România va avea la dispoziție, în următorii patru ani, 30,4 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru redresarea economiei după pandemia de Covid, bani alocați prin mecanismul de redresare numit NextGenerationEU.
Acest program presupune alocarea de fonduri de 30,4 miliarde de euro către România care vor fi împărțiți pe 3 mari piloane.
Pentru investiții în infrastructură și în eficiența energetică sunt prevăzuți 21,4 mld. euro.
Printre proiectele propuse spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, se află și drumul expres Botoșani – Suceava DX 5. Nici un proiect pentru modernizarea infrastructurii feroviare.
La fel, între proiectele propuse spre finanțare se află și Autostrada Pașcani – Suceava – Siret. Autostrada va avea o lungime de peste 100 de km, scrie G4Media.
Autostrada A8 nu se află pe lista de investiţii a guvernului.
Pentru a beneficia de aceste fonduri, România trebuie să trimită în noiembrie la Comisia Europeană un Plan Național de Recuperare și Reziliență (PNRR), care trebuie aprobat înainte de a fi pus în practică.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile