Sărbătorile pascale sunt un prilej pentru a petrece mai mult timp alături de cei dragi, astfel că, în perioada următoare, programul Iulius Mall Suceava va fi unul special. Doar duminică, 16 aprilie 2023, în prima zi de Paște, mall-ul va fi închis, însă cinefilii sunt așteptați la Cinema City, în intervalul orar 14.00 – 23.00, iar iubitorii de aventură, în parcul de distracții din parcarea Iulius Mall, care este deschis zilnic, în intervalul 12.00 – 22.00.
Dacă mai ai de făcut ultimele cumpărături pentru masa de Paște și trebuie să mai achiziționezi câteva cadouri, atunci cu siguranță trebuie să știi că Iulius Mall Suceava este deschis vineri, 14 aprilie, conform programului normal: 10.00 – 22.00, iar sâmbătă, de la ora 10.00 până la 18.00. În Prima zi de Paște cu toții suntem alături de cei dragi, iar mall-ul este închis, dar de luni, programul revine la normal. Excepție fac doar Brico Depo, Oscar Cleaning, Specialități din Sibiu Jina și Killer, care vor fi închise și în a doua zi de Paște.
Și hypermarket-ul Auchan este deschis vineri, de la ora 08.00 până la 23.00, și sâmbătă, în intervalul orar 08.00 – 18.00. Duminică este închis, însă de luni se redeschide, de la ora 10.00, până la ora 22.00.
Cinefilii vor descoperi noi intrigi cinematografice, la Cinema City, sâmbătă, de la ora 10.30, până la 16.00, iar duminică, de la ora 14.00 până la 23.00. Fie că alegi o peliculă 2D sau vrei să te bucuri de experiența 3D, Cinema City din Iulius Mall Suceava are o varietate de filme, la care poți veni împreună cu întreaga familie.
Și Strikers este deschis de sărbători, iar cei pasionați de biliard, bowling sau jocuri arcade sunt așteptați sâmbătă, în intervalul orar 11.00 – 18.00, duminică, de la 12.00 la 01.00 și luni, de la 11.00 până la 01.00. Aventura continuă în parcul de distracții din parcarea Iulius Mall, unde iubitorii de adrenalină se pot bucura de experiențe inedite în fiecare zi, în intervalul orar 12.00 – 22.00.
S-a dat startul înscrierilor pentru a treia ediție a concursului național de matematică, Matemaniada
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
PSD Botoșani: Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, susține construirea unui pod nou la Mateieni
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Luna februarie la Happy Cinema: Filme pentru toate gusturile și vârstele!
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Tânăr scos din trafic de polițiști înainte de a produce o nenorocire
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Copii internați în spital din cauza gripei – SITUAȚIA virozelor
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile