Spectacolul "Ivan Turbincă" este o dramatizare a regizorului Ion Sapdaru după unul dintre cei mai importanți scriitori clasici români - Ion Creangă.
Povestea este transformată dintr-un basm într-o metaforă a destinului uman, dar mai ales, o meditaţie pe tema relaţiei omului cu moartea. Dorinţa protagonistului de "a opri timpul" se izbeşte inevitabil de perspectiva unei veşnicii plictisitoare şi chinuitoare deopotrivă, astfel încât finitudinea existenţei umane devine o binecuvântare refuzată de divinitate.
Episoadele de meditaţie filosofică sunt alternate cu multiple momente specifice folclorului românesc.
Astfel, sunt înserate dansuri tradiționale, care sunt susținute de muzica populară, specifică mai ales zonei din care provine teatrul nostru.
De asemenea sunt folosite elemente din teatrul cu măști, tradiție care aparține patrimoniului național românesc.
Spectacolul ”Ivan Turbincă” este programat duminică, 16 ianuarie 2022, ora 18.00.
Regia: Ion Sapdaru
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Coregrafia: Victoria Bucun
Măști: Gelu Rîșca
Distribuția: Bogdan Horga, Andreea Moţcu, Alexandra Acalfoae, Mirela Nistor, Petronela Chiribuţă, Silvia Răileanu, Bogdan Muncaciu, Cezar Amitroaei, Florin Aioniţoaei, Gheorghe Frunză, Alexandru Dobinciuc, Răzvan Amitroaei
Pret bilet - 30 lei; 15 lei – elevi, studenți, pensionari.
Biletele se găsesc la
- Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00
- Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821
Program: 12.00 – 16.00, de marți până vineri, sâmbătă și duminică de la 16.00 la 18.00.
și on line https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani
Se vor respecta toate prevederile legale în vigoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean reținut după un scandal monstru cu tineri bătuți și mașini distruse
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Botoșănean amenințat în propria casă, i s-a distrus și mobila: A intervenit Poliția
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile