Botoșaniul este încărcat de istorie, iar locașurile de cult sunt parte din povestea orașului de ieri și de azi.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Botoșani face o invitație pentru un traseu religios în municipiu.
Biserica este zidită în anul 1815 pe locul unei vechi bisericuțe de lemn, de către credincioșii acestui cartier, care formau breasla Tălpălarilor. Biserica, în forma ei actuală are stilul neobizantin, din secolul al XIX-lea, format mare, cu un turn dreptunghiular deasupra pridvorului ce servește și de clopotniță. Este formată din 4 încăperi: pridvor, naos, altar și un veșmântar în partea de sud-est a altarului. Construcția este din cărămidă, acoperită cu tablă albă.
Biserica militară din Botoşani a fost construită în perioada 2003-2008, în incinta Cercului Militar, prin contribuţia militarilor Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a militarilor altor structuri din garnizoana Botoşani.
Biserica este construită în stil ştefanian, din zid de cărămidă, piatra de temelie fiindu-i pusă la 31 martie 2003, de către generalul Theodor Frunzeti.
Este finisată la exterior în praf de marmură, tencuită şi pictată în interior în tehnica frescă.
Pe locul unde este astăzi biserica „Sfântul Ilie", pe la 1778 exista o biserică de lemn. Ctitorii sunt blănarii din oraşul Botoşani. Ei dărâmă biserica din lemn şi, în anul 1809, zidesc mai întâi clopotniţa.
Deasupra uşii de la intrare citim următoarea inscripţie: „Această clopotniţă s-a făcut prin silinţa epitropilor Chiriac Staroste, Ştefan Patatu, Gheorghe Paiu, Erei Constantin cu cheltuiala domniilor sale, şi toată breasla blănarilor şi altor ctitori, care au făcut ajutor, 1809 iulie 20".
Biserica este construită din piatră şi cărămidă, cu zidurile în grosime de 2-4 m. Este monument istoric, monumentală ca mărime şi construcţie.
Între 1992-1997 se construieşte complexul parohial cuprinzând o cantină de ajutor social la demisol, birou parohial, depozit de obiecte bisericeşti şi casă parohială.
Cantina de ajutor social şi-a început misiunea prin a oferi, zilnic, începând din decembrie 1998, un prânz cald persoanelor cu grave dificultăţi materiale.
Biserica este cea de-a doua ctitorie a Elenei Rareş. A fost ridicată în 1552 şi a urmărit modelul Bisericii “Sf. Nicolae” de la Popăuți, a lui Ştefan cel Mare, într-o măsură mai accentuată decât Biserica “Sf. Gheorghe”.
Biserica Uspenia este deţinătoare de valori de autentic tezaur - valori de pictură, sculptură, carte veche. Este locul unde a fost botezat Mihai Eminescu, devenind astfel loc de permanent omagiu adus marelui poet.
În anul 1810 a fost afectată grav de un incendiu mistuitor. Au urmat mai multe restaurări, ultima în anul 1995.
Biserica a fost ctitorită de Doamna Elena Rareș în anul 1551.
A fost clădită după modelul Bisericii lui Ştefan cel Mare - „Popăuţi", în formă de cruce, cu turnuleţ la mijloc şi cu intrare pe latura de nord.
Este o construcţie de proporţii reduse, împodobită, cu predominarea culorilor de verde şi galben, aşezate în formă de brâie împrejurul bisericii aproape de acoperiş. Sfântul Mucenic Gheoghe este patronul acestei Biserici și ocrotitorul Botoșaniului.
Momentan, Biserica este într-un program de restaurare.
Biserica “Sfinții Voievozi”, situată pe str. Victoriei, în apropierea Teatrului pentru Copii și Tineret “Vasilache”, a fost construită între anii 1850 – 1862, lângă o biserică de lemn existentă în 1777, care era metoh al Mitropoliei Iașilor.
Biserica de zid este ctitorie mixtă de boieri, negustori și meșteșugări din mahalaua Humariei (salahori, dulgheri, pietrari), cu arhitectura simplă, predominând stilul bizantin.
Biserica armenească “Sfânta Treime” Botoşani, str. Armeană nr. 15 are datare din anii 1795-1797, și a fost refăcută la 1832. Biserica a fost construită pe locul unei foste mănăstiri armene cu hramul "Sfantul Axente", datată 1560.
Era cunoscută drept cea mai frumoasă Biserică din Botoșani și una dintre cele mai frumoase Biserici Creștin-Ortodoxe din Moldova.
Temelia este din piatră, zidurile sunt din cărămidă şi piatră, pardoseala din dale din piatră, acoperişul din tablă.
Astăzi, Biserica "Sfânta Treime" se afla în conservare, datorită prăbușirii cupolei în anul 1991.
Este prima Biserică din piatră, din județul Botoșani și cea mai veche Biserică Armeană din Europa, ridicată în anul 1350, și în care slujbele religioase s-au ținut în mod constant de 663 de ani.
În timp, aceasta a suferit numeroase modificări.
Biserica adăpostește și un mic muzeu cu obiecte bisericești vechi de mare valoare: icoane în ulei pe pânză vechi de două secole, obiecte din argint, aur și pietre prețioase, veșminte și acoperăminte cusute cu fir de aur și argint, unicate.
Biserica a fost construită la mijlocul secolului XIX în manieră neogotică, și înnobilează în chip fericit peisajul citadin botoșănean. Este cea mai importantă Biserică Catolică din județ.
Hramul comunităţii este anual la 24 iunie, de “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
Este ctitorită în timpul domniei voievodului Mihai Grigore Sturza, pe locul unei bisericuţe din lemn, ridicată de Manole Varlaam.
Una din Bisericile mari ale Botoşanilor, aceasta a fost construită din piatră şi cărămidă, între anii 1834-1838, ctitorie a familiilor de boieri Cârstea şi Varlaam (Baronul Ioan Cârstea, Spătarul Gheorghe Varlaam, Grigore Varlaam şi fraţii săi), aşa cum reiese din pisania de deasupra uşii de la intrarea în Biserică.
Mănăstirea “Sfântul Nicolae” - Popăuți a fost ctitorită de Ștefan cel Mare în 1497. Monumentul este reprezentativ pentru “stilul moldovenesc” (o îmbinare de elemente bizantice şi gotice) ce s-a cristalizat sub patronajul marelui Domn.
Actuala clădire a bisericii s-a înălţat pe locul unei vechi capele de lemn, în 1853. Biserica Creştin - Ortodoxă de rit vechi are unele elemente comune celorlalte biserici ortodoxe, dar şi o serie de particularităţi.
În linii mari, forma Bisericii Lipoveneşti se apropie de formele Bisericilor Ortodoxe, cu altarul în formă semicirculară.
Este un important Centru cultural, istoric și religios în zonă.
”Vă invităm să descoperiți aceste lăcașuri de cult reprezentative pentru orașul nostru, un oraș încărcat de istorie, cultură, dar și de credință și dăruire pentru cele sfinte!”,
CNIPT Botoșani
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024