Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a participat sâmbătă dimineață la o întâlnire cu prefectul, parlamentarii liberali și reprezentanții antreprenorilor generali ai lucrărilor de la drumurile Botoșani – Târgu Frumos și Botoșani – Ștefănești.
Bogdan Ciocan, manager de proiect la Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi (ACDA), lider de asociere la primul drum menționat, a arătat că s-au amenajat sau sunt în curs șase baze, la Bălușeni, Flămânzi, Frumușica, Deleni, Balș și Cotnari:
”Am obținut autorizația de construire, deja utilajele sunt mobilizate pe șantier. Ne-am aprovizionat cu aproximativ 167.000 de tone de materiale de balastieră și de carieră, au fost emise autorizațiile pentru organizările de șantier, stații de betoane și de asfalt, s-au obținut și avizele de la Poliție pentru implementarea restricțiilor de circulație”.
Printre altele, se va construi un sens giratoriu la ieșirea din Târgu Frumos spre Botoșani, pe porțiunile cu dale acestea vor fi scoase, sparte, concasate și reciclate, iar pe numite sectoare șoseaua se va lărgi de la șapte la nouă metri.
De asemenea, pe 12 kilometri din cei 71 se va reconstrui efectiv drumul.
”Vor fi atacate mai multe obiective, din mai multe poziții kilometrice, deci nu v-am spus că este kilometru zero la Târgu Frumos și doar de acolo începem”,
Dănuț Pilă, director Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
Ludovic Orban s-a interesat de durata lucrărilor și i s-a răspuns că este de 24 de luni, de autorizații și a aflat că sunt emise toate. În schimb, constructorul s-a plâns că față de 2019, când s-a adjudecat contractul, prețurile s-au scumpit semnificativ, iar costurile sunt mai mari cu aproximativ o treime.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Prefectul Dan Nechifor, către tinerii veniți să se angajeze: Aveți o ofertă bogată – VIDEO
Oana Sava
Oct 11, 2024
Poliția Botoșani are șef cu concurs după un examen în doi la București
Oana Sava
Oct 11, 2024