Cercetările privitoare la modul în care s-a produs accidentul rutier de azi noapte au scos la iveală și alte aspecte.
Puțin după miezul nopții, un autotuturism marca Audi A6 a izbit violent un Renault Scenic în care se afla o familie din municipiu.
Mașina Audi a ajuns într-un tufiș, cealaltă s-a înfipt în semafor.
O singură persoană a fost găsită la locul accidentului de echipajele de Poliție și care pretindea că se afla în Audi, respectiv un bărbat de 45 de ani (foto sus), proprietarul acestuia.
Acesta a vorbit cu polițiștii și le-a spus că un prieten s-a aflat la volan însă acesta ar fi plecat nejustificat.
A doua zi însă, oamenii legii au descoperit că, de fapt, în mașină se afla și o fată, iubita tânărului care se afla la volan și care nu avea permis.
Va avea și ea dosar penal pentru că cercetările vor fi extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, constând în aceea că în timpul verificărilor, S.C., de 29 de ani, din municipiul Botoşani, prietena conducătorului auto, a indus în eroare organele de poliţie cu privire la identitatea persoanei care se afla la volan în momentul producerii accidentului.
Celor două persoane care au condus autovehiculul menţionat, respectiv U.N. şi M.C., le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentultui fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Comunicat IPJ Botoșani
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024