Prima seară de la SummerFest Botoșani 2019 s-a încheiat într-o atmosferă de isterie generală. Iar responsabil pentru crearea acesteia a fost Smiley, artist care i-a făcut pe copii să se manifeste ca adulții, iar pe părinții lor să dea în mintea celor mici.
Încă din timpul celorlalte recitaluri din public a început să se scandeze ”Smiley! Smiley!” În același timp, numărul celor pătrunși în spațiul dintre scenă și vestiare a tot crescut astfel încât forțele de ordine au adus câteva garduri provizorii și i-au făcut traseu artistului din culise până la scenă.
Iar așteptarea a durat minute bune. Asemeni marilor cântăreți din străinătate și fostul solist vocal al trupei ”Simplu” s-a lăsat așteptat mai bine de un sfert de oră pentru ca apoi să își facă apariția flancat de jandarmi și polițiști locali.
În acele momente sute de botoșăneni s-au îngrămădit în apropierea gardului despărțitor, oameni în toată firea, inclusiv directori de instituții și politicieni de prim rang, ținând să fie cât mai aproape de vedeta de la ”Vocea României”.
Pe scenă au urcat mai întâi membrii band-ului său și abia după alte câteva minute și Smiley. A cântat până spre miezul nopții, răstimp în care copii de școală primară și gimnazială au dovedit că știu la perfecție versurile melodiilor artistului, inclusiv cele cu mai puțină... perdea.
”Dacă ne auziți acolo în spate faceți cu mâna să știm sigur că ne auziți. Și aici într-o parte. Salut! Să știți că noi am venit pentru toată lumea prezentă aici, ne bucurăm că ați venit atât de mulți. Vrem să facem o petrecere împreună, vrem să cântăm împreună cu voi”, a spus Smiley de pe scenă.
Spre finalul reprezentației, spațiul dintre scenă și public practic nu a mai existat, fiind umplut de sute de copii. Unele fete, care în curând încep școala, efectuau chiar și figuri de dans așa cum au văzut ele pe la animatoarele din videoclipurile celui care în buletin este Andrei Tiberiu Maria, doar-doar o să îi atragă atenția cântărețului.
Atmosfera a devenit una feerică chiar la ultima piesă, ”Vals”, cântată mai mult de public decât de artist, momente în care Cornișa Aquapark & Sports s-a umplut de mii de luminițe.
Smiley a părăsit apoi scena supervizat de impresarul Liviu Sorinel, cel care a intermediat aducerea sa la Botoșani. O mulțime de părinți și copii l-au tot așteptat să iasă de la vestiare pentru autografe, însă până ce să înceapă focul de artificii cântărețul n-a mai revenit.
Artistul de 36 de ani a costat peste 12.000 de euro, fiind cel mai scump de la Festivalul Verii din acest an.
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Botoșănean lăsat mort pe marginea drumului, șoferul a fugit
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Un botoșănean deghizat în medic SMURD a luat casele din Maramureș la rând
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Localitatea din Botoșani cu gară și șine dar unde trenul nu a ajuns niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile