Au urmat exemplul cetăţenilor din marile oraşe care au dat năvală la adăposturile publice ale primăriile pentru a salva de la eutanasiere câinii maidanezi şi câţiva iubitori de animale de la Botoşani. În luna octombrie şi-au găsit stăpân un număr de 25 de câini comunitari.
Mult prea puţin faţă de numărul total al maidanezilor care îşi aşteaptă sfârşitul în padoc în cazul în care Primăria va epuiza resursele de hrană. În cursul lunii octombrie, salariaţii firmei de ecarisaj au capturat în jur de 200 de patrupede.
„Cu siguranţă că aşa cum ştiţi ei intră într-un circuit în care medicii veterinari sunt cei care verifică aceste adopţii. După cum vedeţi adopţiile nu sunt extraordinar de multe la Botoşani. Nu m-aş fi aşteptat la mai multe şi o să vă spun de ce. Sunt convinsă că, cei care adoptă câini, îi vom duce în mediul rural. În municipiu găseşti opinii total diferite pentru aceşti câini”, a spus
viceprimarul Cătălina Lupaşcu.
Şefa din Primărie a mai declarat că din discuţiile avute cu cetăţenii în cartiere, mare parte dintre acestea şi-au exprimat dorinţa ca patrupedele să dispară de pe străzi. Un exemplu în acest sens a fost zona Parcului Curcubeului unde botoşănenii s-au plâns de existenţa câinilor dar şi de mizeria pe care aceştia o lasă pe spaţiul verde.
(G.E.)
CITEŞTE:
Goană după maidanezi în oraş, cu hingheri, Poliţie, primar şi viceprimar şi scandal la Maternitate - VIDEO & GALERIE FOTO
[[banner]]