La Botoşani, pe trei străzi de la marginea oraşului nu există aproape niciun fel de utilităţi pentru locuitori. Drumul este neasfaltat, iar locuitorii nu au canalizare şi nici curent electric.
Cetăţenii se plâng că, deşi fac anual petiţii la Primărie, autorităţile nu se implică suficient. În momentul de faţă, nici dacă investesc din fonduri proprii nu pot beneficia de energie electrică, tocmai fiindcă străzile pe care locuiesc nu se încadrează în parametrii tehnici impuşi pentru instalarea stâlpilor şi a reţelei electrice. O parte a locuitorilor au ajuns să stea cu chirie la oraş, deşi au case construite în zonă.
Familiile afectate de lipsa parţială sau totală a utilităţilor locuiesc pe străzile Dumitru Furtună, Iacob Iacobovici, Ion Istrate şi Nicolae Pisoski. Cea mai gravă situaţie este pe Nicolae Pisoski, ultima stradă din municipiul Botoşani, unde, în afară de apă potabilă, nu există niciun fel de utilităţi. Acest cartier cu cele patru alei şi străzi mărginaşe s-a constituit în urmă cu mai bine de zece ani. În jur de 100 de familii trăiesc în această zonă şi au construit case, multe dintre ele în urma unor investiţii consistente.
Cu toate acestea, aleile care trec prin faţa locuinţelor şi fac legătura cu drumul principal sunt neasfaltate. Canalizare nu există, curent electric - nici atât.
„Trăim ca în cel mai izolat cătun. Drumul noi l-am pietruit. Am strâns bani, cei care locuim pe această alee (n.r. - este vorba despre aleea Nicolae Pisoski), şi am plătit un camion să împrăştie piatra. În timp piatra se tasează, se împrăştie, nu putem plăti încontinuu. Nu avem nici gaz, nici curent electric, nici iluminat public“, spune tanti Viorica, o pensionară care locuieşte pe Aleea Nicolae Pisoski.
Botoşănenii de pe Nicolae Pisoski nu beneficiază de canalizare.
„Nici vorbă de canalizare. Mergem în grădină. Sunt oameni care au fose septice“, completează botoşăneanca.
Cel mai mare neajuns pentru locuitorii de pe aceste alei este lipsa curentului electric. O parte a botoşănenilor care trăiesc pe aceste străzi au găsit o soluţie de compromis. Şi-a tras pe cont propriu curent de la o fabrică cu sediul în zonă.
„O societate de la şosea şi-a făcut milă de noi şi ne-a dat curent“, spune o botoşăneancă de pe Aleea Nicolae Pisoski pentru Adevărul
Cei care trăiesc în capătul străzii se descurcă cum pot, în special cu generatoare şi baterii.
„Eu mi-am făcut casă aici, pe Nicolae Pisoski, către Iacob Iacobovici, dar trăiesc în chirie mai în centru. Nu am utilităţi, am copii şi nu pot să-i ţin aici“, spune un locatar de la confluenţa celor două străzi.
În repetate rânduri oamenii care trăiesc în această zonă s-au plâns autorităţilor locale de faptul că le este inclusiv frică să meargă pe stradă după lăsarea întunericului, din lipsă de iluminat public.
Autorităţile spun că în prezent şi dacă strâng bani să facă în regie proprie, locuitorii de pe străzile Nicolae Pisoski şi Iacon Iacobovici nu ar avea cum să-şi tragă curent în case. Iar motivul este cât se poate de simplu, strada este prea îngustă şi nu respectă normativele pentru amplasarea reţelei şi stâlpilor de înaltă tensiune.
„Conform stasurilor existente, aceea stradă ar trebui să aibă o lăţime de 10 metri. În realitate, acolo, în domeniul public avem o lăţime între trei metri şi trei metri şi jumătate. Pentru a atinge acea lăţime ar trebui ca fiecare cetăţean să dezmembreze câte o bucăţică de teren şi să-l cedeze Primăriei. Abia după aceea se pot lua măsuri. Am cerut şi fonduri de la Guvern pentru reţea de electricitate acolo“, spune viceprimarul Marian Murariu.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024