Managerul Spitalului Judeţean va ajunge probabil subaltern al celui cu care se judecă de cîteva luni. Guvernul a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă privind descentralizarea în sănătate şi potrivit acesteia 373 de spitale, printre care şi “Mavromati” de la Botoşani, vor trece la administraţia publică locală de la 1 iulie. Conform anunţului făcut de ministrul Sănătăţii Cseke Attila, unităţile se vor transfera la instituţiile care au deja clădirile în patrimoniu şi cum spitalul condus de Enache se află în proprietatea Consiliului Judeţean, înseamnă că va trece la CJ.
În acest an CJ a deschis două procese împotriva Spitalului Judeţean prin care a încercat suspendarea, respectiv anularea contractului de asociere cu firma Sanomed privind externalizarea laboratorului. Mihai Ţâbuleac l-a criticat în nenumărate rînduri pe Cornel Enache pentru că a încheiat contractul fără acordul CJ, însă acesta nu a renunţat la înţelegerea cu societatea prahoveană. Şeful de la “Mavromati” a evitat să spună cum va colabora cu cel al CJ. În schimb, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de actul normativ în cauză.
“Guvernul a decis miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, reducerea cu 9.200 de paturi în spitale şi a 577 posturi de directori, concomitent cu transferul de la 1 iulie… O să mergi la stăpîni, nu aici, la conferinţă de presă. Aici, noi, o să avem nişte salopete, nişte hîrleţe, o să săpăm prin curtea spitalului, ăştia care mai rămîn, directori, ştii …?” a afirmat ironic Cornel Enache.
Acesta crede că şi numărul de paturi al spitalului se va reduce drastic odată cu aplicarea noului act normativ.
Alerte de viscol au fost emise în mai multe zone: Botoșani se află pe listă
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Cornel Șfaițer, așa cum îl vezi o singură dată pe an: în suman și… astrahan
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Anul 2025 vine cu mai multe zile libere
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Ce se întâmplă cu banii românilor la început de an. Anunțul îngrijorător făcut de BNR
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Când revin elevii și preșcolarii la cursuri după vacanța de iarnă: Calendarul anului școlar
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile