Au fost mame, soții, iubite. Au fost medici, poete, artiste, creatoare de cuvânt și de frumos. Au suferit pentru Hristos. Din umbra timpului, străbat uneori până la noi prin faptele lor trecute.
”Nu te naşti, ci devii femeie”, spunea Simone de Beauvoir. Chiar dacă în istorie puține femei și-au asumat eroisme și victorii, numele lor rămân pe frontispiciile faptelor mari. La Botoșani și peste tot, recunoașterea lor a venit târziu. Sau niciodată.
Am ales astăzi, de 8 Martie, câteva nume de botoșănence din diverse domenii. Nu sunt singurele, dar sunt reprezentative pentru vremurile pe care le-au străbătut.
Cornelia Kernbach s-a născut pe 9 iunie 1866, la Botoşani, în familia unui funcţionar de la poştă, Iosif. Mama, Otilia, lucra la Şcoala de fete. Cornelia a obţinut Bacalaureatul în litere şi ştiinţe la Iaşi, în 1883. A continuat studiile în Bucureşti, la Facultatea de ştiinţe naturale, iar începând cu 1885 şi la Facultatea de medicină (cu teza de doctorat "Convulsiuni infantile. Studiu experimental şi clinic").
Era a treia femeie medic, după Hermina Walch Kaminscki şi Olga Tulbure-Secară.
În ianuarie 1894 a plecat la Paris, pentru specializare.
"Cornelia din Moldova" a debutat și în literatură. "O poetă delicată", cum o caracteriza N. Iorga, însetată de viaţă şi de cunoaştere.
După o prelungă tăcere, în 1916, a reuşit să strângă într-un volum de 205 pagini poeziile "Câte au fost", sub pseudonimul de Cornelia din Moldova, fiind ilustrate de Jean Steriade şi Alexandru Satmary, pictori şi graficieni de renume. A publicat în Românul, Lupta, Viaţa românească, Revista nouă, Tribuna liberă, Dochia, Viitorul româncelor, dar şi în presa din Botosani.
Până la 12 aprilie 1933, când a trecut la cele vesnice, Cornelia Kernbach-Tatuşescu a căutat să se lumineze pe sine înainte de a instrui pe alţii.
A fost înmormântată în cimitirul Sfânta Vineri din București, având pe piatra funerară inscripţionat numele Cornelia din Moldova.
Ana Negrescu s-a născut la 8 noiembrie 1892, în localitatea Românești, județul Botoșani. Aici tatăl său, Grigore Colomei, avea o moșie unde familia petrecea verile. În timpul anului, soții Colomei își însoțeau fiica la Iași, unde Ana a mers mai întâi la un pension, apoi la Universitate, studiind română, franceză, filosofie. În timpul studenției, la cursurile de literatură ale lui Garabet Ibrăileanu, Ana îl cunoaște pe viitorul ei soț, Ion Negrescu.
Ana și Ion se logodesc în 1916, nu fără o oarecare opoziție din partea părinților, mai ales a mamei, care nu concepea ca fiica lor să se mărite cu un tânăr cu o situație atât de modestă, și orfan de tată, rămas în grija mamei care creștea cu greu cel șase băieți.
În timpul războiului, Ion Negrescu merge pe front. În 1918, cei doi tineri căsătoriți decid să plece în Basarabia, unde se vor alătura grupului de intelectuali basarabeni în frunte cu Pan Halippa.
În Basarabia, Ana Negrescu preda limba română și filsofia la Liceul de fete "Regina Maria" din Chișinău, devenind apoi directoare a liceului, ajungând și la conducerea Școlii Normale Florica Niță din Chișinău. A fost președinta Societății Profesorilor de Limba Română, din România, filiala Basarabia, consemnează Iurie Colesnic, cel care a purtat corespondență cu fiica Anei Negrescu.
Ion și Ana Negrescu au avut două fiice, Dolores și Narcisa. Dolores a devenit profesoară de limba și literatura franceză și italiană la Universitatea București, căsătorită cu eseistul Dan Botta, iar Narcisa a fost profesoară de Limba Română la Liceul de Muzică din București.
La 28 iunie 1940, soții Negrescu, sub presiunea și ultimatumul bolșevic, părăsesc orașul Chișinău, ajungând să predea în liceele din București. Ana Negrescu a fost ultima directoare a Liceului "Regina Maria" din Chișinău, fondat în 1918, din ordinul Regelui Ferdinand, liceu care a funcționat până în 1940.
Ana Negrescu a murit la 5 mai 1974, la București. Soțul Anei, Ion Negrescu, a fost "unicul filozof și istoric literar care a ocupat postul de primar al Chișinăului (1928/1931)", scrie timpul.md.
Gabriela Manole-Adoc s-a născut pe 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani. S-a stins din viață la data de 17 iulie 2002, la vârsta de 76 de ani. Este autoarea mai multor lucrări de artă monumentală din România.
Pe 11 noiembrie 1994, Consiliul Municipal Botoșani i-a conferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.
A absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din Iași, în 1946, apoi pe cele ale Institutului de Belle Arte "Nicolae Grigorescu" din București.
A fosta eleva maeștrilor Corneliu Baba, Constantin Baraschi și Ion Irimescu.
A debutat în arta monumentală în anul 1966, cu lucrarea "Pescărușii", construită din oțel inoxidabil, având o înălțime de 7 metri, amplasată în București, pe malul Lacului Herăstrău. De asemenea, este și autoarea bustului istoricului Nicolae Iorga amplasat în fața Bisericii "Sf. Nicolae" din Copoul Iașilor, biserică ctitorită de marele istoric și al cărei iconostas este pictat în întregime de către Corneliu Baba.
Lucrarea sa cea mai importantă și mai cunoscută este Statuia Independenței din Iași, amplasată în piața cu același nume și dezvelită în anul 1980. Lucrarea a fost realizată împreună cu soțul ei, sculptorul Gheorghe Adoc, care a realizat basoreliefurile de pe soclul statuii, după ce proiectul celor doi s-a clasat pe locul întâi la un concurs național în 1975.
S-a născut pe 13 martie 1935, la Rădăuţi-Prut, în județul Botoşani, într-o familie de oameni vrednici și muncitori. Mama Eleonora (născută Râşcanu) era brodeză. Tatăl, Pantelimon Pogorilovschi, era un inginer agronom din Lipcani (Hotinul Basarabiei). S-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 22 octombrie 2015, la vârsta de 80 de ani, în urma unui infarct.
Stela Covaci a urmat cursurile Liceului "Regina Maria" din Dorohoi, în perioada 1950-1954, continuând apoi studiile la Facultatea de Filologie din Bucuresti, secția Literatură și Critică Literară.
Nu a finalizat cursurile universitare. În ultimul an (14 martie 1958) a fost arestată și condamnată de comuniști, fiind acuzată de delict de uneltire contra ordinii sociale, alături de alți studenți apropiați poetului Nicolae Labiș. În lotul de studenți arestați atunci se aflau mai mulți botoșăneni. Este vorba despre Stela Covaci, Florin Constantin Pavlovici si Alexandru Zub. Persecuțiile nu s-au oprit nici după închisoare. Avea 23 de ani și trebuia să raporteze la Securitate unde se află în orice moment, altfel fiind amenințată din nou cu închisoarea.
Pentru că nu a mai fost primită la facultate, Stela Covaci s-a întors în satul natal, la Rădăuți Prut.
