Peste 150 de câini fără stăpân au fost adoptaţi în numai trei zile în capitală, relatează presa centrală. Asta după ce, Camera Deputaţilor a adoptat cu unanimitate de voturi legea privind gestionarea câinilor fără stăpân care prevede printre altele şi soluţii extreme precum eutanasia în cazul în care animalele nu sunt revendicate în termen de 14 zile.
Iubitorii de animale din Bucureşti au strâns rândurile şi au făcut coadă la adăpostul public pentru a reuşi să salveze măcar o infimă parte dintre câinii a căror soartă a fost deja decisă. La Botoşani însă, cel puţin în ultimele două săptămâni de zile, numărul solicitărilor pentru adoptarea câinilor maidanezi este…zero.
„
În ultimele două săptămâni nu a fost nici o cerere pentru adoptarea câinilor comunitari din padocurile Primăriei. Până acum au mai fost cereri de adopţii la padocuri, dar în ultimul timp”, a declarat
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoşani.
O explicaţie a şefilor din Primărie pentru lipsa de reacţie a iubitorilor de animale de la Botoşani ar fi reglementarea legislativă prin care abandonul maidanezilor va fi aspru pedepsit.
„
Probabil discuţiile i-au descurajat pentru că se tratează altfel abandonul decât până acum. Aceste adopţii erau în sprijinul municipalităţii cu condiţia să nu fie eliberaţi câinii înapoi pe străzi. Acum dacă există sancţionarea acestei fapte…Adopţia câinilor este gratuită şi această gratuitate va fi impusă şi prin noua lege pentru gestionarea câinilor comunitari ”, a mai spus
Cosmin Andrei.
De la adoptarea normativului prin care autorităţilor locale li s-a dat undă verde pentru efectuarea eutanasiilor, pe plan local această veste a rămas fără ecou din partea organizaţiilor care militează pentru drepturile animalelor.
CITEŞTE:
Maidanezul – o afacere de 13 miliarde lei vechi în numai opt luni, de la crose la microcipuri
[[banner]]