2020 este un an care a afectat puternic domeniul cultural-artistic și industria de spectacole. Cu toate acestea, unii artiști se încăpățânează să creeze și să aducă în fața publicului materiale noi și proiecte de anvergură.
Iustina Irimia, una dintre Fetele din Botoșani, și-a mutat activitatea în mediul online, acolo unde a postat în acest an, pentru urmăritorii canalului ei de Youtube, pe lângă vloguri și proiecte „altfel”, șapte cântece populare, două individuale: Viața omului (Am un gând ce nu-mi dă pace) și Bine-i neamul să-l sporești!, dar și un colaj intitulat Din Flămânzi mi-e cântecul, alcătuit din cinci cântece autentice, scoase din lada de zestre a folclorului muzical din Flămânzi, localitatea ei natală. Putem spune, așadar, că este cel mai fructuos an al carierei Iustinei, care numără deja peste 20 de ani.
Ideea colajului, izvorâtă din dragostea și recunoștința față de locul copilăriei, a apărut cu mult timp în urmă, însă datorită faptului că Orașul Flămânzi i-a oferit titlul de Cetățean de Onoare în 2020, Iustina a decis să accelereze demersurile pentru ca proiectul despre Flămânziul ei drag să prindă contur cât mai repede, astfel încât a mers acasă la Flămânzi, s-a pregătit temeinic și și-a făcut lecțiile pentru cel mai important proiect muzical din cariera sa artistică.
Fostă membră a Ansamblului Folcloric „Trei generații” din Flămânzi, unul dintre cele mai longevive din județ (72 de ani) s-a consultat cu fostul coordonator al ansamblului, Mihai Atodiresei, care i-a povestit mai multe despre acest ansamblu, ale cărui melodii de dans au fost inspirația Iustinei pentru materialul lansat pe Youtube în luna septembrie a.c. Bunăoară, putem menționa că Ansamblul „Trei generații” din Flămânzi s-a înființat în anul 1948 la inițiativa lui Dumitru Crețu (Moș Toader), fiind acompaniat de câțiva lăutari locali și cuprinde trei grupe de dansatori – bătrâni, tineri și copii – care își dau mâna în dans, într-un mod emoționant și unic în toată lumea.
Suita jocurilor din Flămânzi, cuprinde opt dansuri: sârba cu năframă (celebra Sârbă din Flămânzi, scoasă la lumină de îndrăgita Laura Lavric), sârba bătrânilor (a cărei linie melodică a fost fructificată de Elena Mândrescu), sârba tinerilor, sârba copiilor, corăgheasca, hora în doi, mărgineanca, bătuta într-o parte și în două părți. Corăgheasca și mărgineanca sunt jocuri bărbătești, hora și bătuta sunt jocuri de perechi, iar sârbele realizează o trecere în prim-plan a fiecărei generații de dansatori, însă uniți mereu de chemarea năfrămii care-i adună. Dansurile și liniile melodice sunt specifice zonei folclorice a Flămânziului, însă au devenit cunoscute și sunt preluate de ansambluri din toată țara. În perioada 2008-2012, ansamblul a fost premiat cu cele mai importante distincții la manifestările culturale la care a participat.
Cântecele din calupul prezentat de Iustina sunt:
1. Mărgineanca din Flămânzi (linia melodică a jocului mărgineanca)
2. Dumitraș și Ilenuța (linia melodică a horei în doi)
3. Corăgheasca din Flămânzi (linia melodică a jocului corăgheasca)
4. Mândru-i jocul din Flămânzi (linia melodică a bătutei)
5. Sârba copiilor (liniile melodice ale sârbei tinerilor și copiilor)
Materialul muzical și videografic a putut fi realizat cu sprijinul prietenilor și colaboratorilor Iustinei Irimia, cărora le mulțumește: Răzvan Mitoceanu (orchestrator), Mariana Honceru și Mihai Pascar (texteri), Didi Iachim (inginer de sunet), Alin Ursulean (videograf), Ghenadie Prisacaru (fotograf), Cristian-Ilie Tofan (grafician), Roxana Anițoiu (machiaj), Anca Borhan (coafură), costum (Petronela Axintioaiei), Ansamblul folcloric „Trei generații” din Flămânzi, grupurile vocale „Codreanca” și „Stejarii din Flămânzi” (coordonator Dumitru Cluci), Ansamblul „Doina Costeștilor” (coordonator pr. Ioan Cașcaval), taraf autentic (Niculai Amarandei, Niculai Florea, Valentin Bălășanu, Ionică Alupii, Cristian Bosâncianu, Eduard Sandu). Filmările au avut loc în cel mai înalt punct geografic al localității Flămâzni - Dealul Holmului, iar concepul și regia îi aparțin în totalitate protagonistei, care a purtat un costum vechi, inedit și deosebit de valoros pentru patrimoniul tradițional zonal.
„Din Flămânzi mi-e cântecul întrucât aici m-am născut, aici am crescut, aici îmi sunt rădăcinile și familia, aici au fost puse bazele educației, ale credinței și ale pasiunii mele. Am învățat de mică să mă exprim prin cântec, iar prin acest colaj doresc să-mi arăt recunoștința față de toți oamenii minunați ai acestui meleag binecuvântat din sudul județului Botoșani, care la 1907 și-au arătat dârzenia și demnitatea în fața țării, care au valorificat de-a lungul generațiilor folclorul în toate valențele lui și care, de 30 de ani încoace, m-au învestit cu încredere și mi-au dat aripi să zor în lumea largă ca să povestesc tuturor despre frumusețea Flămânziului meu drag!”,
Iustina Irimia, artistă de muzică populară
Poftiți, așadar, prin intermediul cântecului popular moldovenesc autentic, acasă la IUSTINA IRIMIA, în Flămânzi – VIDEO jos
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024