Este primul an când generaţia poeţilor optzecişti intră în scenă. La cea de-a XXIII –a ediţie Premiul Naţional de Poezie” Mihai Eminescu” este acordat poetul clujean Ion Mureşan, un pisc al poeziei române contemporane. Poetul s-a născut pe 9 ianuarie 1955 în satul Vultureşti, judeţul Cluj. A urmat cursurile Facultăţii de Istorie - Filozofie a Universităţii „Babeş –Bolyai” din Cluj. După absolvire a lucrat ca profesor de ţară în mai multe localităţi din judeţ, în 1988 devine redactor la revista clujeană de cultură „Tribuna”.
După 1990 lucrează ca publicist la mai multe ziare şi reviste clujene şi naţionale. Debutează în 1981 cu volumul de versuri
„Cartea de iarnă” apărut la Editura „Cartea Românească” din Bucureşti. Poemele sale şochează prin originalitate, poetul fiind de îndată recompensat cu premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut. După o perioadă de tăcere lungă, de peste un deceniu, revine în atenţia iubitorilor de poezie, cu cartea
„Poemul care nu poate fi înţeles”, la Editura „Arhipelag” din Târgu Mureş, în 1993. Prin cea de-al treilea volum
„Cartea Alcool” apărut la Editura „Charmides” în 2010 din Bistriţa,
Ion Mureşan dă lovitura, criticii literari nu contenesc a-i aduce aprecieri, poetul culege premii după premii.
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV: S-a dat verdictul! Premiul Eminescu merge la un poet din Cluj
De la
Nichita Stănescu încoace nici unui alt poet român nu i s-a aplicat, încă din timpul vieţii, eticheta de legendă, precum lui
Ion Mureşan. Marele Nichita era adulat de toată lumea, escapadele lui bahice erau „contabilizate” cu atenţie atât de fani cât şi de securiştii care-i călcau pe urme zi şi noapte. Atât prietenii cât şi adulatorii săi îi „fabricau” tot felul de întâmplări hazlii sau mai puţin hazlii. În ultimii ani de viaţă devenise un fel de „star” al culturii române. Dacă iubitorii de poezie îl vedeau pe „marele blond” prototipul poetului libertin, atins de geniu şi de aripa îngerului, securiştii erau interesaţi mai mult de vorbele lui încărcate de subînţelesuri şi mai puţin de meta-cuvintele sale poetice.
[[banner]]
Între
Nichita Strănescu şi
Ion Mureşan există multe puncte comune, mai puţin ce ţin de arta poetică, aici fiecare cu originalitatea lui, asemănare izbitoare constă în modul cum au ştiut să-şi vândă produsele create. Mai sunt şi alte zone de interferenţe destinale. Dacă pentru Nichita starea bahică era una propice creaţiei, pentru
Ion Mureşan alcoolul reprezintă nu numai o trambulină pentru poezie , ci chiar poezia în esenţa ei, purtătoare nu numai de inspiraţie, ci chiar de „însufleţire divină”. Ambii poeţi sunt foarte atenţi cu produsele lor lirice. Acest aspect nu se lasă văzut, dar este cât se poate de prezent în modul cum îşi prezintă poemele în public.
Nichita Stănescu din fiecare poem făcea un spectacol, indiferent de auditoriu sau de substanţa ideatică a produsului liric, chiar şi poemul
„Un libelul şi-o libelulă…” ni l-a prezentat în modul cel mai teatral cu putinţă.
VEZI ŞI:
Spectacolul în care Botoşani a fost capitală culturală: Dl primar n-a venit cu mâna goală, Primăria Botoşani i-a refuzat pensia lui Eminescu, Premiul de la Botoşani este o legitimaţie de club - VIDEO & GALERIE FOTO
Ion Mureşan nu s-a lăsat mai prejos, îşi recită poemele cu profesionalismul unui actor, ni le oferă în spectrala lor nuanţare, chiar micile poticniri şi desele bâlbâieli au farmecul lor, au originalitatea lor. Poetul ardelean îşi consumă, ca nimeni altul, fiecare picătură de inspiraţie ascunsă în gramele de votcă sau horincă, băute sau virtuale, sub un control logic de invidiat, cuvintele sunt „dresate” cu atâta înţelepciune poetică, încât par simple improvizaţii geniale. În realitate sunt lucrate în ani buni de reverii şi reveniri în tot alte şi alte matriţe lirice. Este de ajuns să amintim de celebrul poem dedicat alcoolicilor, intitulat chiar
„Poemul alcoolicilor”, care antrenează cea mai lucidă imagine despre forţa fabulatorie a individului beat. Universul bahic e plin de himere şi realităţi, ce „transpiră de fericire şi de lumină”, nimic brutal care să contorsioneze imaginarul conectat la visare, starea de levitaţie e starea care marchează trăirile halucinatorii provocate de-o imaginaţie debordantă.
Ion Mureşan merita din plin acest mult râvnit premiu. Cu siguranţă, vor exista contestatari, cei mai acizi vor fi cei din rândul celor care nu i-au citit până acum producţia lirică.
Lucian ALECSA
