Se apropie de miezul nopții și Centrul Vechi al Botoșanilor prinde viață. Nu-s nici Zilele Orașului, nu au dat năvală nici comercianții să ia spațiile ”de-un euro chirie” și care de fapt sunt câteva sute de lei bune. Centrul... Centrului Istoric devine pentru câteva minute Biserica Uspenia, care se transformă într-un furnicar.
Unul care în noaptea de Înviere nu prea aduce cu altele din oraș. Zeci și zeci de oameni s-au strâns în apropierea lăcașului de cult. Unii stau pe bănci, alții cățărați pe fântâna arteziană construită pe bani europeni, alții în picioare, însă aproape fără excepție au aceeași preocupare: sparg semințe. Când să bată ceasul 12 noaptea intră mai toți în curtea bisericii. În interiorul locașului de cult este un zumzet general. Vreo câțiva tineri își pierd răbdarea pe care și-au spart-o la bostan și floarea soarelui și se apucă de vestit înaintea preotului: Hristos a Înviat! Unii le preiau mesajul, oamenii mai din spate sunt derutați, dar intervin alții: ”nu spui tu înaintea preotului”. Iese și preotul și hărmălaia-i gata. Oamenii se împing să ia Lumină, se calcă pe picioare, părintele este aproape luat pe sus, vreo doi oameni ai bisericii încearcă să-i facă puțină cale prin mulțime. Când iese afară răbufnește: măcar de Paști tăceți din gură. Un apel de și la bun simț.
Și, ca prin minune, mulțimea amuțește. Părintele merge în curte, la crucea luminată, citește din Sfânta Evanghelie și apoi vestește: Hristos a Înviat! Din sute de piepturi i se răspunde: Adevărat a Înviat! O femeie se uită spre cer și rostește: Hristos a Înviat, mamă! În spatele ei pe obrajii unei botoșănence din Centrul Vechi șiroiesc lacrimile. În fața ei, un bărbat ponosit, cu o bluză la care fermoarul i se încheie adânc în gât, acoperit fiind de ceea ce odată era un sacou, se luptă și el din greu cu lacrimile. În doar câteva minute par să fi devenit alți oameni.
Nu știu pentru cât timp, probabil că părintele Teodor Candrea știe el mai bine, însă sigur este că acum traversează curtea bisericii fără să-l mai tragă și să-l mai împingă cineva. Ajunge la poarta lăcașului de cult, care-i închisă. Bate... ”deschideți voi boieri porțile să intre Împăratul Slavei”... ”Dar cine este acesta, Împăratul Slavei”, se aude de după ușa ferecată. ”Domnul cel tare și puternic, acesta este Împăratul Slavei”. Dialogul de dincolo și dincoace de ușă este purtat de trei ori, iar apoi ușa se deschide în cântec... ”Hristos a Înviat din morți / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / Viață dăruindu-le”. Corul își stinge încet-încet glasul pentru cei de afară, care-l aud tot mai vag.
Puțini dintre ei reintră în biserică. Unii s-au urcat iarăși pe arteziana europeană într-un decor ca de după festival: pungi de semințe, sticle, doze de suc. Doi pași mai încolo un jandarm se conversează liniștit c-o cunoștință. Un ”el” și o ”ea” se îmbrățișează pătimaș. Zeci de steaguri tricolore flutură în vânt, iar pe lângă ele stau în bătaia vânticelului de primăvară și cele ale UE. Cât de departe este totuși Europa... Și cât de aproape părea în urmă cu doar câteva minute, când se făcu Lumină.
Sergiu Bălășcău
Invierea la Biserica Uspenia din Botosani from Echipa Botosaneanul on Vimeo.
[[galerie-foto]]