"M-au aruncat în stradă în luna august, pe 29, în hainele de iarnă în care am fost arestată. Aveam 23 de ani. M-au eliberat în august ca să nu găsesc colegi studenţi pe străzi, era vacanţă pentru ei. A doua zi m-am dus la facultate, să scot o copie după foaia matricolă. Femeile de la secretariat ştiau de mine (eram un caz celebru), se uitau la mine ca la Lazăr care a înviat din morţi. Am înţeles că nu o să scap de securişti toată viaţa când, de după uşile rotative ale facultăţii a apărut o siluetă care m-a prins şi a şoptit: "dacă te mai prind pe aici îţi rup picioarele!". După acea zi teribilă am ajuns la gazda mea, apoi m-am îndreptat spre mama, în satul Rădăuţi-Prut. I-am spus că sunt tânără, că vreau să mă reabilitez, iar singura formulă era să vin la munca de jos", spune Stela Covaci intr-un interviu acordat revistei de cultură Hyperion. Stelei Covaci i se refuză reabilitarea şi continuarea studiilor după eliberare. Lucreaza ca muncitoare sau funcţionară la diverse unităţi de producţie din Capitală sau colaboratoare (creatoare - modă) în cadrul Fondului Plastic (1959-1989). Astfel, in speranța că vă fi reabilitată, a acceptat să lucreze în fabrică, unde a fost trimisă pentru a "învăța de la clasa muncitoare regulile de viață".
A muncit, s-a si calificat. Cu toate acestea, nu a fost reabilitată. Mai mult, a fost urmărită pas cu pas, zi și noapte.
Se căsătorește cu Aurel Covaci, poet şi remarcabil traducător (din 14 limbi străine), cu care are doi copii, Laura – artist plastic consacrat şi Andrei – muzicolog, romancier apreciat.
Publică, alături de Cezar Ivănescu, volumul "Timpul asasinilor",Editura Libra, 1997, iar în anul 2003 cartea "Ceasul utopiei"(poezii), la Editura Axa. În anul 2006 apare lucrarea "Persecuţia. Mişcarea studenţească anticomunistă Bucureşti – Iaşi (1956-1958)", Editura Vremea, iar în 2011, la Editura Tracus Arte, "Nopţile de coşmar ale poetului Nicolae Labiş".
Hărţuită de comunişti, a plecat din viaţă obosită, ignorată, uitată de lumea pentru care a luptat şi a făcut puşcărie. S-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 22 octombrie 2015, la vârsta de 80 de ani, în urma unui infarct.
Muceniţa Heruvima, aşa cum este ea astăzi cunoscută, s-a născut în Botoşani. A fost elevă a Liceului Pedagogic într-o perioadă de crunte încercări, când comuniştii manifestau o presiune imensă asupra tinerilor, pentru a-i controla şi a-i menţine cu forţa în doctrina partidului, ca masă de manevră şi de desfăşurare în spirit socialist.
Colegii din vremea liceului îşi amintesc de fata aprigă, curajoasă, care purta în ea o veselie primejdioasă la adresa regimului, dar o dragoste necondiţionată pentru semeni. Vorbesc cei care au cunoscut-o (chiar dacă şoptit: "da, am auzit ce a păţit acolo, la Budapesta, nu ştim, noi nu am cunoscut-o aşa, nu ştiam că e o fată religioasă sau, mă rog...") despre fata îndrăgostită de frumuseţea lumii, despre energia uriaşă pe care o împrăştia în jur. Citea enorm, vorbea cu uşurinţă despre aproape orice şi, mai ales, fascina prin luciditatea minţii, prin felul unic în care rostea adevărul în care credea.
În anul 1997, în luna august, Svetlana Tănasă venea de la Budapesta şi se oprea la Petru Vodă, mărturisindu-i Părintelui Justin Pârvu situaţia în care se afla: diagnosticată cu cancer de piele.
Bunul părinte o opreşte la mănăstire. Boala evoluează galopant, ca o fiară hulpavă şi grăbită să înghită trupul din ce în ce mai neputincios. Curând va ajunge la metastază şi durere cumplită. Svetlana acceptă să fie rasoforită, iar cu câteva săptămâni înainte de a pleca la Domnul este călugărită chiar de către Părintele Justin. "A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume", dă mărturie Monahul Filotheu, de la Mănăstirea Petru Vodă.
Maica Heruvima se stinge din viaţă în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
