Cei mici sunt așteptați în această săptămână la Teatrul "Vasilache", la spectacolul "Povestiri de buzunar".
Spectacolul „Povestiri de buzunar" poate fi vizionat în zilele de:
- joi – 27 octombrie 2022, ora 18:00;
- sâmbătă – 29 octombrie 2022, ora 11:00
- duminică – 30 octombrie 2022, orele 11:00 şi 12:30
„Povestiri de buzunar" este un spectacol cu actori şi păpuşi, interactiv şi atractiv pus în scenă de Valentin Dobrescu, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, muzica îi aparţine lui Constantin Panaite, iar din distribuţie fac parte actorii: Florin Iftode, Anamaria Chelaru, Renata Voloșcu, Ana-Maria Apetrei.
„Sunt patru povestioare pline de haz, inspirate din Lumea celor care nu cuvântă a lui Emil Gârleanu. Voi părinţi, prea ocupaţi, prea stresaţi de problemele vieţii nu aveţi timp să mai şi observaţi cu atenţie ce se întâmplă în lumea necuvântătoare ce ne înconjoară, aşa că, însoţiţi-i pe cei mici să vadă povestirile de buzunar",
Valentin Dobrescu, regizor artistic
Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.
Preţ bilet 15 lei
Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache" se pot achiziţiona de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.
Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului.
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Marcel Ciolacu, anunț important despre salariul minim
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Vești bune pentru părinți și copii: S-au virat banii pentru alocații
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile