Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a transmis un comunicat de presă referitor la o campanie de informare și conștientizare pentru angajatori, cu privire la prevederile Legii nr.367/2022 privind dialogul social.
Legea Dialogului Social nr. 367/2022 prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin zece angajați/lucrători. În cazul în care într-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă persoană îndreptățită să participe la negocierea colectivă, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment(art.108, alin.3 din Legea nr. 367/2022).
Pentru angajați, negocierea colectivă generează avantaje multiple precum: mai multă justiție socială, drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, salariile, securitatea și sănătatea în muncă, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile, o influență mai mare la locul de muncă și participarea la procesele decizionale.
Pentru angajatori, negocierea colectivă aduce avantaje privind asigurarea păcii sociale și a unui climat de muncă favorabil performanței, productivitatea și loialitatea personalului îmbunătățite,participarea mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară, rezolvarea timpurie a litigiilor.
Neîndeplinirea de către angajatori a obligației privind negocierea colectivă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei.
(Foto: depositphotos)
Clinica medicală privată unde scapi cel mai repede de durere cu un aparat revoluționar produs în SUA
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
A dispărut un bărbat cu probleme medicale, dacă l-ați văzut sunați la 112
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
„Prințul” Albert, jucătorul cu origini botoșănene care a debutat în Segunda la 16 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Marea recalculare a pensiilor: Șase botoșăneni norocoși primesc în plus câte 4.000 de lei pe lună
Gabriela Erdic
Jan 29, 2025
Poliția Locală dă drumul unul nou val de ridicări de mașini
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile