Intrare blocată în Primărie de ziua edilului șef - VIDEO
De ziua lui, Ovidiu Portariuc a sărbătorit prin muncă. Cel puţin asta a reieşit din propriile declaraţii, dar şi din relaţiile date de poliţistul local de la intrarea în instituţie, care a oprit accesul în Primărie pe motiv că primarul este... ocupat.
Deşi este instituţie publică, în jurul amiezii de miercuri, agentul care se afla la intrarea în Primărie a restricţionat accesul jurnaliştilor în clădire. Şi-a motivat comportamentul prin faptul că edilul şef, revenit la serviciu după fix o săptămână de delegaţii, ar fi extrem de ocupat iar indicaţiile sosite de la cabinet au fost de a nu permite accesul în Primărie ziariştilor decât după o anumită oră, comunicată ulterior. Reprezentanţii mass-media l-au contactat telefonic pe Ovidiu Portariuc însă nici după două telefoane date, paznicul zelos nu s-a lăsat convins, fiind nevoie ca una dintre consilierele de la cabinetul primarului să coboare pentru a-i comunica să permită accesul în imobil. Aceasta a infirmat însă că s-ar fi interzis accesul în instituţie. Nu doar jurnaliştii au avut "interzis", ci şi alte persoane, fie cu flori sau fără, au fost înştiinţate de la poartă că nu au voie să urce, posibil însă tocmai din cauza prezenţei jurnaliştilor la faţa locului.
"Omul a încercat să îşi facă datoria" La rîndul său şi primarul Ovidiu Portariuc a infirmat ordinul de restricţie punând întâmplarea pe... un vid de comunicare. “Nu a fost o restricţie...nu, nu probabil a fost o lipsă de comunicare, o să întreb şi eu să văd despre ce este vorba. În principiu el trebuie să primească confirmarea de la cabinet când intră cineva, dar la presă de obicei nu au fost probleme, nu văd de ce ar fi acum. O să îl întreb şi eu şi dacă e aşa o să vedem ce facem, aici trebuie să avem oameni care ştiu să vorbească, probabil a făcut un pic de exces de zel, omul a încercat să îşi facă datoria”, a explicat primarul.
Mândru de realizări la 35 de ani Ovidiu Portariuc îşi serbează ziua de naştere astăzi 11 iulie 2012 când împlineşte vârsta de 35 de ani. Susţine că este mândru de lucrurile realizate până acum şi că singurul mod de a sărbători este acela de a se dedica muncii. “După cum vedeţi, sărbătoresc prin muncă. E o vârstă frumoasă spun eu la 35 de ani, mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce am reuşit să fac până acum şi pentru ajutorul şi sprijinul pe care l-am avut, zic eu că sunt mulţumit de ce am făcut până acum şi îmi doresc să fac cât mai multe, asta mi-am propus. Sper să pot realiza toate aceste lucruri fără a face rabat de la valorile pe care le am şi de la ceea ce mi-am propus iniţial”, a afirmat primarul.
Sărbătoare afectată de descoperirile din Primărie Totuşi, bucuria zilei de naştere nu pare să fie completă din cauza unor aspecte neplăcute care ar fi reieşit din cadrul instituţiei şi care însă, la alegerea primarului, urmează a fi făcute publice ulterior. “Nu ştiu cât va fi de sărbătorit pentru că e o situaţie destul de dificilă la Botoşani, nu este o situaţie uşoară, începem să descoperim tot mai multe lucruri şi poate asta nu mă lasă să mă bucur chiar atât de mult astăzi pe cât aş fi dorit. Vedeţi şi dv. că avem aici nişte dosare în analiză, încep să iasă de la zi la zi ies alte lucruri la suprafaţă dar, nu ne plângem, o să le scoatem la capăt”, a mai spus Ovidiu Portariuc. După amiază însă primarul municipiului Botoşani va sărbători alături de familie, prieteni, cunoscuţi, dar şi angajaţi din Primărie la restaurantul Belvedere.