Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, luni, la deschiderea anului universitar, că Guvernul face paşi înapoi în ceea ce priveşte cercetarea şi inovarea, iar legislaţia în domeniul educaţiei este instabilă şi lipsită de direcţie.
"Timpurile se schimbă şi în mod normal ar trebui să fim pregătiţi să le facem faţă. Din nefericire, realitatea ne demonstrează că nu e aşa. Spre exemplu, în domeniul cercetării şi inovării se fac paşi înapoi, prin modificări care riscă să blocheze performanţa şi creşterea competitivităţii economice, cu impact negativ pe termen lung asupra bunăstării sociale. Instabilitatea legislativă şi lipsa unei direcţii clare m-au implulsionat să lansez România educată ale cărei rezultate vor fi prezentate în curând. Am adus împreuna principalii actori din educaţie", a afirmat şeful statului în discursul său susţinut luni cu ocazia participării la deschiderea anului universitar la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
Preşedintele Iohannis a adăugat că infrastructura oraşului este neglijată şi că este inacceptabil ca drumul cu trenul Bucureşti-Iaşi să dureze peste şase ore.
"Dincolo de educaţie, Iaşiul are mare nevoie şi de insfrastructura care să-l trasforme într-un oraş european. O autostradă care să lege Moldova de restul ţării şi de reţeaua europeană de autostrăzi este de aceea absolut necesară. Neglijarea infrastrucutrii deja existente trebuie să înceteze. E inadmisilbil ca distanţa între Bucureşti şi Iaşi să se facă în 6 ore şi jumătate cu trenul, semnificativ mai mult decât în urmă cu 20 de ani", a adăugat Iohannis, citat de Medifax.
În încheiere, şeful statului a avut un mesaj şi pentru studenţi, unul legat de diversitate, toleranţă şi respectarea valorilor în interacţiunea dintre ei.
"Avem mult de muncă pe nenumărate fronturi,d ar sunt convins că voi, dragi studenţi, veţi juca un rol crucial în desăvârşirea unei viziuni naţionale potrivite României centenare. Vă invit să priviţi universitatea ca un spaţiu constructiv pentru voi, deschis diversităţii, iar respectul faţă de valorile celuilalt de la sine înţelese şi respectate", a conchis preşedintele României.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024