Taina Sfântului Botez a avut loc duminică la o biserică din municipiul Botoșani.
Duminică, 23 iunie, de marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Taina Sfântului Botez pentru prunca Ariadna, cel de-al șaselea copil al familiei Hamburdă.
Sfânta Taină a fost săvârșită de IPS Teofan la biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” din municipiul Botoșani, alături de pr. protopop Petru Fercal, de preotul paroh Thoader Pețenchea și de un sobor de slujitori.
La final, Înaltpreasfințitul Teofan i-a oferit în dar pruncei Ariadna o Sfântă Scriptură pentru a-i fi călăuză și ajutor în viața creștină. Prunca Ariadna este cel de-al șaselea copil al familiei Hamburdă: Iustinian (11 ani), Efrem (9 ani), Serafim (7 ani), Vladimir (5 ani) și Ecaterina (3 ani), potrivit doxologia.ro.
Tatăl, Ionuț Hamburdă, este absolvent al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași, în prezent fiind cântăreț bisericesc. Mama, Andreea, este de profesie economist.
Nașii spirituali ai pruncei au fost George Tomăscu, fiul primarului din localitatea Căjvana și soția sa, Floarea.
APIA Botoșani, anunț pentru crescătorii de ovine: Cererile se depun până la finalul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Botoșănean în vârstă de 37 de ani ajuns la Urgențe cu mâna smulsă din umăr
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
ISU Botoșani caută salvatori din pasiune
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Momentul în care Călin Georgescu a fost săltat de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile