Nici mama Andreei Bălan nu a scăpat de atacurile lui George Burcea, pe care actorul o acuză ca le-ar influența pe cele două fete să îl desconsidere în rolul de tată.
Victorie pentru George Burcea, în divorțul de Andreea Bălan! George Burcea a divorțat de Andreea Bălan, anul acesta, la începutul lunii martie, iar acum, iată că judecătorii au dat un verdict în favoarea sa, în ceea ce privește custodia celor două fetițe.
Actorul a obținut custodia comună, ceea ce înseamnă că fetele vor petrece timp atât cu tatăl, cât și cu mama lor, Andreea Bălan. George Burcea a dat vestea pe contul personal de Instagram, unde a oferit și o declarație oficială extinsă, în care a criticat-o dur pe fosta soție Andreea Bălan, dar și pe mama acesteia.
George Burcea susține că cele două fiice ale sale ar crește într-un mediu toxic alături de mama lor și o acuză pe Andreea Bălan că, în realitate, nu petrece îndeajuns timp alături de copiii ei, așa cum vrea să dea impresia din postările pe social-media, ci are trei bone care au grijă de copii.
”Doi ani am luptat să le am în brațe, în pătuț, la baie seara, să le aud țipând prin casă, tropăind la ora 10 seara, sau să le văd zâmbind la ora 8 dimineața, când se trezesc… Dumnezeu a făcut dreptate, căci el ține cu iubirea, cu calmul, cu omenia, cu adevărul, cu dreptatea și nu cu alte lucruri neortodoxe… sau chiar diabolice. Oameni buni, părinți divorțați, fiți maturi când este momentul și nu puneți orgoliul vostru mai presus de binele copiilor, căci ei nu au nicio vină. Nu vă lăsați influențați de puterea falsa pe care credeți că o aveți, de pupatul în fund de către terțe persoane, sau de faptul ca aveți bani și sunteți forță ( ca să-l citez pe un tovarăș lăutar).
Și mai important decât atât… (cu toată dragostea și iubirea către bunicii care au grija de nepoți), aveți mare grijă la comportamentul acestora către nepoți. Ei pot avea o influență negativă asupra lor și vă spun asta din proprie experiență. E rău, e dureros și frustrant ca tu, ca părinte, să vezi cum proprii copii sunt influențați negativ și întorși împotriva ta de o bunică sau un bunic. Pe lângă frustrare, mai apare un factor foarte important, sau cel mai important: sănătatea psihică a copiilor. Degeaba susțin anumiți părinți că fac terapie de exemplu - de ,,x” ani, dacă ei sunt slabi psihic chiar și după acele ore de terapie. Părinți divorțați, nu vă lăsați copiii pe mâna a 2-3 bone, iar voi să plecați 23h din 24, iar când veniți, în acea oră să faceți doar poze și filmări… căci nu faceți nimic altceva decât să rupeți inimile copiilor. Vă rog.
Iubirea și dreptatea vor învinge mereu. Si, ca sfat,…. Da, ca sfat: să știți totuși că NU contează cantitatea timpului pe care o petreceți cu copiii voștri, ci CALITATEA. Unii stau o oră, dar benefică, iar alții stau 23 toxice. Nu stați cu ei câteva zeci de minute doar pentru a filma și poza, iar mai apoi să postați pe rețele că stați cu ei. Nu. Vă rog nu faceți asta, căci copiii suferă, iar acest lucru se vede pe ei, în ei și peste orice suflu pe care-l dau. Nu online-ul este viața noastră, ci sufletele lor, ale copiilor. Când stați cu copiii, vă rog să folosiți telefoanele cât mai puțin posibil… sau aruncați-le și jucați-vă. Doar joaca și zâmbetele lor ne vor ține mereu tineri. Dragoste si zâmbete să ne fie",
a scris George Burcea, pe Instagram.
Divorțul dintre George Burcea și Andreea Bălan a fost motivul unui lung șir de scandaluri între cei doi, care s-a intensificat în momentul în care actorul a început o relație cu Viviana Sposub.
Actele de divorț au fost depuse în urmă cu doi ani, însă George Burcea și Andreea Bălan s-au despărțit legal abia la începutul lunii martie. În tot acest timp marea bătălie s-a dat pentru custodia celor două fiice, iar Andreea Bălan a avut o criză de nervi când a aflat că Burcea le-a făcut cunoștință fiicelor sale cu Viviana Sposub și că fetele au petrecut timp în casa tinerei prezentatoare.
După acest episod, Andreea Bălan și mama ei au contactat Protecția Copilului, iar artista i-ar fi interzis lui George Burcea să-și mai vadă fetițele.
Instanța a decis ca George Burcea să plătească pensie alimentară fiicelor sale, însă doar de la data pronunțării divorțului, nu retroactiv, adică din momentul în care actorul și solista au decis să se despartă. Această decizie a nemulțumit-o profund pe Andreea Bălan.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024