Vestea că la Botoșani a izbucnit primul focar de pestă porcină africană la animale domestice a provocat se pare o isterie generală în anumite comunități botoșănene.
Și aici ne referim în special la comuna Pomârla dar și la cele învecinate, care se află în zona de protecție pe o rază de 13 kilometri pătrați. Oamenii și-au tăiat în toiul nopții porcii pentru a nu se regăsi în situația de a le fi luați de autorități.
O spune chiar primarul comunei.
„Reacția oamenilor a fost imediată și peste posibilitățile noastre de înțelegere, pentru că în prima seară după ce s-a anunțat în media acest virus, două treimi din porcii din comuna Pomârla au fost sacrificați. Dar și în comunele învecinate”,
Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla
Încă de la apariția focarului, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au demarat o acțiune de inventariere a porcilor din zona de protecție. Care este în plină desfășurare.
„Vă dau un exemplu, DSVSA întreprinde inventarierea din casă în casă împreună cu angajații noștri, de circa trei zile și la 30 de case s-au mai găsit 10 porci și scroafe gestante sau purcei mici. Ca să vedeți cam care ar fi…Nu este sfârșit (recensământul n.r.), vă vom comunica la final rezultatul inventarierii. Dar după o estimare inițială două treimi deja s-au sacrificat”,
Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla
Autoritatea publică locală a avut parte de sprijinul DSVSA, MAI sau MApn însă în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții statului, oamenii au acționat după propriile reguli.
„Așa reacționează oamenii la neîncredere, nu au încredere în autorități, la despăgubiri deși noi pe toate canalele am făcut o informare cât am putut noi, a situației. Oamenii au propria lor abordare, propria lor putere de înțelegere, îmi spun că dintotdeauna au fost boli la animale, la păsări și ei cred totuși că este o boală ca oricare alta”,
Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla
Sacrificarea porcilor în gospodării poate avea riscuri majore pentru că virusul se poate păstra în gospodării dacă animalele tăiate erau bolnave. Oricând poate apărea un nou focar de infecție. Mai mult, tăierile necontrolate pot avea repercusiuni prin apariția altor boli, una dintre acestea fiind spre exemplu trichineloza.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024