean. Să declare aceste ONG-uri comunale, pentru că ele își vor face activitatea în două, trei comune. Este simplu, se vor declara de interes județean, eu vă garantez că se poate face, și să le finanțăm sub o anumită valoare din bugetul lor pentru a nu mai sta cu mâna întinsă nicăieri. Aceste ansambluri folclorice sau de datini, obiceiuri, de muzică, poezie, trebuie să apară în fiecare comună alături de activitățile sportive care au în centru fotbalul. Toată lumea recunoaște acest lucru. Pentru că vedeți la celălalt subpunct, vreau să organizăm nouă serii care sunt calculate, și care să cuprindă toate cele 78 de UAT-uri, inclusiv Botoșaniul care poate da mai multe echipe, pentru că nouă serii ori 12 – 14 echipe fac 100 și ceva de echipe și trebuie să le realizăm. Să creăm infrastructura, să dezvoltăm...
- Am avea și câte două echipe într-o comnă după calculele dvs.
- Nu, nu.
- La 100 și ceva de echipe...
- Păi sunt cinci orașe și două municipii. Acele cinci orașe pot furniza pentru că au deja și licee, au școli generale, mai multe. În municipii știm toți câte școli generale sunt și licee. Vrem să-i lăsăm să poată alege acest sport sau orice activitate sportivă pe lângă aceste cluburi pentru a funcționa și a cuprinde copii între 12 și 16 ani. Proiectul este focalizat, România pe românește pierde copiii între vârsta de 11, 12 ani până la 16 ani. Exact când se termină învățământul general obligatoriu și gratuit, așa cum prevede Constituția. Dacă acești copii nu-i vom prinde în aceste activități, îi vom pierde în continuare, în baruri, în consum de țigări, de băutură.
- Am cam trecut așa în mare prin program dvs., poate am sărit eu un lucru pe care ați vrea dv. să-l transmiteți botoșănenilor și nu am sesizat eu.
- Săriți esențialul, care este securitatea socială. Condițiile de viață și de muncă.
- Cum le îmbunătățiți?
- Exact prin acel punct despre care vorbeam: infrastructura generală care toată lumea recunoaște că în acest mandat trebuie să o executăm: apă, gaz, canalizare și după care asfaltarea drumurilor după ce îngropăm aceste conducte, după ce așezăm această infrastructură. Din punctul meu de vedere cred că fiecare comună trebuie să execute cât mai repede, într-un an sau doi, proiectul de furnizare a apei și a gazului și canalizării. Aceste proiecte trebuie făcute toate tipizate. De aia eu chem în sprijin Academia cu toate institutele de cercetare. Lumea civilizată are acum proiecte extraordinar de tipizate. Pentru că în fond, hai să explicăm ce înseamnă proiectul de furnizare a apei. Înseamnă o conductă îngropată la o anumită adâncime care ține de cota de îngheț, ne trebui un cămin la fiecare limită de proprietate, care din punctul meu de vedere ar trebui să arate la fel, în toate comunele pentru că în el vine un robinet de trecere sau de închidere a apei și un apometru care poate fi citit radiofonic sau poate fi citit prin internet. Proiectul este foarte simplu, pentru că, din momentul acesta, dacă într-o comună cum e Albești care are o mie și nu știu cât de locuințe sau într-o comună cum e Mitoc care are numai 400 de locuințe, vom avea exact numărul de gospodării, exact numărul de cămine. Care toate trebuie să arate la fel.
Pentru că în primul rând, obținem un furnizor care ne va oferi un preț bun, îi voi cere calitate, acest cămin trebuie să mă țină măcar 30 de ani – 40 de ani – 50 de ani. Apometrul la fel. Îl voi obține printr-o negociere pentru un preț extraordinar de bun. Cine-l va citi? La fel. Și atunci proiectul meu nu diferă decât la așezarea cadastrală pentru că eu tot trebuie să îngrop cât îmi spun specialiștii, diferă lungimea conductei, numărul de cămine și de apometre. În momentul în care m-am așezat cu această infrastructură de calitate, să cer să mă țină 50 de ani. Acest inel să furnizeze apă care este controlată sanitar, asigur sănătatea, securitatea populației pentru că orice sursă de apă potabilă o tratez și o introduc în acest inel și ies din acest inel într-un mod controlat. Eu atrag atenția de foarte mulți ani, problema furnizării apei este o problemă de securitate națională. Toți recunosc acest lucru dar nu au curajul să o spună, că nouă ne trebuie o investiție foarte serioasă. Să recunoaștem că avem de furnizat apă pentru 380.000 de botoșăneni cel puțin și să o fie o apă sănătoasă. Adică să putem pune apă în cană, pe masă, să putem consuma dacă vorbim de apă potabilă.
- CJ este acționar la SC Nova Apaserv, compania care furnizează apă în județul Botoșani. La ce director v-ați gândit pentru această societate? Că la alte instituții nu v-ați ferit să faceți nominalizări.
- Haideți să nu confundăm marfa cu ambalajul. Când am ajuns președinte la PMP, spuneau de aranjamentul guvernamental, că mi se oferă trei sau patru instituții, era o chestie deja hotărâtă. Am încercat să găsesc oameni și am reușit după părerea mea, oameni care să nu fie agățabili, cum am mai spus și oameni competenți. Drept dovadă că până la urmă nu ne-au dat decât suprefect, că le-a convenit omul pe care l-am promovat noi. Nu ne-au mai dat nici acum DSV-ul, nu ne-au mai dat celelalte instituții deconcentrate. Aici vorbim de o entitate ca să zic o societate comercială, în care acționar majoritar este CJ. Sau, mă rog, chiar dacă nu ar fi majoritar, toate UAT-urile trebuie să înțeleagă că noi când scoatem la concurs, contează criteriile pe care trebuie să le execute, să le îndeplinească acel manager. Dacă nu este niciun aranjament, sunt oameni capabili.
- Sunteți profesor de matematică și cred că v-ați făcut foarte bine calculele vizavi de aceste alegeri, care credeți că va fi scorul pe care-l veți scoate dvs. la CJ și cu partidul pe lista de consilieri?
- Eu zic că anul acesta va fi un an cum nu a fost niciodată, un an deosebit. Se îmbină într-adevăr votul de listă, vot CL, vot CJ, cu votul pe persoană, votul uninominal. Așa cum niciun primar nu poate să spună, chiar dacă este la un mare partid, credeți-mă că nu poate să-mi spună că va câștiga 100%, mai ales că se câștigă și cu 26%, cu 32%, lovitura asta a democrației pe care au lăsat-o și PSD-ul și PNL-ul, au făcut-o că nu putem alege primarul în două tururi, deci nu ne poate spune că ar avea cineva majoritate. Eu cred că se poate întâmpla orice, dacă oamenii votează omul, așa cum spun românii de obicei, se poate întâmpla orice. De aia am zis că, în comune situația este puțin mai clară pentru că sunt cei care merg cu primarul, viitorul primar și poate fi oricare ăla. Oamenii se gândesc că dacă votăm primarul să-i votăm și președinte la CJ pentru a avea sprijin politic. Vedeți, tocmai această cheie în România este dăunătoare. De aia eu am propus ca, după cel care câștigă CJ, următorii, locul 2 și 3 a obținerii voturilor să rămână vicepreședinți ca să arate într-adevăr că putem strica un pic acest model prin care partidele se omoară între ele.
- Ne dați o cifră sau un număr?
- Nu, nu pot să vă dau o cifră sau un număr dar, revin, se poate întâmpla orice, credeți-mă. Dacă unul dintre candidați beneficiază de o anumită structură în teritoriu, acest lucru nu se întâmplă la Botoșani și Dorohoi. De aia revin la precizarea pe care am făcut-o de la început. Cred că Botoșani și Dorohoi dețin cel mai mare număr de votanți liberi. Oameni liberi de vot, oameni care au voie să gândească, nu sunt prinși în diferite organizații politice și pot veni la vot să schimbe și să voteze într-adevăr un președinte pe care-l merită Botoșaniul.
- O ultimă întrebare: PMP are așa ca legat de gât un pietroi la Botoșani tăierea salariilor din 2010 pe care lumea o identifică cu președintele de atunci, Traian Băsescu, liderul de facto al PMP și mereu PMP a avut scoruri chiar foarte mici la Botoșani. Cum rezolvați dvs. această problemă?
- Nu mai am ce să rezolv că această problemă a trecut deja. Eu vă spun că președintele Băsescu este în percepția tuturor botoșănenilor, majorității botoșănenilor ca cel mai bun politician...
- Da, dar la Botoșani, la prezindențiale, a scos cu Geoană în 2009 mai slab scor din România, în județul Botoșani.
- Da, eu știu că presa în general analizează politica exact ca și în cupele ruropene și din aceste motive cum...
- Sunteți profesor de matematică, lucrăm pe cifre.
- Da, dar nu au nicio relevanță, că în momentul în care schimbi candidatul, se schimbă complet preferința electoratului. Adică dvs. îmi explicați că politica ar fi ca și Cupa Campionilor, când veșnic o vor câștiga Bayern Munchen, Barcelona ș.a.m.d. Nu. Eu vreau să vă dau alt punct de vedere. Eu am venit președinte pe 10 octombrie, după ce, trei ani de zile PMP la Botoșani a fost blocat. Din diferite motive. Și știți foarte bine și astăzi, dintre partidele mici, sunt achiesate, sunt stăpânite de reprezentanți sau oameni favorabili partidelor mari. Vreți să vorbim puțin despre înțelegerea PNL cu USR? În care USR se spune că vor sprijini candidatul PNL ca să le dea un viceprimar? Se spune în piață că ALDE este la cheremul altui partid mare.
- La Botoșani vă referiți?
- La Botoșani, normal că la Botoșani mă refer. Haideți să nu vorbim despre asta, haideți să vedem următorul punct de vedere. După ce trei ani PMP-ul a fost blocat de diferiți indivizi și nu s-a putut dezvolta am revenit la Botoșani pe 10 octombrie. Știți cum privesc eu lucrurile? Într-o lună și ceva la prezidențiale, am dublat voturile PMP-ului. Știți care este obiectivul meu? Eu l-am mai spus în conferințe de presă, dar probabil nu ați reținut. Obiectivul meu a fost să dublez voturile de la prezidențiale. Și eu cred că Dumnezeu și alegătorii mă vor ajuta. Deci, am spus întotdeauna, cred că vom avea între 12.000 și 16.000 de voturi. Vorbesc ca partid, de listele CJ și CL. Cât privește candidatura mea, este vot uninominal, este războiul meu. Tuturor botoșănenilor le-am spus, am un program, nu într-o sută de puncte, foarte greu realizabil în vreo 20 de ani.
- Vă referiți la dl Șoptică?
- Mă refer... dar știi, mi se părea întotdeauna că a fost copiat din programul lui Dan Diaconescu. Și pe undeva m-a bucurat și asta, să știți. Am ales un program în cinci puncte, am sintetizat, am scos ce este cu adevărat important de realizat în județul Botoșani. Și mă voi ține de el. În maximum patru ani acest program va fi realizat.
- Dacă ajungeți președinte...
- Dacă botoșănenii au încredere să mă aleagă președinte. Bineînțeles, că altceva ce aș putea să fac? V-aș mai spune ceva, care cred că este foarte interesant. Voi face alianțe post-electorale cu orice partid care va achiesa la acest program. Și vreau să fiu foarte bine înțeles. Adică, indiferent care va fi structura în CJ, voi face alianțe pentru că trebuie aleși și vicepreședinții CJ.
- Vă gândiți și la o funcție de vicepreședinte?
- La 15.000 – 16.000 de voturi, da. Vom avea și viceprimar la municipiu și vicepreședinte la CJ. Eu nu am venit înainte de alegeri să cer candidatură de primar, să susțină candidatul nostru de primar la municipiu sau la Dorohoi, cum au făcut alte partide. Nu am cerut funcția de vicepreședinte la CJ înainte de a fi ales. Așteptăm rezultatele și cred că vom fi a treia forță politică din județul Botoșani, vom avea cel puțin un viceprimar și un vicepreședinte la CJ.
Comandat de PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – ORG. JUD. BOTOȘANI, realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200020
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024