Nici o picătură din sângele donat de botoşănenii atinşi de tragedia din capitală nu a ajuns la Bucureşti. Şi nici nu va ajunge.
De fapt, potrivit Paraschivei Temneanu, directorul Centrului de Transfuzii, în ultimii 20 de ani sângele donat de botoşăneni a ajuns în capitală de două sau trei ori. Transportul s-a făcut atunci cu avionul. „În mod normal transportul se face cu ambulanţa. Când trimitem la Iaşi, spre exemplu. Dar până la Bucureşti este distanţă mare. Şi, în acest caz, nu ni s-a solicitat de la Bucureşti. Chiar vorbeam cu directorul de la Suceava şi mă întreba dacă, poate ar trebui să sunăm, să întrebăm dacă să o facem. Dar nu ne-a cerut nimeni. Deşi noi ne-am pregătit”, a relatat directorul centrului de la Botoșani.
Cel mai des, de la Centrul de Transfuzii Botoşani sângele este trimis la Iaşi. Centrul din Bucureşti, în cazul în care are nevoie acută, cere de la localităţile din jur, iar acestea, la rândul lor, cer şi primesc la fel. De aceea, sunt atât de rare cazurile în care sângele botoşănenilor care vor să ajute şi menţionează expres că donează pentru cazuri de la mare distanţă, nu ajunge, de fapt acolo. Cu excepţia cazurilor în care este vorba de rude ori prieteni cu grupe rare.
Numărul celor care au donat ieri, în ultima zi de doliu naţional, a fost aproape dublu. Dacă în mod normal, zilnic, trec pragul unităţii în jur de 20 de donatori, ieri au fost aproximativ 50.
Anunțul făcut de conducerea Centrului de Transfuzii de la Botoșani a stârnit reacții în rândul celor care au donat luni sânge. Ambulanțierul Ovidiu Caia a arătat că se poate ajunge inclusiv la petiții trimise către Ministerul Sănătății, având în vedere că s-a implicat pentru mobilizarea botoșănenilor pentru a se dona sânge pentru victimele din Colectiv. Ovidiu Caia susține că, n mod corect, donatorii ar fi trebuit să fie anunțați că de fapt, sângele lor nu ajunge la București.
CITEȘTE ȘI:
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile